follow

PREVIEW INTER - ATALANTA

Inter încearcă în această seară (ora 21:45, în direct la Dolce Sport 2) să întrerupă seria de două înfrângeri consecutive pe teren propriu, în faţa Atalantei, echipă care, în tur, a pus capăt unei invincibilităţi de zece meciuri pentru băieţii lui Stramaccioni.



-Nicio săptămână fără probleme de lot pentru Inter. De această dată, nerazzurri au primit o lovitură grea, Palacio, golgheterul echipei în acest sezon, accidentându-se în finalul partidei cu Sampdoria şi urmând să lipsească o perioadă lungă de timp. „Să spun că va reveni la meciul din Cupă cu Roma ar însemna să le dau false speranţe fanilor. Exact în cazul întoarcerii lui Mourinho”, a spus Stramaccioni la conferinţa de presă de ieri.

-În aceste condiţii, cel mai probabil îl vom revedea pe Rocchi în postura de titular, pentru a treia oară, după meciurile cu Bologna, în Cupă, şi Catania, în campionat, fostul lazial urmând să facă pereche cu Cassano. Nu este exclusă nici varianta FantAntonio unic vârf, cu Alvarez şi Guarin în spatele său.

-Ne întoarcem la apărarea de trei, Samuel fiind apt să înceapă din primul minut. Stramaccioni a explicat că alegerile sale în privinţa sistemului de joc au fost făcute mereu nu în funcţie de adversar, ci de jucătorii pe care i-a avut la dispoziţie. Un punct de vedere care stă în picioare, modulul cu Ranocchia, Samuel şi Juan Jesus fiind unul dintre atuurile nerazzurrilor în turul de forţă din prima parte a campionatului, care a adus-o pe Inter la un pas de primul loc. La Bergamo, doi dintre cei trei (Samuel şi Ranocchia) au lipsit, iar Atalanta a câştigat. De atunci, acest trio a evoluat de foarte puţine ori împreună. Rezultatele le ştim cu toţii.

Image and video hosting by TinyPic

-Câteva cifre interesante, via Gazzetta dello Sport. Cu Samuel, Ranocchia şi Juan Jesus titulari, lucru care s-a întâmplat de zece ori în campionat, Inter are o medie de 2,3 puncte câştigate. Fără ei, media scade la 1,35 puncte. Cu cei trei pe teren de la început, nerazzurri au primit 0,7 goluri în medie pe partidă. În lipsa lor, aceasta a crescut dramatic la 1,6. În concluzie, adăugându-l şi pe Handanovic, putem spune că stăm ceva mai liniştiţi din punct de vedere defensiv. Rămâne de văzut cine va fi omul cu golul pentru Inter.

-Personal, cu greu îmi amintesc de o perioadă atât de dificilă în ultimii ani. Nu mă refer doar la rezultate şi la joc, ci şi la problemele de lot. Însă în astfel de momente se văd caracterele cu adevărat puternice. Un discurs valabil atât pentru antrenori şi jucători, cât şi pentru fani. Sau poate mai ales pentru fani.

-Forza INTER!

LOTUL PENTRU MECIUL CU ATALANTA


Portari: Handanovic, Belec, Carrizo

Fundaşi: Silvestre, Ranocchia, Samuel, Pasa, Pereira, Juan Jesus, Nagatomo

Mijlocaşi: Zanetti, Schelotto, Kovacic, Alvarez, Guarin, Kuzmanovic, Cambiasso, Benassi

Atacanţi: Rocchi, Forte, Colombi, Cassano

Echipa probabilă: Handanovic - Ranocchia, Samuel, Juan Jesus - Zanetti, Kovacic, Cambiasso, Pereira - Guarin - Cassano, Rocchi

Sursa foto: fabbricainter.com

By Ionut Tataru with 90 comentarii

90 comentarii:

  • Gigi says:

    Mai multa incredere de a face ceva in acest meci am in colombi si forte,decat in baba de rocchi. Forza Inter!

  • Ionut says:

    Forza Rocchi, deci! :)

    Inter: 1 Handanovic; 23 Ranocchia, 25 Samuel, 40 Juan Jesus; 4 Zanetti, 14 Guarin, 10 Kovacic, 19 Cambiasso, 31 Pereira; 99 Cassano, 18 Rocchi.

    A disposizione: 27 Belec, 30 Carrizo, 6 Silvestre, 7 Schelotto, 11 Alvarez, 17 Kuzmanovic, 24 Benassi, 28 Pasa, 45 Forte, 47 Colombi, 55 Nagatomo.

    Allenatore: Andrea Stramaccioni

    Atalanta: 16 Polito; 2 Stendardo, 5 Scaloni, 10 Bonaventura, 13 Canini, 17 Carmona, 19 Denis, 21 Cigarini, 77 Raimondi, 83 Del Grosso, 88 Biondini.

    A disposizione: 78 Frezzolini, 7 Livaja, 8 Radovanovic, 9 Troisi, 18 Giorgi, 22 Contini, 23 Brienza, 28 Brivio, 32 Ferri, 44 Cazzola, 91 De Luca, 99 Parra.

    Allenatore: Stefano Colantuono

    Arbitro: Andrea Gervasoni (sez. arbitrale di Mantova)

  • jrubertu says:

    Si Torres o dadea mai bine ca Ricky, nu-mi vine sa cred. O curs perfect faza, o centrat si Pereira, iar Ricky da paralel cu poarta.

  • seby says:

    mai bine se duc in plm acasa decat sa fluiere asa! nu'l sufar pe Alvarez, mi se pare submediocritate ce face pt Inter insa nu l-as fluiera asa. Sa vedem cum rspunde, poate'l intarata, ambitioneaza

  • WooZie says:

    Daca ne baga Livaja mortul in casa sa vedeti voi atunci organe genitale oferite lui Branca si MM

  • WooZie says:

    Hai frate ce kkt a fost asta? Aia nici nu aveau treaba acolo, a picat si l-a tras dupa el dar mingea era demult plecata... ce kkt ?

  • WTF says:

    fuck fuck fuck ... ma lamureste si pe mn. cnv. dc. s.a dat penalty ???????????????????????

  • seby says:

    OMAGAAAAA!! a dat Alvarez drumu la caini baaaaaaa! pai daca niste fluieraturi il starnesc asa incep si eu :)))

    3-2, wtf :|

  • Cosmin07 says:

    Ce soarta au si muile astea.doua penaltyuri gratis in tur si retur..oricum e genul de meci in care o sa ia bataie.sa l vad pe mopul aaa cu barba pe margine cum plange

  • WTF says:

    ... totul ni.se trage de la batjocura aia de "penalty" ... arbitraj de rahat ... nush dc. mai sunt arbitrii aia de poarta acolo ...

  • WTF says:

    ... fi.mi.ar "seara buna" a dracu ... INCREDIBIL ... nu ma mai consum ca nu am dc. ... nu cand iti da Atalanta 4 goluri pe Meazza nu poti emite pretentii ...

  • WooZie says:

    Frate dupa meci vreau sa vad o conferinta de presa cu arbitrul explicand de ce a dat penalty ca eu chiar nu pot sa inteleg

  • Cristy says:

    Multa mu.. pentru arbitrul ala de rahat!la lovitura aia libera pe care le-a acordat-o s-a vazut ca incepe sa ne f..a !

  • Cristy says:

    Acuma poti sa dai rosu, poti sa o bagi si in mata, gunoi de arbitru!
    Simt ca explodez de nervi, imi cer scuze pentru limbaj, dar trebuie sa ma descarc.

  • Cristy says:

    Asa Moratti, stai statuie, ca ti-ai bagat picioarele in ea echipa impreuna cu Branca!

  • Mishu says:

    Arbitru a dat un gol...dar la 3 din ele ce scuze avem? Nu avem.


    Noapte buna! forza inter!

  • WooZie says:

    Unde era Materazzi sa se bage si el in hora sa ii imprastie un pic pe aia de la atalanta :)

    Ce alerga Crodoba dupa schelotto :)))

  • Cristy says:

    Golul ala ne-a facut sa ne retragem mai mult si le-a dat incredere oaspetilor, normal ca aia au atacat noi am stat si ne-am aparat ca o echipa mica.

  • WTF says:

    ... dp. o asemenea ratare e clar ca nu meritam nici macar un punct ... nu meriti un punct cand iei 4 goluri pe Meazza ...

  • WTF says:

    Mishule tu tii cu ursul ? :))

    ... glumeam ... am jucat cu frica dp. golul 2 .. am jucat ca o echipa mica ...

  • Jerry says:

    Nu m-ar mira sa aud peste doi ani ca Ranocchia a pariat pe meciul asta...

    Altfel, numai un idiot ca Moratti il poate tine atata timp la echipa pe Stramaccioni.

  • Ionut says:

    Ranocchia, erori la două goluri, ratare dintr-un metru cu poarta goală în ultima secundă. Crezi că a pariat. Plus un penalty inventat, în condiţiile în care noi n-am mai primit unul (deşi am avut şi azi) de 20 de etape. Atacanţii toţi accidentaţi.

    Da' de vină e DOAR Stramaccioni!

    Hai mai lăsaţi-o în aia goală, frate!

  • Jerry says:

    Totusi, nu pot sa inteleg cum .... ... de 3 ani suntem masacrati de greseli de arbitraj. E incredibil cate greseli impotriva noastra au fost! Inteleg sa gresesti, dar chiar asa, numai impotriva.

  • Jerry says:

    Bati Tottenham in mare stil cu 4-3-2-1, apoi iti da prin cap sa schimbi sistemul la meciul cu Juventus si sa joci cu trei fundasi.

    Bati Genoa cu patru fundasi, apoi cu Atalanta schimbi la trei fundasi.

    De ce bah nene? De ce? Ce dreq logica e asta, ca eu jur ca nu o inteleg!

  • Ionut says:

    Altfel, vreau să remarc inspiraţia mea de a vorbi de soliditatea apărării cu Ranocchia, Samuel şi Juan Jesus înaintea unui meci în care am primit patru goluri. Ca să nu mai vorbesc de faptul că îmi făceam griji că n-are cine să marcheze :)))))

  • Ionut says:

    Eu renunţ să mă mai contrazic pe subiectul Stramaccioni. Voi, majoritatea oricum, aveţi deja anumite păreri de muuuuult timp, alţii nu au fost nici măcar dispuşi să-i acorde vreo şansă, iar alţii nu ratează nicio ocazie de a-l jigni şi de a-şi exprima ura vizavi de el.

    E ok, e dreptul fiecăruia, doar că eu nu mai vreau să intru în discuţii pe tema asta. O să aştept finalul sezonului şi atunci o să trag linie şi o să-mi trag propriile concluzii :)

    În orice caz, nu Strama a pierdut meciul ăsta.

  • seby says:

    Ranocchia si acelasi Guarin, baieti fini

    eu cred ca treaba s-a bulit cam pe la mijloc unde Guarin a fost iarasi aiurea iar Cambiasso era un fel de varf fals cumva caci la inchidere n-am avut om langa Kova. In repriza secunda s-au metamorfozat oaspetii si au preluat controlu' in zona iar penaltiul ala i-a ajutat la greu si pe plan moral. Ciudata dar in acelasi timp trista si frustranta experienta meciul asta!

  • Jerry says:

    Nici vorba! Cum sa aiba?!? Cum nu are nicio vina ca Inter a ajuns sa incaseze 7 goluri de la Atalanta, 5 de la Siena sau 4 (intr-un singur meci) de la Fiorentina;

    Nu are nicio vina nici ca Inter a ajuns o echipa mediocra, care termina meciurile cu portarul in careul advers;

    Nicio vina nici pentru transferuri precum Mudingayi, Rocchi, Silvestre...;

    Ca sa nu mai zic ca a fost adus de la Primavera ca sa promoveze si tineri si n-a integrat nici macar un jucator de acolo! Mai mult, l-a vrut pe Rocchi si l-a cedat pe Livaja, ca sa ne bata azi!

    De fapt, eu sunt idiot ca-i cer demisia unuia cu care nu mai avem sanse la loc de Champions League cu 7 etape ramase pana la final...

  • Anonim says:

    Adevarul e ca nu ai cu cine.spuneti-mi in afara de kovacici si alvarez care merita remarcat ? apararea svaiter;mijlocul inexistent;atacul nix,pressing ioc;conditie fizica kanci;determinare nici atat;polite de platit multe;arbitru varza;nervi multi;
    Trebuia adus iarasi scuterul :) si luat de la zero,nu panarame gen pereira.
    Poate strama nu-i de inter dar meciul asta nu la pierdut el.
    tutti66

  • vale_axente says:

    Io sto con Strama, pt prima oara declar asta...daca era Zenga pe banca probabil Gervasoni avea un ochi umflat iar pe noi ne antrena Baresi pana la finalul campionatului. In conditiile actuale, cine credeti ca ar fi facut mai mult la Inter? in afara de Mou, desigur...desi nici pt el nu bag mana in foc, fara jucatori si la astfel de arbitraje...proba video exista oricum numai pt echipele ''de rand'', papusa barbie nu va fi sanctionata niciodata, iar exemplele pot continua

  • nerazzurr says:

    La meciul asta Strama nu avea ce sa faca mai mult...trebuia in trecut sa faca mai mult...chestia cu schimbatul sistemului de la meci la meci cred ca numai noi o facem in Europa....sa nu poti sa pastrezi un rezultat de 3 1...sa pierzi 3-4 INCREDIBIL ,,Ranocchia cel mai slab meci posibil..meciul asta a fost cam cireasa de pe tort al unui sezon ratat complet si in ca o dovada ca la Inter nu se mai lucreaza cu profesionalism ...Moratti ar trebui sa stie ca e si vina lui ca s-a ajuns aici

  • bartuletz says:

    Am fost furati, dar ne-am furat si singuri.
    Deci, ca sa vedeti unde ne-am intors, in 1956, cand pierdeam 3 meciuri consecutiv acasa...

    No more comments!

  • vale_axente says:

    mi s-a facut rau instantaneu dupa meci, am dat si la ratze...acum 2 zile mi-am scos maseaua de minte, acum imi pulseaza locul ala de nervi in ultimul hal...gunoiul asta subteran de Gervasoni ne-a arbitrat si la meciul cu Genoa, cu penalty la Ranocchia in ultimul minut nedat...se pare k broscoiul chiar e blestemat cu asta la centru sa joace sub orice critica si sa fie penalizat...urmatorul meci pe cine-l baga la centru? Damato, Banti? Bergonzi? sau bastardul de Rocchi? cat e indisponibil Cassano?

  • boboin says:

    sezon terminat
    mai ramane cupa dar dupa cum jucam slabe sanse
    pacat pentru suporteri, dar nu sunt sperante nici pe viitor tinand cont ca avem cele mai mari datorii din serie a

Leave a Reply