follow

ROCCHI ESTE OFICIAL JUCĂTORUL INTERULUI. PLUS ALTE ŞTIRI DIN MERCATO

În aceeaşi zi în care Chelsea a anunţat transferul lui Demba Ba, Newcastle pe cel al lui Debuchy, Tottenham pe cel al lui Holtby (din vară), iar Fiorentina pe cel al lui Giuseppe Rossi, Inter a oficializat transferul definitiv (!!!) al lui Tommaso Rocchi. Frustrant, nu-i aşa?

Image and video hosting by TinyPic

Despre toţi cei amintiţi mai sus s-a zvonit, la un moment sau altul, că ar putea ajunge la Appiano. Exceptându-l pe Rossi, pentru care Fiorentina urmează să plătească 11 milioane de euro, plus alte 5 bonus, ceilalţi erau accesibili, cel puţin din punct de vedere al sumei de transfer. Dacă la asta adăugăm şi faptul că Bilbao a confirmat negocierile dintre Llorente şi Juventus (bascul ar putea ajunge la Torino încă din această iarnă, în schimbul a 5 milioane de euro), avem imaginea completă a unui tablou trist pentru fanul nerazzurro.

Cineva să-l trezească pe Branca şi să-l anunţe că a început perioada de transferuri!

Rocchi la Inter nu mai reprezintă o ştire în sine. Despre mutarea fostului lazial la Milano se ştia deja, dar toată lumea vorbea despre un împrumut, nu despre un transfer definitiv. Acum că am aflat şi acest amănunt, imaginea este şi mai tristă.

Ar fi greşit însă să ne îndreptăm furia către atacantul de 35 de ani. Nu el s-a propus la Inter, el doar a profitat de şansa (Nici nu ştiu dacă s-o numesc astfel) care i s-a acordat. În ceea ce mă priveşte, sunt convins că el va face totul să nu dezamăgească. În limbă de lemn, este ultimul tren al unei cariere decente în Serie A pe care, cu siguranţă, doreşte să o încheie lăsând o bună impresie.

Cine este Tommaso Rocchi?

Născut pe 19 septembrie 1977, la Venezia, Tommaso Rocchi a început fotbalul la 9 ani, în echipa oraşului natal, alături de care a rămas până în 1994, atunci când a fost transferat de Juventus. Cu bianconeri a cucerit un titlu în campionatul Primavera şi a făcut parte din lotul extins al echipei mari care avea să cucerească Liga Campionilor în 1996, fără a bifa însă vreo apariţie.

În următorii doi ani, avea să fie împrumutat pe rând la Pro Patria, Fermana şi Saronno, înainte de a fi achiziţionat de Como în 1998, în coproprietate. A rămas în micuţul oraş lombard timp de două sezoane, apoi s-a transferat la Treviso, acolo unde a fost remarcat de Empoli, echipă care l-a cumpărat în vara lui 2001.

În Toscana a explodat cu adevărat, formând un parteneriat excepţional cu Di Natale. Cu cei doi atacanţi în echipă, Empoli a promovat în Serie A în 2002 şi s-a menţinut în prima ligă în următoarele două sezoane. Highlights-urile personale ale lui Rocchi din această perioadă le reprezintă golul victoriei marcat împotriva Interului, chiar la Milano, şi hattrickul reuşit contra lui Juventus, într-un egal istoric, scor 3-3.

Retrogradarea toscanilor din 2004 a dus la destrămarea unui parteneriat deosebit. Di Natale a ajuns la Udinese, iar Rocchi la Lazio, acolo unde a devenit un adevărat idol al Curvei Nord şi, ulterior, căpitanul echipei. A jucat aproape 300 de meciuri în tricoul biancocelestilor şi a înscris 105 goluri, al cincilea marcator din istoria clubului, după legendarii Silvio Piola (148), Giuseppe Signori (127), Giorgio Chinaglia (123) şi Bruno Giordano (110). De asemenea, a cucerit o Cupă şi o Supercupă a Italiei, în aceasta din urmă punctând, din nou decisiv, într-un meci cu nerazzurri.

În ciuda cifrelor impresionante pe care le are la Lazio, ultimul său gol oficial a fost marcat în urmă cu aproape un an, pe 1 februarie 2012, când a închis tabela în victoria cu 2-0 obţinută în faţa celor de la Milan. A fost cel de-al 99-lea său gol în Serie A. Este clar pentru toată lumea deci că primul său obiectiv la Inter este să ajungă la 100 de reuşite în prima ligă italiană. Dorinţă pe care îi dorim să şi-o îndeplinească cât mai repede. Poate chiar la debut.

Dacă vă încălzeşte cu ceva, la antrenamentul de joi seară, a adus victoria echipei sale în mini-partida care a încheiat şedinţa de pregătire. Din pasa lui Cassano.



Ştiri pe scurt din mercato

-În primul rând, subiectul cel mai arzător: Sneijder. De plecarea sau rămânerea olandezului depinde în foarte mare măsură felul în care se va mişca Inter în acest mercato. Astăzi au apărut zvonuri că jucătorul ar fi fost propus celor de la QPR, dar Harry Redknapp a precizat că echipa londoneză nu-şi permite să suporte salariul acestuia. Încă o dovadă că Wes nu este dispus să renunţe la bani. Agentul său, Soren Lerby, l-a completat pe fostul tehnician de la Tottenham, spunând că cel pe care îl impresariază „vrea să evolueze într-o echipă de top. Este bine din punct de vedere fizic şi îşi doreşte doar să joace fotbal. În următoarele zece zile vom şti mai multe”.

-Accidentarea lui Castellazzi din meciul de Cupă cu Verona pare a fi mai serioasă decât se credea iniţial, astfel că portarul de 37 de ani va fi operat şi va lipsi cel puţin două luni. În aceste condiţii, Inter este în căutarea unei rezerve pentru Handanovic, iar oficialii nerazzurri şi-au îndreptat privirile spre Stefano Sorrentino, golakeeperul de 33 de ani al lui Chievo. O soluţie cel puţin decentă, dar nu pricep agitaţia asta când echipa are nevoie de întăriri în altă parte. Glumind puţin, în poartă ar putea sta şi Palacio, în caz de urgenţă.

-La capitolul plecări, cele mai probabile variante sunt Silvestre (Genoa sau Napoli) şi Jonathan (în Brazilia), situaţie în care Inter ar putea să încerce să-i transfere pe Andreolli (Chievo) şi Schelotto (Atalanta), ambii fiind ţinte mai vechi ale lui Branca. De asemenea, se pare că Stramaccioni a blocat împrumutul lui Duncan la Livorno, cel puţin până la finalul lunii, în aşteptarea unei achiziţii pentru linia de mijloc. Unul dintre zvonuri vorbeşte despre Lodi (Catania), dar numai în cazul unei despărţiri de Sneijder.

By Ionut Tataru with 49 comentarii

49 comentarii:

  • Ionut says:

    Da, îi expiră contractul în vară şi Bilbao ar putea să-l lase să plece de acum şi să ia şi nişte bani. Doar zvonuri, deocamdată

  • deki says:

    "acolo unde a fost remarcat de Empoli, echipă care l-a cumpărat în vara lui 2011."

    Asta a fost remarcat la 33 ani :))))

    Serios vorbind,e jale mare ce se intampla la Inter in momentul asta,niciodata nu au fost facute transferuri atat de slabe,sa nu mai vorbesc de bani care nu sunt aproape deloc,nu stiu ce gandeste Moratti insa,din ce vad,ne indreptam incet incet spre o echipa care a fost si s-a dus.
    Daca chiar exista un proiect la Inter ar trebui sa il aflam si noi dar din ce se vede,proiectul e sa dam jucatori de 30 ani,valorosi si sa aducem de 33-35 ani,jucatori care sunt la final de cariera si deabi isi cara rahatul dupa ei.

    Nu mi-a placut niciodata Rocchi,nu ma refer ca fotbalist,doar ca imi era antipatic,acum sper sa fie un fel de Nocerino desi slabe sanse.

    Daca il mai luam si pe Lodi,suntem de rasul lumii.

  • WooZie says:

    "acolo unde a fost remarcat de Empoli, echipă care l-a cumpărat în vara lui 2011." 2001, erore de tipar banuiesc :P

  • Jerry says:

    "Cineva să-l trezească pe Branca şi să-l anunţe că a început perioada de transferuri!"

    Eu cred ca altul e ala care trebuie trezit. Ma indoiesc ca Branca ar fi ajuns la mutari precum cele ale lui Rocchi sau Mudingayi daca ar fi avut un buget demn de o echipa precum Inter.

  • Ionut says:

    Are şi Moratti păcatele lui, da' vrei să-ţi amintesc ce mercato a făcut Fiorentina în vară cu bani puţini? :)

  • Ionut says:

    Până una alta, calma ragazzi! :))

    Strama: "Mercato, abbiamo le idee chiare. A gennaio non prenderemo grandi nomi, ma colmeremo le lacune. Siamo realisti"

  • Jerry says:

    Nu am cercetat indeajuns, dar cred ca pana si Fiorentina a cheltuit mai mult decat noi in vara.

    Nu vrea sa-i iau apararea lui Branca, pentru ca are si el pacatele lui (multe chiar in ultimii ani), dar pestele se impute de la cap.

    Inter e o echipa mare, nu precum Fiorentina, care are 1-2 ani buni odata la 10 ani. La noi nu merg carpelile. Aruncam ca idiotii cu putine milioane pe o multime de jucatori slabi, in loc sa cumparam mai putin, dar valoros.

    Nu avem nicio strategie, asta e clar pentru toti. Nu exista proiect pentru jucatori tineri, nici macar pt jucatori pana intr-un 25 sau 26 de ani. Nu exista nimic! Aici e vina lui Branca, dar si a lui Moratti ca-l tine, in cazul asta.

    Acum vad ca insistam pentru Schelotto si Lodi. E incredibil. De Paulinho vad ca s-a uitat. Am facut zeci de drumuri in Brazilia in vara si n-am reusit sa obtinem un acord pentru iarna asta. Din pacate ne asteapta vremuri grele.

  • Ionut says:

    Borja Valero, Aquilani, Gonzalo Rodriguez (5 goluri, cele mai multe dintre fundaşii din Serie A), Roncaglia. Ultimii doi aduşi moca. Ţi se par cârpeli? Mie zău că nu :)

    Şi chiar dacă ar fi cârpeli, noi i-am luat pe Gargano şi Silvestre. Think again :D

  • Jerry says:

    Hai sa facem o intoarcere in timp :D. E vara si cineva ti-i ofera pe:

    - Borja Valero (hmmm, as zice da, asta e un transfer bun)
    - Aquilani (nici gand)
    - Rodriguez (nu)
    - Roncaglia (nu-l cunosteam, dar gratis pare interesant).

    Dar pentru Inter ar fi fost carpeli, pentru ca in afara de Valero, de restul am fi vorbit acum la modul Gargano si Silvestre.

    In orice caz, Fiorentina a facut un mercato bun, dar un mercato pentru o echipa fara obiectiv mare si fara presiune. Altfel stau lucrurile la Inter.

  • Ionut says:

    Probabil că adevărul e pe undeva la mijloc, da' ideea e că te poţi orienta, nu e ca şi cum trebuie să plăteşti doar 20 de milioane pe jucători.

    Ştii şi tu, şi probabil majoritatea de pe aici, că eu am fost unul dintre puţinii care au mai stat de partea lui Branca, inclusiv când mulţi cereau revenirea lui Oriali, dar am şi eu limitele mele. Nicio mişcare. Nici la plecări, nici la veniri.

    Am şi cu Strama, dacă tot îmi spun off-ul. Cică l-a blocat pe Duncan să nu meargă împrumut la Livorno. Foarte bine, da' pun pariu că nu prinde 10 meciuri în retur. Despre Bessa a spus azi că e "un mic Sneijder". Păi atunci bagă-l, fratele meu!

    Mai multe, la sfârşitul lui ianuarie! :)))))

  • WooZie says:

    Aici sunt 100% de acord cu IONUT. Si pe mine ma cam enerveaza ca nu l-a lasat pe Duncan la Livorno. Cred ca era mutarea perfecta. Nici daca il tine la noi si il baga 10 meciuri nu ajunge. Trebe sa joace constant la o echpia mai mica si sa prinda incredere. Cat despre Bessa chiar vroiam sa intreb, ce se mai aude ce se intampla cu el

  • WooZie says:

    Singurul motiv pentru care sunt de partea lui Branca este aducerea lui Lucio Sneijder etc de pe era lui Mourinho, jucatori cu care am luat CL, desi nu sunt sigur ca el a fost master-mind in acele transferuri. Oricum, rabdarea mea se cam duce

  • WTF says:

    ... lasati.l pe Branca in pace ca nu sunteti voi mai destepti sau mai priceputi ca el ... omul este prea prea prea bun dar duce lipsa de fonduri ... cu ce vreti sa ia jucatori ... pe ochii frumosi ? :))

  • WooZie says:

    @WTF nu sunt mai priceput si probabil nici mai destept dar am dreptu sa imi dau cu parerea. daca numa pe Rocchi l-a putut lua cu 0.7 mil, care ii e scuza la Silvestre, Gargano, Mundi, Jonathan ?

  • Ionut says:

    Nu e vorba de ochi frumoşi, e vorba de senzaţia aia că nu mai poate face ce făcea acum câţiva ani.

    Adică să ia nişte jucători precum Maicon, Julio Cesar sau Cambiasso pe bani puţini sau moca. Sau o mutare ca aia cu Lucio, venită dintr-o dată, de nicăieri. Toată lumea urla de Carvalho, şi, într-o zi, pe la 12, BOOM, Lucio la Inter.

  • deki says:

    Asta cu tinerii mereu a fost o mare problema. Ai cea mai buna echipa din europa iar la tine nu joaca nici macar unul din ei si nu ma refer neaparat in anul asta ci si in anii precedenti. Singurul care a jucat cat de cat a fost Balotelli,in rest,Santon 10 meciuri dupa care l-am dat la Newcastle si acolo joaca meci de meci,la noi nu stiu cum era accidentat 90% din timp. Destro nu a apucat sa joace 2 min ca l-am si dat,nu ne-am gandit ca are potential si ca ne poate ajuta pe viitor,l-a luat Roma,in curand poate fi jucator important in nationala Italiei,de Longo se vorbeste ca am vrea sa il dam definitiv pe nu stiu unde.

    Tot ce se intampla acum la Inter e total amatorism,dar din toate punctele de vedere si e tragic rau daca am ajuns sa ma gandesc cu groaza ca avem meci peste 1-2 zile si ca probabil 80% o sa fie un meci nereusit.

    La Inter in momentul asta sunt 5 fotbalisti cu adevarat:Handanovic,Ranocchia,Guarin,Sneijder,Cassano din care unul este jucat o data da o data ba,se face rocada cu Gargano,unul nu mai joaca de pe timpul lui Angelo Moratti,iar unul e suspendat daca ii zice la arbitru ceva ce a vazut o intreaga planeta.

    Noi nu avem concurenta pe post,nu avem banca de rezerve,nu avem nici macar titulari demni de Inter si nici nu incercam sa facem ceva in privinta asta,mai mult o luam in jos rau de tot.

  • WTF says:

    ... ca sa ma linistesc ... imi place sa cred ca pastreaza banii pt. noul stadion ... sper sa fie asa ... ma rog sa fie asa !!! :))

  • deki says:

    Ba,pe Maicon nu a dat un sac de cartofi,la fel ca si pe Julio si Cambiasso,sa nu facem comparatii.

    Vorbiti de transferurile lui Lucio,Wes,Milito,Motta, pai pana mea 85% aia au venit ca era Mourinho antrenor la Inter. Nu au venit ca i-a vrajit Branca,desi are si el meritul lui.

  • Ionut says:

    Cât despre ceilalţi, mai puţin Lucio, s-au dat, în total, peste 30 de milioane, nu au fost ieftini. Bine, atunci am dat ţeapa secolului cu schimbul Ibra+bani pentru Eto'o :))))

    Eu vorbeam de capacitatea asta pe care o avea să descopere jucători care nu spuneau nimic sau mare lucru şi să-i aducă la echipă. Iar ăia deveneau titulari, nu aveau nevoie de acomodare sau mai ştiu eu ce

  • WooZie says:

    Corect. Intradevar idea cu Mourinho a fost inteligenta. Dai o caruta de bani antrenorului si vin jucatorii pe bani mai putini doar ca sa fie antrenati de el ( exagerat dar asa a fost, au venit jucatori doar de dragul de a fi antrenat de el). Dar acuma nu mai exista chestia aia. Si nici Strama nu vreau sa plece ca imi place. Asa ca acuma trebe facut transferuri cu cap. Si dupa cum se pare, se fac, dar nu cu ala care gandeste...

  • deki says:

    Da ma,dar pe Maicon l-am luat de la finalista CL din anul ala,pana mea,stiau multi ca e un jucator valoros,care poate juca la o echipa mare ca Inter.

    Daca observi noi acum facem ce face milan de vreo 3-4 ani,cumparam sau imprumutam jucatori cu drept de cumparare care sunt ori batrani,ori care nu joaca titulari la echipele lor.

    Decat Gargano mai bine Duncan sau Mariga,decat Jonathan mai bine Faraoni,decat Rocchi mai bine Destro sau Longo,decat Silvestre mai bine Andreolli.

    Stricam niste jucatori pentru a le face loc unor elefanti care nu aduc nimic in plus echipei,echipa in fiecare meci e formata din aceiasi jucatori pe care ii avem de nu stiu cat timp. Iar astia de au venit recent iti mananca ficatii de dai in depresie.

  • deki says:

    Ba jucatorii spuneau ceva,Cambiasso a jucat ceva la Real,Maicon la fel,Lucio nu mai vorbesc,el avea capacitatea sa ii aduca la Inter pe jucatorii potriviti care s-au integrat perfect.

  • WTF says:

    ... eu nu cred in varianta asta cum ca s.a prostit Branca dintr.o data ... ca nu este la fel de inspirat ca acum 2 sau 3 ani ... omul nu are bani si cu asta basta ... cred ca nu avem nici macar alea 6 milioane buget pt. transferuri ... altfel nu s.ar fiiiii tiganit cu Sneijder in plin campionat pt. un milion ... cu Sneijder frate cand tu abia faci de un prim 11 ...

    ... la fel cred ca Moratti este ultimul care l.a vrut pe Rocchi la INTER ... daca am ajuns noi sa.i invatam pe Branca si MM fotbal ... ... ... dar deh nu sunt bani ... eu m.am obisnuit cu ideea ... cu cat va obisnuiti si voi mai rpd. cu atat mai bn. pt. inima voastra :)) ... CRIZA FRATE DEH :(

    ... cum ziceam ... sper sa se apuce de stadionul ala cat mai rpd. ca eu alta solutie de iesire din criza nu vad ...

  • WooZie says:

    cred ca deki se referea la faptul ca jucatorul ala a jucat o finala de CL nu a ajuns acolo din greseala. ( exceptie facand Chivu :)) ). Oricat de bun e / a fost Rocchi are 35 de ani. De ce sa nu insisti cu Longo, Livaja sau alti tineri care stii ca pot creste.

    Bun, sa zicem ca aia sunt idioti, si nu sunt profesionisti... cauti in italia tineri si ii aduci ieftin... ce dracu... nu cer sa descoperim un messi dar prefer un jucator slab dar cu potential decat unul de duzina. Ce faci cu Rocchi la finalul sezonului? iti dai in cap... se termina sezonul si iar o iei de la capat cauti un inlocuitor. Zero logica pentru mine

    Si cat de aici incolo ce scriu nu e scris de mine ci de bunul meu prieten Stalinskaya :D

  • WTF says:

    ... nu o sa plece Strama stati linistiti ... dc. ? ... pt. ca nu are cine sa vina in locul lui ... cand zic ca nu are cine sa vina in locul lui ma refer la un antrenor de top ... nici1 antrenor de top nu ar veni la INTER in situatia de fata ... ar veni decat daca ar avea la dispozitie un buget serios pt. transferuri ...

  • WooZie says:

    omule eu inteleg ca nu sunt bani, dar nu Rocchi. Nu ma intelege gresit am mai spus-o in alte posturi mi-a placut enorm jucatorul. Dar mai demult. Mult mai demult. L-am aduc pe Pala si toti au sarit ca ce e cu batranul asta. A facut traba buna chiar. Dar rocchi e deja mult.. 35 de ani e enorm... se tot vorbeste de reconstructie... UNDE E ????

  • WTF says:

    Stalinskaya :)) ... cu Longo sunt de acord cu tn. dar Livaja este slabut frate ... nu are fata nici de rezerva si nu zic asta pt. marea ratare din ultimul meci ... ESTE SLAB SI GATA ... parerea mea ... nu vad cum ar putea fi promovati tinerii astia super talentati de la primavera de care ziceti voi ... dar i.am putea include in eventuale schimburi ... nush ... zic si eu ... troc ... :)) ...

  • Stalinskaya :) says:

    Okey dar ai inteles mesajul. Sunt tineri pe care poti sa ii cumperi inainte sa explodeze. Si da, e greu sa descoperi asta dar atunci iei de la tine din gradina ca doar ai destui. Incep sa cred ca toate mega transferurile facute de Branca au fost de fapt mana lui Mou. Sincer, a venit Benitez, Gasperini, Ranieri, si tot am adus numa jucatori rebuturi. A venit Strama cu un suflu nou, potential, incredere si noi tot rebuturi aducem. M-am saturat.

    Am mai spus-o nu cer messi sau CR jucatori cu salarii imense, dar atunci de ce l-am dat pe Santon, Destro si altii... sau macar pe aia care nu i-am dat de ce nu ii jucam? Nu trebe sa fii Einstein sa realizezi ca nu o sa faca un meci bun din prima, dar daca tot vorbim de kktul ala de reconstructie atunci de ce nu insistam cu ei?

  • Stalinskaya :) says:

    Si ca sa pun punct, toti comentam de Biabiany pe vremea cand era Rafa la noi, dar ai vazut ce meci a facut contra noi? Zi-mi tu mie ca nu era mai okey Biabiany decat Rocchi.

  • WTF says:

    ... stai linistit ca a cerut si Benitez transferuri ... :)) ... mai mult ca sigur ca au cerut si Gasperini si Ranieri ... asta este ...

    ... eu am citit pe la pranz pe site anuntul oficial ... stiam ca vine Rocchi la INTER si nu credeam ca poate sa ma mai uimeasca ceva dar m.au uimit uitimele cuvinte din anunt PERMANENT DEAL ... WTF ?!?!

  • Stalinskaya :) says:

    "... eu am citit pe la pranz pe site anuntul oficial ... stiam ca vine Rocchi la INTER si nu credeam ca poate sa ma mai uimeasca ceva dar m.au uimit uitimele cuvinte din anunt PERMANENT DEAL ... WTF ?!?!

    Exact. Dar si imprumut crezi ca mai venea / il dadea lazio? De ce sa il mai dea imprumut cand e spre sf carierei? Dai un jucator imprumut la o echipa mai mica ca sa creasca. Cand vrei sa scapi de un jucator crede-ma nu il dai imprumut

  • WTF says:

    ... ultimele * ... ochi frumosi * ... scuze doar ce am terminat un 6 pack ... asta ma face tovaras de pahar cu tn. woozie ? :))

  • Stalinskaya :) says:

    haha posibil. Nu stiu nu masor alcoolul in bere :P De 12 ani sunt fidel doar "vodcii" nu o schimb pentru nimic. Dar tind sa cred ca suntem tovarasi oricum :)

  • nerazzurr says:

    Sa il aduci pe Alvarez,Coutinho,Gargano,jonathan,Silvestre ,Pereira...acum vine rocchi si sa nu mearga nici unul...frate a mea nu e vina..cineva e de vina aici e incredibil ce atacant ia rubentus cu 5mil..inseamna ca acolo sunt oameni capabili..zicea cineva de Biabiany..da si mie mi a placut avea viteza ..muncitor si macar de rezerva facea dar na nu e primul si.nici ultimul pe care il regretam dupa...Destro etc...nu mai zic de cei vechi care au facut mare performanta la alte echipe..sedorf so pirlo cu care milan a luat ucl....mergem pe un drum gresit ...suntem o echipa care nu promovam absolut NIMIC si luam batranii care nu mai trebuie la alte echipe....la Inter staful si cei care iau aceste decizii sunt buba

  • WTF says:

    @ nerazzurr ... stai linistit ca la alea 5 milioane se mai adauga un slariu pe care INTER nu si.l permite ... prima de instalare etc. ... bani pe care INTER nu ii are + ca llorente prefera sa joace sa joace in CL banuiec :) ...

  • Mishu says:

    E clar ca lumina zilei ce jucatori trebuie la inter si unde sunt golurile. Ca voi toti si eu sunt nedumerit de startul mercato-ului.
    Intr-adevar..erau multe tinte care puteau fi aduse la Inter, gen Debuchy..dar Moratti nu mai da 50 mii euro la victorie.
    ma gandesc ca unele cluburi ar fi fost de acord..dar jucatorii nu. De ce sa vii in Italia sa joci intr-un campionat in care la fiecare meci poti sa iti rupi picioarele din cauza terenurilor mediocre..cand poti sa joci in Anglia.
    Dar asta nu este o scuza. Sunt tinte bune si in Seria A. Insa nu suntem agresivi deloc in negocieri. Nu cade nimic din cer bre Branca!!! Apoi zicea cineva bine sus. Ai cea mai buna echipa de tineret din Europa si tot cu peticeli umbli. S-a tot vorbit de un proiect dar tot de unde am plecat am pornit. Parca clubului ii este frica sa porneasca de la 0, adica tinerei..ii calesti pe langa 2,3 jucatori experimentati pana ai o echipa. Bineinteles, chestia asta intregita si de achizitionarea 1,2 jucatori cu jocuri in picioare in anumite competitii.
    Se pare ca situatia financiara a lui Inter e muuult mai grava de nu ne permitem sa luam nimic. Dar asta nu inseamna ca nu poti sa fii un pic vulpoi si fasnet in transferuri.
    Eu unu sper macar Schelotto sa-l luam. E un jucator bun si cred ca mai mult de atat nu ne putem permite. Poate si un fundas in locul lui Silvestre. Restul cred ca ducem returul la fel. poate le vine in cap sa imprumute pe Duncan sa prinda experienta si poate si Bessa ala sa fie rodat un pic in cupa si Europa League(daca se poate). Apoi adus Longo inapoi.

    Pana una alat raman cu 'cascheta' pe post de 'i wanna be like Pirlo'.

    Forza inter!

  • deki says:

    Centrocampisti: 14 Guarin, 17 Mariga, 19 Cambiasso, 21 Gargano, 24 Benassi, 41 Duncan, 82 Bessa;

    Incredibil,incredibil...

  • Cit despre transferul lu Rossi snu sunt suparat pu ca a avut 2 traume la genunchi dupa care sansele sunt mari sa puna ghetele in cui. Tineti minte transferul lu Redondo la AC Milan? Acum chiar nu putem sa aruncam 12 mln asa in vint.

Leave a Reply