follow

PERESTROIKA NERAZZURRA

Image and video hosting by TinyPic

Am dat astăzi peste un articol scris cu ocazia împlinirii a 25 de ani de când Mihail Gorbaciov a rostit pentru prima oară cuvântul perestroika. În acea zi de 8 aprilie 1986, nimeni nu avea de unde să ştie că reformarea (restructurarea) pe care o avea în minte fostul lider sovietic avea să ducă în cele din urmă la prăbuşirea sa şi a imperiului comunist creat de Lenin şi consolidat de Stalin.

Gorbaciov a fost un comunist convins, care nu a intenţionat în niciun moment să renunţe la „credinţa” sa, dar faptul că perestroika a încercat să corecteze problemele de la nivelul statului şi societăţii pe care chiar comuniştii le creaseră a dus la eşecul său. Într-un final, prins între conservatori şi progresişti, omul numărul 1 de la Kremlin a devenit victima propriei idei.

După ce am terminat de citit articolul, paralela cu Inter m-a lovit aproape instantaneu.

Image and video hosting by TinyPic


La începutul existenţei sale, Inter era cunoscută pentru jocul său spectaculos şi bazat pe ofensivă. Nici nu era greu să se întâmple astfel, dacă ne gândim că în nerazzurro evoluau fotbalişti precum Ernest Peterley I, Luigi Cevenini III, Ermanno Aebi sau Giuseppe Meazza. Tendinţa s-a păstrat şi după cel de-al Doilea Război Mondial, când la Milano au sosit Wilkes, Nyers, Skoglund, Benito Lorenzi sau Antonio Angelillo. Însă, în ciuda acestui lucru, după jumătate de secol de la înfiinţare, în palmaresul clubului nu intraseră decât 7 titluri de campioană şi o Cupă a Italiei.

A fost nevoie de apariţia „Magului” Helenio Herrera şi de schimbarea stilului de joc pentru ca nerazzurri să cunoască o abundenţă de trofee necunoscută până în acel moment. Trei titluri, două Cupe ale Campionilor şi două Cupe Intercontinentale au consacrat acea echipă drept Il Grande Inter şi au arătat fotbalului italian drumul de urmat în următorii 50 de ani. Defensiva era punctul forte, deşi jocul gândit de HH cuprindea şi elemente întâlnite în fotbalul total al anilor '70. Stilul impus de tehnicianul argentinian nu era neapărat spectaculos, dar aducea victorii şi trofee. Estetica era învinsă de cinism.

Chiar şi după plecarea lui Herrera, tot ceea ce a câştigat Inter a venit ca urmare a unui stil rămas în mare parte neschimbat, deşi jucătorii de geniu precum, Corso, Beccalossi, Ronaldo, Baggio sau Recoba nu au lipsit niciodată de pe Meazza. Apogeul a fost atins în 2010, sub conducerea lui Mourinho, portughezul şi echipa creată de el reuşind tripla istorică Scudetto-Cupa Italiei.Liga Campionilor. Returul semifinalei cu Barcelona a amintit tuturor de echipa care a dus catenaccio-ul la nivel de artă şi a confirmat că, după ani de suferinţe şi căutări, Massimo Moratti şi-a găsit în sfârşit „Magul” său, la fel cum făcuse tatăl său în anii '60.

Tipul omului aflat mereu în căutarea unei noi provocări, Mourinho a lăsat Interul pentru Real Madrid şi a fost înlocuit cu Rafa Benitez, venit cu o altă viziune, pe care nu a reuşit să o impună, deşi în jumătatea de sezon petrecută alături de nerazzurri a cucerit două trofee. Şi apoi a intrat în scenă Leonardo.

Tânăr, entuziast, mare fan al fotbalului promovat de Tele Santana, a cărui naţională a Braziliei din 1982 este considerată cea mai frumoasă echipă care nu a câştigat titlul mondial, culmea, chiar împotriva Italiei, Leonardo a adus un nou stil pe Meazza. Unul bazat pe ofensivă, în care mentalitatea lui „un gol mai mult decât adversarul” este pusă la loc de cinste. De altfel, întreg fotbalul italian caută altceva în această perioadă, iar squadra azzurra pe care o construieşte frumos Cesare Prandelli o dovedeşte.

De la sosirea la Inter, Leonardo a reuşit să se facă plăcut, atât prin felul său de a fi, cât şi prin rezultate. I-a readus pe nerazzurri în lupta pentru Scudetto, într-un moment în care nimeni nu mai credea că acest lucru este posibil şi a adus o calificare emoţionantă în sferturile de finală ale Ligii Campionilor în duelul cu Bayern Munchen. Toate lucrurile bune făcute de brazilian par să se fi năruit însă în numai patru zile, perioadă în care au venit înfrângerile dureroase cu Milan şi Schalke, care i-au îndepărtat pe Zanetti&co. de titlu şi de semifinalele competiţiei ai cărei ultimi câştigători sunt.

În cel mai pur stil italian, a început să se vorbească de criză şi au apărut păreri care pro, care contra. Cifrele nu au lipsit din toate aceste discuţii. Iar cifrele, cel puţin cele în ceea ce priveşte apărarea, nu sunt de partea lui Leonardo. Echipa care a dus catenaccio-ul la perfecţiune şi care în 2010 a câştigat totul datorită unei organizări defensive ireproşabile a uitat să se apere. Să dăm vina doar pe absenţele fundaşilor titulari, Lucio şi Samuel, ar fi prea simplu. Este evident că, încercând o perestroikă fotbalistică, tehnicianul nerazzurrilor a uitat tocmai de elementul care a scris gloria acestei echipe. La fel ca şi Gorbaciov, acum este prins între conservatori şi progresişti. Depinde doar de el dacă va reuşi să gestioneze corect situaţia şi să evite căderea sa şi a unui „imperiu”.

Fotbalul ofensiv propus de brazilian nu este rău şi ne-a oferit tuturor suficiente motive de satisfacţie în această a doua jumătate a sezonului. Nimeni nu-i cere lui Leonardo să renunţe la asta, ci doar să ne mai şi apărăm. Şi să învingem.

By Ionut Tataru with 5 comentarii

5 comentarii:

  • cristi says:

    Super,ai imbinat minunat istoria contemporana cu cea a Interului.Totusi cred ca ai mancat un cuvant,"În cel mai pur italian" cred ca ai gandit ca e "În cel mai pur stil italian".Se pare ca toti interistii gresim in perioada asta :)Dar ne revenim noi...

  • "La fel ca şi Gorbaciov, acum este prins între conservatori şi progresişti. Depinde doar de el dacă va reuşi să gestioneze corect situaţia şi să evite căderea sa şi a unui „imperiu”."

    Ma simt in anul 1986 dupa aceasta fraza :D

    Frumos articol. De la comentarii m-am abtinut in ultimul timp ca nu era ce de comentat :( Chiar dupa returul cu Bayern am spus ca avem probleme mari in aparare si care sper Leo le-a luat in seama dar... cu parere de rau le-a scapat cu vederea. Si nici chiar derby-ul cu "verisorii" nu l-a invatat minte. Leo e un bun motivator, dar in meciurile importante le pierde. Anul trecut la fel in derby se juca prima pozitie si a pierdut 0-4, in 1/8 UCL paremi-se cu MU a piedut 0-4... Nu va aduce aminte de nimic?! Acum suntem la rascruce... Ori stam fara trofee vreo 3 ani pin Leo v-a construi poate ceva, ori aducem un antrenor ceva mai bun. Decizia ramine s-o ia Moratti. Nu cred ca mai avem sanse mari la Campionat si UCL, da stiu multi o sa spuie ca prin 2003 Milanul tot a batut 4-1 dupa care a pierdut 4-0 de la Deportivo, poate se v-a intimpla si in cazul nostru, nustiu.

Leave a Reply