follow

BALOTELLI, RATANGIUL SEZONULUI

O analiză a situaţiei lui Balotelli, semnată de Adrian Popa.

Nu e o crimă să joci la Inter şi să ţii cu Milan.

Există şi „reciprocităţi”. Pirlo, spre exemplu, este unul dintre cei mai mari suporteri ai Interului.

O spunea într-un interviu acordat celor de la Sky cu o zi înaintea derby-ului: „Ţin cu Inter. Când am ajuns acolo am simţit că mi s-a îndeplinit un vis din copilărie. Unul dintre regretele carierei mele este că n-am rămas la nerazzuri, însă în nici una dintre cele două dăţi când am fost acolo n-am fost folosit pe postul care îmi convenea”. Vorbea atât de natural încât era greu să fii supărat pe el, ca milanist. În ceea ce-i priveşte pe interişti, nu pot decât să-l regrete.

Nu la fel stau lucrurile cu Balotelli. Are talent fotbalistic cu carul şi…atât.

Restul articolului îl găsiţi AICI

By Ionut Tataru with 1 comentarii

LOTUL PENTRU MECIUL CU CSKA, DECLARAŢIILE LUI MOURINHO ŞI PUŢINĂ ISTORIE



Specialul a convocat 20 de jucători pentru prima manşă din sferturile de finală din Liga Campionilor, meci care va avea loc mâine seară la Milano. Din lotul păstrat de portughez lipsesc Lucio, Thiago Motta (ambii suspendaţi), Santon (accidentat) şi Balotelli (motivele le cunoaşte toată lumea).

Portari: Francesco Toldo, Julio Cesar, Paolo Orlandoni

Fundaşi: Ivan Cordoba, Javier Zanetti, Maicon, Marco Materazzi, Walter Samuel, Cristian Chivu

Mijlocaşi: Dejan Stankovic, Ricardo Quaresma, Wesley Sneijder, Sulley Muntari, Rene Krhin, Mariga, Esteban Cambiasso

Atacanţi: Samuel Eto'o, Diego Milito, Goran Pandev, Marko Arnautovic.

------------------------------------------------------------

Balotelli? Nu vorbesc de jucătorii neconvocaţi”. Aceeaşi replică dată de Mourinho şi înaintea returului cu Chelsea. Să sperăm că e tot de bun augur.


By Ionut Tataru with 28 comentarii

SNEIJDER: E CEVA SPECIAL SĂ LUCREZ CU MOURINHO. DOAR SUSPENDĂRILE ŞI ACCIDENTĂRILE NE POT OPRI ÎN DRUMUL SPRE TITLU. INTER ESTE ÎNTRE PRIMELE ŞASE ECHIPE ALE EUROPEI



Am extras din interviul acordat de Sneijder pentru fifa.com doar ceea ce are legătură cu Inter. Pentru curioşi, restul dialogului îl puteţi găsi AICI.

Viaţa în Milano: „Este un loc frumos şi mă bucur foarte mult să trăiesc aici. Îmi place varietatea de restaurante şi magazine. În plus, oamenii din Milano sunt extrem de prietenoşi

Lupta pentru Scudetto: „Să fiu sincer, cred că numai suspendările şi accidentările ne pot sta în drum. Altfel, nimic nu ne poate împiedica să cucerim titlul

Locul „nerazzurrilor” în Europa: „Echipa noastră este, fără îndoială, între primele şase de pe continent. Nu am niciun dubiu legat de acest lucru

By Ionut Tataru with 0 comentarii

EXIT POLL SCUDETTO: INTER, ÎN AVANTAJ

Este fără discuţie una dintre cele mai bune prime pagini ale unui ziar pe care am văzut-o vreodată.

By Ionut Tataru with 4 comentarii

CAMPIONATUL DIN ULTIMELE 7 ETAPE



Cea mai simplă concluzie. S-a jucat degeaba timp de 31 de etape în Serie A. După ce Inter părea a se fi desprins decisiv în câştigătoare a titlului, la fel de repede a pierdut avansul din frunte, astfel că ultimele şapte runde se vor juca cu săbiile pe masă. Practic, vom avea parte de un campionat mai mic.

În acest moment, clasamentul din Serie A se prezintă astfel:

1. INTER 63p.
2. Roma 62p.
3. Milan 60p.

Programul celor trei echipe cu şanse la Scudetto arată în felul următor:

INTER - Bologna (a), Fiorentina (d), Juventus (a), Atalanta (a), Lazio (d), Chievo (a), Siena (d)

Roma - Bari (d), Atalanta (a), Lazio (d), Sampdoria (a), Parma (d), Cagliari (a), Chievo (d)

Milan - Cagliari (d), Catania (a), Sampdoria (d), Palermo (d), Fiorentina (a), Genoa (d), Juventus (a).

By Ionut Tataru with 7 comentarii

AS ROMA - INTER ÎN IMAGINI






By Ionut Tataru with 0 comentarii

AS ROMA - INTER 2-1. CE A ÎNCEPUT PROST S-A TERMINAT ŞI MAI PROST



Foarte sincer vă spun că am gândurile amestecate după meciul ăsta, aşa că nu ştiu ce va ieşi din această încercare de cronică. Nu sunt supărat, doar dezamăgit. Dezamăgit de faptul că nu reuşim să ieşim din perioada asta nasoală, dezamăgit pentru că am început meciul de pe Olimpico slab, fără nerv şi cu o mentalitate greşită, dezamăgit că, în ciuda unui joc deloc strălucit, am fi putut obţine măcar un egal, dezamăgit deoarece dăm impresia că nu ne descurcăm cu lupta pe trei fronturi, dezamăgit că am relansat un campionat pe care mulţi, foarte mulţi, îl considerau încheiat de la jumătatea lui.

Roma a intrat mai bine în meci, poate şi pentru că baieţii lui Mourinho nu prea s-au omorât cu firea şi păreau să ia în considerare că nici egalul nu e de lepădat. De acord, dar nu înţeleg de ce nu am apărat remiza atacând sau măcar fără a-i lăsa pe romani să aibă iniţiativa. Şi totuşi, chiar şi în aceste condiţii, golul gazdelor a venit dintr-o fază fixă şi o greşeală uriaşă a lui Julio Cesar. A fost momentul în care Inter a încercat să preia iniţiativa, dar, la fel ca în ultimele partide, nu a fost vorba decât de o dominare teritorială şi atât. Singura ocazie adevărată la poarta lui Julio Sergio i-a aparţinut lui Samuel, care a lovit transversala după un corner executat de Sneijder. Nu ştiam atunci cât de mult ne vom „împrieteni” cu barele de pe Olimpico.

By Ionut Tataru with 0 comentarii

AS ROMA - INTER 2-1. ŞI UITE AŞA S-A RELANSAT CAMPIONATUL



Dezamăgitor. Poate, dacă numărăm ocaziile clare de gol (am avut trei bare), nu am fi meritat să pierdem. Însă ca joc, nu cred că puteam cere mai multe de la acest meci. Abia acum pot spune că lupta pentru titlu s-a relansat, dar cred în continuare că tot noi vom câştiga. FORZA INTER!!!

By Ionut Tataru with 85 comentarii

LOTUL PENTRU MECIUL CU ROMA. HAI SĂ CONTINUĂM TRADIŢIA :)



Jose Mourinho a convocat 21 de jucători pentru confruntarea de mâine seară de pe Stadio Olimpico din Roma. Aşa cum era de aşteptat, nici de această dată, Balotelli nu se regăseşte pe listă. Personal, am dubii serioase că îl vom mai vedea la lucru pe Mario până la finalul sezonului. În schimb, faţă de meciul cu Livorno, revin Stankovic şi, mai ales, Sneijder, astfel că, mai mult ca sigur, Specialul va alinia cel mai bun 11 în faţa trupei lui Ranieri.

Portari: Francesco Toldo, Julio Cesar, Paolo Orlandoni

Fundaşi: Ivan Ramiro Cordoba, Javier Zanetti, Lucio, Maicon, Marco Materazzi, Walter Samuel, Cristian Chivu

Mijlocaşi: Dejan Stankovic, Ricardo Quaresma, Thiago Motta, Wesley Sneijder, Sulley Muntari, Mariga, Esteban Cambiasso

By Ionut Tataru with 16 comentarii

CUTIUŢA CU AMINTIRI (XVIII): PLOAIA DE GOLURI DE LA ROMA



Inter se deplasează mâine seară pe Olimpico din Roma pentru marea confruntare a finalului de sezon din Serie A. De aceea, cred că este un moment bun să ne reamintim de una dintre cele mai nebune partide dintre cele două echipe care a avut loc în capitala Italiei.

Meciul din etapa a 31-a a sezonului 1998/99 nu a avut nimic din tensiunea pe care o aşteptăm mâine seară. Inter avusese un campionat dezastruos, pe care îl va încheia pe locul 8, mai aproape de retrogradare decât de titlu, în timp ce la Roma prindea contur echipa cu care Capello avea să cucerescă Scudetto în 2001. Aşadar, un duel doar pentru orgoliu. „Nerazzurri” de deplasau pe Olimpico după de trei partide fără victorie şi prea puţini îi dădeau şanse să întrerupă această serie. Avea să fie însă un meci memorabil. Cu doi antrenori croiţi pe o tactică ofensivă, Roy Hodgson şi Zdenek Zeman, nici nu avea cum să fie altfel.

By Ionut Tataru with 2 comentarii

BINE AI REVENIT, CRISTI!


„Sunt obosit, dar şi fericit. A fost extraordinar să fiu din nou pe teren şi recunosc că am fost emoţionat. Ultima oară când am simţit asta s-a întâmplat la Euro 2000, când am debutat la echipa naţională. Le mulţumesc tuturor, de la cei care m-au operat, până la cei care au fost alături de mine şi m-au încurajat”
Cristi Chivu, după revenirea sa pe teren în meciul cu Livorno

Nu m-am numărat niciodată printre marii fani ai lui Chivu şi nici nu cred că se va întâmpla asta vreodată. Îl consider un jucător bun şi atât. Însă m-am bucurat să-l revăd pe teren după teribila accidentare de care a avut parte şi mi-a plăcut jocul său de aseară. Dacă apreciez ceva la Cristi, atunci este puterea sa incredibilă de a-şi reveni de fiecare dată după problemele pe care le are. E clar că este un om puternic, iar Inter chiar are nevoie de astfel de oameni. Bine ai revenit, Cristi!

By Ionut Tataru with 2 comentarii

INTER - LIVORNO ÎN IMAGINI






By Ionut Tataru with 2 comentarii

INTER - LIVORNO 3-0. AM CÂŞTIGAT TREI PUNCTE ŞI PUŢINĂ LINIŞTE



Nu are rost să ne entuziasmăm după această victorie. În ciuda faptului că scorul nu lasă loc de niciun comentariu şi a faptului că Mourinho a apelat la un turnover masiv, forţat însă şi de accidentări şi suspendări, trebuie să nu uităm că am întâlnit ultima clasată. În orice caz, a fost o partidă care trebuia câştigată. Pentru puncte şi linişte înainte de duelul din weekend cu Roma.

By Ionut Tataru with 11 comentarii

INTER - LIVORNO 3-0. SHOW-UL LUI ETO'O



A trecut printr-o perioadă slabă, dar în decurs de o săptămână a închis gura contestatarilor, printre care s-a numărat şi subsemnatul, în stil mare. Mai întâi a marcat golul victoriei la Londra, iar în această seară a fost protagonistul meciului. AVANTI COSI SAMMY!

P.S. Mă bucur pentru revenirea lui Chivu, dar mai ales pentru faptul că a jucat bine. Şi-a meritat aplauzele pe care le-a primit în momentul schimbării.

By Ionut Tataru with 4 comentarii

AM SCHIMBAT „MUTRA” BLOGULUI. CUM VI SE PARE?

Mie îmi place. Logic, altfel nu aş fi ales această temă. Ideea e că, după ceva mai mult de un an, simţeam nevoia unei schimbări. La fel ca şi atunci, Alex a făcut cea mai mare parte a muncii. Eu doar am fost mecanic şi am dat sfaturi.

Ce are în plus această nouă înfăţişare? În primul rând, puteţi afla mai multe despre mine, dar şi despre începuturile acestui blog, am delimitat blogroll-ul, în sensul că acum aveţi la dispoziţie o listă cu site-uri dedicate doar Interului şi o alta care poate fi trecută la categoria diverse, şi, în fine, cred că noua temă vă va ajuta să citiţi mai uşor blogul, fiind mai aerisită şi mai odihnitoare pentru ochi.

Sper că noua schimbare va fi cu noroc pentru echipă şi că în această seară ne vom bucura, după mult timp, de o victorie în campionat.

By Ionut Tataru with 25 comentarii

Lotul pentru returul cu Livorno - Balotelli, out! - şi puţină istorie



Aşa cum era de aşteptat, mai ales după episodul de la Striscia la Notizia, Balotelli a rămas din nou în afara lotului convocat de Mourinho. În locul său au fost convocaţi Marko Arnautovic şi Mattia Destro. De asemenea, deşi se vorbea despre o absenţă a lui Milito, cauzată de probleme musculare, golgeterul „nerazzurrilor” se află pe lista jucătorilor care vor întâlni mâine seară pe Livorno, la fel ca şi Cristi Chivu, aflat la prima convocare după accidentarea groaznică pe care a suferit-o la Verona.

By Ionut Tataru with 15 comentarii

Rezumat Milan Primavera - Inter Primavera 1-4

Pentru cei interesaţi ce mai creşte pepiniera „nerazzurrilor”, vă ofer rezumatul meciului câştigat în weekendul trecut de Inter Primavera contra Milanului. Aştept exclamaţii la golul lui Obi.


By Ionut Tataru with 0 comentarii

BALO, EȘTI PROST?

By Ionut Tataru with 18 comentarii

Vă daţi seama cât de incapabili sunt unii?

Inter „a reuşit” să relanseze campionatul în Serie A, dar se pare că nu are cine altcineva să-l câştige. Deci, emoţii pentru Scudetto?



Apropos de milan, se pare că băieţii ăştia sunt educaţi de mici să ia patru. Inter Primavera a învins cu 4-1 în Derby della Madonnina, varianta tineret.

By Ionut Tataru with 5 comentarii

Palermo - Inter în imagini



By Ionut Tataru with 1 comentarii

Palermo - INTER 1-1. Remiză cu gust amar



Oboseală după efortul imens de la Londra, un gol primit în plină dominare „nerazzurro”, lipsă de imaginaţie, antijoc al sicilienilor pe final, o eliminare nedictată împotriva lui Bovo. Dacă în urmă cu o săptămână, după eşecul de la Catania nu au existat scuze, de această dată băieţilor lui Mourinho li se pot găsi circumstanţe pentru un rezultat în urma căruia Delio Rossi exulta şi care complică lupta pentru titlu în Serie A.

După cum începuse meciul, am crezut că Inter nu va avea nicio emoţie în a obţine toate punctele pe Renzo Barbera. O evoluţie solidă din toate punctele de vedere, în urma căruia „nerazzurri” au şi deschis scorul. Apoi s-a întâmplat golul lui Palermo, venit împotriva cursului jocului, şi totul s-a schimbat. Deşi au controlat teritorial partida, oamenii lui Jose au ameninţat în puţine momente poarta lui Sirigu, în timp ce sicilienii au stat cuminţi la cutie şi au încercat să muşte pe contre. În zadar a revenit Mourinho la formula câştigătoare de la Londra, jucăria n-a mai funcţionat de acestă dată. Un egal cu gust amar, iar seria gri, ca să nu spun neagră, a campioanei continuă. Cât de adevărate erau declaraţiile care susţineau că doar Inter poate pierde titlul...

Dacă ar fi să-i reproşez ceva lui Mourinho, este faptul că, în condiţiile în care luptăm pe toate fronturile, continuă să se bazeze pe un nucleu de numai 13-15 jucători. Nu vorbesc despre acest meci, contra lui Palermo era logic să folosească cel mai bun 11, dar în meciurile considerate mai uşoare poate că prospeţimea şi entuziasmul unora ca Mariga, Khrin sau Arnautovic ar fi putut fi de ajutor. Mai ales că atunci când au evoluat, nu au dezamăgit. Sper că este un lucru la care Specialul va reflecta, mai ales că ne aşteaptă meciuri la trei zile timp de o lună. Iar printre adversari se numără Roma, Juventus sau Fiorentina. Nu dramatizez şi îmi menţin părerea că vom câştiga titlul, dar aştept şi nişte aer proaspăt în unele dueluri. Cum ar fi miercuri, împotriva lui Livorno. FORZA RAGAZZI!!!



Palermo - INTER 1-1 (Cavani 24 / Milito 10 pen)

Inter: Julio Cesar - Maicon, Lucio, Samuel, Santon (Thiago Motta 65) - Stankovic (Pandev 65), Cambiasso, Zanetti - Sneijder - Eto'o, Milito

Palermo: Sirigu - Cassani, Bovo, Kjaer, Balzaretti - Migliaccio, Simplicio (Bertolo 54), Nocerino - Pastore - Miccoli, Cavani (Hernandez 89).

By Ionut Tataru with 2 comentarii

Palermo - INTER 1-1. Sicilia, insula interzisă



Am început ca nişte campioni, am deschis scorul, am fost egalaţi într-un moment când nimeni nu se gândea, apoi ne-am tăiat ca maioneza. Adăugaţi la toate astea antijocul lui Palermo şi avem parte de încă un meci fără victorie în Serie A.

By Ionut Tataru with 23 comentarii

Care te poţi ţine după Scarpini?

Poate cineva să numere de câte ori zice Scarpini Eto'o?



Şi un bonus. Cel mai recent gol marcat de Coutinho. Din penalty, în Cupa Braziliei, cu o execuţie specifică jucătorilor brazilieni. Paradinha se numeşte.

By Ionut Tataru with 4 comentarii

Lotul pentru meciul cu Palermo, reacţii după tragerea la sorţi a Ligii Campionilor şi puţină istorie



După euforia provocată de calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, Inter îşi îndreaptă acum atenţia asupra campionatului. Situaţia este puţin neobişnuită în ultimii ani, „nerazzurri” fiind nevoiţi să apere un avantaj minim în fruntea clasamentului. Iar misiunea „eroilor de la Londra” se anunţă una dificilă, Palermo luptând pentru a-şi păstra poziţia a patra, care îi permite să evolueze sezonul următor în preliminariile celei mai importante competiţii intercluburi. Pentru a doua deplasare consecutivă în Sicilia, Jose Mourinho a convocat 19 jucători, alături de Chivu, în refacere, şi Muntari, suspendat, lipsind şi Balotelli, în continuare pedepsit de tehnicianul portughez.

Portari: Francesco Toldo, Julio Cesar, Paolo Orlandoni

Fundaşi: Ivan Ramiro Cordoba, Javier Zanetti, Lucio, Maicon, Marco Materazzi, Walter Samuel, Davide Santon

Mijlocaşi: Dejan Stankovic, Ricardo Quaresma, Thiago Motta, Wesley Sneijder, MacDonald Mariga, Esteban Cambiasso

Atacanţi: Samuel Eto'o, Diego Milito, Goran Pandev.

------------------------------------------------------------

Pentru că Mourinho este în continuare în silenzio stampa, vă propun câteva reacţii ale oficialilor interişti în urma tragerii la sorţi pentru sferturile de finală din Liga Campionilor.

Luis Figo: „Nu-ţi poţi alege singur adversarul, dar evident că e mai bine să eviţi echipe precum Manchester United sau Barcelona. Faptul că la Moscova vom juca pe un teren sintetic va fi ceva diferit, dar crd că dorinţa şi motivaţia de a ajunge în semifinale ne vor ajuta să trecem peste acest amănunt. Gazonul nu va fi un handicap pentru noi. După cum am spus mereu, pentru a câştiga Liga Campionilor trebuie să învingi pe oricine, chiar şi pe cele mai puternice, aşa că Inter nu ia în calcul decât victoria, indiferent că vom întâlni pe Barcelona sau pe Arsenal

Massimo Moratti: „A fost o tragere bună, dar totul este relativ. Celelalte echipe, precum Barcelona sau Manchester United, erau de evitat, însă orice se poate întâmpla. În orice caz, pe hârtie totul arată bine. Balotelli? Sunt de acord cu Mourinho, dar îmi păstrez opinia că Mario este un jucător talentat şi folositor în viitorul nostru. Cred că situaţia din aceste zile este doar temporară, nu există niciun proiect de a-l vinde

Ernesto Paolillo: „Din proprie experienţă pot spune că tragerile la sorţi sunt favorabile sau nefavorabile doar după ce meciurile respective se joacă. Nu vom avea viaţă uşoară cu CSKA şi ar fi greşit să-i subestimăm, mai ales pentru că ei sunt proaspeţi, aflându-se la început de sezon. Absenţa din prima manşă a lui Lucio este importantă, pentru că este într-o formă foarte bună, dar Inter are o echipă de profesionişti şi poate face faţă situaţiilor de acest gen”.

------------------------------------------------------------

Ne întoarcem mult în timp, în etapa a 21 a sezonului 1962/63, pe un gazon sublim, dar care lipsea cu desăvârşire, Interul lui Herrera învingea pe Palermo cu un 4-0 sec. Au marcat Jair, de două ori, Mazzola şi Corso.

By Ionut Tataru with 2 comentarii

Jucăm cu CSKA în sferturi şi cu Barcelona sau Arsenal în semifinale

Să-mi fie cu iertare „modestia” din titlu, dar nu îmi imaginez cum putem rata semifinalele. După cea mai tare grupă şi după Chelsea, ne-a surâs şi nouă Zeiţa Fortuna. Apoi urmează Arsenal sau Barcelona. Eu zic şi sper că vom juca împotriva englezilor.

Cine este CSKA Moscova?



Anul înfiinţării: 1911

Stadion: Luzhniki

Palmares: 10 titluri ale URSS/Rusiei, 10 Cupe ale URSS/Rusiei, 4 Supercupe ale Rusiei, 1 Cupa UEFA

Cum s-a calificat: Locul 2 în grupa B, în urma lui Manchester United, dar înaintea lui Wolfsburg şi Besiktas; 1-1 şi 2-1 cu Sevilla

Întâlniri anterioare: CSKA - Inter 1-2, Inter - CSKA 4-2 (grupele Ligii Campionilor, 2007/08)

Programul sferturilor de finală:

1. Lyon - Bordeaux
2. Bayern - Man. United
3. Arsenal - Barcelona
4. Inter - CSKA

Programul semifinalelor:

Învingătoare 2 - Învingătoare 1
Învingătoare 4 - Învingătoare 3

By Ionut Tataru with 25 comentarii

C'e solo l'Inter



Scurtă recapitulare. Man. United - milan 4-0. Chelsea - Inter 0-1. Fulham - juventus 4-1. Din nou mă întreb, cu cine ţine toată Italia acum? Dar de fapt, cui îi pasă. C'e solo l'Inter!!! Acum şi în varianta europeană.



P.S. Jose nu mai iese odată din silenzio? Nu de alta, dar cred că o să râdem cu lacrimi.

By Ionut Tataru with 7 comentarii

Sneijder, „Olandezul zburător” de pe Stamford Bridge



Rămân la părerea că victoria Interului la Londra este în primul rând meritul lui Mourinho. Dar portughezul a beneficiat şi de aportul unor jucători care au înţeles exact ce li s-a cerut şi care au avut capacitatea de a pune în practică ideiile lui The Special One. Deasupra tuturor, şi nu o spun numai eu, a fost Wesley Sneijder. După o perioadă mai puţin reuşită, olandezul ne-a reamintit pe Stamford Bridge de ce l-am desemnat cea mai bună achiziţie a „nerazzurrilor” din vara lui 2009.

Decarul campioanei Italiei a făcut un meci minunat în returul cu Chelsea. A alergat ca un nebun, a băgat materiale ca un jucător de profil defensiv, a pasat cu o precizie de ceas elveţian, pentru ca pe final să fie schimbat şi să-şi primească binemeritatele aplauze. Deşi Inter a marcat doar o dată, evident din assistul său, lui Sneijder îi putem trece în cont încă două pase decisive, irosite însă de Pandev şi Milito.

By Ionut Tataru with 6 comentarii

Mourinho: O echipă perfectă. Moratti: Jose, cel mai bun

By Ionut Tataru with 3 comentarii

Chelsea - INTER 0-1. Lecţia deschisă a lui Mourinho



Ucenicii nu şi-au putut învinge profesorul. Nici nu prea aveau cum. Jose s-a întors acolo unde nu pierde niciodată, a luat cu el manualul fotbalului, a trecut prin toate capitolele şi a predat tuturor o lecţie cum nu s-a mai văzut de mult. Dincolo de evoluţia extraordinară a „nerazzurrilor”, victoria asta poartă amprenta lui Mourinho. The Special One şi-a făcut temele perfect.

Încă din start, senzaţia a fost că Inter ştie exact ce trebuie să facă şi, mai ales, că are mijloacele să facă ceea ce şi-a propus. Iar atunci cînd Maicon redevine Colosul, când Samuel arată de ce e poreclit Zidul, cînd Motta face cel mai bun meci al său în „nerazzurro”, când Sneijder este decarul perfect, iar Eto'o înscrie, deznodământul nu putea fi decât unul singur. Adică victorie şi calificare într-o seară pe care, eu personal, o aşteptam de la acel 3-1 cu Real Madrid din 1998. Dacă Italia încă mai respiră aerul Ligii Campionilor, asta i se datorează tocmai echipei pe care italienii nu ştiu să o aprecieze. Dar asta e altă discuţie, pentru care nu merită să ne stricăm bucuria. Ce rămâne după acest meci? Faptul că Mourinho este într-adevăr un mare antrenor, poate cel mai mare, faptul că Inter a trecut de complexul optimilor şi de cel al echipelor engleze şi, mai ales, senzaţia că se putea juca încă trei zile şi Chelsea n-ar fi marcat. FA-BU-LOS!!!

Vineri are loc tragerea la sorţi pentru sferturile de finală. Mă gândesc că după ce am avut parte de Barcelona şi Chelsea, ar fi de bun simţ să picăm cu TSKA Moscova, de exemplu. Dar până atunci, trebuie să rezolvăm nişte chestii prin Serie A. Nu de alta, dar unii au nevoie să revină cu picioarele pe pământ.



Chelsea - INTER 0-1 (Eto'o 78)

Inter: Julio Cesar - Maicon, Lucio, Samuel, Zanetti - Cambiasso, Thiago Motta (Materazzi 90+2) - Sneijder (Mariga 85) - Pandev (Stankovic 75), Milito, Eto'o

Chelsea: Turnbull - Ivanovic, Alex, Terry, Zhirkov (Kalou 74) - Ballack (J.Cole 62), Obi Mikel, Lampard - Anelka, Drogba, Malouda.

By Ionut Tataru with 14 comentarii

Chelsea - INTER 0-1. Victorie în ole-uri



Repede de tot. Mourinho l-a căsăpit pe Carlo, Inter a fost mai bună decât Chelsea, iar meciul s-a terminat cu englezii pasaţi în ole-uri. GRANDE INTER!!!!

By Ionut Tataru with 35 comentarii

Este momentul să avem „ochi de tigru”



Am transformat comentariul primit de la vale_axente în articol pe blog. Eu am adăugat doar melodia.

„Uneori se întâmplă să te mai dai şi jos din trenul vieţii, pentru a merge pe jos. Dar a merge pe jos înseamnă tot a te mişca şi prefer să fac asta, decât să stau într-un tren stricat şi să nu mă mişc, doar pentru a sta comod". Asta spune un vechi proverb spaniol. Diseară este momentul să avem „ochi de tigru'', pentru a reduce la tăcere o naţie de infatuaţi, de rasişti şi de oameni uşor de manipulat şi care se complac în mediocritatea lor inerentă, simţindu-se ameninţaţi de orice spirit temerar şi cu un nivel intelectual indiscutabil superior.

Întregul articol al lui Gian Luca Rossi îl găsiţi AICI

By Ionut Tataru with 3 comentarii

Lotul pentru returul cu Chelsea, declaraţiile lui Mourinho şi... PAZZA INTER



Jose Mourinho a oprit 20 de jucători pentru returul optimilor de finală din Liga Campionilor, contra lui Chelsea. Marea surpriză o reprezintă neconvocarea lui Balotelli, lăsat la Milano alături de Rene Khrin şi Marko Arnautovic.

Portari: Francesco Toldo, Julio Cesar, Paolo Orlandoni

Fundaşi: Ivan Cordoba, Javier Zanetti, Lucio, Maicon, Marco Materazzi, Walter Samuel, Davide Santon

Mijlocaşi: Dejan Stankovic, Ricardo Quaresma, Thiago Motta, Wesley Sneijder, Sulley Muntari, Mariga, Esteban Cambiasso

Atacanţi: Samuel Eto'o, Diego Milito, Goran Pandev.

---------------------------------------------------------

Neconvocarea lui Balotelli a fost alegerea mea. Fiecare antrenor ia propriile decizii. Am venit la Londra cu 20 de jucători. Mario, Khrin şi Arnautovic au rămas în Italia, de ce am vorbi despre ei?”. Cu aceste cuvinte, Mourinho a răspuns la cea mai spinoasă problemă: neincluderea în lot a lui SuperMario.

Milan la -1: „Aici vorbim de Liga Campionilor, e altceva. Dar ştim cu toţii de ce situaţia s-a schimbat în campionat, de ce Milan a ajuns la -1. Mai bine nu vorbesc despre asta. Dacă aş face-o, iar aş lua trei etape de suspendare” (Este că vă era dor de Jose?)

Trecutul la Chelsea: „Sunt pregătit pentru a-mi controla emoţiile. Este un meci foarte important şi trebuie să mă concentrez pe acest lucru, nu pe trecut. Deşi nu pot ascunde că mă simt aici ca acasă. Nu am nimic de dovedit clubului, jucătorilor de aici, fanilor sau conducerii. Tot ce pot face este să pregătesc meciul apelând la calităţile mele şi la puterea de motivare pe care o am

Meciul: „E mai confortabil să pleci în retur după o victorie cu 2-1 decât după un egal. Va fi o partidă fascinantă, iar noi suntem pregătiţi, Va fi special nu să-mi elimin fosta echipă, ci să trecem de optimile de finală, care mereu au fost o barieră pentru Inter: Villareal, Valencia, Liverpool, Manchester United. Chelsea-Inter e o mică finală. Nu ştiu dacă cea adevărată, dar e o mică finală

Echipa de start a lui Chelsea: „Nu o ştiu, o voi descoperi la ora meciului. Nu ştiu dacă Malouda va fi iar fundaş stânga sau cine va juca alături de Drogba şi Anelka în atac dintre Kalou, Cole sau Malouda. Cech? E un portar bun, pe Turnbull nu-l ştiu foarte bine. În orice caz, nu e prima oară când se întâmplă ca al treilea portar să fie titular. Hilario a debutat cu mine împotriva Barcelonei. Probabil că Ancelotti nu are niciun dubiu în ceea ce priveşte titularii

Echipa de start a Interului: „Eu n-am niciun dubiu în ceea ce priveşte echipa mea. Julio Cesar, Maicon, Samuel, Zanetti, Lucio, Milito şi Sneijder vor juca. Pentru că am trei-patru necunoscute la Chelsea, păstrez şi eu misterul asupra celorlalţi patru jucători

Viitorul său: „Mereu aceeaşi poveste. O singură dată spun că mă întorc în Anglia şi se crează haos. Mai am trei lucruri de făcut în cariera mea: să câştig campionatul Spaniei, să revin în Premier şi să antrenez naţionala ţării mele. Care va fi primul dintre ele? Să câştig în continuare cu Inter

Şi finalul. Întrebat dacă îşi va păstra porecla de Special One chiar şi în cazul unei înfrângeri pe Stamford Bridge, Mourinho a răspuns: „Cred că mi-o voi păstra şi la 70 de ani, pentru că vreau să antrenez tot atât de mult precum Trapattoni şi mai am multe de dovedit. Aceasta este motivaţia mea, deci şi mâine, la finalul partidei, voi fi tot The Special One”.



Dacă nu v-a ajuns un „diliu”, mai avem unul. Adică pe Materazzi, care întâi l-a ironizat pe Lapo Elkann - „Cine se bucură de eşecurile noastre, nu poate fi fericit nici dacă vom câştiga în Europa. În ceea ce-l priveşte pe Lapo, este o persoană care-mi place. M-a bucurat debutul său în NBA, în meciul cu Lakers. Părea a fi Michael Jordan” -, apoi a trimis săgeţi împotriva echipei de pe locul 2 din Serie A - „Nu cred că e locul potrivit să vorbim despre campionat, dar dacă chiar vreţi să vă spun ceva, vă sfătuiesc să vă uitaţi la televizor, nu la clasament”.

Dacă e cineva care nu ştie de unde vine ironia lui Matrix la adresa lui Lapo, aflaţi AICI

---------------------------------------------------------

Atât. PAZZA INTER!!!

By Ionut Tataru with 31 comentarii

O superpoveste de la Oprişan

”Macaronar” din Porta Ticineste, avea doar 19 primăveri cînd nişte băieţi, vreo 43, de la Milan Cricket and Football Club, supăraţi că străinilor nu prea li se permitea accesul în echipă, au fugit şi, în fumul restaurantului, au pus bazele noii echipe, cu deschidere către imigranţi. [...]

Mustăciosul cu freză făcută cu pieptenul de os îi tot arăta o medalie. Pe ea scria ”Lo Scudetto”, 24 aprilie 1910. O săruta mereu. Instantaneu, plîngea. Zicea ceva de colegi de-ai lui, din marea echipă. Fusese primul căpitan, fusese primul antrenor, fusese primul team – manager, fusese primul giocatore din ”La Beneamata” care debutase pentru squadra azzurra într-un ”omor”, contra Franţei. [...]

”Il capitano” se numea Virgilio Fosatti. Fusese ”Capul limpede” cu care Internazionale Milano cucerise primul titlu din istorie.

Un articol senzaţional, scris de Cătălin Oprişan, pe care îl găsiţi AICI

By Ionut Tataru with 0 comentarii

Catania - Inter în imagini

































FOTO: daylife.com

By Ionut Tataru with 0 comentarii

Catania - INTER 3-1. E oficial, suntem în criză



Să nu ne mai ascundem după tot felul de explicaţii. Inter este în criză, iar acest lucru se vede şi în joc, şi, mai ales, în rezultate. Victoriile cu Chelsea şi Udinese au fost doar nişte pansamente temporare. Dar poate că e mai bine aşa. Sper că duşul ăsta rece ne va trezi puţin la realitate şi îi va readuce pe băieţii lui Mourinho cu picioarele pe pământ. În orice caz, avem un imn care ni se potriveşte de minune. Doar noi suntem în stare să punem 10 puncte faţă de restul echipelor după câteva etape, pentru ca în cinci-şase meciuri să se aleagă praful de tot.

Despre meciul în sine nu cred că sunt multe de spus. Catania a confirmat forma bună din ultima perioadă şi, deşi Milito a deschis scorul, a reuşit să întoarcă rezultatul în ultimele 20 de minute, profitând de greşelile inexplicabile ale fundaşilor interişti, dar şi de „performanţa” lui Muntari. Ghanezul a petrecut două minute pe teren fără a atinge mingea cu piciorul, dar a luat două galbene şi a influenţat decisiv soarta partidei. Colac peste pupăză, ne-a mai făcut şi Mascara de mascară cu execuţia penaltyului. Iar faptul că, din punctul meu de vedere, Mariga a fost cel mai bun dintre „nerazzurri” spune totul.

Şi totuşi, în condiţiile în care în ultimele şase partide Inter a adunat doar şapte puncte, o medie demnă de o echipă ce se bate pentru evitarea retrogradării, încă suntem primii în clasament şi depindem doar de noi. Acesta este motivul pentru care nu-mi fac griji în ceea ce priveşte titlul. Când o să trebuiască să aşteptăm alte rezultate, atunci mă voi îngrijora. Până atunci, mă credeţi nebun sau nu, rămân la părerea că Scudetto rămâne acolo unde-i este locul. Şi în nebunia mea, mai cred ceva: trecem de Chelsea. Ce naiba, doar ţin cu Pazza Inter!



Catania - Inter 3-1 (M. Lopez 74, Mascara 81 pen, J. Martinez 90 / Milito 54)

INTER: Julio Cesar - Maicon, Lucio, Materazzi, Zanetti - Stankovic (Pandev 77), Cambiasso (Muntari 79), Mariga (Quaresma 46) - Sneijder - Milito, Eto'o

Catania: Andujar - Alvarez, Terlizzi, Silvestre, Capuano (Potenza 88) - Ricchiuti (Delvecchio 76), Biagianti, Izco - Martinez, Maxi Lopez (Carboni 84), Mascara.

By Ionut Tataru with 21 comentarii

Grazie Eto'o!



Până o să revin cu părerile despre meciul contra Cataniei, vreau să mă opresc puţin asupra momentului care a precedat reuşita lui Milito. Pentru că eu cred că ce a făcut Eto'o merită menţionat separat. Criticat pentru faptul că nu marchează şi că evoluţiile sale lasă de dorit, camerunezul ar fi putut înscrie în poarta lui Andujar, după ce evitase inteligent pasul la offside al apărării siciliene. Oare câţi atacanţi aflaţi în secetă de goluri nu ar fi tras în locul lui Sammy? Probabil nouă din zece. Din fericire, al zecelea joacă la Inter, aşa că a ales să nu fie egoist şi să aleagă soluţia mai simplă, un assist pentru „Il Principe”, care a îndeplinit o formalitate. În astfel de momente, se văd caracterele.

By Ionut Tataru with 12 comentarii

Mourinho: Contra lui Chelsea, inima mea va bate doar pentru Inter

Eu voi sta pe bancă şi-mi voi vedea de meci. Jucătorii îşi vor face treaba în teren, iar eu în afara lui. Dar ei sunt mult mai importanţi, pentru că victoriile se obţin pe teren, nu pe bancă. În orice caz, eu voi fi acolo, iar inima mea va bate numai pentru Inter, aşa e profesionist. Deşi nu ascund faptul că Chelsea este o parte importantă din viaţa mea

Jose Mourinho, în partea a doua a interviului acordat pentru site-ul UEFA

Restul, inclusiv video, îl găsiţi AICI

By Ionut Tataru with 0 comentarii

Lotul pentru meciul contra Cataniei şi puţină istorie



Am aşteptat până acum cu acest post gândidu-mă că interviul lui Mourinho din Gazzetta dello Sport a însemnat ieşirea portughezului din silenzio stampa. Nu s-a întâmplat asta, din păcate, astfel că nu rămânem decât cu ştirea care anunţă jucătorii convocaţi pentru meciul pe care Inter îl va juca vineri în Sicilia. Revin Santon, refăcut după accidentare, şi Cambiasso, căruia i-a expirat suspendarea, însă lipsesc Samuel, din cauza galbenelor, şi Balotelli. Nu, Mario nu are febră şi nici nu este pedepsit de Jose, e vorba de ceva mai grav: are probleme cu genunchiul, recuperarea sa fiind obiectivul staffului medical pentru returul cu Chelsea.

Portari: Francesco Toldo, Julio Cesar, Paolo Orlandoni

Fundaşi: Ivan Ramiro Cordoba, Javier Zanetti, Lucio, Maicon, Marco Materazzi, Davide Santon

Mijlocaşi: Dejan Stankovic, Ricardo Quaresma, Thiago Motta, Wesley Sneijder, Sulley Muntari, Rene Krhin, MacDonald Mariga, Esteban Cambiasso

Atacanţi: Samuel Eto'o, Diego Milito, Goran Pandev.

-------------------------------------------------------------

Passarella, Piraccini, Rummenigge şi Altobelli au marcat în victoria împotriva Cataniei cu 4-1 din Cupa Italiei, ediţia 1986/87. Adică rememberul pe care vi-l propun pentru astăzi.

By Ionut Tataru with 0 comentarii