follow

Destro: Ibra este modelul meu. Muntari: Mourinho, liderul nostru

Cea mai bună achiziţie a „nerazzurrilor” din vara lui 2008, Sulley Muntari, şi una dintre marile speranţe ale campioanei Italiei, Mattia Destro, au împărtăşit primele impresii la începutul unui nou sezon. Iată ce au avut de spus cei doi.

Mattia Destro despre...

...antrenamentele cu prima echipă: „Este o experienţă extraordinară. Este un tempo foarte ridicat, iar asta, alături de antrenamentele cu marii campioni, ne ajută pe noi tinerii să devenim mai buni. Jucătorii de la echipa mare se pregătesc mereu la capacitate maximă. Avem de unde învăţa”.

...calităţile sale: „Aşa cum mai mai spus în trecut, nu-mi place să mă caracterizez. Pot spune doar că urmăresc să-mi îmbunătăţesc jocul, urmărindu-i pe atacanţii de la prima echipa. Sper să am ocazia să debutez alături de ei”.

...modelul său: „Ibra. Acum ne pregătim împreună. Voi încerca să învăţ cât mai multe de la el. Nu este adevărat că tratează tinerii de sus. Ne-a ajutat şi ne-a dat sfaturi”.

Sulley Muntari despre...

...primele sesiuni de pregătire: „Antrenamentele merg bine. Este greu, este foarte cald, dar este bine. Aceasta este meseria noastră. Am fost în vacanţă, dar acum tragem tare pentru noul sezon”.

...Jose Mourinho: „Fiind un mare campion, vrea să continuie ceea ce a început şi să realizeze mai mult decât în sezonul trecut. Mourinho este o persoană foarte inteligentă. Este antrenorul nostru, dar, în afară de asta, este liderul nostru”.

...Ibrahimovic: „Zlatan e ok. Se simte bine, ca şi restul colegilor mei. Ibra va fi mereu Ibra. Este aici cu noi şi nu pleacă nicăieri. Unde să plece?”.

...Milito şi Motta: „Ce credeţi despre evoluţia lor din sezonul trecut? Eu cred că s-au descurcat foarte bine. Le-aş da amândurora 10. Sunt foarte buni”.

By Ionut Tataru with 0 comentarii

0 comentarii:

Leave a Reply