follow

Cum va arăta noul Inter?

Avem echipă, avem valoare! O vorbă de la noi din popor, întărită ieri de Mourinho la conferinţa de presă în care a fost prezentat Eto'o: „Sunt fericit acum, am o echipă echilibrată. Mulţumiri clubului pentru lotul pe care mi l-a pus la dispoziţie”. Practic, declaraţia portughezului poate însemna că „nerazzurri” au închis perioada de mercato. Bine, ar mai putea apărea un nume, maxim două (Hai odată cu Cassano!), plus că este timpul să mai şi vindem, dar în mare se pare că lotul este conturat. Jose mai are la dispoziţie un amical, cu Monaco, pentru a face ultimele retuşuri, apoi intrăm în sezon, odată cu disputarea Supercupei, la Beijing.

Sunt convins că mulţi dintre voi v-aţi întrebat cum va arăta noul Inter. Eu ştiu sigur că am făcut-o. Atunci când a spus că are o echipă echilibrată, probabil că Mourinho s-a referit la faptul că există concurenţă pe toate posturile, iar jucătorii de care dispune îi permit să schimbe sistemul în funcţie de joc şi de adversar. Lăsând deoparte clişeul cu nu există titulari şi rezerve, orice analiză privind felul cum vor arăta „nerazzurri” în sezonul ce stă să înceapă, cred că ar trebui să pornească de la faptul că există câteva puncte fixe: Julio Cesar, Maicon, Lucio, Cambiasso, Zanetti, Eto'o. Sunt aproape sigur că în jurul acestor şase jucători se va construi orice sistem, fie el 4-4-2, 4-3-1-2 sau 4-3-3. Mă voi referi doar la aceste module, pentru că încercările din amicalele de peste Ocean cu 4-1-4-1 şi 4-2-3-1 probabil vor rămâne doar la stadiul de experiment.

4-3-1-2: Este sistemul care a funcţionat cel mai bine sezonul trecut. La fel ca şi atunci, marele dezavantaj este lipsa unui număr 10 autentic. Deki a rezolvat într-o oarecare măsură acest neajuns, dar el este mai mult un truditor, decât un jucător de fineţe. Este unul dintre motivele pentru care încă sper să-l vadă cineva pe Sneijder. Ca să nu fiu nesimţit şi să spun Ribery. În principiu, în această aşezare, echipa probabil va arăta în felul următor: Julio Cesar - Maicon, Samuel, Lucio, Santon - Zanetti, Cambiasso, Muntari - Stankovic - Eto'o, Milito, iar Chivu, Thiago Motta şi Balotelli ar fi soluţiile de rezervă în cazul unor accidentări sau supendări.

4-3-3: Clar, modulul preferat al lui Mourinho, cel cu care a început şi a terminat sezonul trecut. Din punctul meu de vedere, această aşezare ar fi perfectă pentru Eto'o, camerunezul cunoscând-o perfect de la Barcelona. Plus că i-ar asigura practic lui Balotelli un loc de titular. Totuşi, aşa cum am văzut destul de des, sistemul pare prea puţin viabil pentru Serie A, Inter reuşind foarte rar să facă jocuri reuşite în 4-3-3. O posibilă echipă de start ar arăta cam aşa: Julio Cesar - Maicon, Samuel, Lucio, Santon - Cambiasso, Zanetti, Stankovic - Balotelli, Eto'o, Milito. De pe bancă ar putea apărea Chivu, Muntari, Quaresma sau Thiago Motta.

4-4-2: Probabil nu-l vom vedea prea des, dar este o posibilitate de luat în seamă, mai ales pentru că permite tranziţia uşoară către un alt sistem, dar şi pentru că nu necesită acel decar care, pentru moment, ne lipseşte. O posibilă formulă ar fi: Julio Cesar - Maicon, Samuel, Lucio, Santon - Zanetti, Cambiasso, Stankovic, Muntari - Eto'o, Milito. Chivu, Thiago Motta, Balotelli, Quaresma sau Mancini pot intra oricâd pentru a suplini eventualele absenţe.

Cam aşa văd posibilele formule pe care le-ar putea folosi Mourinho în noul sezon. Dar cu nebunul nu se ştie nicioadată, iar la asta se adaugă inevitabila notă se subiectivism. Aşa că puteţi să-mi săriţi în cap, că nu mă supăr. Oricum, mai avem puţin până vom afla ce coace portughezul.

By Ionut Tataru with 5 comentarii

5 comentarii:

  • C'e'solo l' Inter says:

    In mare parte sunt de acord cu tine..... DAR eu cred ca Lucio-Chivu o sa fie cuplul din centrul apararii pe care o sa l vedem cel mai des la echipa, asta in caz ca nu se accidenteaza vreunul dintre ei, normal ... poti sa ma acuzi de subiectivism, pe de alta parte a venit timpul ca jucatorul roman sa si puna amprenata asupra echipei prin evolutiile sale intr un numar cat mai mare, asa cum o facea la Roma pt ca in cei doi ani de pana acum... a avut prezente episodice. Altceva... cred ca prin venirea lui Motta .... si prin trecerea lui Chivu in centru... Zanetti o sa treaca pe partea stanga a apararii, acolo unde de altfel a mai si jucat in era Mancini. La mijloc cred ca Muntari, Cambiasso, Motta si Stankovic sunt jucatorii pe care Mourinho se va baza cel mai mult,asta in cazul in care nu mai vine vreun jucator numar "10" pe care demult timp il tot asteptam, insa eu as vrea sa l vad din ce in ce mai mult pe Quaresma, de la el astept cel mai mult.... sper sa se fi acomodat destul si sa si arate adevarata valoare anul acesta. Atacul dupa mine este clar...Eto'o si Milito, Balotelli fiind cel care poate sa ia locul in orice moment unuia dintre iei. Daca e sa ma gandesc la plecari, cred ca: Burdisso, Rivas, Vieira si Obinna sunt jucatorii cei mai indicati sa si gaseasca alta echipa.
    In concluzie eu cred ca echipa cea mai echilibrata ar ar arata astfel : Julio Cesar - Maicon, Lucio, Chivu, Janetti - Stankovic, Cambiasso, Muntari, Thiago Motta(Quaresma) - Eto'o, Milito

  • Ionut says:

    Si mie mi-a placut Chivu in turneul din America, dar cred ca daca isi va gasi locul de titular o va face mai curand pe stanga, nu in centru :) Si evident ca e foarte posibil ca Il Capitano sa traca fundas stanga, pentru a elibera un loc la mijloc, dar nu cred ca Mourinho va renunta asa usor la Santon, pe care el l-a promovat.

    Nu acuz pe nimeni de subiectivism, cu toti suferim de asta intr-o masura mai mica sau mai mare :)

  • adriano_10 says:

    in mare parte cam toata lumea ca isi da cu parerea despre inter are dreptate .....tin sa-l citez pe ionut " nu stim ce pregateste nebunul "in schimb din jocurile astea 3 ce am vazut in statele unite, imi dau si eu cu parerea ,cum as vrea eu sa arate interul :
    Julio Cezar - Maicon,Chivu,Lucio,Zanetti - Cambiaso,Thiago,Muntari - Milito,Baloteli,Eto'o

  • seby says:

    io'i zic lui nea sefu de trib sa'l aduca pe cassano sa facem una grande asa :
    cesar - maicon,samuel,lucio,chivu - zanetti, cambiasso,stankovic - cassano - milito,eto'o

  • rzastavros says:

    hehe, tare misto formatia lui "seby" :)
    eu zic ...ca,adi`k nu vreau sa comentez,combinatiile lui Ionut sunt destul de bine facute (da..Chivu inca nu a dovedit sa fie prima alegere in linia de aparare).
    Eu o sa postez aici o formatie pe care as vrea sa-l vad macar odata (intr-un amical eventual,ca ar fi prea riscant) sa nu-mi sariti in cap este doar o chestie de CURIOZITATE si este in felul urmator:

    3-5-2

    ------------------Julio Cezar ------------------
    -----Cordoba-----Lucio------Samuel------
    -----------------------------------------------------
    --------Cambiasso-----Zanetti--------------
    -----------------------------------------------------
    -Quaresma-----Stankovic----Balotelli-
    -----------------------------------------------------
    -----------------Eto`o-----Milito---------------


    Sa NU incercati asta acasa :)) Forza Inter

Leave a Reply