follow

FRANCESCO BARDI, CEL MAI BUN PORTAR DIN SERIE B

În contextul discuţiilor privind o eventuală vânzare a lui Handanovic la Barcelona, Inter primeşte o veste foarte bună din Serie B. Francesco Bardi, jucătorul nerazzurrilor care este împrumutat la Novara, a fost votat cel mai bun portar din a doua ligă italiană.

Premiul vine la o doar o săptămână după ce Bardi a fost eroul partidei Padova - Novara, în care a apărat două lovituri de pedeapsă, confirmându-şi astfel una dintre calităţile ce i-au permis să se remarce în fotbalul italian de la o vârstă fragedă.

Goalkeeperul de 21 de ani a avut un sezon excelent în Piemont, fiind unul dintre motivele pentru care Novara se află în prezent pe poziţia a cincea şi continuă să spere la un loc în playoff-ul pentru promovarea în Serie A.

Bardi se află deja la al doilea sezon complet de Serie B pe care îl dispută (anul trecut a fost împrumutat la Livorno), iar firesc ar fi ca pasul următor să-l reprezinte o experienţă în prima ligă. Cel mai probabil, tot sub formă de împrumut. Pentru că Inter nu-şi poate permite să renunţe atât de uşor la titularul postului în naţionala de tineret a Italiei şi posibilul viitor portar al echipei în următorul deceniu.

By Ionut Tataru with 1 comentarii

1 comentarii:

  • Jerry says:

    Astia de al CdS nu mai au chiar nicio rusine. Ma astept ca-n cateva zile sa-l anunte pe Messi la Inter, in ritmul asta.

Leave a Reply