follow

TALENTUL CE VA SĂ VINĂ

Image and video hosting by TinyPic

Are 18 ani, origini franceze şi paşaport olandez. Este considerat unul dintre liderii noii generaţii din fotbalul care i-a dat lumii pe Cruyff, Neeskens, Gullit, Van Basten, Bergkamp, Robben sau Sneijder. S-a născut pe 27 septembrie 1992, la Schiedam, în apropiere de Rotterdam, şi a atras privirile scouterilor încă de când avea 14 ani, atunci când a intrat pe porta academiei de tineret a lui Feyenoord. La 1,88 metri, are o viteză explozivă, o tehnică excelentă, protejează mingea foarte bine şi îşi foloseşte la fel de bine ambele picioare. Poate fi evolua şi ca vârf împins, dar poziţia care i se potriveşte cel mai bine este cea de al doilea atacant. Comparaţia cu Thierry Henry a venit practic natural.

Cunoscut ca un om care miroase imediat unde e rost de un nou talent, Marco Branca l-a urmărit pe Castaignos multă vreme şi, în această vară, tânărul olandez urmează să vină la Milano şi să joace pentru Inter. Dubla pe care a reuşit-o în weekend dovedeşte că omul cu transferurile al nerazzurrilor a avut din nou dreptate.

By Ionut Tataru with 12 comentarii

12 comentarii:

  • seby says:

    care o fi pretu' de transfer? stiti vreunu'? despre baiat n-am ce sa zic deocamdata, sper doar sa fie bine ca sa nu fie rau :P

    ah, cam ce mare talent necunoscut, slefuit mai apoi de inter, care sa se si impuna aici, a adus Branca pana acum? supermario?!?

  • Ionut says:

    Mah, unii spun 5 milioane, altii spun 6, eu stiu de 3. Oricum ar fi, ieftinache.

    Cat despre Branca, eu zic sa avem niste rabdare si cu Coutinho. De Maicon inainte sa vina la Inter ai auzit? :P Plus ca munca lui Branca in ceea ce-i priveste pe pusti e deocamdata la inceput, la Primavera si la grupele mai mici de varsta :D

  • seby says:

    Stai ca Maicon nu era pustulache cand a aterizat. Io ma refer la d'astia mici, under21 gen. Chestia e ca_cam toate marile cluburi scot/cumpara d'astia iar noi prea putin. A fost Mario care e mai prost decat prevede legea(sau decat c. raducanu, acelasi lucru pan' la urma), Santon cu probleme de ceva timp care uite cu ce au culminat, iar Cou sta si se uita (nush de ce primavera nu este o optiune). In Natalino, Stefanovic sau Khrin n-am incredere. Nici in Destro ca sa fiu sincer. Uite-l pe Paloschi milanistu' cum se misca, asta asa, ca un fel de antiteza!

  • radurizan says:

    acest branca e zeu :))cn credea ca kharja o sa dea rezultate sau milito la fel si cu maicon e genial omul

  • Ionut says:

    Seby, pai stai asa...

    1.Eu vorbeam de capacitatea lui Branca de a vedea talentul nu neaparat la copii de 16-17 ani, ci si la 25-26 şi nebagati in seama. De aici exemplul cu Maic

    2. Paloschi are 21 de ani si abia ieri ce a dat primele goluri la Genoa. Destro n-are inca 20 si tot are mai multe meciuri si goluri marcate la Genoa decat milanistul tau :P

    3.Problema cu copiii in Italia nu e doar la Inter. Serie A e cel mai batran campionat din Europa si nimeni nu pare dispus sa schimbe asta. Nemtii au facut-o, spaniolii la fel, englezii asa si asa (mai mult prin Arsenal), dar in Italia, cucu. Daca il bagi pe Coutinho un meci si nu face nimic, gata. Santon intra cate o repriza si daca nu joaca precum Zanetti, trece iar pe banca. Iar exemplele pot continua. Din fericire, nu la fel s-a intamplat cu Ranocchia, care nu era chiar sigur la inceput. Poate exemplul asta va fi urmat :)

  • seby says:

    1. corect, branca iz the man. aportul sau la toate succesele astea e urias intr-adevar

    2. destro e acolo de la inceputul sezonului, alalalt din iarna :P muemilan

    3. ai mega, giga, tera dreptate! desi, poate, nici copchii italienilor nu mai sunt talentati ca alta dat. O fi o generatie mai pleostita. Insa si campionatul o ia la vale!

  • Ionut says:

    Ok, atunci vorbim altfel de Paloschi. El are deja in spate aproape patru sezoane pline in Italia, iar majoritatea golurilor le-a marcat in Serie B. Destro e abia la primul sezon la seniori :)

  • Ionut says:

    A venit repede nea Zaru, cel responsabil cu taiatul elanului :))))

    Acum serios, nici Arna n-a avut cine stie ce sanse. Iar el oricum a fost imprumutat, plus ca a inceput cu stangul, fiind accidentat

  • Edinho says:

    Mie mia placut Arna si cred in continuare ca va ajunge fotbalist .....are 21 de ani joaca la o echipa ce sa plafonat in germania(iti ia cel putin 5 minute sa o gasesti in clasament), cu un campionat al germaniei in plina accensiune , si Overall pustiu are 23 de aparitii cu 4 golur si 2 asisturi as spune eu ca nu chiar rau .....unul din cele 4 goluri chiar inpotriva nostra

  • rzastavros says:

    Seby,tin sa te contrazic,Balotelli era un idiot ...poate mai mult de atat,dar la Inter cand avea "chef" de fotbal,a facut senzatii.
    Daca nu era tampit la cap,facea cat Pandev,Suazo si Alibec la un loc. Nu prea mai gasesti atacant la varsta lui care marcheaza goluri (umilind adversarul/portarul),da bine cu capul,executa bine lovituri libere/cornere,dribleaza bine,da bine cu ambele picioare,etc...Cand se va maturiza 100%,sper sa ajunga inapoi la noi...desi nu cred ca se va intampla in urmtatorii 4-5 ani.(ma refer sa se maturizeze,nu sa se intoarca la noi )

    iar in leg cu Castaignos,nu`l cunosc dar ma bucur pentru evolutia lui Feyenoord in acest sezon,locul 15 dupa 25 de etape...v-am blestemat eu cand ne-ati scos din UEFA Cup,m**e!!!

    Forza Inter!

Leave a Reply