„Am discutat cu Ranieri şi am lămurit lucrurile”. Declaraţia de astăzi a lui Massimo Moratti vine în completarea celei de luni seară, când preşedintele nerazzurrilor a spus că „probabil Ranieri se va afla pe bancă şi împotriva Cataniei”, şi înseamnă practic confirmarea actualului antrenor.



Acum, deja au apărut şi, mai mult ca sigur vor mai apare, tot felul de experţi care ne spun şi vor continua să ne spună că aceasta este soluţia logică, pentru a nu produce şi mai multă confuzie în echipă şi alte discursuri de acest gen. Eu vă invit să le ignoraţi. Din punctul meu de vedere, nu are nicio logică să păstrezi în funcţie un tehnician fără victorie de opt meciuri, care se apără disperat în direct la televizor, care şi-a ratat şansa de a schimba situaţia în partidele cu Marseille şi Napoli, ambele dezastruoase, şi care şi-a pierdut complet busola şi luciditatea din prima parte a mandatului, lucruri dovedite de schimbările recente şi de faptul că, de fiecare dată când primeşte gol, Inter este incapabilă de o reacţie. Ce să mai vorbim despre un forcing de final.

Am dat întâmplător peste acest documentar şi m-am gândit să nu-l ţin doar pentru mine. Probabil că printre cititorii blogului nu există nimeni care să-l fi văzut jucând pe Mazzola, dar cei mai în vârstă dintre noi sunt, cu siguranţă, familiarizaţi cu fostul jucător al nerazzurrilor şi au văzut deja cea mai mare parte a imaginilor de mai jos. Sunt însă şi câteva inedite, care sunt convins le vor face plăcere celor îndrăgostiţi de „vechituri”, aşa cum este cazul meu. În ceea ce-i priveşte pe cei mai tineri, este o ocazie excelentă de a-l cunoaşte mai bine pe cel care a marcat de 158 de ori în 565 de meciuri pentru Inter şi care a fost una dintre figurile emblematice ale marii echipe create de Helenio Herrera în anii '60.

Criza, acest tunel în care a intrat Inter, pare infinită, iar lumina invocată de Ranieri în conferinţa de presă de sâmbătă tot nu se vede. În schimb, recordurile negative continuă să cadă. „Interul e mort”, au concluzionat cei de la L'Equipe. Şi zău dacă am vreun argument pentru a-i contrazice.



Să le luăm cu liniuţă, ca la şcoală:

-Pentru prima oară din sezonul 1974/75, Inter are acelaşi număr de victorii şi de înfrângeri după 25 de etape.

-Pentru prima oară din sezonul 1967/68, Inter pierde ambele meciuri din campionat cu Napoli. La care se adaugă şi eliminarea din Cupa Italiei. Golaverajul: 6-0 în favoarea echipei lui Mazzarri.

-Pentru prima oară din sezonul 2002/03, Inter pierde două „duble” în aceeaşi ediţie de campionat. Atunci au fost Milan şi Udinese, acum sunt Novara şi Napoli.

-Pentru prima oară din 1987, Inter nu reuşeşte să înscrie în patru meciuri de campionat consecutive.

-Inter a ajuns la o singură înfrângere distanţă de recordul de şase consecutive, care datează din sezonul 1993/94, cel în care nerazzurri au fost aproape de retrogradare. Diferenţa vine din faptul că în acea serie a existat un singur meci fără gol marcat. De asemenea, la finalul stagiunii, a fost cucerită cea de-a doua Cupă UEFA din palmaresul clubului.

Aflat la doar a doua etapă în care participă la Prono, Catalinescu a reuşit să câştige etapa a 25-a, ghicind şapte rezultate într-o rundă cu destule surprize, totuşi. În clasamentul general, Vale_Axente a recuperat un punct faţă de liderul Seby, în timp ce Tibi continuă să stea aproape de cei doi.

Clasament etapa a 25-a

1.Catalinescu - 7 puncte
2.Droncr, Gumitza, Edinho, Vale_Axente - 6 puncte
3.Zaru, Slayer, Bodyky, Cosmin07, GxG, Beyou, Radurizan, BB, Seby, Tibi - 5 puncte
4.Deki, Nerazzurr, Mishu, Intermilano.ru, Speedy, Cristy, SaintSylveszter - 4 puncte
5.Cosmininter, Mirifiq, Dan, Claudiu, Ionuţ, Gigi - 3 puncte
6.Alex21 - 2 puncte
7.Dj Lima - 1 punct.

Trebuie să recunosc că Ranieri mi-a făcut sarcina mai uşoară înaintea meciului cu Napoli din această seară (ora 21:45, în direct la Digi Sport 2). Declaraţiile tehnicianului din conferinţa de presă de sâmbătă m-au convins că ori am văzut alt meci în Liga Campionilor, ori trăim în universuri paralele. Oricum ar fi, nu mă mai obosesc să comentez. De asemenea, a lăsat de înţeles că se va baza în continuare pe veterani, deci puţine şanse să-i vedem în teren din primul minut pe Faraoni, Poli sau Obi, pentru că, nu-i aşa?, echipa învingătoare nu se schimbă.



În aceste condiţii, cred că e mai bine să ne concentrăm pe altceva. Cum ar fi discuţiile din ultimele zile privind numele noului antrenor din vară, discuţii care au luat avânt odată cu informaţia publicată în cotidianul spaniol Marca, jurnaliştii iberici susţinând că Massimo Moratti este pregătit să-i ofere 20 de milioane de euro anual lui Pep Guardiola pentru a-i prelua pe nerazzurri la finalul actualului sezon. O ştire pe care Ranieri a comentat-o astfel: „Sunt mulţi antrenori potriviţi pentru Inter, dar cel mai important este să fie lăsaţi să lucreze în linişte. Guardiola a jucat în Italia, dar cred că problema lui este presiunea pe care o simte la Barcelona. Dacă te descurci cu asta, te descurci cu orice”.

Aproape un miracol. Asta a considerat Gazzetta dello Sport că s-a întâmplat pe 22 martie 1987, când Inter a învins cu 1-0 pe Napoli, viitoarea campioană a Italiei, la capătul unui meci în care „Bergomi a marcat, iar Zenga a apărat tot”.



Din momentul în care am văzut primele imagini cu fotbalul italian al anilor '80, am rămas fascinat de această perioadă. Un deceniu care a început prin ridicarea embargoului impus stranierilor şi în care încă mai era posibil ca o echipă precum Hellas Verona să se ridice aproape nebăgată în seamă şi să câştige un Scudetto istoric. Dar, mai presus de orice, chiar şi pentru un interist ca mine, a fost epoca lui Maradona. Omul care a avut la picioare un oraş care nu pleacă niciodată capul. Odată cu trecerea timpului, am devenit un mare fan al lui Diego, iar unul dintre marile mele regrete este că nu am avut ocazia de a-l vedea jucând la apogeul carierei. Aşa că nu trece zi în care să nu fiu recunoscător tehnologiei.

Ne întoarcem în timp aproape 60 de ani, în sezonul 1952/53, cel al primului Scudetto cucerit de Interul lui Alfredo Foni. Într-o perioadă în care jucătorii din nordul continentului erau la mare căutare în Italia (în acel campionat, primii trei marcatori din Serie A au fost scandinavi), nerazzurrii nu puteau face excepţie, astfel că, în 1950, sosea la Milano, de la AIK Stockholm, un proaspăt medaliat cu bronz la Campionatul Mondial din acelaşi an, suedezul Lennart Skoglund, care va deveni unul dintre cei mai de succes stranieri din istoria clubului. Şi datorită unor goluri decisive precum cel din 9 noiembrie 1952, când Nacka a punctat cu nouă minute înainte de finalul partidei cu Spal şi a adus o victorie importantă în lupta pentru titlu.

Concursul „Blogul de sport al anului 2011” s-a încheiat astăzi, când Gusti Roman a anunţat pe blogul său rezultatele finale ale competiţiei la care au participat peste 100 de bloguri.

Pentru mine, rămâne satisfacţia de a mă fi calificat în finală, de pe locul 8, la care se adaugă cele 3 puncte primite din partea lui Cristian Geambaşu. Cu alte cuvinte, nu am câştigat, dar a fost o experienţă interesantă. Şi, ca să glumim puţin, îmi pare rău că n-am reuşit să salvez sezonul cenuşiu al Interului.

Revenind la lucrurile serioase, câştigător a fost desemnat blogul braşovean „La Stegaru”, care a participat în finală cu un articol foarte mişto, „«Parfumurile» uitate din fotbal”, însă eu vă recomand să răsfoiţi cu încredere şi restul site-ului, pentru că veţi găsi doar chestii de calitate. Iar ASTA cu siguranţă o să vă intereseze, pentru că are legătură şi cu Inter.

În final, nu-mi rămâne decât să-i felicit pe câştigători, să vă mulţumesc tuturor pentru susţinere şi încurajări şi să sper că în 2013 mă voi descurca mai bine.

O echipă care intră pe teren cu teama că va fi învinsă, va fi învinsă. Un antrenor care se teme că va pierde, va pierde. Aceasta este imaginea care rămâne după acest meci.



Inter iese învinsă de pe Velodrome, dar nu pentru că OM ar fi fost echipa mai bună, ci pentru că Ranieri a fost încă o dată fricos. O echipă de start în care s-au regăsit Stankovic, Chivu sau Zarate, nu însă şi Poli sau Milito. O tactică mult prea prudentă, în special în condiţiile în care adversarul nu a dat în vreun moment senzaţia că are de gând să ia cu asalt poarta lui Julio Cesar. Această teamă continuă că mai întâi trebuie să nu primim gol, dusă la extrem, a oferit o nouă seară tristă fanilor interişti. I-aş recomanda omului de pe bancă să se retragă şi să aibă grijă de nepoţi, dar probabil că nu i-ar lăsa afară, să nu cumva să se zgârie sau să se lovească.

Astăzi s-a jucat şi ultima restanţă din etapa a 21-a, Siena - catania 0-1, astfel că, aşa cum am promis, revin cu clasamentul actualizat. Droncr este învingătorul rundei, cu 6 rezultate corecte, dar adevărata ştire este aceea că Seby revine în fruntea ierarhiei generale, urmat imediat de fostul ocupant al primului loc, Vale_Axente, şi de Tibi. În ceea cel priveşte pe prietenul Deki, el a mai pierdut două puncte în duelul direct cu mine. Întrebarea e dacă se teme.

Clasament etapa a 21-a

1.Droncr - 6 puncte
2.Gumitza - 5 puncte
3.Claudiu, Cosmin07, Ionuţ, Intermilano.ru - 4 puncte
4.Cornel, Sergiu, Edinho, Alex21, Nerazzurr, Mishu, Seby, Dj Lima, Tibi - 3 puncte
5.BB, Bodyky, Deki, Dan, Slayer, Gigi, SMD - 2 puncte
6.Beniono, Daninho Dj, Vale_Axente, Speedy, Ana - 1 punct