follow

Ce a fost şi ce nu a fost bine în Inter-Palermo

Si. L'Inter e pazza”. Asta a titrat Gazzetta dello Sport după meciul „nerazzurrilor” cu Palermo. Pentru Mourinho, totul e mai simplu şi se reduce la un singur lucru: „Suntem la +4 de Juventus”. Aşadar, important este că am câştigat. Lucrurile bune şi mai puţin bune vor fi mereu. Noi să fim sănătoşi, iar punctele să se adune.

CE A FOST BINE



-Ofensiva. Atunci când înscrii de cinci ori (doar prin atacanţi) şi mai ai alte ocazii, chiar foarte multe, cu jucători din toate liniile, se cheamă că atacul funcţionează. Cel puţin în prima repriză ne-am amintit de meciul cu Genoa.

-Tandemul Balotelli - Eto'o. Ambii cu câte o dublă (prima realizare de acest fel a sezonului), la care se adaugă alte ocazii pe care le-au avut. În ciuda incidentului de la penalty, atacanţii „nerazzurrilor” au conlucrat excelent şi au părut a juca împreună de foarte mult timp.

-Creşterea în joc a lui Muntari. Uşor-uşor, îl redescoperim de jucătorul din sezonul trecut. Sulley a avut o nouă evoluţie bună, ceea ce îl menţine pe trendul ascendent şi care îi dă moral.

-Revenirile lui Thiago Motta şi Milito. Primul a intrat într-un moment dificil (Palermo se apropiase la un gol) şi a betonat mijlocul, în timp ce Il Principe şi-a făcut încălzirea cu o mare ocazie, apoi a profitat de pe urma acţiunii senzaţionale a lui Maicon.

-Faptul că am câştigat fără Sneijder. Nu vă miraţi, ştiu ce spun. Este primul meci al sezonului în care nu-l avem pe olandez în teren şi reuşim să câştigăm. Chestia asta risca să devină un alt „blestem”

CE NU A FOST BINE

-Relaxarea din debutul părţii a doua. Distracţia mare din apărarea noastră era să ne coste. Până s-au dezmeticit Mourinho şi băieţii lui, Palermo era la un pas să reuşească egalarea. Au fost 20 de minute în care Interul din prima parte parcă rămăsese la vestiare.

-Forma slabă a lui Santon. Continuă momentul mai puţin bun al puştiului. Chivu va lipsi cu Livorno, dar personal cred că Mourinho îl va prefera pe Zanetti pentru postul de fundaş stânga.

By Ionut Tataru with 1 comentarii

1 comentarii:

Leave a Reply