follow

MATEO FERRARI ŞI MIREL RĂDOI, ÎN ATENŢIA INTERULUI


Problemele de efectiv cu care se confruntă Jose Mourinho în apărare, mai ales după accidentarea lui Materazzi la Trofeul Tim, i-au făcut pe oficialii interişti să sondeze piaţa de transferuri în vederea achiziţionării unui fundaş central.

Astfel, cotidianul Gazzetta dello Sport, care citează Calciomercato, anunţă că echipa lui Moratti îi urmăreşte pe Mateo Ferrari şi pe Mirel Rădoi, internaţionalul român fiind propus de Ioan Becali, impresar care a mai colaborat cu Inter la transferurile lui Adrian Mutu şi Ianis Zicu.

Publicaţia italiană susţine chiar că apărătorul român de 27 de ani a fost monitorizat la amicalul de prezentare al Stelei cu AS Roma de mâna dreaptă a tehnicianului portughez, Andre Villas Boas.

By Ionut Tataru with 0 comentarii

REACŢII DUPĂ TROFEUL TIM


Jose Mourinho: "Slavă Domnului că aceste meciuri au fost doar nişte amicale. Partidele importante încep peste o lună. L-am pierdut pe Materazzi, dar sper să fim pregătiţi pentru prima confruntare oficială. 

Vom mai avea teste contra unor echipe importante şi nu va fi uşor să aliniem o linie de fund solidă. Mei sau Cambiasso pot evolua în centrul apărării alături de Burdisso. Oricum, vom evalua situaţia împreună cu stafful medical. Materazzi are o problemă musculară. Vom analiza în zilele următoare toate detaliile. 

Adriano a jucat doar 45 de minute, dar nu sunt mulţumit de felul cum a făcut-o. Muntari a fost puţin obosit, el a lucrat deja destul de mult cu fosta sa formaţie. Cu toate acestea, a fost util şi pare un jucător care se poate adapta uşor în echipa noastră."

Adriano: "În aceste zile am muncit mult pentru a fi bine pregătit. Sunt fericit că am reuşit să marchez la penalty-uri. Am avut posibilitatea de a ataca deoarece adversarele noastre ne-au lăsat destule spaţii. Ne trebuie timp, trebuie să mai lucrăm pentru a înţelege ceea ce ne cere antrenorul. Veţi vedea în curând diferenţe în jocul nostru şi în rezultatele pe care le vom obţine."

Massimo Moratti: "Am văzut o echipă cu cu mari posibilităţi. Cele două întâlniri au reprezentat un test util pentru noi. Accidentarea lui Materazzi a venit într-un moment prost, pentru că în curând vor începe meciurile importante. Vom vedea dacă este nevoie să mai cumpărăm jucători. Depinde de cât de gravă este problema lui Marco. 

Chiar dacă Stankovic a fost criticat de fani, eu consider că asta se întâmplă tuturor marilor fotbalişti. Dar Dejan este un om cu o mare personalitate, iar eu sunt muţumit de felul cum a evoluat. Cu siguranţă el va rămâne la Inter."

By Ionut Tataru with 0 comentarii

LA MULŢI ANI, JURGEN KLINSMANN!


Deşi a evoluat numai trei ani pentru Inter, Jurgen Klinsmann este unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria echipei, formând alături de conaţionalii Lothar Matthaus şi Andreas Brehme o tripletă de senzaţie la Milano.

În 123 de apariţii în tricoul "nerazzurrilor", atacantul german a reuşit să înscrie de 40 de ori, alături de echipa lombardă câştigând două trofee importante, Supercupa Italiei (1989) şi Cupa UEFA (1991).

Klinsmann s-a născut pe 30 iulie 1964, la Goppingen, în Germania. Înainte de a ajunge la Inter, în 1989, a evoluat pentru Stuttgarter Kickers şi VfB Stuttgart, cu aceasta din urmă jucând în finala Cupei UEFA, ediţia 1988-89, pierdută însă în faţa lui Napoli.

După cele trei sezoane petrecute la Inter, fotbalistul care a adunat 108 selecţii şi 48 de goluri pentru Germania, cu care a câştigat Cupa Mondială în 1990, a mai evoluat pentru AS Monaco, Tottenham Hotspur, Bayern Munchen şi Sampdoria.

video

By Ionut Tataru with 0 comentarii

SITE-UL OFICIAL AL INTERULUI ÎMPLINEŞTE 13 ANI


Inter.it a fost lansat pe 30 iulie 1995, Internazionale Milano devenind cu această ocazie primul club italian de fotbal care avea un site oficial.

By Ionut Tataru with 0 comentarii

IMAGINI DIN TIMPUL MECIULUI INTER - MILAN








FOTO: inter.it

By Ionut Tataru with 0 comentarii

IMAGINI DIN TIMPUL MECIULUI INTER - JUVENTUS










By Ionut Tataru with 0 comentarii

ÎNFRÂNGERE LA PENALTYURI ÎN FAŢA MILANULUI


Deşi a evoluat mai bine decât în primul meci, Inter a pierdut şi a doua partidă de la Trofeul Tim, 3-4 după lovituri de departajare, în faţa lui AC Milan.

"Nerazzurri" au început mai bine confruntarea cu rivalii "rossonerri", Zanetti şutând periculos în startul întâlnirii. După o perioadă echilibrată, campionii Italiei au preluat iniţiativa şi Balotelli, de două ori, Muntari şi Suazo au fost aproape de gol.

În minutele de final, Mourinho a primit o nouă lovitură, Cambiasso accidentându-se şi el, argentinianul fiind înlocuit cu tânărul Santon.

La loteria penalty-urilor, interiştii au transformat prin Adriano, Suazo şi Santon, în timp ce Figo, Jimenez şi Muntari au ratat.

Tehnicianul Interului s-a bazat în acest meci pe următoarea garnitură: Toldo; Maicon, Burdisso, Cambiasso (42 Santon), Maxwell (14 Jimenez); Muntari, Zanetti, Dacourt; Figo, Crespo (29 Suazo), Mancini (14 Balotelli, 43 Adriano).

By Ionut Tataru with 0 comentarii

INTER A PIERDUT PRIMUL MECI DE LA TROFEUL TIM


Campioana Italiei a fost învinsă în prima partidă pe care a disputat-o la Trofeul Tim cu 1-0 de gazda turneului, Juventus.

"Nerazzurri" nu au reuşit să treacă peste decalajul de pregătire dintre cele două echipe şi au făcut un meci modest, singurele momente importante aparţinându-le lui Adriano, lovitură de cap scoasă miraculos de Buffon, şi lui Crespo, care nu a reuşit să lovească decisiv la o centrare de fineţe a lui Mancini.

Jose Mourinho a primit şi o veste proastă în timpul întâlnirii. Confruntat cu indisponibilităţile lui Samuel, Cordoba şi Chivu, tehnicianul portughez s-a văzut nevoit în minutul 7 să-l schimbe pe Materazzi, care s-a accidentat uşor şi a preferat să nu rişte.

Noul antrenor al Interului a folosit următoare formaţie: Julio Cesar; Maicon, Burdisso, Materazzi (7 Stankovic, 35 Crespo), Maxwell; Cambiasso, Vieira, Zanetti; Mancini, Adriano, Balotelli (35 Figo).

By Ionut Tataru with 0 comentarii

DURERI DE CAP PENTRU MOURINHO: ARE PREA MULŢI JUCĂTORI


Tehnicianul portughez a declarat pentru Corriere dello Sport că are dificultăţi în a stabili lotul Interului pentru noul sezon.  

"Avem prea mulţi jucători, iar o astfel de situaţie nu este deloc uşoară. Nu eu am creat această problemă, asta am preluat. Trebuie să rămânem cu 25 de jucători pentru Liga Campionilor, dar în acest moment am prea mulţi atacanţi. Nu cred că îi pot face pe toţi să joace cum aş vrea eu. Şi gândiţi-vă că Ibrahimovic nu a jucat cu Bari", a spus antrenorul "nerazzurrilor".

Acesta a comentat şi posibilitatea ca Adriano să fie unul dintre cei la care se va renunţa: "Adriano a făcut multe lucruri bune în pregătiri, are calităţi care mie îmi plac, însă trebuie să se adapteze la jocul meu."

Jose Mourinho a vorbit şi despre tradiţionalul triunghiular din această seară, dotat cu Trofeul Tim.

"Meciurile de 45 de minute nu sunt fotbal pentru mine. Eu ştiu fotbalul de 90 de minute. Vom juca împotriva lui Juve, care are deja o lună de antrenamente, în timp ce noi am început doar de o săptămână. Dar cred că va fi mai greu pentru ei, pentru că fiind mai înainte cu pregătirea, lumea se aşteaptă să ne învingă", a explicat "The Special One".

By Ionut Tataru with 0 comentarii

GOLURILE INTERULUI DIN MECIUL CU BARI

video video

By Ionut Tataru with 0 comentarii

MOURINHO A ANUNŢAT LOTUL DE 23 PENTRU TROFEUL TIM


Mâine seară va avea loc, pe Stadio Olimpico din Torino, tradiţionalul turneu dotat cu Trofeul Tim, la care participă Internazionale Milano, AC Milan şi Juventus Torino.

Iată lotul cu care tehnicianul portughez va încerca să câştige primul titlu cu Inter.

Portari: Francesco Toldo, Julio Cesar, Paolo Orlandoni

Fundaşi: Javier Zanetti, Maxwell, Maicon, Nicolas Burdisso, Marco Materazzi, Andrea Mei, Davide Santon

Mijlocaşi: Dejan Stankovic, Luis Figo, Luis Jimenez, Patrick Vieira, Olivier Dacourt, Esteban Cambiasso, Sulley Muntari, Pelé, Amantino Mancini

Atacanţi: Adriano, Hernan Crespo, David Suazo, Mario Balotelli.

By Ionut Tataru with 0 comentarii

MUNTARI, IMAGINI DE LA PREZENTAREA OFICIALĂ ŞI PRIMUL ANTRENAMENT LA INTER










FOTO: inter.it

By Ionut Tataru with 0 comentarii

INTERVIU JOSE MOURINHO LA INTER CHANNEL

video video

By Ionut Tataru with 0 comentarii

"SPIONUL" LUI MOURINHO A FOST LA AMICALUL STEAUA - AS ROMA

Noul antrenor al Interului, portughezul Jose Mourinho, şi-a trimis mâna dreaptă, pe André Villas Boas, la Bucureşti pentru a o urmări pe AS Roma în amicalul pe care vicecampioana Italiei l-a disputat pe stadionul din Ghencea contra Stelei.

Villas Boas este cunoscut în lumea fotbalului ca mâna dreaptă a lui „The Special One”, cei doi colaborând şi în perioada în care Mourinho o pregătea pe Chelsea. Scouterul lusitan a făcut un adevărat tur de forţă în ultima săptămână, după ce a urmărit amicalul lui Juventus cu Brondby IF pe 23 iulie, luând apoi direcţia Bucureşti pentru meciul Steaua-AS Roma, înaintea căruia „roş-albaştrii” şi-au prezentat lotul pentru noul sezon, informează Antena 3, care citează ilromanista.it.

„Spionul” nerazzurrilor nu a fost unicul interist prezent în capitala României sâmbătă. Cristi Chivu, jucătorul Romei până anul trecut, a ţinut să-şi revadă foştii coechipieri, vizitându-i la hotelul unde au fost cazaţi. Între o cafea cu Bruno Conti şi o îmbrăţişare cu Totti, căpitanul echipei noastre naţionale a discutat câteva minute cu antrenorul giallorossilor, Luciano Spaletti. Seara, la meci, Chivu şi Villas Boas au stat la mică distanţă unul de celălalt şi au urmărit atent evoluţia oaspeţilor din Ghencea.

By Ionut Tataru with 0 comentarii

SULLEY MUNTARI, PREZENTAT OFICIAL LA INTER


Internaţionalul ghanez a fost achiziţionat de la câştigătoarea Cupei Angliei, Portsmouth. Noua achiziţie a campioanei Italiei s-a născut pe 27 august 1984 şi, înainte de a evolua în Anglia, a jucat în Serie A pentru Udinese.  

Muntari a fost prezentat oficial astăzi, în prezenţa lui Jose Mourinho şi a lui Gabriele Oriali, la centrul sportiv "Angelo Moratti" de la Appiano Gentile.

Cu această ocazie, mijlocaşul african şi-a exprimat primele sale gânduri şi aspiraţii legate de Inter.

După un an în Premier League, ai decis să revii în Italia, la un club foarte important. Cum te simţi?
Pentru început, vreau să mulţumesc Interului pentru că a crezut în mine. Sunt foarte fericit să mă aflu aici.

Deja îl cunoşti pe Jose Mourinho, împotriva căruia ai evoluat în Anglia.
Da, am jucat o dată contra lui Chelsea şi ştiu deja ce aşteaptă de la jucătorii săi. Am pierdut acel meci cu 1-0, iar londonezii au evoluat foarte bine.

Ţi-ai îmbunătăţit jocul în Premier League?
Da, cu siguranţă foarte mult. Este un campionat foarte diferit. Mă simt mai matur acum.

Asta înseamnă că vei lua mai puţine cartonaşe galbene...
Pe vremea când jucam la Udinese eram foarte tânăr şi nu aveam suficientă experienţă. Acum cred că sunt mai matur şi pot judeca mai bine anumite situaţii. Antrenorul nu trebuie să fie îngrijorat din acest motiv.

Pari foarte fericit că ai ajuns la Inter. A fost visul tău să joci aici?
Da, visam să joc pentru o mare echipă precum Inter. Vreau să câştig multe trofee cu acest club.

În ce poziţie de la mijloc îţi place să joci?
Eu sunt mijlocaş. Decizia în privinţa locului unde voi juca o va lua antrenorul. Sunt gata să fac orice şi să evoluez oriunde pentru a ajuta echipa să câştige.

Ai sosit la o mare echipă, probabil nu vei fi mereu titular. Cum te simţi din acest punct de vedere?
Cum am spus şi mai devreme, Inter e un club important şi mi-am dorit să ajung aici. Nu pot pretinde să joc mereu, ştiu că sunt mulţi fotbalişti de clasă în echipă.

Te gândeşti la ziua când îţi vei înfrunta fosta echipă, Udinese?
Mă bucur că am putut evolua acolo, clubul şi fanii m-au ajutat foarte mult. Dar acum sunt jucătorul Interului şi deja iubesc această echipă.

Crezi că te asemeni cu Essien?
Suntem foarte apropiaţi, precum fraţii, avem aceeaşi culoare a pielii. Este un jucător puternic şi a lucrat deja cu Mourinho. Avem calităţi diferite, iar antrenorul ştie asta: el este un fotbalist de picior drept, în timp ce eu sunt stângaci... Essien este un foarte bun fotbalist şi eu nu pot spune că sunt mai valoros decât el. Evoluţiile din teren vor decide cât de important voi fi pentru Inter. Scopul meu este să ajut echipa să câştige, nu să fiu mai puternic decât altcineva.

By Ionut Tataru with 0 comentarii

IMAGINI DIN TIMPUL MECIULUI INTER - BARI









FOTO: inter.it

By Ionut Tataru with 0 comentarii

ÎNCĂ O VICTORIE


Campioana Italiei, Inter Milano, a învins într-un meci amical contând pentru South Tyrol Cup pe Bari cu 2-0.

Golurile "nerazzurrilor" au fost reuşite de Julio Cruz (27) şi Adriano, din penalty (79). Este a doua victorie obţinută de interişti din tot atâtea partide de verificare, prima victimă fiind Al-Hilal, în urmă cu trei zile.

Jose Mourinho a folosit pentru această întâlnire următorii jucători: Toldo (Julio Cesar 46; Orlandoni 80); Maicon (Santon 84), Mei, Burdisso, Bolzoni; Jimenez (Maxwell 46), Dacourt ( Cambiasso 46), Pelé (Vieira 46); Figo (Mancini 46), Cruz (Adriano 46), Balotelli (Crespo 46; Suazo 78).

By Ionut Tataru with 0 comentarii

ZANETTI: "VREM SĂ CÂŞTIGĂM TOT!"


Căpitanul Interului, Javier Zanetti, a vorbit pentru Corriere dello Sport despre ambiţiile campioanei Italiei în noul sezon.

Internaţionalul argentinian este mulţumit de felul cum decurg treburile la echipă şi crede că "nerazzurri" pot cuceri toate trofeele în acest an.

"Nu va fi uşor să ne impunem din nou, dar jucăm pentru Inter şi ne dorim să ne păstrăm titlul. Mourinho a vorbit cu toţi şi s-a declarat mulţumit de cum ne pregătim. 

Sper ca munca pe care o depunem acum să ne conducă spre realizări importante în noul sezon, pentru că vrem să câştigăm totul, începând cu Supercupa împotriva Romei", a declarat jucătorul interist.

By Ionut Tataru with 0 comentarii

BALOTELLI: "NU TREBUIE SĂ NE TEMEM DE MILAN"


Puştiul minune al Interului, Mario Balotelli, a declarat într-un interviu acordat cotidianului Gazzetta dello Sport că echipa sa nu se teme de tripleta braziliană a rivalilor de la Milan.

"Pato, Kaka şi Ronaldinho sunt mai buni decât Ibrahimovic, Adriano şi Balotelli? Şi să nu uităm de Cruz, Crespo şi Suazo. Pe ei cu cine îi mai comparăm? Deci, ar trebui să ne fie frică? Vă rog...", a spus atacantul de 17 ani.

Super Mario a dezvăluit şi care este idolul său, nominalizându-l pe fostul vârf al "nerazzurrilor", Luis Nazario Ronaldo, şi l-a atacat pe starul portughez al lui Manchester United.

"Cel mai arogant fotbalist mi se pare Cristiano Ronaldo. Este un adevărat fenomen, unul dintre fotbaliştii mei preferaţi, dar unele dintre manierele sale nu le pot suferi", a explicat Balotelli.

By Ionut Tataru with 0 comentarii

LA MULŢI ANI, DOUGLAS MAICON!


Fundaşul dreapta al Interului împlineşte astăzi 27 de ani. Maicon Douglas Sisenando s-a născut pe 26 iulie 1981 la Criciuma, în Brazilia, şi a primit numele actorului preferat al tatălui său, Michael Douglas. Este considerat unul dintre cei mai buni apărători de bandă din fotbalul mondial, putând evolua cu uşurinţă pe ambele părţi ale terenului, dar cel mai bun randament l-a dat mereu pe dreapta.

Talentul său l-a ajutat pe Maicon să debuteze la Cruzeiro la numai 20 de ani, în 2001. Pentru clubul din Belo Horizonte a jucat timp de trei ani, perioadă în care a şi cucerit titlul şi Cupa Braziliei.

Evoluţiile sale bune au atras atenţia lui Manchester United, transferul său la gruparea condusă de Sir Alex Ferguson căzând din cauza faptului că nu a primit permisul de muncă în Anglia. Maicon se va muta totuşi în Europa, la AS Monaco, în 2004.

La echipa monegască a rămas două sezoane, timp în care a adunat 59 de meciuri şi a marcat 5 goluri. În iulie 2006, Internazionale Milano a anunţat oficial că l-a achiziţionat pe jucătorul brazilian.

Pentru "nerazzurri" a debutat în Supercupa Italiei, într-un meci de referinţă, 4-3 contra Romei, după ce "gialorossi" au condus cu 3-0. În cei doi ani pentrecuţi la Inter, Maicon a jucat 83 de partide, reuşind şi 4 goluri. A cucerit două titluri ale Italiei şi o Supercupă.

Pentru naţionala ţării sale a debutat în 2003, strângând până în prezent 34 de selecţii şi 3 goluri. A câştigat cu Brazilia două Copa America şi o Cupă a Confederaţiilor.
video

By Ionut Tataru with 0 comentarii

JOSE MOURINHO: "TRAGEREA LA SORŢI A MECIURILOR NU MĂ INTERESEAZĂ"


Noul tehnician al Interului, Jose Mourinho, a comentat pentru Corriere dello Sport ţintarul meciurilor din Serie A în noul sezon.

"Niciodată nu am privit tragerea la sorţi din campionat ca un eveniment foarte important. Oricum trebuie să jucăm cu toată lumea, aşa că ordinea în care vom evolua contra unui adversar sau a altuia nu m-a interesat niciodată", a spus antrenorul portughez.

"Programul care s-a stabilit nu va schimba nimic în felul în care voi lucra cu echipa în următoarele săptămâni", a adăugat Mourinho.

By Ionut Tataru with 0 comentarii

PROGRAMUL COMPLET AL INTERULUI ÎN SEZONUL 2008/09


Etapa 1/20 Sampdoria-Inter / Inter-Sampdoria

Etapa 2/21 Inter-Catania / Catania-Inter

Etapa 3/22 Torino-Inter / Inter-Torino

Etapa 4/23 Inter-Lecce / Lecce-Inter

Etapa 5/24 Milan-Inter / Inter-Milan

Etapa 6/25 Inter-Bologna / Bologna-Inter

Etapa 7/26 Roma-Inter / Inter-Roma

Etapa 8/27 Inter-Genoa / Genoa-Inter

Etapa 9/28 Fiorentina-Inter / Inter-Fiorentina

Etapa 10/29 Reggina-Inter / Inter-Reggina

Etapa 11/30 Inter-Udinese / Udinese-Inter

Etapa 12/31 Palermo-Inter / Inter-Palermo

Etapa 13/32 Inter-Juventus / Juventus-Inter

Etapa 14/33 Inter-Napoli / Napoli-Inter

Etapa 15/34 Lazio-Inter / Inter-Lazio

Etapa 16/35 Inter-Chievo / Chievo-Inter

Etapa 17/36 Siena-Inter / Inter-Siena

Etapa 18/37 Inter-Cagliari / Cagliari-Inter

Etapa 19/38 Atalanta-Inter / Inter-Atalanta

By Ionut Tataru with 2 comentarii

CHIVU: "MOURINHO E UN OM ŞI UN ANTRENOR CORECT"


Căpitanul naţionalei României a declarat cu ocazia lansării postului gsptv că nu se teme de faptul că s-ar putea repeta şi în cazul său conflictul dintre Mourinho şi Mutu pe vremea când ambii apărau culorile lui Chelsea.

"Ceea ce a fost între Adi şi Mourinho îi priveşte, nu are nicio legătură cu mine. Nu contează că sunt român. Am ţinut legătura cu antrenorul, primul contact a fost chiar după operaţie când m-a vizitat la spital, apoi la reunirea lotului, atunci când a vorbit în faţa întregii echipe. Mourinho este un tehnician foarte bun, rezultatele vorbesc pentru el. Consider că este foarte corect, atât ca om, cât şi ca antrenor. E genul care îţi spune în faţă ceea ce gândeşte", a spus fundaşul Interului.

Chivu a ţinut să-i liniştească pe fanii interişti, anunţând că săptămâna viitoare va reveni la antrenamentele echipei.

"Mă simt mai bine, însă am fost lăsat în plus acasă, alături de soţia mea. Deocamdată sunt în refacere, fac mişcare doar în piscină. Săptămâna viitoare voi începe antrenamentele, mai întâi separat de restul lotului", a conchis internaţionalul român.

By Ionut Tataru with 0 comentarii

ŢINTARUL SEZONULUI 2008/09: INTER DEBUTEAZĂ CU SAMPDORIA, LA GENOVA


Astăzi a avut loc la Roma tragerea la sorţi pentru stabilirea programului din Serie A în anul competiţional 2008/09.

Campioana Italiei, Inter Milano, va debuta în noul campionat în deplasare, la Genova, adversar urmând să-i fie Sampdoria.

Cele mai importante confruntări ale "nerazzurrilor" au fost stabilite astfel: etapa a V-a cu Milan (28 septembrie), etapa a VII-a cu Roma (19 octombrie), etapa a IX-a cu Fiorentina (29 octombrie), etapa a XIII-a cu Juventus (23 noiembrie).

By Ionut Tataru with 0 comentarii

IMAGINI DE LA PRIMUL AMICAL AL VERII














FOTO: inter.it

By Ionut Tataru with 0 comentarii