follow

NEXTGEN SERIES: INTER ÎNCHEIE FAZA GRUPELOR CU O ÎNFRÂNGERE

Deja calificată şi sigură de primul loc în grupa a 5-a din NextGen Series, Inter Primavera a pierdut ultimul meci din această fază, 1-4 pe terenul lui Liverpool.



La fel ca şi în sezonul trecut, vizita micilor nerazzurri în Anglia în faza grupelor s-a încheiat cu o înfrângere categorică. Băieţii lui Daniele Bernazzani merg însă mai departe de pe primul loc, deşi cu un golaveraj care n-ar indica acest lucru (10-10) şi aşteaptă acum să-şi afle adversarii din optimile de finală, la tragerea la sorţi care se va desfăşura după meciul Ajax - Chelsea de pe 29 ianuarie.

Tehnicianul interist a făcut opt schimbări faţă de formaţia care a câştigat meciul tur. Unii dintre jucătorii care au evoluat atunci, precum Duncan sau Mbaye, se pregătesc acum alături de echipa mare, în timp ce alţii au fost menajaţi, în condiţiile în care obiectivul fusese deja realizat, iar sâmbătă urmează marea confruntare cu actualul lider al campionatului, Atalanta.

Experimentul nu a reuşit însă, iar actualii campioni din NextGen nu au rezistat în faţa unei echipe care avea nevoie de victorie pentru a se califica în faza eliminatorie. Cu un Coady şi un Yesil în zi excelentă, ambii reuşind câte o dublă, primul din două penaltyuri, Liverpool s-a impus la pas, execuţia prin care Benassi a redus din diferenţă la un moment dat contând doar pentru statistică şi remarcându-se prin frumuseţe.

Totuşi, remarcatul meciului a fost, fără îndoială, "cormoranul" McLaughlin, fundaşul dreapta al gazdelor contribuind la succesul echipei sale printr-o pasă decisivă şi cele două penaltyuri pe care le-a obţinut.

INTER: Smug - Paramatti, Zaro, Pasa, Ferrara - Benassi, Olsen (Del Piero 66) - Belloni (Garritano 56), Bocar (Colombi 89), Bangoura - Pedrabissi (Forte 56)

By Ionut Tataru with 3 comentarii

3 comentarii:

  • tibi says:

    Cred ca in momentul de fata McLaughlin ne-ar ajuta mai mult decat Jonathan :))) Tema pentru Branca: sa il urmareasca vreo 2 ani pe "cormoranul" asta, cu speranta ca nu o sa ii explodeze pretul.

  • bartuletz says:

    Vad ca Moratti s-a inteles cu Galatasaray la pret, mai ramane sa accepte Sneijder oferta turcilor, care conform cotidianului Milliyet este de 6 mil + 0,5 mil bonusuri.
    Ma bucur daca s-ar finaliza tranzactia, caci astfel scapam de un mercenar, dar nu ma bucur ca ne mai pleaca un campion! :|

Leave a Reply