follow

CLASICUL CUPEI ITALIEI ÎN ULTIMUL DECENIU REVINE

Roma a învins miercuri seară cu 1-0 pe Fiorentina, după prelungiri, şi s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei, acolo unde va întâlni pe Inter. Un nou episod al duelului dintre cele două echipe, care a devenit un adevărat clasic al acestei competiţii în ultimul deceniu.



Din 2004 până în prezent, Inter şi Roma au fost adversare de şapte ori (11 meciuri), întâlnindu-se de cinci ori (8 meciuri) în finală. Nerazzurri au câştigat de trei ori trofeul, în timp ce în fazele eliminatorii, semifinale sau sferturi de finală, s-au impus de fiecare dată. Spre comparaţie, până în 2004, cele două echipe s-au confruntat în şase rânduri (8 meciuri), niciodată în ultimul act.

Revenind la perioada despre care discutăm, Inter a câştigat 7 meciuri, Roma s-a impus de două ori, în tot atâtea ocazii înregistrându-se rezultate de egalitate. Golaverajul este de asemenea favorabil nerazzurrilor, 17-13.

Dacă fanii Romei încă vorbesc de acel istoric 6-2 din turul finalei din 2007, interiştii îşi amintesc cu plăcere de dubla lui Adriano de pe Olimpico din 2005, care a reprezentat începutul unei perioade unice în istoria clubului, şi, mai ales, de ultimul act câştigat în 2010. Era 5 mai, o dată tristă pentru Inter, însă reuşita senzaţională a lui Milito a alungat fantasmele trecutului şi a dat startul unui vis frumos care avea să se împlinească peste aproape trei săptămâni la Madrid.

Dubla întâlnire din 23 şi 30 ianuarie nu va mai avea aceeaşi savoare ca în anii trecuţi, când cele două echipe erau adversare şi în cursa pentru Scudetto. Acum, atât Inter, cât şi Roma traversează momente dificile, mai mult sau mai puţin, şi trec printr-o perioadă de reconstrucţie. Însă cu siguranţă asta nu înseamnă că meciurile dintre ele vor fi mai puţin interesante sau spectaculoase.

Încălzirea se va face duminică, atunci când, pe Olimpico, este programată partida de campionat. Trei Inter - Roma în zece zile. Lipsa confruntării între cele două echipe din sezonul trecut trebuia recuperată într-un fel.

INTER - Roma în Cupa Italiei, 2004-2013

2004/05, Finală: Inter - Roma 2-0, 1-0
2005/06, Finală: Inter - Roma 1-1, 3-1
2006/07, Finală: Inter - Roma 2-6, 2-1
2007/08, Finală: Inter - Roma 1-2
2008/09, Sferturi de finală: Inter - Roma 2-1
2009/10, Finală: Inter - Roma 1-0
2010/11: Semifinale: Inter - Roma 1-0, 1-1
2012/13: Semifinale: Inter - Roma ?

By Ionut Tataru with 33 comentarii

33 comentarii:

  • seby says:

    Ah, Roma, Inter's eternal bitch!

    Haha, Snejder vrea 2 milioane ca sa lase prafu' in urma lui!! sa mori tu jmechere?!?

  • tibi says:

    Bai daca nu s-a mai vorbit de Paulinho ala de ma doare capul. De 1 an incoace(sau din vara?) Paulinho in jos, Paulinho in sus. S-a vorbit atat de mult incat nu cred ca o sa vina vreodata la noi.

  • Gigi says:

    Dubla întâlnire din 23 şi 30 decembrie >???

    nu am suportat niciodata echipa asta,era mai frumos sa jucam impotriva fiorentinei,dar daca astia au avut concurs de nimerit de cat mai multe ori bara asta este...sper sa se pastreze traditia si sa castigam cupa.

  • deki says:

    E clar,trebuie sa folosesc un ton mai apasat ca sa mi se raspunda...:))

    Din ultimele 10 finale cred ca 8 s-au jucat acolo,ce tampenie.

  • raz says:

    2 milioane ca sa devina liber de contract si sa scapam de salariul lui :(
    In cele din urma s-a dovedit un dificil si un jegos. Asa il stie toata lumea, dar noi il apreciam pt ca juca la noi. Acum ne-am convins....

  • deki says:

    Cum te poti numi fan al Interului si sa vorbesti asa de Wes? Asta e peste puterea mea de intelegere.

  • raz says:

    Imi pare rau daca am jignit pe cineva de pe acest forum.

    Nu am atacat un simbol al interului, sa fim seriosi. Wes nu e Moratti, zanetti,cordoba, cuchu sau bergomi. El e un jucator care a dat randament 1 sezon (de atunci e din ce in ce mai slab) iar acum distruge tot ce a facut bun prin atitudinea lui. Tocmai e pe cale sa dea o tzeapa clubului de vreo 10-15 mil...

    Pt mine personal clubul conteaza mai mult decat orice jucator :)

  • seby says:

    Haidi bre ca nu-i Zanetti, nici pe la genunchi nu-i vine! Un sezon fabulos nu te face legenda la un club ca Inter si nici intangibil la nervii fanilor precum una :). Nu ca as fi de acord cu termenul "jegos". L-am abuzat eu pe Milito p'aci si n-a pus Ionut botu' :)))

  • deki says:

    Dar de ce trebuie sa il comparam cu Zanetti?

    Nu zic ca e legenda clubului dar pentru cel mai important an din istoria clubului si al fotbalului italian,pentru tot ce a facut in singurul an ala de a jucat,fiind cel mai important jucator al Interului alaturi de Milito,aducand CL dupa 1 secol nu cred ca merita asemenea cuvinte.

    Deh,fiecare pretuieste un anume jucator dupa cum crede el :)

  • seby says:

    Eh, sunt vremuri tulburi in relatia Wes - Inter, lumea citeste una-alta, fanii sunt dezorientati de toata bulibaseala asta si mai scapa chestii. Insa sunt sigur ca nimeni n-a uitat ce a facut pt Inter.

  • Gigi says:

    eu nu ii critic pe cei care il jignesc pe wes pt k o merita,e drept nu o sa uitam contibutia sa la realizarea triplei,avand alaturi un antrenor fabulos...dar de atunci a fost o piesa inutila in angrenajul echipei si cand am fi avut nevoie de el,dumnealui prefera plajele de la miami decat sa renunte totusi la o parte destul de mica dintr-un salariu fabulos,mai ales raportat la situatia din italia si de la club. are dreptate seby,toate stirile acestea nu ne fac decat sa-l vedem drept un mercenar...

  • Mishu says:

    Se pare ca nu mai sunt 3 la rand. Jucam returul pe 17 aprilie. Nu-i problema. Ii ardem si atunci.

    Forza inter!

  • Geo says:

    @deki...pretenash,nu mai da u lectii de morala si ca domne Wes tre respectat..esti ultimul care ar trebui sa faca asta...
    u il jignesti pe Chivu de ani de zile,la fiecare meci...un jucator la fel de important in acel an fabulos,si mult mai vechi ca Wes;)

  • Ionut says:

    Că eşti fan Chivu, mai mult decât fan Inter se pare, ne-am obişnuit şi ne e clar că nu mai poţi fi salvat.

    Da' să spui despre el că a fost la fel de important ca Sneijder în 2010, hai să zicem că e puţin deplasat.

    Însă când tragi lumea de urechi că râde/ironizează/jigneşte pe unul sau altul când tu aproape nu ratezi nicio ocazie să dai de pământ cu Samuel sau Cambiasso (mai vechi decât Chivu - logica ta), e chiar ilar.

    Da' noi să fim sănătoşi! :)

  • Geo says:

    N ai nici o treaba...era vorba de principiu,nu ca sunt fan Chivu mai mult decat fan Inter...

    Atunci cand am spus despre Samuel sau Cambiasso cate ceva,si anume ce era evident pt toata lumea,la fel si pt acei zeci de mii de suporteri care l au huiduit pe Cambiasso,dam voie sa cred ca u esti cel ilar.

    Faptul ca Samuel s au Cambiasso inca mai joaca titulari,nu inseamna ca sunt si buni,ci faptul ca nu avem pe cine sa bagam in locul lor..raman la parerea ca vremea lor a trecut de vre o 2 ani de zile;)

    Sa inteleg ca mai nou esti avocat?:P

  • Ionut says:

    Înţelegi ce vrei. Sau cât poţi. Eu aveam impresia că ţin blogul ăsta ca toată lumea să vorbească cu toată lumea. Adică, băbeşte, aşa cum tu te-ai băgat în discuţia dintre Deki şi Raz, la fel mi-am permis să o fac şi eu.

    Acum, despre principiu am vorbit şi eu. Da' e ok, eu n-am nicio treabă :)

  • tibi says:

    baurati vin rosu de la damingeana de va curge sangele rapid prin vene? :))))

    pe bune,a fost vreodata fluierat cambiasso?

  • Ionut says:

    A fost, anul trecut, parcă la 2-2 cu Catania. Da' e mult spus de zeci de mii. La fel cum e puţin forţat să le spui ălora suporteri :)

  • deki says:

    http://www.fcinter1908.it/?action=read&idnotizia=72121

    Oh doamne ce atacanti avem pentru meciul de maine. Oare ce tactica va folosi Strama maine,probabil cu un singur atacant. Un rezultat pozitiv ar fi un adevarat miracol.

  • seby says:

    Giurgiu zici? Atuncea Giurgiu uber alles!

    Geo, ma crezi cand iti scriu ca m-am bucurat grupa mare atunci cand Chivu a semnat cu Inter? Mi s-a parut fabulos ca fotbalistul roman pe care'l respect cel mai mult a ajuns la echipa mea de suflet. Inca il respect si nu sunt intocmai in asentimentul multor huiduitori de serviciu de care dau pe forumuri, da' nici tampiti nu-i consider. Dar cand intervii adulativ si protector despre Chivu cu orice ocazie, avand in vedere cam ce a jucat pt Inter de ceva timp de acum, observ ca ori am de'a face cu un fanboy (cea mai periculoasa si subiectiva subspecie existenta), ori fenomenul fotbalistic iti joaca feste. Ce pnm, tu crezi ca nu mi-ar placea sa ma mandresc cu evolutiile unui compatriot la echipa de suflet? Doar pt ca e roman? pliiiiiiiiz

  • deki says:

    Jur ca nu mai inteleg nimic din filmul Moratti-Wes...sa vina in pana mea 1 februarie mai rpd,m-am saturat in fiecare an aceeasi poveste,acelasi circ,acelasi film dar cu alti actori.

Leave a Reply