Pesimiştii îşi spun probabil că Inter a ratat şansa de a cuceri un trofeu în acest sezon. Optimiştii speră că eliminarea din Cupă le va permite lui Ranieri şi elevilor săi să se concentreze pe campionat, unde obţinerea unei clasări pe podium reprezintă principalul obiectiv. Şi unii, şi ceilalţi au dreptate. Dar aş fi preferat ca această eliminare să nu fie decisă de două cadouri care au dat naştere unor discuţii ce nu fac bine nimănui.

Primul cadou a fost făcut de Thiago Motta. Mijlocaşul nerazzurrilor a stat la baza deschiderii scorului, pierzând prosteşte o minge la marginea careului, pentru ca apoi să-l faulteze pe Cavani, cel care avea să şi transforme lovitura de la 11 metri corect acordată. Este italo-brazilianul vinovat la faza respectivă? Da. Merită criticat? Absolut. Însă de la asta până la a considera că motivul pentru care a făcut respectiva prostie îl reprezintă faptul că este deja cu gândul la PSG (un transfer despre care nici măcar nu suntem siguri) e un drum destul de lung. La fel de stupid este şi să anulăm dintr-o dată tot ce a făcut bun de când este la Inter. Sau să negăm faptul că Ranieri nu are la dispoziţie un jucător de profilul său, foarte important în jocul echipei. De neînlocuit? Nu chiar, sunt puţini fotbalişti care au o astfel de calitate. Dar, în acest moment, el reprezintă cea mai bună soluţie.
Al doilea cadou pentru Napoli a venit din partea arbitrului Domenico Celi, care nu a acordat un penalty clar la duelul dintre Maggio şi Milito, făcându-şi astfel intrarea pe lista bunilor noştri „prieteni” unde îi regăsim pe Rocchi, Tagliavento sau Rizzoli. În condiţiile în care faza respectivă s-a petrecut într-un moment în care gazdele conduceau doar cu 1-0, soarta meciului ar fi putut fi alta. Clubul a reacţionat, prin intermediul cronicii de pe site-ul oficial, Ranieri şi Milito au fost cei mai vocali la finalul întâlnirii. Pot schimba aceste lucruri ceea ce s-a întâmplat? Evident că nu, dar măcar se atrage atenţia asupra greşelilor făcute împotriva nerazzurrilor, deloc puţine în acest sezon. Totuşi, se simte lipsa unei voci puternice, aşa cum erau cele ale lui Oriali sau Mourinho, pentru că pe Moratti parcă nu-l ia nimeni în serios, lucru lesne de observat după ce Il Presidente a criticat felul în care Inter este tratată de comentatorii italieni de la Sky.
Partea amuzantă este că Mazzarri a contraatacat la finalul întâlnirii şi a declarat că cei care au avut de suferit din cauza arbitrajului au fost elevii săi. Bine, omul e acelaşi care după meciul de pomină din campionat, de pe Meazza, dintre cele două echipe a avut tupeul să îl critice pe Rocchi, care le-a pus băieţilor săi victoria pe tavă, deci, cel mai probabil, aseară a uitat să-şi ia pastilele. Însă dacă tot ne-am apucat de „moviola” să spunem că tehnicianul napoletanilor este de părere că Sneijder trebuia eliminat pentru faultul din prima repriză asupra lui Gargano şi a solicitat un al doilea galben pentru Chivu.
Habar n-am la ce fază se referă când vorbeşte despre Chivu, dar pe cea cu duelul dintre Gargano şi Sneijder o am încă proaspătă în memorie. Din punctul meu de vedere, intrarea olandezului nu a avut nimic maliţios, Wes încercând să se ferească de jocul periculos al uruguayanului. Este adevărat că totul se putea termina urât, dar, din fericire, nu a fost cazul. Secvenţele se află şi pe rezumatul meciului, aşa că nu mai insist.
Revenind la fotbal, administratorul delegat la nerazzurrilor, Ernesto Paolillo, a declarat azi că victoria celor de la Napoli a fost meritată, băieţii lui Mazzarri dovedind că au „o foame mai mare”. Este o temă des întâlnită după triumful din 2010, deci nu e ca şi cum oficialul interist ar fi descoperit apa caldă. Personal, reacţia Interului după ce gazdele au deschis scorul mi-a plăcut. Este adevărat, exceptând ocaziile lui Alvarez şi Zarate-Cambiasso, marile şanse la poarta lui De Sanctis au lipsit, pentru că şuturile de la distanţă ale lui Sneijder nu le-aş încadra în această categorie. A fost clar, aşadar, că dorinţa de a întoarce rezultatul a existat. Mai ales comparatic cu alte meciuri în care am fost conduşi, iar replica a lipsit aproape cu desăvârşire.
Pe de altă parte, a fost evident că Maicon a prins o seară slabă, Thiago Motta a avut una dintre acele evoluţii în care nu e el, Sneijder şi-a canalizat agresivitatea într-o direcţie greşită, mai ales în repriza a doua (cred că îi lipseşte golul, iar atunci când îl va găsi, va scăpa de nervi), iar Cambiasso a dat evidente semne de oboseală. În aceste condiţii, rămâne un mister de ce Faraoni, Poli sau Castaignos nu au fost folosiţi deloc. Asta dacă tot discutăm de „foame de rezultate”.
Nu, nu cred că „foamea mai mare” a napoletanilor a făcut diferenţa aseară, deşi este evident că băieţii de lângă Vezuviu sunt disperaţi să pună mâna pe un trofeu care să le legitimizeze reenirea printre granzii Italiei, ci mai curând oboseala unor jucători folosiţi mereu. Din cauza accidentărilor numeroase, care au subţiat lotul. Motiv de ceva acţiune în mercato, însă nu e locul aici să vorbim despre asta. În plus, nimeni nu poate câştiga mereu.
Nu am considerat niciodată Cupa Italiei un trofeu de mâna a doua, din motive pe care deja le-am expus şi altădată, dar dacă ar fi fost să aleg, da, aş fi preferat ca seria pozitivă de rezultate să ia sfârşit aseară, decât la Lecce, de exemplu.
Napoli - INTER 2-0 (Cavani 50 pen, 90+3)
Inter: Castellazzi - Maicon, Ranocchia, Samuel, Chivu - Zanetti, Thiago Motta (Zarate 76), Cambiasso, Obi (Alvarez 46) - Sneijder - Milito
Napoli: De Sanctis - Campagnaro, Cannavaro, Aronica - Maggio, Gargano, Inler (Dzemaili 82), Zuniga - Hamsik (Dossena 87), Lavezzi (Pandev 65) - Cavani.
CIFRELE MECIULUI
Posesie %: 47 - 53
Şuturi la/pe poartă: 15/5 - 14/8
Baloane jucate: 531 - 638
Pase reuşite %: 64,1 - 70,2
Faulturi comise: 15 - 12
Cornere: 4 - 3
Baloane recuperate: Ranocchia 24, Campagnaro 21, Cannavaro 21
Pase reuşite: Thiago Motta 59, Maicon 58, Zanetti 55
Şuturi: Sneijder 5, Inler 3, Cavani 3.
Sursa foto: corrieredellosport.it
| Reacţii: |
22 comentarii:
-
imo la Wes e de rosu, putea sa iasa foooarte urat treaba pt Gargano. La Chivu vrajeala, penalty la Milito.
-
Stai linistit ca nu am de ce sa ma supar, fiecare pe blogul asta spune ce gandeste.
Daca suntem de aceeasi parere e perfect, daca nu, nu e nici o problema.
-
@ seby
Subscriu.
Mie nu mi-a parut, si nu-mi pare nici acum uitandu-ma la reluare de 5-6 ori ca se apara de Gargano. A avut cateva interventii la limita aseara, insa bine ca nu s-a intamplat nimic rau (in primul rand pentru el).
Cred totusi, ca daca ar lasa nervii, sau macar o parte din ei si ar juca mai degajat (asta nu inseamna lipsit de concentrare) ar da un randament mai bun. E doar o parere cu care nu trebuie sa fie nimeni altcineva de acord.
Expresia "deja cu gandul la banii celor de la PSG" se referea la faptul ca nu e cu gandul la joc, e de pe alta planeta, rupt din alt film, etc. si nu se referea doar la faza golului ci la intreaga sa prestatie din meciul cu Napoli.(afirmatie intarita si de faptul ca a fost facuta dupa terminarea meciului)
Imi mentin parerile pe care le-am exprimat la cald, oricum. Un Sneijder nervos si lipsit de idei, un Maicon obosit(la prorpiu)/neimplicat, un Chivu foarte nesigur, un Motta cu gandul la orice altceva dar la joc nu.
De neinlocuit? Nu. Cu siguranta. Motta nu e un jucator de neinlocuit. Exista desigur jucatori de neinlocuit (Zanetti la Inter, Maldini la Milan, Maradona la Napoli, Gerrard la Liverpool, Messi la Barcelona, Henry la Arsenal, etc.).
Cu sau fara Motta plecat, eu sunt de parere ca, tot avem nevoie de un mijlocas bun, care trebuie(sau trebuia) luat in mercato din aceasta iarna.
-
mazzari si-a demonstrat dementa dupa meciul tur asa ca ce zice el e egal cu zero...dar eu nu m-as lega de arbitrajul de aseara...intrarea lui Wes a fost clar de rosu plus ca a fost nervos toata repriza...e mult sa-l pui pe ala de aseara alaturi de jegurile de rocchi sau tagliavento pt un penalty pe care poate nu l-a vazut...
-
Eu am spus de aseară că Napoli a meritat să câştige. Dacă Mazzarri are tupeu să vorbească de arbitraj, eu de ce nu pot? :)
Un penalty pe care "poate nu l-a văzut"? Păi atunci să meargă la FIGC să să-şi predea ecusonul di fluierul. Nu a fost o fază de 50-50, a fost 11 metri clar.
-
n-am zis ca vai ce arbitru extraordinar e asta dar daca voia neaparat sa ne curete o putea face din prima repriza...si daca si-ar preda toti ecusonul si fluierul asa in cateva luni maxim l-ar chema pe Collina inapoi sa arbitreze...mazzari e dus cu pluta iar tu normal ca ai voie sa-ti dai cu parerea ca ar fi culmea sa vin eu pe blogul tau si sa-ti interzic...ceea ce am vrut sa spun e ca nu se compara in niciun fel ce s-a intamplat ieri cu jaful de pe Meazza din campionat si ca nu din cauza arbitrului am pierdut de data asta...iar in ceea ce priveste a 2-a parte am observat ca esti de acord
-
cand il aud pe Mazzarri vorbind...un prost. urat mai rateaza alvarez in ultima vreme. sneijder n-a mai dat gol de cand eram in clasa a 4-a. mie personal imi place mult de motta dar cred ca exista viata si dupa el si mai cred ca ar trebui vandut in vara. ar trebui adus aer proaspat la echipa, dar jucatori de calitate, cel putin 2, cu pofta de joc, rezultate si afirmare. ce urata e scena de la golul 2, cu ranocchia pierdut pe drum...
-
Ah, normal că arbitrajul nu a fost ca în meciul de campionat. Nu m-am gândit în niciun moment să fac o astfel de comparaţie :))))
Referitor la Mazzarri. Intenţia mea era să trec repede peste faza penaltyului, dar declaraţia lui mi-a urcat sângele în cap şi de aici discursul meu mai lung decât ar fi trebuit probabil în ceea ce priveşte arbitrajul :)
Nu, nu am vrut să spun că toţi arbitrii care greşesc tre' să-şi predea ecusonul şi fluierul. Dar "poate nu a văzut" nu poate fi o explicaţie, mai ales la o fază aşa clară :P
-
Sneijder merita 2 rosii pt intrarea aia,si noi ne plangem de arbitraj:)))...
Sincer cred ca ar trebui suspendat olandezu chiar daca nu a vazut rosu...nu poti frate sa intri sa i rupi picioru lu ala,ca esti turbat..pt ca asta a lasat impresia..
pai jucatorul ala isi castiga existenta si intretine familia din fotbal,ca si tine,si u vi fara nici un fel de menajament si io pui pe tibie...
-
Se vorbeste de solutii pentru mijlocul terenului precum Kucka, Candreva sau Costant. Stau eu si ma intreb, ce poate aduce oricare dintre ei mai mult decat Muntari sau Kharja, ca Mariga e clar peste. Ne intoarcem la solutii super low-cost care nu vor da rezultate. Speram(si inca sper) totusi sa fie promovat macar 1 jucator din propria pepiniera - dar pare ca e mult pana departe.
Guarin sau Veloso - foc de paie? Not going to happend, probabil. Si totusi, niciuna din solutii NU e mai buna decat varianta Motta, chiar atunci cand nu e cu gandul la joc.
-
Guarin are clase peste Motta , daca as fii sigur ca vine guarin in locul lui n as sta p ganduri nici 14 secunde... Veloso are pontential imens... insa nu stiu cand are de gand sa si-l arate...modul in care ranieri a abordat meciul cu napoli a fst penibil...pe buna dreptate , un jucator ca sneijder trebuie sa se enerveze intr-un astfel de meci...tzip de ceva timp pe aici ca moratti ne tot fenteaza cu transferurile...care nu vor mai fii...face transferuri doar de ochii lumii...va propun ceva...adica vaa rog frumoss...haide ti sa nu maii comentamm nimic de chivu orice ar face sa l lasam poate daca nu mai e bagat in seama scapam odata d el..oricum altcva inafara faptului ca e incapabil nu avem ce comenta...asa ca n ar rost sa ne repetam...mai ne facem si nervi inutil..de acum incolo cand va mai jucat chivu si ajuge mingea la el eu inchid ochii numai ma uit...si asa am o stare de greatza cand il vad in primul 11 de mi vine sa sparg tv..dar nu pot sa las interu pt chivu... cat despre sneijder ce fel de om trebuie sa fii sa spui ca nu a fst intentionata intrarea lui ?:)) sincer e bun esecul asta fiindca ii mai da cu ciocanu in cap lui ranieri... aia nu e formula de start cu care sa incepi intr un meci cu napoli...
-
"Si totusi, niciuna din solutii NU e mai buna decat varianta Motta"
Dar daca cinstit cite jocuri a lu Guarin le-ai privit?! Eu nu ma pot da cu parera ca nu l-am vazut in joc... Dar echipa treb intinerita mai ales ca Motta are des probleme de sanatate!
-
Sa zicem doar ca nu vorbesc in necunostinta de cauza si ca am vazut meciuri in care a evoluat Guarin. Porto nu e Inter, Liga Zon Sagres nu e Serie A. Asta e parerea mea, ca nu e o solutie mai buna decat Motta, punand in balanta ce/cat am vazut.
Pana sa ajunga sa aibe clasele alea peste Motta trebuie sa demonstreze ceva. Potential au multi, dar din aia cu potential nu multi reusesc sa confirme.
Desigur, exista si varianta (regula care e valabila pentru orice jucator nou venit) ca el sa se adapteze foarte bine si sa devina un jucator de baza - mereu exista posibilitatea asta, la fel cum exista posibilitatea sa fie un dezastru.
E nevoie (neaparat in opinia mea) de un mijlocas bun, cu sau fara plecarea lui Motta.
In mod cert, echipa trebuie intinerita, insa nu imi pot da seama daca asta e tendinta...
Si totusi, daca eram dispusi sa dam 25-28 de milioane pentru Tevez, de ce nu putem da 10-12 (+10 care vin din vanzarea lui Motta) pe un mijlocas central bun? E retorica intrebarea oricum.
Are dreptate Mirifiq. Mult tam-tam si nimic concret - nu se misca nimic.
E ok si faza legata de Chivu.
-
La faza legata de Chivu eu si Ionut nu ne putem abtzine asa ca...
-
"Porto nu e Inter, Liga Zon Sagres nu e Serie A."
De acord, dar nu uita ca campionatul portugaliei a dat europei multi jucatori de valoare.
-
deki nu vorbi in numele altora...e pentru binele nostru :)) sa reusim asta ;) ... credeti-ma guarin e fotbalist ;) e peste motta
-
Pana nu demonstreaza nu are cum sa fie. Nu stiu cum poti trage linie si spune ca e peste Motta. Cu ce e peste Motta? Ce a facut Guarin sa fie peste Motta?
Ca are potential sa fie, intr-un viitor(mai mult sau mai putin indepartat) peste Motta, asta e altceva. Dar pana atunci nu. In niciun caz.
Desigur(DACA vine) si nu confirma, exista si varianta in care Ranieri e "un cretin" si avem un alt caz Zarate.(situatie pe care nimeni de aici nu o vrea).
Zarate, care oricum trebuie sa confirme si el, desi se cam pare ca nu se vor plati alea 15 milioane pe el in vara.(din nou spun, inca imi doresc ca Zarate sa devina un jucator important pentru noi, sa ramana la noi, sa faca performanta la Inter)
Nu ma intelege gresit, dar, eu unul, privesc cu sccepticism.
Remember Quaresma? Si nu poate nimeni spune ca din cauza lui Mourinho nu a confirmat suma aia imensa platia pentru el.
Exista canzuri(si asta s-a intampla si la jucatori mult mai valorosi decat Guarin - exemple recente - Ibrahimovici la Barca sau Kaka la Real) in care pur si simplu, oricat de fotbalisti sunt nu reusesc sa atinga nivelul de performanta care se aspta de la ei.
Concluzionand - imi doresc(si e valabil pentru orice jucator e adus) sa urmeze drumul lui Cambiasso, Samuel, Sneijder, Eto'o sau Lucio si nu pe cel pe care au calcat Quaresma, Mancini sau Coco.
Si ca sa glumim putin, cred ca e nevoie sa luam iar pe cineva de la Real.


deki si seby v-am raspuns la comentarii si va rog sa nu va suparati chiar daca nu suntem pe aceeasi lungime de unda