follow

PREVIEW PARTIZAN BELGRAD - INTER

În această seară, de la ora 22 (în direct la Digi Sport 2), în Belgradul drag al lui Dejan Stankovic, Inter are ocazia să facă pasul decisiv spre calificarea matematică în fazele eliminatorii ale Europa League.

Image and video hosting by TinyPic

-O victorie cu Partizan şi Rubin nu pierde la Baku. Atât de simplu este pentru ca Inter să fie sigură încă de acum de prezenţa în primăvara europeană.

-„Pentru prima oară putem vorbi de o situaţie de urgenţă”, a spus Stramaccioni la conferinţa de presă de ieri, referindu-se la problemele de efectiv pe care le are, în special în apărare. Accidentările lui Samuel şi Ranocchia, perioada lungă de recuperare a lui Chivu şi problemele musculare ale tânărului Bianchetti nu îi lasă prea multe variante tehnicianului nerazzurro.

-Inter va reveni, cel puţin pentru meciul de astăzi, la o apărare de patru, iar pentru Silvestre, perioada următoare este cu adevărat decisivă în privinţa viitorului său la Milano. De remarcat faptul că argentinianul a participat alături de Mister la întâlnirea cu jurnaliştii, ceea ce poate fi privit şi ca un semnal de încredere al antrenorului.

-„Sunt conştient că am venit la o echipă mare, unde lupta pentru un loc de titular este foarte mare. Am o relaţie foarte deschisă cu antrenorul şi dau întotdeauna totul”, a spus Silvestre, singura achiziţie din vară care încă nu a confirmat. Pare că „totul” nu este încă suficient, dar fostul fundaş al Cataniei şi al lui Palermo va beneficia de ocazii pentru a schimba părerea fanilor şi a şefilor.

-În ciuda problemelor de lot, Stramaccioni a dat din nou asigurări că Inter tratează cu interes meciurile din Europa League („Ca o echipă care a câştigat Liga Campionilor, avem obligaţia de a onora şi această competiţie”), însă a confirmat că va exista şi un turnover, pentru că, exceptându-l pe Alvarez, care nu se află pe lista UEFA, „ceilalţi jucători accidentaţi nu vor fi valabili duminică, la Bergamo”.

-Printre cei care se vor odihni în Serbia se vor număra aproape sigur Cambiasso, Gargano şi Milito, precum şi unul dintre Cassano şi Palacio, cel mai probabil FantAntonio. Asta înseamnă că Livaja va fi confirmat ca punct fix al meciurilor europene, mai ales că antrenorul a vorbit în termeni laudativi la adresa lui: „Inter are încredere în el şi se bazează pe el. Când am decis să nu-l împrumutăm, ne-am gândit că îl vom folosi în Europa. Sincer, nu credeam că se va descurca atât de bine”.

-Apropos de tineri şi de descurcat bine, de urmărit dacă Lazar Markovic va repeta evoluţia bună de pe Meazza, mai ales că este de aşteptat ca cel care i-a mai tăiat din elan în meciul tur, un anume Javier Zanetti, va fi titular de această dată.

-„Singurul lucru bianconero din gândurile mele este Partizan”, a răspuns elegant Stramaccioni atunci când a fost rugat să comenteze declaraţiile venite dinspre Torino după meciul de duminică. Încă o situaţie din care tânărul antrenor iese ca un domn şi care confirmă că omul de pe banca nerazzurrilor tratează serios duelul de la Belgrad.

-Dacă va câştiga diseară, Inter va bifa în premieră în istoria sa 10 victorii consecutive în deplasare. Ar fi primul record al lui Stramaccioni. Primul dintr-o serie cât mai lungă, sperăm.

-Forza INTER!

LOTUL PENTRU MECIUL CU PARTIZAN

Portari: Handanovic, Castellazzi, Belec

Fundaşi: Zanetti, Silvestre, Pasa, Pereira, Juan Jesus, Jonathan, Nagatomo

Mijlocaşi: Guarin, Mudingayi, Cambiasso, Gargano, Benassi, Romano

Atacanţi: Palacio, Milito, Livaja, Cassano

Echipa probabilă: Handanovic - Jonathan, Silvestre, Juan Jesus, Nagatomo - Zanetti, Guarin, Mudingayi, Pereira - Palacio, Livaja

By Ionut Tataru with 66 comentarii

66 comentarii:

  • WooZie says:

    Am mare incredere in Livaja ca va face un meci mare insa mi-e frica cu SIlvestre si Jonathan...

  • ovi jeco says:

    mare necazul asta cu ranochia si samuel insa pt meciul cu atalanta nu pentru cel din seara asta unde oricum cred ca cei 2 ar fi fost rezerve.Ma gandesc cu groaza la Silvestre insa aceasta e marea lui sansa si sper sa joace bine azi si foarte bine duminica seara.FORZA INTER

  • Boboin says:

    stati linistiti este Zanetti pe dreapta iar in campionat sper sa intre Cambiaso in centru cu Juan
    batem cu 2-0

  • WTF says:

    ... hai cu o victorie de ziua mea ... in seara asta ma activez grav ... sper ca de fericire !!! :))

    ... FOOORTZA INTER !!!

  • WTF says:

    ... zi de nume ... bla bla bla ... SF. MIHAIL SI GAVRIL ...

    ... stiti si voi cum este la noi ... la romani ... facem sarbatoare din orice ... dak pierdem (Doamne fereste!) ... beau de necaz ... dak invingem ... beau de fericire ... :)) ...

    ... bine recunosc ... ca sa.l citez pe tata ... "SUNT BEAT DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE" ... =)) ...

    ... ce ma bucur ... este ca 100 % din prietenii mei tin cu INTER astaseara ... ma asteapta sa fac cinste ... dar dp. meci bineinteles ...

    ... si ca sa.l mai citez odata pe tata (defapt motto-ul lui) si sa.mi justific mesajul asta tampit ... "DEGEABA BEI DAK NU TE FACI DE RAS" ... :)) ...

    ... merci IONUT !

  • Mishu says:

    Va fi greu fara cei doi in aparare. Parerea mea e ca ne vom castiga dand cu un gol mai mult ca adversarii, cel putin acolo nu avem indisponibili. Ma refer aici la campionat. avem 2 deplasari grele. atalanta si Parma, echipe care ne-au cam curentat pe teren propriu. Dar am incredere:)

    Forza inter!

  • Ionut says:

    Ăştia e băieţii din seara asta. Jucăm un 4-5-1 pe care nu mi-l pot imagina nicicum ofensiv, da' cred că dăm măcar două :))

    Partizan Belgrado: 30 Petrovic; 2 Miljkovic, 40 Ostojic, 15 Ivanov, 18 Lazevski; 4 Medo, 99 Smiljanic; 50 L. Markovic, 22 Ilic, 7 Tomic; 12 S. Scepovic

    A disposizione: 33 R. Ilic, 3 Volkov, 11 Ninkovic, 17 Sretenovic, 39 Jojic, 44 M. Scepovic, 45 Mitrovic

    Allenatore: Vladimir Vermezovic

    Inter: 1 Handanovic; 42 Jonathan, 6 Silvestre, 40 Juan Jesus, 55 Nagatomo; 4 Zanetti, 14 Guarin, 16 Mudingayi, 19 Cambiasso, 31 Pereira; 88 Livaja

    A disposizione: 12 Castellazzi, 28 Pasa, 21 Gargano, 52 Romanò, 8 Palacio, 22 Milito, 99 Cassano

    Allenatore: Andrea Stramaccioni

    Arbitro: Pereira Gomes (Por)

    Haidi ragazzi!!!

  • deki says:

    La multi ani WTF!

    Vai ce echipa :)))))

    Am la pariuri ca se da gol in prima repriza,cu Silvestre,TUTTO E POSSIBILE!

    DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAI!

  • WooZie says:

    gata merge soapcast.

    Auzi deki ce zice comentatorul.. Jonathan nu e pe placul fanilor Interului. Blasfemie :)

  • Ionut says:

    Bă, omu' merită, nu zic, da' tu, ca şi comentator, eşti pus acolo sa comentezi, nu să faci miştouri :) Deci eu nu râd :P

  • Ionut says:

    În plus, nici măcar nu e mişto de calitate, e d-ăla de birt plin de personaje suspecte care o ard pe pufoaică de la 7 dimineaţa

  • deki says:

    :)))))) Ce vrei ba,de parca nu stii cine-s comentatori :))))

    Mie imi pare rau de Jonathan dar pana mea, e mediocru,o da in penibil.

  • Casillas says:

    O prima repriza slaba a noastra, ca plusuri as putea remarca evolutia lui Guarin, Zanetti, Cambiaso si Handanovic. Din pacate se pare ca avem si jucatori care nu sunt de Inter ... Mudingayi, Silvestre ,Jonathan si Livaja (stiu ca e tanar dar mi se pare extrem de slab... sub alti tineri care au venit de la primavera cum ar fi Balotelli,Longo,Destro,Khrin sau chiar Alibec)

  • deki says:

    Bai nu avem rezerve de nici un fel,cu desculti ca astia mai merge una doua dar cand o sa jucam in fazele eliminatorii o sa fim asediati rau daca jucam cu aceiasi jucatori. Doamne fereste sa avem accidentati.

    Gol coditza!

  • seby says:

    Silvestre NU e singura achizitie din vara care n-a confirmat. O mai mare dezamagire este Pereira daca stau sa ma raportez la asteptari si suma de transfer. Praf ma, nu ma asteptam sa iasa asa.

  • deki says:

    Ete a inceput niculescu sa il laude pe ionathan,ti-am zis ca asta beleste ochii la ce scriem pe aici.

    Si daca tot citeste, sa o facem posta toti interistii pe mami lui :X

  • deki says:

    Deci atat de idioti sunt astia 2 de se amuza ca il confunda pe Cambiasso cu Palacio. Ce poti sa mai zici...

  • deki says:

    In tur handanovic apara contraatac gol in min 90 = victorie
    La giuve,handanovic scoate la 0-1 ocazia aia imensa la marchisio,la final = victorie
    In seara asta a scos tot, la final = victorie

    Grande!

  • deki says:

    FREDYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYY

    GUARIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIINNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNN


    IL GUAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAROOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • Casillas says:

    O prima repriza slaba a noastra, ca plusuri as putea remarca evolutia lui Guarin, Zanetti, Cambiaso si Handanovic. Din pacate se pare ca avem si jucatori care nu sunt de Inter ... Mudingayi, Silvestre ,Jonathan si Livaja (stiu ca e tanar dar mi se pare extrem de slab... sub alti tineri care au venit de la primavera cum ar fi Balotelli,Longo,Destro,Khrin sau chiar Alibec)

  • ovi jeco says:

    bun antrenamentul pt atalanta pe mine m-a interesat mai mult apararea si cred ca modulul din final cu silvestre-chuchu-juan va face treaba cu atalanta.Azi Handanovic-bestial ca de obicei cred ca ii face deja concurenta lui zenga in sufletul meu,Silvestre- bunicel dar in sistemul cu 3 fundasi(silvestre-chuchu-juan) dar poate totusi Samuel ne face o surpriza duminica,,Zanetti-tractor,mijlocul bun,Guarin-bestial si el,Pereira-nu are ce cauta la mijloc locul lui e fundas stanga altfel aut,Livaja-mai bine mergea el la espanol si ramanea longo,Jhonatan- nu e de Inter, de palacio si cassano nu are rost sa vorbesc.SA LE-O TRAGEM LA ATALANTA si in UEFA sa picam cu Steaua si sa ne ia Ionut bilete

  • radurizan says:

    jonathan trebuie vandut neaparat.ne mai trebuie un mijlocas central de tipul lui vidal,ne mai tebuie un fundas central si sa scapam de ciurucul acela numit chivu(si a trait traiul si a mancat malaiul).....si in rest branca stie .dar ochiul meu neavizat cam asta imi zice.:))))

  • deki says:

    Dar tu cum ai ajuns tocmai la Mechelen?
    La echipa mare a lui Inter era antrenor Leonardo şi el voia să mă oprească în lot pentru sezonul următor. Dar a plecat şi a venit Gasperini. Lui nu prea îi plăceau tinerii din câte am înţeles şi, când mai erau două zile până se termina perioada de mercato, mi-a zis să îmi caut echipă.

    Şi a apărut varianta plecării tale în Belgia. A fost singura opţiune?
    Eu i-am zis lui Gasperini «Acum ce fac? Cine mă mai ia când mai sunt două zile din perioada de transferuri?» Până la urmă, am mers în Belgia. Iar după câteva etape Gasperini a plecat de la Inter!

    Mare idiot Gasperini asta. Sper sa nu il dam definitiv pe Alibec, mie mi se pare un talent urias iar din ce am vazut la Viitorul,chiar a jucat senzatie.

  • deki says:


    Şi, în plus, ai şi nişte modele excelente de urmat. Poate pe cel mai bun dintre ele, Javier Zanetti.
    "Zanetti e incredibil, e un idol acolo! Eu nu am văzut aşa ceva în viaţa mea. În fiecare zi venea cu o oră şi jumătate înainte de antrenament şi pleca la o oră şi jumătate după ce se termina şedinţa de pregătire. Fantastic! În fiecare zi! Iar el nu a avut niciodată o accidentare. Am încercat să fac şi eu ca el de câteva ori, dar mai mult de două-trei zile nu am reuşit."



    Ultimele 2 randuri sunt senzationale =))))))

  • WTF says:

    ... mi.a cazut netul aseara ... poate mai bine avand in vedere ca ma activasem destul de rau la ora meciului ... :) ...

    ... merci pt. urari !

    ... despre meci ... nush daca as putea adauga ceva ce nu ati remarcat voi deja ...

    ... imi pare rau pt. Handanovic de golul luat in min. 90 ... omul este intr.o forma incredibila ... inca odata ... SARU' MAINILE HANDANOVIC !!!

    ... obiectiv indeplinit ... FORZA INTER !!!

  • seby says:

    Yolanthe Cabau, Wesley Sneijder’s wife, tweets that Inter have banned the dutchman from using twitter: “My husband can’t use twitter anymore, it’s the clubs choice. I’m sorry because he always gives everything for the team with all his heart. If this was about him not being allowed to write about his personal life I would have understood. But they said that he is not allowed to support or even comment the team. I think it’s strange.”

    Inter’s reason behind this move seems to be that the club has certain rules regarding the players use of twitter. The only player who hasn’t followed these rules is Sneijder who tweeted things which were contrary to the rules. Inter have warned Sneijder on several occasions but he continued to ignore them as well as repeatedly breaching the rules which has finally led the club to banning the ducthman from Twitter altogether.


    ntz, ntz, ntz, fandosita mica, o tura la shoping cu Paris Hilton si-ti trece numaidecat

Leave a Reply