follow

ÎNCEPUTUL SFÂRŞITULUI PENTRU SNEIJDER LA INTER?

De ieri e oficial! La Inter există nu un caz, nu o problemă, dar cu siguranţă o "situaţie Sneijder".

Într-un interviu acordat celor de la Sky Italia, Marco Branca a dezvăluit că lui Sneijder i s-a propus un nou contract, care prevede o scădere a salariului actual de 6 milioane de euro, un pas „necesar pentru noi”, iar până la răspunsul olandezului, acesta nu va fi folosit de Stramaccioni.

Image and video hosting by TinyPic

Vrem să dăm jucătorului şi anturajului său tot timpul de care au nevoie pentru a analiza propunerea noastră cu atenţie, astfel că antrenorul şi clubul au decis că este mai bine să nu fie folosit până când lucrurile nu vor fi clare. De asemenea, acest lucru îi permite antrenorului nostru să folosească mai mult alţi jucători”, a fost explicaţia lui Branca.

Este o problemă foarte serioasă. Suntem răbdători, pentru că avem o anumită relaţie cu Wes şi sunt sigur că la fel stau lucrurile şi pentru el. Avem răbdare şi rămânem calmi, aşteptând ca situaţia să evolueze”, a mai precizat oficialul interist.

O parte a presei italiene consideră că declaraţiile lui Branca sunt un ultimatum. Eu prefer să vorbesc despre transparenţă, pentru că acum ştim exact cum stau lucrurile şi astfel pot fi evitate tot felul de discuţii. La fel de adevărat este şi faptul că interviul directorului tehnic al nerazzurrilor confirmă încrederea clubului că Inter se poate descurca şi fără decarul olandez, întărită probabil de seria rezultatelor bune obţinute fără aportul său.

Reacţiile din anturajul jucătorului nu trădează vreo urmă de dezamăgire, ba din contră. „Suntem bucuroşi că Inter a făcut în cele din urmă situaţia publică. Nu ne grăbim, aceste negocieri se desfăşoară de câteva săptămâni. Acum ştim poziţia oficială a clubului şi putem găsi o soluţie. Sperăm să rezolvăm această problemă cât mai curând posibil”, a spus tatăl lui Sneijder, pentru publicaţia olandeză Voetbal International.

Inevitabil, în acest moment, apare întrebarea: Este începutul sfârşitului aventurii lui Sneijder la Inter? Din punctul meu de vedere, există două scenarii.

1.Sneijder acceptă noul contract şi rămâne la Milano - Cu siguranţă, este varianta dorită de toată lumea sau, în cel mai rău caz, de o mare parte a fanilor. În ciuda accidentărilor repetate şi a evoluţiilor oscilante pe care le-a avut după 2010, calităţile lui Wes rămân intacte, iar o recuperare totală a sa, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic, ar reprezenta un plus evident pentru Inter.

Asta nu ar însemna însă automat că olandezul ar fi sigur de locul său în echipă. Cunoaştem deja feelingul dintre el şi Stramaccioni, la fel şi relaţia bună pe care o are cu liderii vestiarului, dar tehnicianul nerazzurrilor a explicat clar în urmă cu câteva săptămâni că Wes nu este o primadonă şi că trebuie să muncească pentru a-şi merita postul de titular. Mai ales în condiţiile în care Inter s-a descurcat bine şi fără el.

În plus, mai este şi problema postului său care trebuie rezolvată, în ultima perioadă nerazzurri jucând foarte rar cu un trequartista. Tridentul Cassano-Milito-Palacio a dat satisfacţie şi a fost unul dintre motivele pentru care Inter a devenit o candidată pentru Scudetto, astfel că pentru olandez va fi dificil să-şi facă loc în echipă.

Dar, aşa cum spunea Cassano în urmă cu ceva vreme, „e treaba lui Stramaccioni să-i găsească un loc. Eu vreau să joc cu Sneijder”. O acceptare a reducerii contractului ar confirma că Wes este dispus să facă sacrificii, iar din acest punct, totul ar deveni mai uşor. Într-adevăr, pentru el ar fi o pierdere din punct de vedere financiar, dar cu siguranţă ar reprezenta un câştig din punct de vedere al imaginii.

2.Sneijder nu acceptă noul contract şi, cel mai probabil, va pleca în iarnă - Nici nu se terminase bine bucuria pentru cucerirea Ligii Campionilor în 2010, că deja se discuta despre plecarea olandezului de la Inter. Primul zvon vorbea despre o revenire la Real, alături de Mourinho, apoi, în fiecare perioadă de mercato, apăreau variantele Manchester United, Manchester City sau Chelsea. Plus suspecţii de serviciu, marii cheltuitori de la Anzhi sau, mai nou, PSG.

Este evident pentru toată lumea că poziţia clubului este simplă: Dacă Sneijder nu acceptă o reducere a salariului, cel mai mare din Serie A, alături de Buffon şi De Rossi, olandezul va fi vândut. Aproape sigur în iarnă. În condiţiile în care are 28 de ani şi în continuare o cotă importantă, puţine sunt cluburile care să-şi poată permite achiziţionarea sa. Probabil că Inter nu va accepta o ofertă sub 20 de milioane de euro, la care trebuie să adăugăm şi salariul mare al jucătorului.

Nu este exclus nici ca olandezul să fie folosit ca monedă de schimb. Dorinţa lui Moratti de a-l readuce pe Balotelli la Appiano nu mai reprezintă un secret pentru nimeni. De asemenea, în ultima vreme, au apărut zvonuri despre un interes pentru Pastore şi chiar Lavezzi, care încă nu s-a adaptat foarte bine la Paris. Cu siguranţă va reveni în actualitate interesul etern al lui Manchester United, alături de mai vechea poveste cu Nani în nerazzurro.

Totuşi, în acest moment, este prea devreme pentru a face speculaţii. Aşa cum spunea şi Branca, să avem răbdare şi să fim calmi. Probabil că finalul acestei poveşti nu este foarte departe, dar până la deznodământul său, nici nu e cazul să ne înfierbântăm.

Sursa foto: goal.com

By Ionut Tataru with 43 comentarii

43 comentarii:

  • seby says:

    Hmmm, e cam gata, se pare ca zvonurile ce veneau mai ales din Olanda in toata perioada asta a lui de neactivitate au avut samburele lor de adevar, Sneijder este fortat sa plece. Nu va ramane la Inter, intotdeauna mi s-a parut ca Wes a fost/este mai mult indragotit de Mourihno decat de Inter, atata timp cat se va gasi un club din Europa care sa-i plateasca salariul va pleca fara sa se uite inapoi. Evident ca sunt calm pt ca nu stiu tot ce se intampla in spatele scenei insa lipsa de eleganta a pozitiei luate de club da de gandit, va dati seama cam cu ce stringenta se cere diminuarea cheltuielilor la club. Plus ca, acum pe bune, luand in calcul ce-am vazut ultimele 2 sezoane, Sneijder nu mai merita banii aia. Pe de alta parte, serie a va pierde inca un campion.

  • deki says:

    Nu inteleg de ce trebuie sa te porti asa cu un jucator precum Wes. Treburile astea trebuie discutate in iarna nu acum. Atunci ii zici "ba ramai si iti scadem din salariu?" zice da,e totul ok, zice nu, il vinde sau il da la schimb. Nu stai acum sa il futi cand tu esti in plin campionat si te lupti pentru castigarea lui.

    Dupa mine l-as pastra pe Wes,ma repet,e cel mai bun trequartista din lume,singura lui problema sunt accidentarile.

    Pastore? Adica,pe bune? :)))

  • deki says:

    Seby@ Wes mereu a zis ca iubeste Interul si ca nu isi doreste sa plece,chiar si atunci cand erau United si CIty pe felie.

  • deki says:

    http://www.calciomercato.com/news/sneijder-amo-milano-resto-all-inter-872065

    http://www.corrieredellosport.it/calcio/serie_a/inter/2011/06/09-177441/Sneijder%3A+%C2%ABAmo+Milano,+l%27Inter+%C3%A8+una+famiglia%C2%BB

    http://www.repubblica.it/sport/calcio/serie-a/inter/2010/05/26/news/sneijder_resto_inter-4343528/

    http://www.italiah24.it/sport/calcio/calciomercato-calcio/44604/calciomercato-inter-%E2%80%9Csneijder-resta-allinter-lo-united-non-chiude-e-finita%E2%80%9D-ecco-la-resa-di-ferguson.html

    Eu zic doar ce a declarat el cu ceva timp in urma si s-a vazut ca isi dorea sa ramana ,acum daca o pleca sa nu sari pe mine ;)

  • seby says:

    Bre, nu spun ca detin adevaru' adevarat ci doar pe cel pe care'l simt, adulmec. Acu' la salariul ala (care se pare c-a fost si impedimentul in plecarea lui la Man Utd, nu sariti, zvon citit pe net insa nu doar o data) si in lipsa unei oferte financiar mai bune evident ca a ramas. Iar declaratiile raman declaratii. Dar admit, e posibil sa ma si insel.

    Ionut, nu cred sa mai stea odata ce Branca a facut publica situatia. E si o chestie de orgoliu, mandrie. Daca mai aduni si bazaconia cu Twitteru' la asta ...

  • Ibrahim says:

    Eu sincer nu mai cred in declaratiile jucatorilor. Am tot citit/vazut interviuri si declaratii, de la oameni care conduc cluburi si de la jucatori care "s-au razgandit" peste noapte desi declarasera in repetate randuri si cu vehementa contrariul.
    Asta cu iubesc clubul/orasul/blablabla am auzit-o si la altii, dar nu prea i-am vazut sa accepte mai putini bani. Probabil ca iubesc clubul dar cu siguranta banii nu sunt de neglijat - ca sa nu zic direct ca iubesc banii mai mult. Ca sa ne amuzam putin, Chivu a acceptat un contract cu un salariu injumatatit, ca tot l-am blamat de atatea ori. Desi nu e tocmai aceeasi situatie.

    Treaba e simpla - era absolut normal sa i se propuna o diminuare a salariului. Desi calitatile lui sunt incontestabile, nu mertia salariul pe care il are - Nu ma astept sa fiti de aceeasi parere cu mine. Nu e un jucator de neinlocuit. Si in niciun caz echipa nu a mers prost fara el. In mod cert e mai bine sa il avem in lot. E un jucator de exceptie si categoric oricare dintre noi si-ar dori ca olandezul sa ramana, insa din pacate nu (cred ca) sunt fonduri necesare pentru a-i oferi salariul pe care il are.

    Reintoarcerea lui Balotelli suna chiar foarte bine, dar imi vine greu sa cred (cel putin pentru moment) ca un astfel de scenariu ar avea sorti de izbanda. Pastore sau Lavezzi? Cred ca sunt mai multe sanse sa il revedem pe Balotelli la Inter.

  • Mishu says:

    E destul de clara situatia. Ma indoiesc ca ar acepta reducerea salariului. Poate lua chiar mai mult la alta echipa. Poate ii place lui la Inter dar ii place si o situatie finaciara buna. Nu il invinovatesc pentru asta. Clar ca as vrea sa ramana. Dar ma indoiesc... Orice se ve intampla ramane unul dintre jucatorii iubiti la inter si inter va fi probabil clubul lui cel mai indragit. sunt sigur de asta.


    Forza inter!

  • mirifiq says:

    Ionut says:
    25 noiembrie 2012, 14:06

    Oh, well! Acum are o bună şansă să o arate :)

    asta spune tot !!! bv ioane..sa vedem cat iubeste interul acum :) mie mi se pare mai multe decat foarte buna interventia asta a lui branca...de atata timp ia banii degeaba..asa ca hai sa nu l mai tinem prea tare in brate...cu totii ne dorim sa ramana alaturi de noi si avem tot respectul pentru un jucator care a facut ce a facut el pt inter...insa parca e prea de tot sa iei banii aia degeaba...

  • WTF says:

    ... stiam de situatia dificila a clubului din punct de vedere financiar dar nu ma asteptam sa fie atat de grava ...

    ... momentul de fata mi.se pare complet aiurea ales ... nu se putea propune diminuarea asta a salariului in ianuarie ?

    ... si DAAA ... imi seamana destul de mult cu un ultimatul faptul ca nu joaca pana nu ia o decizie ...

    ... acum stau si ma intreb ... chiar a fost accidentat etapele trecute ?

  • bartuletz says:

    Nici eu nu cred ca mai este accidentat de ceva vreme, dar nu s-au inteles asupra semnarii noului contract si atunci totul a izbucnit public...

  • jrubertu says:

    Balotteli? Nani? Wtf?! Inteleg reducerea de salariu si sper sa ramana, dar daca va pleca sper sa se foloseasca banii pentru a lua un jucator bun(Isco, Munian de ex).

  • Ibrahim says:

    Sa intelegem ca Balotelli nu intra in categoria jucatorilor buni si Isco sau Muniain intra? Sau cum?
    Lasand gluma la o parte - e complicat cu spaniolii in Serie A.


  • deki says:

    Intra in categoria jucatorilor care nu mai au ce cauta la Inter. Sa declari iubire marei rivale si sa arunci cu tricoul Interului pe jos,pai nu merita batut?

  • Mishu says:

    Nu vine Nani sau Balotelli. Pai dai un ultimatut unui jucator din cauza salariului si incerci sa aduci altii care au un salar si mai mare, cu mult mai mare. Sa zicem ca mai renunta aia din banii lor dar tot salarii imense au. Mai mult ca sigir se vor cauta alternative convenabile financiar..daca se vor cauta, pentru ca acelasi Branca a declarat 'fara achizitii in iara'.

  • WooZie says:

    A venit momentul sa plece. In ultimul timp s-a vazut in jocului lui ca nu mai e fericit la Inter. Intradevar foarte urat ca acest ultimatum a venit acuma, nu inteleg de ce nu au putut astepta pana in iarna. Oricum, e clar ca pleaca.
    Pentru mine insa, el e balonul de aur 2010

  • Merdistii au 1-0 cu zebrele:)) a dat gol ala de nu a marcat niciodata in poarta lui Julio:)) penalty inexistent pentru merdisti...cineva acolo sus nu doarme si mai intoarce roata cateodata...Forza INTER!! Wes ramai cu noi.

  • WTF says:

    ... nu credeam ca o sa ma bucur de o victorie a Bilanului si ca pierd la prono ... :) ...

    ... hai cu o victorie maine ... FORZA INTER !!!

  • Cosmin07 says:

    sper sa profitam de meciul sclavetilor de la rube si jucatorii sa fie constienti ca la Parma am avut niste meciuri de tot rahatul mai mereu in ultimii ani (exceptand meciul ala cand eram cu totii pe jos cu Ibra, cand ploaia s a transformat in soare si recalcati ori scarpini isi intrebuintau serios corzile vocale :)))).daca nu castigam nici acum, nu se stie cate sanse o sa mai prindem, avand in vedere ca nu am profitat de meciurile cotate ca fiind usoare si vin peste noi lazio si napoli, care au pretentii de liga.HAIII BAIETIIII!!!!

  • Geo says:

    Cand se greseste impotriva lui rube,'nu doarme Dumnezeu',dar cand ii avantajeaza e ceva premeditat=))))))...
    Raman la parerea ca aceste greseli pro sau contra lui rube sunt intamplatoare;)..la fel cum sunt inamplatoare si cele din partidele Interului.
    Nu cred ca se mai risca cineva sa mai umble la 'butoane',mai ales dupa scandalul calciopoli...

    Forza Inter!

  • WTF says:

    ... IONUT mai pesimist de atat se poate ?

    ... ce naiba ... ne tai tot elanul ... lasa.ne sa ne bucuram ... :)) ...

    ... FORZA INTER !

  • Ionut says:

    Dă-te, că cică îl terorizăm psihic pe Wes! =)))))))))))))))))))))))

    http://www.gsp.ro/international/campionate/terorizat-psihic-de-inter-sneijder-vrea-sa-dea-clubul-in-judecata-nu-semnezi-nu-mai-joci-374754.html

  • nerazzurr says:

    Eu zic ca Wes mai bine ar pleca pt ca de un an si ceva nu joaca mai nimic..il admir mult pt tot ce a facut pentru noi dar nu cred ca mai sta...sper sa vedem un jucator dw valoare in locul lui ..sunt atatia...

  • mirifiq says:

    iti insir cati vrei care ii pot lua locul cu brio deki. si sa ajunga chiar mai mari...sa nu crezi ca snijder va mai face vreodata anul 2010-2011 la inter...a fost s a dus...acum sunt alte vremuri...

  • nerazzurr says:

    Deki sa nu imi spui ca Inter sta in Sneijder..si sunt destui tineri intrresanti care vor sa demonstreze ceva(eu am ceva cu tinerii)..nu stiu Sneijder daca mai are tragerea aia de inima de o avea in 2010..in afara de twiter si vacante exotice cu frumoasa sotie eu nu am vazut nimic de un an la el...

  • deki says:

    Dar n-am zis ca Inter sta in Sneijder,mai ales acum cand am avut rezultate fara el. Cred ca orice echipa isi doreste un jucator ca Sneijder. Ca nu mai e ala din 2010 asta e clar,niciunul nu mai e,nici Julio nici Lucio nici Maicon nici Cambiasso nici Milito nici Zanetti. Anul ala nu se mai repeta probabil cat mai suntem noi in viata.
    Destui tineri interesanti? Cine? O iau iar,vrei sa dai 30 mil pe Lucas sau alta incercare de fotbalist care inca nu a confirmat? Sa fie un nou Karagounis?

    Daca ramane la Inter Sniejder trebuie sa se calmeze sa demonstreze ca merita locul de titular ca despre asta e vorba,daca inainte era de neatins din primul 11,acum ne-am dat seama ca exista fotbal si fara el. Tot va legati de twitter,acolo nu a facut altceva decat sa informeze fanii interisti ce face,cum se simte si ca e alaturi de Inter la fiecare meci,ba din tribuna ba din fata tv-ului. Nu a stat pe twitter sa ne zica ce a mancat,cate nuemre i-a dat lui Yolanthe sau ce a facut soacra sa la shopping.

    Ramaneti cu geniul vostru Coutinho,fereasca D-zeu sa fie vreme naspa diseara la 10

  • shadower says:

    Eu sunt de parere ca pe Sneijder ca si valoare individuala nu ai cum sa-l inlocuiesti la Inter, iar tinerii nostri, cu foarte putine exceptii sunt slabuti, ca sa nu fiu prea dur. De departe Wes e cel mai valoros jucator din lotul nostru si ar trebui sa-l valorificam in continuare. :-)

  • seby says:

    Ma gandeam io asa, ca Interu', odata ce a facut publica faza, nu cred ca va incasa vreo suma mareata pe Wes, n-are cum sa fie mana forte la nushce negocieri din pozitia in care se afla. Cred ca incaseze peste sau macar 20 mil devine un vis si motiv de polutie nocturna pt Branca. Mark my fuckin' words!

  • nerazzurr says:

    Si eu vreau ca Wes sa ramana la Inter cine nu ar vrea,dar se pare ca noi nu mai avem bani sa-l tinem ..acum vedem ce va alege banii sau Inter...:)

  • mirifiq says:

    sa nu se inteleaga gresit si eu imi doresc acelasi lucru ca toti..sa ramana...insa nus de ce cred ca pretentiile lui sunt mult prea mari pt ce i putem noi oferi...Deki Lucas are potentialul sa ajunga de 2,3x cat sneijder... Dzagoev spre exemplu ar fi mult mai util jocului lu`strama alt exemplu... Coutinho ramane unul dintre jucatorii care da mie imi place f mult si cu incredere acordata poate ajunge mare...asa ca e ok lasa ca raman eu cu el...Ananidze de la Spartak e alt fotbalist interesant care poate face figura frumoasa in echipa noastra... Paulica ala nu e chiar de luat in ras...dar dupa cum vezi am ezitat sa ti dau nume de brazilieni fiindca nu prea ti plac am observat... ca sa ti spun un conational de al lui...Eriksen e fabulos...

  • deki says:

    Tu n-ai inteles ce am zis pe aici,sunt constient ca sunt talentati si ca au potential urias chiar si Coutinho dar eu vreau sa confirme,nu sa dam zeci de milioane pe ei si sa nu poata nimic la noi.

    Legat de faza cu potentialul intre Lucas si Wes hai sa o lasam asa.

  • mirifiq says:

    "Destui tineri interesanti? Cine? O iau iar,vrei sa dai 30 mil pe Lucas sau alta incercare de fotbalist care inca nu a confirmat? Sa fie un nou Karagounis? " ti am spus cativa...Lucas nu e incercare de fotbalist... dar o lasam cum vrei tu "asa " :) , ce realizase sneijder la 20 de ani? tu l ai vzt pe Dzagoev vreodata 90 de minute intr un joc ? ce inseamna la tine sa confirme?

Leave a Reply