follow

AMBROSIANA: INTER ÎN PERIOADA FASCISMULUI (II)

Prima parte: Fascismul şi fotbalul italian

Image and video hosting by TinyPic

Pe 30 septembrie 1928, Antonio Blasevich marca o dublă, iar Giuseppe Viani contribuia şi el cu un gol la victoria cu 3-0 pe care Ambrosiana o obţinea pe terenul Fiorentinei. Era primul meci oficial jucat de Inter sub noua denumire, în urma fuziunii cu U.S. Milanese.

Deşi John Foot susţine în cartea sa "Calcio: A History of Italian Football" că la baza fuziunii au stat (şi) motive financiare, nu există dovezi care să susţină acest scenariu. Varianta unanim acceptată este aceea că Ambrosiana s-a născut în urma dorinţei regimului de a reduce numărul echipelor existente în Italia. În acest caz, regimul a fost reprezentat de Ernesto Torrusio, mâna dreaptă a şefului ierarhiei fasciste din Milano, Rino Parenti, şi preşedintele celor de la U.S. Milanese.

Echipa condusă de Torrusio a încheiat pe locul 3 în grupa B din Prima Divisione, liga a doua italiană, la finalul sezonului 1927/28, în spatele celor de la Biellese şi Legnano. Dar oficialul fascist, bazându-se pe noile norme ale regimului de la Roma, a mirosit oportunitatea şi a decis să impună Interului fuziunea. Şefii nerazzurrilor au fost puşi în faţa faptului împlinit şi nu au avut niciun cuvânt de spus în această privinţă.

Tradiţia liberală a clubului şi deschiderea acestuia către jucătorii străini erau motive suficiente pentru a face din Inter o ţintă a regimului. În plus, liderilor fascişti nu le suna deloc plăcut numele de Internazionale, care, în opinia lor, putea fi asociat Internaţionalei Comuniste. Astfel, Torrusio nu s-a mulţumit doar cu fuziunea, ci a impus şi schimbarea denumirii echipei în Ambrosiana, derivat de la Sfântul Ambrosie, patronul spiritual al oraşului Milano.

Odată cu fuziunea şi noul nume, s-a schimbat şi echipamentul. Vechile tricouri, cele tradiţionale, cu dungile verticale negre şi albastre, au fost înlocuite cu unele albe, care aveau în centru o cruce roşie. Crucea roşie pe fond alb este simbolul Sfântului Ambrosie, dar şi al Sfântului Gheorghe. De altfel, simbolul încă este prezent pe stemele celor de la AC Milan şi FC Barcelona, precum şi pe drapelul Angliei.

Aspectul deloc urât al noului tricou a fost însă oarecum stricat de adăugarea în mijlocul crucii Sfântului Ambrosie a unei fascii, simbolul Partidului Fascist. Fascia este un mănunchi de nuiele de mesteacăn, legat cu o curea, care are în partea superioară o secure. În Roma antică, era purtată de lictorii care îi însoţeau pe magistraţii romani. În mod tradiţional, însemnătatea acestui simbol este "Putere prin unitate". Chiar şi Revoluţia Franceză a avut fascia printre simbolurile sale, de altfel, şi în prezent, aceasta găsindu-se pe stema Franţei.

Fiind mai curând impus, noul tricou s-a bucurat de prea puţin succes la momentul apariţiei sale. Nu la fel au stat lucrurile în sezonul 2007-2008, cel al centenarului interist, atunci când echipamentul Ambrosianei a fost readus la viaţă, ca un omagiu adus perioadei respective. Fără simboluri politice de această dată. Ba mai mult, chiar şi sponsorul Pirelli a acceptat reducerea propriului logo, pentru a nu strica aspectul.

Iniţial, Zanetti&co. ar fi trebuit să-l folosească ca echipament de rezervă, de deplasare, însă succesul instantaneu de care s-a bucurat şi vânzările foarte mari au făcut ca nerazzurri să devină de multe ori, chiar şi pe teren propriu, biancorossi. Dar, aşa cum se întâmplă de multe ori, orice lucru bun trebuie să aibă parte şi de o polemică.

După un meci din faza grupelor în Liga Campionilor, contra lui Fenerbahce, încheiat cu victoria Interului cu 3-0, un avocat turc, Baris Kaska pe numele său, a reclamat tricourile folosite de nerazzurri la UEFA şi la FIFA, pentru „manifestarea într-o formă explicită a superiorităţii unei religii”. Kaska a declarat că „această cruce mi-a reamintit de zilele sângeroase ale trecutului”, făcând astfel referire la hainele purtate de cavalerii templieri în timpul Cruciadelor.

Avocatul a cerut nici mai mult, nici mai puţin decât anularea rezultatului partidei şi interzicerea echipamentului folosit de Inter. Replica a venit prin intermediul unui comunicat, în care conducerea nerazzurrilor se arăta dispusă să renunţe la respectivul tricou, dacă şi numai dacă şi naţionala Turciei va renunţa la semiluna de pe propriul echipament. Înţelegând probabil ridicolul situaţiei, Kaska nu a continuat că acţiunea pe care o iniţiase, lucrurile rămânând aşa cum erau înainte.

Image and video hosting by TinyPic

Noul tricou şi noua emblemă nu au rezistat foarte mult. Doar un sezon, ca să fim mai exacţi. Din 1929 până în 1931 a fost folosită o altă emblemă, un cerc cu un romb negru-albastru, culorile tradiţionale ale clubului, în centrul său, flancat de literele A şi S, de la Associazione Sportiva, iar în partea de joc exista o bandă pe care apărea numele Ambrosiana. Odată cu schimbarea numelui echipei în Ambrosiana-Inter, o iniţiativă a preşedintelui Ferdinando Pozzani, s-a trecut la o altă emblemă, rămasă neschimbată până în 1945. Un romb cu dungi verticale negre şi albastre, care avea în centru o minge, pe laturile sale scriind Associazione Sportiva Ambrosiana Inter.

Inter îşi schimbase numele, echipamentul şi emblema, dar nu şi spiritul. În inimile fanilor rămăsese încă acel sublim "Forza Inter!", o scandare folosită în continuare de publicul nerazzurro, parcă în ciuda regimului care impusese toate acele modificări. „Nu-mi amintesc ca vreodată să fi auzit pe stadion «Forza Ambrosiana!»”, declara Peppino Prisco, regretatul suporter interist.

Fuziunea cu U.S. Milanese a adus schimbări importante şi la nivel de lot. Dar nu pentru că jucătorii acestei echipe s-ar fi alăturat celor ai Interului, ci pentru că nerazzurri terminaseră doar pe locul 7 în sezonul 1927/28 şi se impunea o mică revoluţie. În fapt, doar Giovanni Bolzoni şi Giuseppe Grigoli jucaseră pentru formaţia condusă de Torrusio, dintre aceştia, doar primul devenind un nume important în anii următori. Portariul Valentino Degani, fundaşii Luigi Allemandi, Guido Gianfardoni şi Silvio Pietroboni, mijlocaşii Armando Castellazzi şi Enrico Rivolta şi atacanţii Giuseppe Meazza, Leopoldo Conti şi Giulio Balestrini au continuat cu Ambrosiana şi în anul următor. Acestora li s-au adăugat alte câteva achiziţii, cele mai importante fiind deja amintiţii Blasevich şi Viani. De asemenea, Jozsef Violak l-a înlocuit pe bancă pe Arpad Weisz.

În noua formulă, primul an de existenţă al Ambrosianei a produs rezultate contradictorii. Victorii spectaculoase, precum 9-1 cu Pistoiese, 8-1 cu Napoli, 7-0 cu Biellese, 9-0 cu Verona, 8-1 cu Fiumana, 4-2 cu Juventus sau 10-2 cu Venezia, şi eşecuri neaşteptate, aşa cum au fost 1-4 cu Pro Vercelli, 1-6 cu Genoa, 0-1 cu Cremonese, 1-4 cu Napoli sau 1-2 cu Biellese. La finalul sezonului, Ambrosiana s-a clasat pe locul 6 în grupa B din Divisione Nazionale, ratând apoi calificarea în Cupa Europei Centrale după o înfrângere în barajul cu Juventus (0-1).

Din 1929, însă, campionatul italian a început să se dispute în formatul actual. În chiar prima ediţie a Seriei A, Ambrosiana avea să se impună într-o manieră spectaculoasă. Era începutul a ceea ce mulţi au numit „deceniul de aur”, o perioadă care a adus trei titluri şi prima Cupă a Italiei din palmaresul clubului, iar Giuseppe Meazza îşi va asigura locul în istoria fotbalului.

În partea a treia: Deceniul de Aur

By Ionut Tataru with 5 comentarii

5 comentarii:

  • deki says:

    Pfff urmeaza si partea a 3a? Dupa ce o citesc imi pun ochelari :)))

    PS:Poze,poze !!!

  • Ionut says:

    De fapt, cred că mai urmează vreo trei părţi, la cum am eu programarea în cap, nu doar partea a treia :)))))))))

  • Gigi says:

    La cat mai multe parti din partea mea.o lectura foarte placuta,cu foarte multe lucruri interesante pt mine.felicitari pentru ideea avuta legata de istoricul inter-ambrosiana.

  • WooZie says:

    Apropo, sper sa nu te opresti la inter-ambrosiana, mai sunt multe despre Inter, si daca nu, faci si tu acolo un istoric despre al doilea razboi mondial sau mai stiu eu ce ca vad ca te pricepi ;)

Leave a Reply