follow

MARIGA SALVEAZĂ KENYA, CAMBIASSO ÎNSCRIE PENTRU ARGENTINA

Image and video hosting by TinyPic

Continuă veştile bune de la interiştii plecaţi la echipele naţionale. Eroul zilei este Mariga, jucătorul nerazzurrilor înscriind golul victoriei pentru Kenya în meciul cu Angola, din calificările pentru Cupa Africii. Big Mac a marcat cu un şut în forţă de la marginea careului, după ce tot el iniţiase faza din care coechipierii săi au reuşit să egaleze. Bucuria mijlocaşului a fost umbrită de faptul că a fost eliminat imediat după ce a punctat, după ce a primit al doilea cartonaş galben pentru una din tâmpeniile impuse de FIFA: s-a bucurat scoţându-şi tricoul.



Un alt interist care a reuşit să marcheze este Cambiasso. Cuchu a deschis scorul pentru Argentina în amicalul împotriva Statelor Unite desfăşurat la New Jersey şi încheiat la egalitate, scor 1-1. Mijlocaşul nerazzurrilor a jucat până în minutul 75, în timp ce Zanetti a fost integralist.



Pandev şi Eto'o au jucat câte 90 de minute pentru Macedonia şi Camerun, însă ambii au părăsit terenul învinşi, în faţa Irlandei, respectiv a Senegalului. Nici unul dintre jucătorii Interului, cu excepţia lui Chivu, nu au avut probleme medicale.

By Ionut Tataru with 0 comentarii

0 comentarii:

Leave a Reply