follow

Ce a fost şi ce nu a fost bine în Livorno-Inter

Inter a reuşit să învingă pe Livorno, o echipă revitalizată de Serse Cosmi, la capătul unui meci în care a forţat doar atât cât a fost nevoie. Aşa cum am scris şi în cronică, am scos maximum printr-un efort minim.

CE A FOST BINE

-Turnoverul. Deşi a schimbat jumătate din echipa care a învins pe Palermo, făcându-i loc printre titulari şi puştiului Khrin, Mourinho nu a greşit. Tânărul mijlocaş sloven, deşi a fost înlocuit la pauză, a avut o evoluţie curajoasă, Vieira este mult mai sigur, Mancini a avut o repriză a doua mai reuşită după ce în primele 45 de minute a dezamăgit, iar Cordoba confirmă că poate fi mereu o soluţie în centrul defensivei.

-Milito continuă să marcheze în mod constant. Atacantul argentinian a ajuns la cota 7 în clasamentul golgeterilor, păstrându-şi o medie de invidiat în Serie A.

-Eficacitatea în faţa porţii. Inter a şutat de două ori pe spaţiul porţii lui Benussi şi a marcat de fiecare dată. Aşa se câştigă meciurile. Şi trofeele.



-Forma lui Maicon. După reprezentaţia din partida cu Palermo, fundaşul brazilian şi-a încununat o altă evoluţie foarte bună printr-un gol superb.

CE NU A FOST BINE

-Viteza de joc. Nu vă lăsaţi păcăliţi de cele două goluri. Au fost singurele momente în care „nerazzurri” au apăsat pedala de acceleraţie. În rest, am asistat la un meci în care jucătorii dădeau senzaţia că au intrat pe teren obligaţi. Pe mine personal, m-a cam luat somnul în multe momente.

-Accidentarea lui Muntari. Ghanezul era într-o creşetere evidentă de formă, însă s-a lovit în Toscana şi, mai mult ca sigur, nu va evolua la Kiev.

By Ionut Tataru with 1 comentarii

1 comentarii:

  • deki says:

    CE NU A FOST BINE


    PS: Samuel Eto'o s-a imbracat in triocul celor de la Livorno, speram ca miercuri sa fie imbracat in negru-albastru.

Leave a Reply