follow

ULTIMA ZI DE MERCATO: THIAGO MOTTA LA PSG, PALOMBO LA INTER

Spunea Ranieri, azi, la conferinţa de presă care a prefaţat meciul cu Palermo că „nu mi-am luat la revedere de la Thiago Motta, sau, mai bine zis, am făcut-o la fel cum am făcut-o şi cu ceilalţi. L-am convocat şi cred că îl voi avea la dispoziţie mâine”. Ei bine, nu-l va avea!

Image and video hosting by TinyPic

Deşi de dimineaţă declarase în L'Equipe că şansele de a-l transfera astăzi pe Thiago Motta la PSG sunt extrem de reduse, Leonardo nu a renunţat, iar negocierile cu Inter au avansat, nerazzurrii dându-şi în cele din urmă acordul de a-l vinde pe italo-brazilian la liderul din Ligue 1. Se pare că francezii vor plăti 10 milioane de euro în schimbul jucătorului, în două rate de câte 5 milioane.

Pe seară, mijlocaşul crescut de Barcelona a ajuns la Paris, unde a susţinut vizita medicală şi a semnat un contract pe trei ani şi jumătate cu echipa care promite să devină noul El Dorado din fotbalul european.

Se încheie astfel aventura lui Thiago Motta la Milano, o aventură începută în vara lui 2009, când a fost adus de la Genoa, perioadă în care a strâns 83 de prezenţe şi a înscris de 12 ori, iar Inter a cucerit Liga Campionilor, Scudetto, 2 Coppa Italia, Supercupa Italiei şi un Mondial al cluburilor, performanţe la care Thiagone a contribuit din plin. Pentru mine, momentul preferat rămâne însă golul marcat Milanului la acel 4-0 istoric din sezonul triplei, iar marele regret este că, din cauza unui jucător al cărui nume nu merită scris aici, a ratat şansa de a juca în finala de la Madrid.

Inter face o afacere din punct de vedere financiar, încasând 10 milioane pe un jucător de 30 de ani, predispus la accidentări, care faultează de multe ori fără rost sau îşi pierde concentrarea în momentele importante şi oferă adversarilor şanse de a-şi crea ocazii, aşa cum s-a întâmplat în meciul de Cupă cu Napoli, de săptămâna trecută, dar se desparte de un mijlocaş unic prin calităţile sale în lotul lui Ranieri. În zi bună, Thiago Motta este un adevărat monstru, în sensul bun al cuvântului, care controlează autoritar mijlocul terenului şi îşi pune decisiv amprenta pe rezultatul final.

Image and video hosting by TinyPic

În condiţiile în care a devenit evident că Genoa nu este dispusă să renunţe la Kucka, pentru că nu a găsit un înlocuitor, după ce şi Seymour a fost cedat sub formă de împrumut la Catania, conducerea nerazzurrilor s-a reorientat rapid şi a obţinut semnătura lui Angelo Palombo, căpitanul celor de la Sampdoria.

Jucătorul originar din Ferentino, care va împlini 31 de ani în septembrie, a fost achiziţionat sub formă de împrumut, în schimbul sumei de 1,5 milioane de euro, cu opţiune de cumpărare în iunie, când Inter ar urma să plătească alte patru milioane.

Prin venirea lui Palombo, Ranieri va avea la dispoziţie un element de experienţă (372 de meciuri ca profesionit, 13 goluri, plus 21 de selecţii şi un gol în naţională) şi calitate. Este adevărat, fostul genovez nu are dimensiunea internaţională a lui Motta, probabil nici clasa acestuia, însă este tipul de jucător cu o evoluţie de metronom şi care muşcă din adversar. Marea problemă în cazul său ar putea-o reprezenta faptul că retrogradarea Sampdoriei l-a afectat destul de mult (Cine poate uita lacrimile sale din ultima etapă a sezonului trecut?) şi vine după o jumătate de stagiune nu foarte reuşită în Serie B.

Mizez însă pe dorinţa lui de a dovedi că încă poate face faţă la nivel înalt şi, poate, pe ambiţia de a reveni în naţională pentru Campionatul European din această vară. Cu siguranţă, Palombo ştie că acesta este ultimul său tren: „Inter este o echipă mare, iar aceasta este o oportunitate uriaşă pentru mine”.

Juan Jesus, de la Internacional la Internazionale

Image and video hosting by TinyPic

Tot astăzi, Inter a oficializat şi transferul lui Juan Guilherme Nunes Jesus de la Internacional Porto Alegre, acesta semnând cu nerazzurrii un contract valabil până în 2016. Despre fundaşul brazilian de 20 de ani se ştia de mai multă vreme că va ajunge la Milano, însă, iniţial, s-a vorbit despre un împrumut pentru şase luni la Novara, idee la care s-a renunţat ulterior.

Născut la Belo Horizonte, pe 10 iunie 1991, Juan Jesus a început să joace fotbal în sală pe când avea doar 5 ani, iar la 16 ani a ajuns la tineretul lui Internacional, formaţie pentru care a debutat pe 17 februarie 2010. Dotat cu un fizic impresionant (1,85 metri, 83 kg), poate acoperi atât postul de fundaş central, cât şi pe cel de apărător stânga, iar calităţile sale l-au determinat rapid pe Ney Franco, selecţionerul Braziliei Under-20, să-l convoace, făcând parte din echipa care a cucerit titlul Americii de Sud şi pe cel mondial la această categorie de vârstă.

De altfel, la cei doar 20 de ani şi jumătate pe care îi are, Juan Jesus are un palmares impresionant, alături de trofeele câştigate cu echipa naţională, cucerind Copa Libertadores şi Recopa Sudamericana (varianta sud-americană a Supercupei) alături de Internacional.

Despre calităţile sale nu mă dau cu părerea, pentru că nu l-am văzut foarte mult, însă vă las cu un video de pe Youtube pentru a vă familiariza cu noul interist.



Ca o concluzie, a fost un mercato la fel ca în ultima vreme, nici prea-prea, nici foarte-foarte, influenţat de austeritatea impusă de Moratti din cauza Fair Play-ului Financiar. În ciuda sosirilor lui Guarin şi Palombo, senzaţia este că echipa mai mult a pierdut odată cu despărţirea de Thiago Motta. Însă, dacă vă doriţi un motiv de optimism, să nu uităm că, în sfârşit, am scăpat de Muntari. Care nu doar că a plecat, dar s-a dus la Milan.

Surse foto: sky.it, sportmediaset.it, easternfootball.info

By Ionut with 30 comentarii

30 comentarii:

  • mirifiq says:

    mai mult am castigat in mercato asta decat am pierdut...poate nu cum ne am fi dorit fiecare dintre noi dar decat deloc... e bine si asa...trebuie sa invatam a ne multumi cu putin de acum incolo, zic eu... pana cand moratti va lasa din mana interul :( ... simt ca si doreste asta... nu l vad in stare pe fisu ala sa conduca clubu ... ioane modifica data nasteri la juan jesus ;))

  • tibi says:

    nu merg linkurile din articol dar, ca interist, nu poti sa uiti

    http://www.youtube.com/watch?v=lhoBrOvs0DE&feature=related

  • seby says:

    Ranieri a cerut ca Motta sa ramana si un mijlocas ofensiv stanga. Ce a facut Moratti? Misto de el!!!

    Palombo mi-a placut dintotdeauna, super mijlocas defensiv si sunt multumit de transfer. Da' cu el in locul lui Motta nivelul creativitatii de care eu ma tot plang scade si mai mult. Avem la mijlocasi defensivi de ma plictisesc.

    Momentan am o gramada de intrebari vizavi de sistem de joc si componenta insa nu ma arunc/hazardez in pareri, astept sa vad cum gandeste Ranieri.

  • GxG says:

    nu stiu mai baieti..dar aveam probleme mari la mijloc si a plecat si thiagone....ce se intampla ? il forteaza pe poli? sau pe wes pe postul ala ? sau cum ? palombo e defensiv toata ziua, e drept pe guarin nu il stiu foarte bine...trebuie un "regista" , cine ar fi ala ? deki ? sau guarin poate acoperi acel post intr un mod ok ? ,,,sunt f f dezamagit de mercato..dar foarte! mai bine nu faceau nimic...eventual un mijloc creativ de la echipa care joaca in semifinalele next generation cup :| .. foarte suparat!! forza inter, v am salutat!

  • GxG says:

    @ seby, alta varianta, inafara de romb la mijloc in care sa "subordonezi" cat de cat cu echipa asta, eu nu vad :(

  • WooZie says:

    Palombo a fost intotdeauna un jucator bun dar iar nu inteleg conducerea. Dai un jucator de 30 de ani si aduci altul de 31... L-am adus pe Guarrin sa il inlocuim pe Motta de ce a trebuit adus si Palombo?

  • Mishu says:

    Au mai plecat jucatori expirati de la inter la milan si acolo s-au impus. Exemple sunt cateva... Si oricum e doar imprumut.
    Pe defensica cred ca s-au facut transferuri bunicele, mai ales daca noii jucatori se impun. Am unele nemultumiri. cu achizitia celor 2 mijlocasi nu stiu cate de des il vom mai vedea pe Poli, care si asa a jucat din an in pasti. Apoi nu s-a insistat deloc pe creativitate in atac si mai ales pe viteza. In atac ne miscam ca niste dinozauri si asta se va vedea si mai mult de acum incolo. degeaba avem un atacant ca Pzzo daca nu are cine sa ii dea mingi. Tot greul va ramane pe Wes si eventual Alvarez....hia si Maicon, daca are chef de joc.

    Forza inter!

  • Asa il plinge-ti pe Motta de parca a plecat Messi))) Nu e un jucator de neinlocuit, mai ales ca eram deprinsi cu absentele lui din cauza traumelor. Cred ca Palombo il v-a inlocui destul de bine. De un jucator ca Guarin chiar aveam nevoie, nu prea gasesti jucatori in echipa care sa suteze foarte bine cu ambele picioare (poate numai Stankovic). Asa ca le urez succes si fara traume.

  • Jerry says:

    Nota pentru transferurile din iarna: Gazzetta dello Sport zice "6,5", eu zic "3 cu multa indulgenta 4". De ce?

    veniri

    - Guarin vine dupa 3 luni in care n-a jucat deloc si inca e nerefacut!
    - Palombo vine din Serie B!
    - Juan are 20 de ani si clar returul asta nu ne putem pune sperante in el!

    plecari

    - Motta, un jucator esential la mijloc. Un jucator capabil sa faca legatura intre defensiva si ofensiva. Nu mai pomenesc ca meci de meci era jucatorul cu cele mai multe mingi recuperate si mingi jucate.
    - Coutinho. Dupa ce ca ducem lipsa de creativitate, ce facem noi? cedam un jucator capabil sa dea o pasa de gol si sa faca un dribling.
    - Muntari. S-au pierdut peste 20 de milioane de euro cu acest jucator. Sunt bucuros ca a plecat, dar nu bucuros ca a plecat la Milan. Eram fericit daca era cedat anul trecut pe ceva bani.

    N-am reusit nimic cu perioada asta de transferuri. Nu ne-am intarit (de aceea nu meritam nota de trecere), ba chiar spun ca suntem mai slabi odata cu plecarile lui Motta si Coutinho, chiar daca pustiul brazilian juca rar.

  • Jerry says:

    Hai ca m-am grabit cu postul, pentru ca, daca apucam sa citesc si informatiile de mai jos, eram si mai dur:

    - Guarin cica n-ar putea debuta la noi mai devreme de 4 saptamani

    - Conform Porto, Inter a dat 1,5 milioane pentru imprumut, iar in vara are optiune de cumparare la 13.5 milioane (!!!)

    Deci Motta valoreaza 10-11 milioane, iar Guarin face 15!

  • seby says:

    Wow, Guarin sta o luna, o sa jucam cu Cambiasso-Zanetti la mijloc. Sau o sa folosim o copie in genul Pazzo-Principe in atac => Cambiasso-Palombo. EL, vezi ca venim! Oh, the horror!

  • IL Fenomenio says:

    Guarin este un jucator mult mai bun decat Motta,are super suturi si stie cu mingea...Palombo este un adevarat caine de paza iar Juan este un fundas sigur pe el foarte promitator.

  • Ibrahim says:

    Nu cred ca faptul ca vine din Serie B e pricipala "caracteristica" sau buba. Palombo are destula experienta. De mult doream un alt mijocas defensiv si cred/sper ca o sa faca o figura frumoasa. Dar cu toate astea tot sper in vara ca se va insita pentru M'Vila, dar asta e alta poveste.
    Guarin e tanar si de perspectiva. Motta e mai batran ca el si se accidenteaza des (sau mai des). In vara se luau si mai putini bani pe Motta. In opinia mea suma de bani luata pe el e buna. E o afacere ok si pentru noi dar si pentru PSG.

    Nota mea pentru mercato? 6 - 6,5.

  • Jerry says:

    "Guarin este un jucator mult mai bun decat Motta" - nici n-are rost sa dau raspuns la asa ceva.

    Dar ceea ce pot zice e ca observ cu durere ca multi dintre noi am reinceput sa ne multumim cu putin. Din pacate, Branca si Moratti dau semne ca n-au invatat nimic din cei doi ani cu Mourinho, iar suporterii deja sunt multumiti doar daca vine cineva.

    Legat de Serie B. Nu e buba, da, daca iti propui evitarea retrogradarii sau maxim un loc de Liga Campionilor. Daca ai totusi alte obiective, atunci e o mare buba...

    Totusi, sa nu se inteleaga gresit. N-am nimic cu Palombo, il consider chiar o rezerva utila. Dar nu e ceea ce vreau eu pentru Interul meu.

  • GxG says:

    pro jerry si seby :) ... horror tati tot ce se intampla...pana nu demult vorbeam de tevez, acum vorbim de palombo..in fine, forza inter! sa luam titlul si ch league cu ce avem :P

  • mirifiq says:

    jerry..scuza ma ca ti spun dar tu esti rupt de realitate... TREBUIEEE sa te multumesti si u cu putin ;) nu noi suntem buba ca o facem...u esti buba ca n-o faci...nu vezi ce se intampla la echipa...

  • Ibrahim says:

    @ Jerry

    Pentru sezonul asta nu stiu ce iti poti propune mai mult decat un loc pe podium.

    Sa visezi e ceva, sa ramai cu picioarele pe pamant si sa cantaresti ce poti realiza cu ce ai la dispozitie e altceva.
    Cam ce obiective vrei sa avem? Castigarea UCL si a campionatului in sezonul 2011-2012??? Hai sa fim seriosi.
    Observ o tendinta de a ne hazarda aiurea.

    Clubul nu e in cea mai buna situatie economica. Au fost nenumarate discutii pe tema asta - chiar a dat Ionut acum ceva timp link-ul unui articol in care era analizata amanuntit situatia.

Leave a Reply