follow

SĂ SPERĂM SAU NU LA SCUDETTO?

A fi sau a nu fi în lupta pentru Scudetto. Aceasta este dilema care deschide ediţia de astăzi din Gazzetta dello Sport. „Pazza Inter, pazza idea”, titrează celebrul cotidian roz, care consideră că echipa lui Stramaccioni poate fi a treia forţă, după Juventus şi Napoli, care poate spera la titlu în Italia.

Image and video hosting by TinyPic

Trei victorii consecutive în campionat, printre care şi cea din Derby, au fost suficiente pentru ca, în cel mai pur stil italian, să se treacă de la o extremă la cealaltă. Pauza forţată de meciurile internaţionale ajută şi ea la dezvoltarea unor astfel de subiecte, astfel încât n-ar trebui să ne mirăm că ele există.

La precedenta întrerupere din Serie A, am fost nevoiţi să vedem înfrângerea cu Roma întoarsă pe toate părţile, să auzim părerile nenumăraţilor experţi din Italia despre felul cum va decurge sezonul nerazzurrilor şi să observăm cum mulţi erau de părere că Inter este o pălărie prea mare pentru Stramaccioni.

Acum, situaţia s-a schimbat cu 180 de grade. Inter vine după succesele cu Fiorentina, revelaţia actualului sezon, şi Milan, Stramaccioni primeşte complimente care mai de care, inclusiv "noul Mourinho", iar viitorul este la fel de roz ca şi Gazzetta. Titlul nu mai este o utopie, ci o posibilitate.

Să ne ferească Dumnezeu de două egaluri consecutive!

Din fericire, Moratti şi Stramaccioni rămân cu picioarele pe pământ atunci când vine vorba despre şansele la Scudetto ale nerazzurrilor. „Este dificil să faci comparaţii în fotbal, dar Juventus şi Napoli au de partea lor faptul că şi-au păstrat practic aceleaşi echipe de anul trecut. Juventus a câştigat titlul, deci evident au foarte multă încredere. Sunt două echipe foarte bune, iar noi încercăm să ajungem la acelaşi nivel cu ele”, a spus Il Presidente, în timp ce tânărul tehnician a precizat că „pentru noi era important să găsim arătăm că putem găsi drumul de a redeveni o echipă mare”.

Sigur, discuţia nu este complet lipsită de sens. Faţă de primele şapte meciuri din sezonul trecut, Inter are cu 8 puncte mai mult, iar distanţa faţă de tandemul fruntaş Juventus-Napoli nu este deloc una de speriat, doar patru lungimi, şi nu trebuie uitat că etapa viitoare este programată partida directă dintre cele două. Asta în ciuda inconstanţei din debutul stagiunii, în special paşii greşiţi de pe teren propriu, sau a unui mercato incomplet.

Stramaccioni a reuşit însă să găsească un sistem care să asigure echilibrul între compartimente, a beneficiat de sprijinul conducerii şi al fanilor, dar şi de o atmosferă bună în vestiar, lucru care i se datorează în mare măsură, astfel că Inter a continuat să crească şi a ajuns în acest punct, în care se poate vorbi inclusiv despre Scudetto.

A lupta pentru titlu nu înseamnă automat să-l şi câştigi. A lupta pentru titlu înseamnă ca primăvara să-i găsească pe nerazzurri între primele trei locuri, la o diferenţă de câteva puncte faţă de lider şi cu posibilitatea de a spera că eventualii paşi greşiţi ai adversarelor vor oferi ocazia unei performanţe la care nu visa aproape nimeni.

Rămânând însă realişti şi pe tărâmul certitudinilor, trebuie să recunoaştem că este puţin probabil ca Inter să devină campioană la finalul acestui sezon. Forza şi jocul deja consolidat ale lui Juve şi Napoli, un mijloc în mod evident mai slab decât al rivalelor, chiar şi lipsa de experienţă a lui Stramaccioni sunt trei aspecte care fără îndoială vor cântări decisiv în parcursul nerazzurrilor.

Dar faptul că această discuţie are loc poate fi văzut ca o mică victorie. Şi un bun punct de plecare pentru viitor.

By Ionut Tataru with 11 comentarii

11 comentarii:

  • WooZie says:

    "A lupta pentru titlu nu înseamnă automat să-l şi câştigi."
    Exact. Eu zic ca vom lupta pentru titlu dar totusi nu vom reusi sa-l castigam. Greu de crezut ca Juve o sa se impiedice de prea multe ori. Nu cred ca e cazul sa spun cat de mult mi-as dori la sfarsitul sezonului sa ma contraziceti :)

  • Jerry says:

    Eu sunt mai pesimist asa si nu cred ca Inter are forta in acest sezon de a se bate la titlu.

    Apoi, daca ar fi sa se bata, e al dreq de greu cu Juventus, care are si lot, dar si... arbitri!

    Cred ca depinde mult si de perioada de transferuri din iarna. Poate reusim una sau chiar doua mutari bune pe pozitiile de care avem nevoie, iar atunci.... Cine mai stie? Important e sa nu renuntat, indiferent de ce rezultate urmeaza sa inregistram.

  • WTF says:

    ... nu stiu la ce sperati voi ... dar eu sper la un loc de CHAMPIONS LEAGUE ... 2 sau 3 ...

    ... SCUDETTO ? ... GREU ... AL DREACULUI DE GREU ...

    ... cat despre transferuri in perioada de iarna (ca tot aducea cineva aminte mai sus) am citit o declaratie a lui Moratti(chiar pe site.ul nostru daca nu ma insel) in care zicea ca nu este timpul pentru a cumpara SUPER STARURI ... deci ...

  • mirifiq says:

    pai si dc ai fi asteptat sa auzi de la moratti ceva ce stiai? de cand se ia campionatul numai cu superstaruri? cate astfel de superstaruri au in echipa juventus si napoli?

  • nerazzurr says:

    Un loc de UCL e prioritar pentru ca acolo e locul nostru si trebuie sa revenim in elita fotbalului..in campionat e greu pentru ca juventus face ce faceam noi anii trecuti..spulbera echipele mici iar nou nu mai avem aceeasi continuitate..important e si sa nu pierdem in meciul direct nici cu ei nici cu Napoli..noi nu prea contam in atac..sper sa il vad pe Palacio cu Catania

Leave a Reply