follow

PREVIEW GENOA - INTER

Inter va începe meciul cu Genoa (ora 13:30, în direct la Digi Sport 3 şi Dolce Sport 1) de pe locul 9, după ce Catania a câştigat ieri în faţa Pescarei. Vestea bună e că nerazzurri nu pot coborî pe 10 indifernt de ceea ce se întâmplă în ultimele două etape, pentru că următoarea clasată, Parma, are cu şapte puncte mai puţin.



-Ce mai contează că e locul 7 sau 8 sau 9, ar spune unii. De fapt, deşi pare neimportant, contează. O clasare în afara primelor opt poziţii ar însemna că, în sezonul viitor, Inter va disputa două tururi preliminare în Cupa Italiei, la mijlocul lunii august, pentru a putea fi prezentă în optimile de finală.

-Nerazzurri vor încerca să evite un al patrulea eşec consecutiv în campionat, dar vor avea în faţă o echipă care nu a mai pierdut de cinci runde (record stagional) şi care caută punctul ce-i asigură salvarea matematică de la retrogradare.

-Deja tradiţionalele probleme de lot nu lipsesc nici de această dată. În afara listei impresionante de indisponibili, Juan Jesus şi Alvaro Pereira, singurele elemente sănătoase din apărare, vor absenta pe Marassi, ambii fiind suspendaţi. Astfel, Stramaccioni va fi nevoit să apeleze la o linie defensivă inedită, cu tandemul Pasa-Spendlhofer în centru şi cu Schelotto, favorit în faţa lui Benassi, pe partea dreaptă. Avem totuşi şi o revenire, este vorba despre Nagatomo, care, chiar dacă nu este la capacitate maximă, îşi va relua locul pe partea stângă.

-La conferinţa de presă de ieri, Stramaccioni a vorbit de nişte probleme ale lui Kovacic, însă nimic grav, astfel că tânărul mijlocaş croat va fi pe teren din primul minut, flancat de Cambiasso şi Kuzmanovic, în timp ce Guarin şi Alvarez vor juca în spatele lui Rocchi.

-Meci special pentru Stramaccioni, care a debutat ca antrenor în Serie A chiar împotriva grifonilor, într-un pirotehnic 5-4 pe Meazza, pe 1 aprilie 2012.

-Pentru că practic meciul nu are nicio miză, mai ales din punctul nostru de vedere, aştept foarte calm să văd evoluţia puştilor din centrul apărării şi sper că vom avea ocazia de a-l vedea mai mult şi pe Garritano. Nu m-ar deranja nici un debut al lui Olsen, mijlocaşul danez despre care am auzit multe cuvinte frumoase.

-Forza INTER!

LOTUL PENTRU MECIUL CU GENOA

Portari: Handanovic, Belec, Carrizo

Fundaşi: Ranocchia, Pasa, Nagatomo, Ferrara, Spendlhofer

Mijlocaşi: Schelotto, Kovacic, Alvarez, Guarin, Kuzmanovic, Cambiasso, Benassi, Olsen, Garritano

Atacanţi: Rocchi, Forte, Cassano

Echipa probabilă: Handanovic - Schelotto, Pasa, Spendlhofer, Nagatomo - Cambiasso, Kovacic, Kuzmanovic - Guarin, Alvarez - Rocchi

By Ionut Tataru with 19 comentarii

19 comentarii:

  • WTF says:

    hai vere lasa.ma ... infrangeri infrangeri infrangeri ... "optimistule" :)) ... daca nici pe Genoa nu bati ... atunci pe cine ?

    Genoa v Inter line-ups

    Genoa: 1 Frey; 5 Granqvist, 90 Portanova, 21 Manfredini, 13 Antonelli; 14 Rigoni, 27 Matuzalem, 8 Vargas; 83 Floro Flores; 91 Bertolacci, 22 Borriello.
    Substitutes: 32 Donnarumma, 63 Stillo, 11 Jankovic, 17 Immobile, 24 Moretti, 26 Cassani, 28 Tozser, 29 Nadarevic, 33 Kucka, 87 Pisano.
    Coach: Davide Ballardini.

    Inter: 1 Handanovic; 7 Schelotto, 23 Ranocchia, 28 Pasa, 55 Nagatomo, 17 Kuzmanovic, 10 Kovacic, 19 Cambiasso, 14 Guarin, 11 Alvarez, 18 Rocchi.
    Substitutes: 27 Belec, 30 Carrizo, 24 Benassi, 45 Forte, 61 Garritano, 62 Ferrara, 63 Spendlhofer, 90 Olsen, 99 Cassano.
    Coach: Andrea Stramaccioni.

    Referee: Paolo Tagliavento (Terni).

    FORZA INTER !

  • Ionut says:

    Deci până la urmă, joacă Ranocchia

    Genoa: 1 Frey; 5 Granqvist, 90 Portanova, 21 Manfredini, 13 Antonelli; 14 Rigoni, 27 Matuzalem, 8 Vargas; 83 Floro Flores; 91 Bertolacci, 22 Borriello

    A disposizione: 32 Donnarumma, 63 Stillo, 11 Jankovic, 17 Immobile, 24 Moretti, 26 Cassani, 28 Tozser, 29 Nadarevic, 33 Kucka, 87 Pisano

    Allenatore: Davide Ballardini


    Inter: 1 Handanovic; 7 Schelotto, 23 Ranocchia, 28 Pasa, 55 Nagatomo, 17 Kuzmanovic, 10 Kovacic, 19 Cambiasso, 14 Guarin, 11 Alvarez, 18 Rocchi

    A disposizione: 27 Belec, 30 Carrizo, 24 Benassi, 45 Forte, 61 Garritano, 62 Ferrara, 63 Spendlhofer, 90 Olsen, 99 Cassano

    Allenatore: Andrea Stramaccioni

    Arbitro: Paolo Tagliavento (sezione arbitrale di Terni)

  • seby says:

    ceplm!!!! iar aparare in 3?!? asta ii pregateste terenu' lui Mazzari, i-a ordonat Moratti

  • seby says:

    e prost rau Scorpie asta! nu e Immobile ala din tribuna idi, e Crscito :)))

    parca e alta viata cu Nagatomo pe stanga

  • seby says:

    o fi un meci fara vreo miza reala insa oricum jucam mult sub ce ar trebui, sub ce putem chiar si cu 11le asta

  • Jerry says:

    Cati dintre voi nu regreta ca nu s-au apucat sau ca s-au lasat de fotbal cand vad ce felul in care joaca astia?

  • Anonim says:

    Eu sper ca pe langa figuranti de serviciu pe care-i stiti si voi sa plece si guarin,e foarte indolent si inconstant,un meci joaca fantastic alte 7 meciuri i-si bate joc de fotbal,se pot obtine bani frumosi pe el.

    tutti66

Leave a Reply