follow

PARTIZAN BELGRAD - INTER 1-3. CRONICA MECIULUI

Inter câştigă pentru a două oară în decurs de patru zile în faţa unui adversar cu tricouri alb-negre, chiar cu acelaşi scor, şi obţine matematic calificarea în 16-imile de finală ale Europa League. De acum şi până în februarie, Serie A este singura grijă a nerazzurrilor.



Zece! Este numărul punctelor pe care Inter le are în grupa E (locul 1) după victoria de la Belgrad. Este, de asemenea, numărul de succese la rând în toate competiţiile (a treia cea mai bună serie din istoria clubului) şi a celor consecutive din deplasare (record absolut, primul pentru Stramaccioni).

Zece! Este nota pe care o merită Samir "Iceman" Handanovic pentru evoluţia de aseară. Slovenul era deja o certitudine şi candidează la titlul de cel mai bun transfer făcut de Branca în această vară, dar prestaţia sa de joi a fost incredibilă. Cel puţin patru parade senzaţionale, prin care a salvat goluri ca şi făcute şi a evitat o înfrângere care n-ar fi dat bine la palmares în primul rând, pentru că oricum calificarea putea fi rezolvată pe teren propriu cu Neftci.

Zece este nota pe care o merită şi Palacio, care confirmă că este un atacant de rasă, Guarin, pentru revenirea din ultimele partide, dar şi Stramaccioni, pentru felul în care a gestionat participarea în Europa League şi pentru că, la Belgrad, a arătat că vrea să câştige, deşi un egal ar fi asigurat prezenţa elevilor săi în fazele eliminatorii.

Per total, acest Inter continuă să fie imperfect, să aibă lipsurile sale, care probabil la un moment dat nu vor mai putea fi acoperite doar de plonjoanele lui Handanovic sau de golurile lui Palacio ori Milito, dar, măcar de încurajare, acest Inter merită un zece pentru felul în care s-a comportat până acum. Dar ştim cu toţii că o notă maximă este mai uşor de obţinut decât de păstrat.

Cu mai mulţi jucători absenţi din cauza accidentărilor sau a neincluderii pe lista UEFA şi cu o apăsătoare nevoie de turnover, Stramaccioni nu a avut prea mult de ales în ceea ce priveşte echipa de start. În primul rând, a revenit la apărarea de patru, cu Silvestre şi Juan Jesus în centru. În al doilea rând, Livaja a fost singurul vârf, pentru că trioul fantastic Cassano-Milito-Palacio a resimţit oboseala meciului de la Torino. Un 4-5-1 (în fapt 4-1-4-1) inedit şi, din ceea ce s-a văzut în prima repriză, nefamiliar pentru nerazzurri.

Partea bună în folosirea acestui modul a fost blocarea lui Lazar Markovic, puştiul care a strălucit în tur pe Meazza şi care, în ciuda unei evoluţii mai puţin convingătoare, a dovedit şi la Belgrad că are calităţi impresionante. Zvonistica spune că Moratti şi oamenii săi au început deja să lucreze pentru ca noua senzaţie din Serbia să ajungă la Appiano, cel mai probabil din vară. Dar încă este prea devreme pentru astfel de discuţii.

Până la pauză, Inter nu a creat aproape deloc pericol la poarta lui Petrovic, exceptând două şuturi de la distanţă ale lui Guarin, iar rezultatul a rămas neschimbat doar datorită intervenţiilor spectaculoase şi eficiente ale lui Handanovic în două faze consecutive, la loviturile de cap ale bulgarului Ivanov. Strama a înţeles că Livaja nu are experienţa şi poate nici valoarea necesare pentru a lupta de unul singur împotriva întregii apărări sârbe, iar în debutul părţii a doua Palacio i-a luat locul lui Nagatomo.

Sistemul a rămas oarecum acelaşi, cu Pereira retras fundaş stânga, iar Livaja a fost trecut în extremă. Intrarea lui Rodrigol s-a simţit aproape imediat, argentinianul deschizând scorul în minutul 51, după o acţiune în forţă a lui Guarin în partea dreaptă, nu înainte ca Handanovic să reuşească un alt miracol, de această dată în faţa coechipierului Juan Jesus, care a fost la un pas de autogol.

Partizan, o echipă entuziastă, frumoasă, dar naivă şi lipsită de experienţă, nu a învăţat din lecţia meciului tur şi, după alte două ocazii la care Handanovic s-a remarcat, Palacio, lansat excelent de Guarin, l-a executat cinic pe Petrovic şi a închis practic disputa. La 2-0, Stramaccioni a decis să repete pentru Bergamo şi a revenit la apărarea de trei, prin retragerea lui Cambiasso, şi l-a trimis pe teren pe Cassano, care nu a avut nevoie de mai mult de un sfert de oră pentru a oferi două assisturi splendide, unul pentru Palacio, blocat de portarul gazdelor, şi unul pentru Guarin, care a marcat din interiorul careului şi şi-a confirmat astfel revirimentul.

Finalul a adus şi golul de onoare al lui Partizan (primul din grupe în actuala ediţie a EL), Tomic învingând în cele din urmă rezistanţa lui Handanovic. Era însă prea târziu, deznodământul fiind deja cunoscut. Inter a câştigat şi s-a calificat, iar pentru nerazzurri urmează deplasarea de la Bergamo, acolo unde aşteptăm o nouă victorie. Ar fi a zecea din campionat.

Partizan Belgrad - INTER 1-3 (Tomic 90 / Palacio 51, 75, Guarin 87)

INTER: Handanovic - Jonathan, Silvestre, Juan Jesus, Nagatomo (Palacio 46) - Zanetti, Guarin, Mudingayi (Gargano 14), Cambiasso, Pereira - Livaja (Cassano 76)

Partizan: Petrovic - Miljkovic, Ostojic, Ivanov, Lazevski - Medo (M. Scepovic 55), Smiljanic - L. Markovic, S. Ilic (Jojic 30), Tomic - S. Scepovic (Mitrovic 69)

CIFRELE MECIULUI (via whoscored.com)

Posesie %: 51 - 49
Pase reuşite %: 82 - 84
Dueluri aeriene câştigate %: 65 - 35
Şuturi la/pe poartă: 17/6 - 12/6
Driblinguri reuşite: 8 - 10
Tacklinguri: 19 - 20
Cornere: 3 - 2
Faulturi: 7 - 12
Offside: 2 - 5

By Ionut Tataru with 14 comentarii

14 comentarii:

  • WooZie says:

    Mergand ca dracu Soapcastul ( 10 min cat a mers ) nu am reusit sa vad meciul. Este vreun link unde sa vad si fazele ( in special paradele lui Handa ) nu doar golurile? Am cautat pe net si nu gasesc decat golurile.

  • nerazzurr says:

    Aseara nu am putut sa intru...WTF la multi ani..cand ti am zis de Guarin ai ras de mine :)))trage echipa dupa el cu rube si aseara a facut golurile....De Palacio am zis de la inceput ca e noul Milito si eu cred ca la fep ca principe a ajuns la o echipa mare prea tarziu...dar mai ai de dat goludi multe pentru ca amandoi au familii se pregatesc ...sunt seriosi
    ..aseara am jucat jocul nostru si ..la revedere...avem portar mare si e foarte important ca da incredere...siguranta..jonathan si silvestre au jucat bine dar daca fac asta o data la 5 etape degeaba....sper sa vdm din iarna macar 1 jucator de valoare care sa intareasca apararea sau mijlocul...Strama arata ca are mare viitor in meseria asta cu tot ce face..schimbari...etc..trebuie sa batem la Atalanta e foarte important

  • deki says:

    Jonathan a jucat bine? Despre ce meci al Parmei din sezonul trecut vorbesti? :P

    Sincer mi-e tare frica de meciul cu Atalanta,au 10p in ultimele 4 meciuri,nu sunt zidul si broscoiul pe aparare si mai si jucam in deplasare.

    FORZA RAGAZZI!

  • seby says:

    probabil mi-ar fi fost mai tarsa daca s-ar fi jucat acasa cu nerazurri ailalti, asa, in deplasare sunt mai zen. sau iceman :)

  • WTF says:

    ... nerazzurr ce am zis eu despre Guarin ... a fost ca nu este constant ... nimic mai mult ... omul are potential imens ... a jucat super ultimele 2 meciuri ... dar in rest de la returul cu Vaslui ... nimic ...

    ... dak vrei sa intram in polemica ... intram ... DECAT TU SI CU STRAMA l.ati vazut ca a jucat bine pe Jonathan ... =)) ...

    ... merci de urare !

  • Mishu says:

    si eu sunt de parere ca vom suferi in aparare cu Atalanta. Ne salveaza el Handanovic da pana cand... Dar avem pe cei trei in fata si cred ca vor rezolva meciul


    Forza inter!

  • KongMing says:

    Trebuie sa aveti si voi rabdare,ati vazut declaratia lui Lucescu cand a zis ca o echipa se face in 10 ani?Jonatan a jucat un meci dupa o pauza cam lunga si sincer nu a facuto rau dar nici bine.Silvestre e la fel joaca cam rar,asteptarile sunt mari dar cu timpul o sa se integreze si ei,vointa au dar trebuie sa o dovedeasca.Va salut pe toti fanii si sunt mandru ca exista atatia fani interisti in Romania.Hai Inter!!!

  • deki says:

    Daca te iei dupa declaratia lui Lucescu e clar.
    Referitor la treaba cu jucatul,vezi ca tovarasul Chivu a jucat de vreo 5 ani la noi si tot la fel de lemn e si acum,mi-a mai luat si 20 ani din viata.

  • KongMing says:

    Deki cu bune cu rele am castigat UCL cu Chivu in teren.Parerea mea este ca Chivu a avut prestatii modeste dar acceptabile la Inter.Nu cred ca Samuel sau Lucio din ultima perioada au fost mai buni ca si Chivu,acum a trecut vremea lui Cristian.
    Sa speram ca mercato din iarna va fi mai bogat ca cel din vara,daca ar baga mana si Moratti mai adanc in buzunar poate s-ar construi echipa la care viseaza mai rpd.Cred ca de un atacant tanar am avea nevoie,Milito mai duce probabil sezonu asta si cam gata,iar Palacio hai ca mai duce...sa speram cat mai multe.Cassano duce si el cat poate:))Fortzza Inter!!!!

  • bartuletz says:

    Mie mi s-a parut ca golul de onoare al celor de la Partizan a venit in urma unei centrari ce depasise linia de fund a terenului, aspect nesemnalizat de arbitri.

  • Sergiu says:

    meciul a fost frumos, repriza a2a clar peste prima. Palacio e meserie. Atmosfera a fost frumoasa, ca intodeauna pe stadionul lui Partizan.

    A iesit cu putin scandal pe la mijlocul primei reprize, dar s-a stins repede :D

    Poate voi upload-ui ceva poze de la meci daca e cineva interesat.

Leave a Reply