follow

INTER - GENOA 5-2. O REPRIZĂ ETO'OMICĂ

Image and video hosting by TinyPic

Minutul 57 al meciului cu Genoa. Eto'o scoate o minge din picioarele lui Mesto, intră în careu, face o fentă care îi rupe coloana lui Kaladze, apoi înţeapă elegant balonul pe lângă Eduardo. Meazza explodează, iar comentatorul Sky se comportă precum un fan: „Eto'omicooooooo!!! Un giocatore pazzescooooo!!!”. Cine ar putea să-l condamne? Camerunezul a reuşit din nou o evoluţie senzaţională, marcând de două ori şi aflându-se la originea altor două goluri. În acest moment, Sammy este indispensabil, de neatins şi nimeni nu are niciun drept să-l critice. A, şi să nu uit: în mod clar, cel mai bun jucător din Serie A.

Leonardo nu a surprins pe nimeni prin formaţia trimisă în teren şi nici pe Genoa din punct de vedere tactic. Primele 45 de minute au arătat un Inter cum nu îşi doreşte nimeni să mai vadă. Lent, previzibil, împiedicat, fără determinare şi care s-a bazat doar pe Eto'o. De cealaltă parte, oaspeţii s-au închis ermetic, s-au agăţat de orice balon şi au aşteptat momentul în care li se va ivi ocazia să lovească pe contraatac. Aceasta a venit în minutul 40, când Palacio a avansat fără probleme pe bulevardul de pe stânga şi l-a executat pe Julio Cesar cu un şut imparabil în cros. 0-1 la pauză şi jocul nu dădea prea multe speranţe.

Nu am folosit niciun cuvânt magic, reacţia echipei a venit automat”, a declarat la final Leonardo. Nu ştiu ce le-a zis brazilianul elevilor săi la vestiare, dar sunt sigur că a făcut schimbarea potrivită. A ieşit Stankovic, foarte şters, şi a intrat Pandev. Bum! În numai şapte minute, Inter conducea cu 3-1, după un gol de vârf adevărat (încă unul) al lui Pazzini şi doppietta lui Eto'o. Din acel moment, totul s-a transformat în spectacol. Pandev a înscris şi el, o reuşită pe care o merita, iar Nagatomo a făcut 5-1, oferind meciului un plus de audienţă în Asia şi declanşând blitzurile în tribunele de pe Meazza. Golul din ultimul minut al debutantului Boselli nu a făcut altceva decât să mai adauge o doză de spectaculozitate unui meci oricum foarte viu.

Pare incredibil acum, dacă ne gândim la perioada Benitez când cu greu găseam drumul spre poartă, dar în acest moment, Inter are cel mai bun atac din Serie A, 54 de goluri marcate. Cum a fost posibil aşa ceva? Simplu, nerazzurri au câştigat ultimele opt meciuri din campionat pe teren popriu, în şapte dintre ele înscriind cel puţin trei goluri. Revenirea lui Pandev este o altă veste bună, mai ales în perspectiva returului cu Bayern. Şi ţin să vă amintesc că macedoneanul a jucat bine şi în etapa precedentă, cu Sampdoria. Pentru că trebuie să vorbim şi de minusuri, nu mi-a plăcut deloc prima repriză, apatia lui Stankovic şi Motta şi distanţa mare dintre atacanţi şi restul echipei, în special în prima repriză. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu m-as risca cu echipa din repriza a doua de ieri la Munchen, mai ales dacă Milito poate juca.

NOTELE INTERIŞTILOR

Julio Cesar 6,5 - Nimic de reproşat la goluri, în restul timpului prea puţin pus la treabă.

Maicon 6,5 - Parcă mai puţin activ decât de obicei, dar tot a livrat un assist perfect pentru Pazzini.

Ranocchia 6,5 - Nu a reuşit să-l blocheze pe Palacio la faza de 0-1, dar în general o evoluţie sigură.

Lucio 6,5 - În cea mai mare parte a timpului, cu un pas înaintea lui Paloschi.

Chivu 6 - Depăşit prea uşor de Paloschi la faza golului doi al genovezilor şi prins prea avansat la 0-1.

Zanetti 6,5 - Bună colaborarea cu Maicon pe dreapta şi mereu prezent acolo unde este nevoie de el.

Thiago Motta 6 - Şters şi cu puţine realizări. Destul de multe pase greşite.

Stankovic 5 - Nervos şi neconvingător. Una dintre zilele slabe ale lui Deki.

Sneijder 6,5 - Ca de obicei, implicat în majoritatea fazelor de construcţie. Aproape de gol în debutul reprizei secunde şi un assist pentru Pandev.

Pazzini 7 - O minge in faţa porţii, un gol. Un vârf de gura porţii cum puţini sunt la momentul actual.

Eto'o 9 - Eu am epuizat caracterizările şi epitetele. Orice idee este binevenită.

Pandev 8 - Un SuperGoran. A creat faza de 2-1, a ratat două ocazii pe care şi le-a creat singur şi, în fine, a marcat. Descătuşare?

Kharja 6,5 - Folositor, în puţinul timp petrecut pe teren reuşind chiar şi un assist, la golul lui Nagatomo.

Nagatomo 7 - Nici nu a intrat bine că l-a şi pus la treabă pe Eduardo, cu un şut de la marginea careului. La a doua oportunitate care i s-a ivit, n-a mai iertat. Salutul cu Zanetti este epocal.



INTER - Genoa 5-2 ( Pazzini 50, Eto'o 51, 57, Pandev 71, Nagatomo 84 / Palacio 40, Boselli 90)

Inter: Julio Cesar - Maicon, Lucio, Ranocchia (Nagatomo 78), Chivu - Zanetti, Thiago Motta, Stankovic (Pandev 46) - Sneijder - Pazzini (Kharja 75), Eto'o

Genoa: Eduardo - Mesto, Dainelli, Kaladze (Chico 73), Moretti - Rossi, Konko (Antonelli 74), Kucka, Rafinha - Palacio, Paloschi (Boselli 74).

CIFRELE MECIULUI

Posesie %: 56 - 44
Şuturi la/pe poartă: 19/12 - 14/2
Baloane jucate: 605 - 478
Pase reuşite %: 71,2 - 64,4
Faulturi comise: 7 - 15
Cornere: 8 - 2

Baloane recuperate: Dainelli 25, Lucio 24, Chivu 23
Pase reuşite: Thiago Motta 64, Maicon 60, Sneijder 47
Şuturi: Eto'o 5, Kucka 4, Sneijder 3, Rafinha 3, Pandev 3.

By Ionut Tataru with 12 comentarii

12 comentarii:

  • deki says:

    Eto'o Eto'o Eto'o io di Ibra me ne frego perchè è uno Zingarooooooo

    Eto'o Eto'o Eto'o io di Ibra me ne frego perchè è uno Zingarooooooo

    Eto'o Eto'o Eto'o io di Ibra me ne frego perchè è uno Zingarooooooo

  • WooZie says:

    Sa speram ca Pandev a revenit la forma in care era cand a "re"venit la Inter

    In rest... vreau in meci in care sa joace Interu in ambele reprize. Anul asta nu tin minte decat cate o reprize a fiecarui meci. Poate in meciul cu Palermo dar si atunci eram condusi 1-0 la pauza

  • Slayer says:

    Eto'o isi merita fiecare banut care il ia salar. Un jucator fenomenal si un profesionst cum rar mai exista in fotbal in ziua de azi. Bv Sammy!

  • gumitzza says:

    Nu stiu daca gresesc dar mie mi se pare pazzini exact ca stilul lui bobo vieri dar mult mai rapid de fapt este atacantul clasic pentru italia..Sammy the best !!!!!

  • Ionut says:

    Da, am vazut, au castigat finala de la Viareggio cu 2-0, iar Dell'Agnello cred ca a iesit golgeter :) O sa fac un post si despre asta, sa laudam putin si munca de scouting :D

  • vale_axente says:

    am vazut meciul pe rai sport internazionale (fostul satellite)...am avut si o transversala si inca o bara...i-am dominat...zici k nu i-a antrenat Pea, ci Mourinho...am avut posesie in continuu...chiar ar merita pus in rama un rezumat...desigur k distrusii de la digi nu vor mentiona nimic d asta, pt k e vb d Inter...invidia continua...nu pot ei fura cat putem noi castiga...

  • Mishu says:

    In afara de cel mai bun atac suntem si echipa cea mai buna pe teren propriu asta datorita meciurilor castigate cu Leo. Totui de mentionat si faptul ca cea mai buna aparare o are Milan. Derby-ul va fi unul pe viata si pe moarte cel mai bun atac vs cea mia buna aparare...Eto'o vs Nesta..

Leave a Reply