follow

PREVIEW LECCE - INTER

După eliminarea din Cupă, care reprezenta probabil cea mai mare şansă pentru un trofeu în acest sezon, Inter începe astăzi returul în Serie A (ora 16, în direct la Digi Sport 3) şi o poate egala la puncte pe Udinese, învinsă aseară la Torino.



Nici că se putea un adversar mai potrivit pentru nerazzurri în acest moment. Lecce este penultima în clasament, cu a doua cea mai slabă apărare din campionat, nu a câştigat niciun meci pe propriul teren în acest sezon (două egaluri, şapte înfrângeri) şi tocmai ce a pierdut pe Meazza, la sfârşitul lunii decembrie, când Inter s-a impus cu 4-1.

Nu sunt îngrijorat de înfrângerea cu Napoli, sunt doar curios cum vom răspunde după acest eşec”, a spus Ranieri la conferinţa de presă de ieri. Evident, şi tehnicianul nerazzurrilor, şi fanii aşteaptă o reacţie pozitivă, ceea ce înseamnă alte trei puncte şi continuarea seriei de victorii consecutive în campionat.

Pentru meciul cu salentinii, Ranieri nu se va putea baza pe Thiago Motta, care a a acuzat probleme musculare, italo-brazilianul alăturându-se astfel lui Stankovic şi Forlan pe lista indisponibililor. Presa italiană scrie că, în aceste condiţii, vom revedea tandemul Zanetti-Cambiasso în centrul liniei mediane, cu Faraoni şi Alvarez pe cele două benzi. Eu încă sper că Poli va începe ca titular (Dacă nu acum, atunci când?), iar Il Capitano va evolua în dreapta, ceea ce-i va oferi mai multe şanse lui Maicon pentru a urca în ofensivă.

La fel ca de obicei, Ranieri nu a oferit prea multe indicii în privinţa echipei de start, însă senzaţia pe care a lăsat-o este că nu vom avea parte de mari surprize. Asta înseamnă că, probabil, Sneijder („care este la aproape 100%”) va începe din nou de pe bancă, lăsându-le spaţiu lui Milito şi Pazzini, ultimul fiind cel pe care v-aş sfătui să vă puneţi banii că va marca, pentru că Lecce este victima preferată a lui Pazzo, care a înscris de nouă ori împotriva echipei lui Serse Cosmi.

Seria de victorii consecutive contează doar pentru statistică”, a declarat Ranieri. Nu prea, pentru că fără cele şapte succese la rând, Inter nu ar fi revenit în lupta pentru un loc de Liga Campionilor şi, poate, pentru titlu. Aşa că ar fi o idee bună să o prelungim cât mai mult. Şi pentru statistică.

LOTUL PENTRU MECIUL CU LECCE

Portari: Julio Cesar, Luca Castellazzi, Paolo Orlandoni

Fundaşi: Ivan Cordoba, Javier Zanetti, Lucio, Maicon, Andrea Ranocchia, Walter Samuel, Cristian Chivu, Davide Faraoni, Yuto Nagatomo

Mijlocaşi: Wesley Sneijder, Ricardo Alvarez, Andrea Poli, Esteban Cambiasso, Joel Obi, Philippe Coutinho

Atacanţi: Giampaolo Pazzini, Diego Milito, Mauro Zarate, Luc Castaignos.

Echipa probabilă: Julio Cesar - Maicon, Lucio, Samuel, Nagatomo - Zanetti, Poli, Cambiasso, Alvarez - Milito, Pazzini.

By Ionut with 55 comentarii

55 comentarii:

  • mirifiq says:

    intermilano.ru , e foarte normal moratti si ai lui isi merita soarta :) transfer facut sa ne dea p noi pe spate...vezi doamne l am adus p forlan...ne-a spart..ni l a luat p etoo ni l a adus p forlan...inter milano a ajuns sa se multumeasca cu rebuturile lui atletico madrid :) ioane de acum incolo cat timp sta ranieri la inter...la Echipa probabila pune echipa preferata...nus ce sa zic dar daca voua vi se pare normal ca sneijder sa stea p banca...oricat as incerca antrenorul asta tot nu mi place...ce se intampla daca inter nu incepe cu doi mijlocasi centrali defensivi? intr un meci cu lecce? intreb si eu nu stiu...

  • Ibrahim says:

    Eu cred ca ne pripim. Atat in privinta formulei de start, cat si in privinta anumitor jucatori.
    Forlan nu a fost accidentat toata cariera cat a fost la Inter. Nu cred ca stia/isi dorea nimeni ca Forlan sa stea asa mult accidentat. Asta e un dezavantaj cand faci transferuri - exista si posibilitatea asta - la fel cum exista si daca vine Guarin(sau oricine altcineva), posibilitatea sa treaca din accidentare in accidentare, lucru pe care nu il poti anticipa.
    Macar Forlan e accidentat, altii nu-s accidentati si nu-si dau macar interesul pe care si-l da Forlan pe teren.(nu, nu dam exemple, dar se stie deja).

    Dar, da, e adevarat - se fac transferuri de "ochii soacrei" cum s-ar spune. Intinerire, low-cost, Fair Play Financiar, blablabla. Cu precadere la Inter si Arsenal.
    Banii vin daca reusesti sa casigi trofee. Ca sa castigi trofee trebuie sa bagi bani. Ca sa reusesti sa pastrezi trofee, tot trebuie sa bagi bani. Altfel, fie o faci de oaie in campionat si nu te califici in UCL - ceea ce e un dezastru, fie te califici si o faci de oaie in grupe - ceea ce e alt deastru. In ambele cazuri te privezi de bani. Bani care pot sa fie mai multi decat aia pe care ii bagi. (ma rog, exista si varianta in care bagi bani si nu castigi nimic, nici nu treci de grupele UCL - ceea ce e cel mai mare dezastru)
    Exista si posibilitatea sa nu bagi bani si castigi tot. Cred ca asta se cauta de fapt. Demonstrarea acestei posibilitati.

  • Ionut says:

    Here we go...

    Inter: 1 Julio Cesar; 13 Maicon, 6 Lucio, 25 Samuel, 55 Nagatomo; 4 Zanetti, 19 Cambiasso, 20 Obi; 10 Sneijder; 7 Pazzini, 22 Milito

    Pe bancă: 12 Castellazzi, 2 Cordoba, 11 Alvarez, 23 Ranocchia, 26 Chivu, 18 Poli, 28 Zarate

    Lecce: 1 Benassi; 30 Oddo, 13 Miglionico, 40 Tomovic; 7 Cuadrado, 18 Giacomazzi, 26 Blasi, 10 Olivera, 28 Brivio; 24 Muriel, 17 Di Michele

    Pe banca lor: 25 Petrachi, 16 Diamoutene, 8 Obodo, 21 Grossmuller, 22 Piatti, 11 Seferovic, 91 Bertolacci.

    Coutinho şi Luc, care probabil vor pleca, sunt în tribună. Dar despre asta avem timp să vorbim.

    FOrza băieţii! :)

  • Geo says:

    Cei mai slabi comentatori,sunt la digi=))))..se stie:D...
    bine Niculescu asta mai cunoaste cat de cat,da ceilalti sunt pilaf..

  • deki says:

    Daca bilan a revenit de la 0-3 la pauza cu astia si sa ii bata, noi de ce nu am face-o de la 0-1?

  • Ionut says:

    Eu sper şi cred că revenim după pauză. Ar fi prea mult pentru Deki, după ce Nole la bătut pe nadal la Melbourne :))))))

  • Edinho says:

    Prezent aici ...fan nadal de cand ma stiu ....reverul ala de la fileu setul 5 , 4-2 si 30-15 pt nadal ....la costat cam scump

    PS daca nu incepea ploia vorbeam de un meci cu 21/2 h ore mai scurt

  • Edinho says:

    revenind la fotbal .....ii asa greu cu astea de la retrogradare ca parca am mai pierdut puncte si cu novara

  • deki says:

    La cum au comentat astia meciul Lecce e pe primele locuri deci si un 1-1 ar fi un punct castigat.

  • nerazzurr says:

    Nu am pomenit asa ceva deci sa nu ti iese nimic...sa nu ai noroc la nici o faza astia parca sunt 100

  • deki says:

    Nu cred ca mai e vre-un jucator nenimerit de nagatomo sa imi bag ceva in ele de centrari iar da in primul om care apare.

  • mirifiq says:

    ce sa mai zic ma ... nu mi pare rau de infrangerea asta fiindca am meritat-o , ranieri e lachioi !!! se stiee !!! imi pare rau insa de altcva...fiindca in stilul asta de joc al antrenorului asta ne batem joc de cel mai bun jucator care l-a avut inter in ultimii ani...si bneinteles il vom pierde...

  • Ibrahim says:

    Exasperante centrarile. Am avut si ghinion, dar nu asta e motivul principal pentru care am pierdut.
    Ceva lipseste. Nu mi-a placut mijlocul. Nu mi-a placut evolutia lui Sneijder.
    Nagatomo s-a implicat, a alergat, s-a aparat, a aparut in atac, a centrat(si bine si prost). Evolutie ok pentru japonez.
    Zarate? Sincer, cred ca i-ar trebui acordate mai multe sanse. Fata de toate meciurile in care a fost pe teren, acum a fost pentru prima data cand a pasat si mai ales cand a alergat dupa baloanele pierdute de el. Poate ca pana la urma vrea sa ramana, dar e mult de tras pentru asta.

  • Ibrahim says:

    A nu se intelege gresit - nu a facut un joc bun in cele 20 de minute, darrrr, a fost diferit de jocurile in care astepta sa alerge lumea pentru balaonele pierdute de el cand incerca driblinguri care nu ieseau.

  • deki says:

    Deci asta a fost cel mai reusit meci al lui Zarate? :))))

    Pe ala daca il mai vad vreodata in teren pana la finalul contractului..arunctv-ul pe geam si vad meciul pe calc.

  • Geo says:

    Quaresma si Zarate sunt jucatori cu potential urias..dar Inter ia stricat pe am2...noi vrem sa joace de la f bine in sus,in conditiile in care prinde echipa fff rar...
    pai ce sa mai spunem de Sneijder,care nu mai joaca nimic de cand a plecat Mou,cu toate ca a fost titular mai mereu,cu exceptia cand a fost accidentat...
    Quaresma si Zarate sunt mai fotbalisti ca multi dintre jucatorii de atac ai Interului;)...dar nu li sa dat incredere suficienta...

    Io nu am vazut jucator sa loveasca mingea cu exteriorul,asa cum o face Quaresma si multe altele...ca potential putea fi pe C.Ronaldo;)

Leave a Reply