follow

CATANIA - INTER 1-2. CUORE NERAZZURRO

Image and video hosting by TinyPic

Există meciuri pe care le câştigi pentru că eşti evident mai bun decât adversarul, aşa cum s-a întâmplat joi, contra lui Napoli, şi există meciuri precum cel de ieri, pe care le câştigi cu inima. Sau cu tupeul antrenorului, care la 0-0 dă un semnal clar că vrea toate punctele înlocuind un fundaş cu un atacant. Sau cu încurajările aceluiaşi antrenor, care lasă deoparte trecutul său milanist şi când îşi vede echipa condusă o încurajează cu „Hai băieţi, Milan pierde!”. Iar băieţii îl ascultă şi întorc scorul în numai cinci minute. În mod clar, sicilienii nu meritau să piardă. Dar, aşa cum remarca Gazzetta dello Sport, după o astfel de victorie, cursa de urmărire a Interului nu mai pare imposibilă. Lucru cu care sunt de acord majoritatea cititorilor celebrului cotidian roz.

Pentru cel de-al doilea său meci pe banca Interului, Leonardo a păstrat sistemul 4-3-1-2 şi alcătuirea formaţiei de start, cu o singură excepţie, Eto'o revenind printre titulari după ce suspendarea de trei etape i s-a terminat. De această dată însă, nerazzurri nu au mai reuşit să-şi impună jocul, infiltrările în ofensivă ale lui Motta şi Stankovic, care au făcut ravagii în apărarea napoletană, lipsind aproape total. Cum nici gazdele nu s-au omorât cu firea să atace poarta lui Castellazzi, a rezultat o partidă cel puţin plictisitoare, fără nicio ocazie cu adevărat importantă.

Lucrurile s-au schmbat în partea a doua, care a început cu un alt ritm, în special din partea Cataniei. Sicilienii au tras din toate poziţiile, dar au avut în faţă un portar în zi mare. Probabil cea mai mare de când a venit la Milano. Însă nici măcar Castellazzi nu a mai putut interveni în minutul 71, atunci când Gomez a şutat sec sub bară din apropiere în urma unui corner. Din nou gol încasat din fază fixă.

A fost momentul în care nerazzurri s-au trezit din amorţeală. Nici n-au apucat bine gazdele să se bucure de golul marcat, că a şi venit egalarea. Stankovic a lucrat excelent un balon în jumătatea sicilienilor, a pasat a la Sneijder, iar Cambiasso s-a trezit singur cu Andujar, pe care l-a executat cu sânge rece. După numai cinci minute, Maicon îi oferă al doilea assist în trei zile lui Cuchu şi scorul devine 2-1 pentru băieţii lui Leonardo. Ca o adevărată campioană, Inter controlează calm finalul de meci, în care nu a lipsit mult ca Milito să înscrie un gol superb după o acţiune purtată în doi cu Pandev, iar Ranocchia a debutat oficial în tricoul nerazzurro.

Un Inter care părea mort la Catania a înviat în numai cinci minute pentru a obţine toate punctele şi pentru a-l face pe Leonardo să devină primul antrenor de la Gigi Simoni încoace care se împune în primele două meciuri pe banca nerazzurrilor. Un favor meritat de un tehnician care nu a dovedit nimic până acum, cu excepţia faptului că ştie să-şi câştige vestiarul. Dar poate fi şi ăsta un început. Mai ales atunci când jucătorii înţeleg că, pentru a obţine o victorie, nu este întotdeauna importantă doar tactica sau ştiinţa jocului, ci şi inima. Un lucru pe care îl înţelegi mai uşor atunci când revezi bucuria lui Cambiasso de după al doilea gol de ieri.

NOTELE INTERIŞTILOR

Castellazzi 8 - Până să apară Cambiasso cu doppietta sa, portarul nerazzurrilor a fost cel care a împiedicat un naufragiu în Sicilia. Cel mai bun meci de la venirea sa la Inter.

Maicon 7 - La fel ca întreaga echipă este în revenire de formă. Solid din punct de vedere defensiv, foarte activ în atac, a dat al doilea assist în trei zile. De această dată, a fost vorba de un assist decisiv, dacă se poate spune aşa.

Lucio 6,5 - Un brazilian constant ca un ceas elveţian. Aşa ceva vezi mai rar.

Cordoba 6,5 - În geneal, l-a controlat pe Maxi Lopez, mai puţin la faza golului, şi a dovedit că reprezintă în continuare o soluţie pentru defensivă.

Chivu 6 - A redevenit cenuşiu, după evoluţia apreciată din meciul cu Napoli. Sacrificat pentru ca Leo să forţeze victoria cu trei atacanţi.

Zanetti 6,5 - Preocupat să acopere plecările în atac ale lui Maicon (o revenire la obiceiurile din perioada Mourinho), a fost mai puţin prezent în ofensivă. După ieşirea lui Chivu, a preluat locul românului pe flancul stâng al apărării, unde nu a avut nicio problemă.

Cambiasso 8,5 - O primă repriză de nerecunoscut, dar decisiv în final. Cuchu este golgeterul Interului în 2011 şi confirmă revenirea de formă a mijlocaşilor nerazzurri, des criticaţi în mandatul lui Benitez că nu reuşesc să înscrie.

Thiago Motta 6,5 - Omnipezent în centrul liniei mediane, dar fără mari reuşite de această dată. În orice caz, revenirea sa face bine Interului.

Stankovic 7 - Singurul care l-a dezmorţit pe Andujar în prima repriză, cu o lovitură de cap. Însă marea sa realizare de ieri este assistul minunat pentru golul egalizator al lui Cambiasso.

Milito 6,5 - Absent practic în prima repriză, şi-a revenit după pauză, atunci când a avut trei oportunităţi importante de a marca. Pe Principele din a doua parte ne dorim să-l revedem.

Eto'o 6 - Toată lumea a aşteptat revenirea camerunezului, însă aceasta a influenţat prea puţin jocul Interului. A încercat de câteva ori celebrele sale curse pe stânga, dar fără a produce panică.

Pandev 6,5 - Intrarea sa a galvanizat atacul nerazzurrilor, macedoneanul fiind o soluţie în plus pentru desfacerea apărării adverse. Activ şi bine intrat în joc, Goran şi-ar fi putut trece în cont un assist pentru Milito, dar argentinianul a tras puţin pe lângă.

Mariga, Ranocchia f.n. - Au jucat prea puţin pentru a fi notaţi.



Catania - INTER 1-2 (Gomez 71 / Cambiasso 74, 79)

Inter: Castellazzi - Maicon, Lucio, Cordoba, Chivu (Pandev 66) - Zanetti, Cambiasso, Thiago Motta (Mariga 83) - Stankovic - Milito (Ranocchia 90+1), Eto'o

Catania: Andujar - Alvarez (Spolli 82), Bellusci, Silvestre, Capuano - Gomez, Ledesma, Carboni, Pesce (Antenucci 82) - Llama (Martinho 51) - Maxi Lopez.

CIFRELE MECIULUI

Posesie %: 41,5 - 58,5
Şuturi la/pe poartă: 16/6 - 10/7
Baloane jucate: 455 - 694
Pase reuşite %: 60,1 - 72,4
Faulturi comise: 14 -14
Cornere: 5 - 3

Baloane recuperate: Lucio 25, Maicon 23, Cordoba 20
Pase reuşite: Zanetti 76, Thiago Motta 67, Maicon 62
Şuturi: Maxi Lopez 6, Milito 3, Gomez 3, Pesce 3.

By Ionut Tataru with 2 comentarii

2 comentarii:

  • Mishu says:

    Nu vreau sa stric momentul dar ne trebuie atac si repede. Frumos deznodamantul, insa de acum ne trebuie meciuri castigate cu cap, nu cu inima. Imi place foarte mult cum Leonardo aduce linia a doua la finalizare dar din nou ne trebuie atac si nu ma refer la achizitie de jucatori ci la scheme de joc si chestii de genul.

    Apoi astept sa il vad pe Ranocchia, poate ar fi un jucator ce ar rezolva mia bine fazele fixe. Sper s aintre cu Genoa in cupa, desi slabe sanse, daca nu macar cu Bologna.

    Insa viitorul se vede bine:D Milanului ii cam tremura chilotii si imi place asta la nebunie

    Forza inter!!!

Leave a Reply