follow

DECALOGUL LUI MAZZARRI

Walter Mazzarri a fost prezentat oficial astăzi. Cei care se aşteptau la o conferinţă de presă memorabilă, probabil că au rămas dezamăgiţi, pentru că noul antrenor al nerazzurrilor nu are carisma marilor tehnicieni europeni. Nici măcar pe cea a lui Stramaccioni, predecesorul său de la Appiano. Mai aproape de el este caracterizarea de „sergent de fier”.



S-au discutat multe aspecte, spre deosebire de alte ocazii, majoritatea care au legătură cu fotbalul. Din răspunsurile lui Mazzarri am extras zece idei principale, care pot fi considerate un decalog al noului Mister de la Pinetina.

1. Respectarea regulilor şi respectul reciproc.

2. Antrenamentul este sacru.

3. Antrenorul nu vorbeşte despre mercato cu presa, acest aspect este treaba clubului.

4. Interesul personal vine după cel al echipei.

5. Discuţii individuale cu fiecare jucător în parte, înaintea primului discurs în faţa echipei.

6. Nu se pot obţine rezultate doar cu tineri, dar progresul lor va fi atent urmărit.

7. Toţi jucătorii vor beneficia de şanse în intersezon. Nicio judecată despre unul sau altul înainte de a-i vedea la lucru.

8. Fanul interist vrea să vadă o echipă adevărată, împotriva căreia e greu de jucat pentru oricine, şi care să reînceapă să câştige acasă.

9. Muncă, muncă, muncă.

10.Nu contează ce s-a întâmplat anul trecut, a fost o anomalie. Reîncepem de la zero.

Mazzarri nu mi-a devenit mai simpatic după conferinţa de presă de astăzi. Dar el nu a fost adus pentru asta, ci pentru a revitaliza o echipă în derivă. Buon lavoro, Mister!

By Ionut Tataru with 20 comentarii

20 comentarii:

  • WooZie says:

    5 imi place, restu sunt chestii standard.

    O intrebare totusi in legatura cu 3. De vorbit nu vorbeste despre mercato dar banuiesc ca se implica in el nu? Adica nu ii aduce branca jucatori de care el nu are nevoie sau nu se pliaza cu sistemul lui fara ca mazzarri sa isi spuna cuvantul.

    In rest, nici mie nu imi e simpatic dar cred ca e exact genul de om de care avea Inter nevoie la ora actuala. Exact cum ai spus, un sergent de fier.

  • Cum zicea si Mircea Lucescu "La Inter lipsa de respect fata de antronor a jucatorilor ii trage in jos", speram ca mister sa-i aduca cu picioarele pe pamant pe fotbalisti si sa-i zboare pe "jucatorii de fotbal". Forza nerazzurri!

  • alex21 says:

    nimic deosebit...eu as lansa o intrebare referitoare la cum va juca Inter sezonul viitor: in conditiile in care vom folosi sistemul lui Napoli cu Mazzari atunci cine va evolua pe postul lui Hamsik adica mijlocas ofensiv in spatele varfurilor?

  • raz says:

    L-am facut in toate felurile dar azi chiar mi s-a parut un tip pamantean, constient de responsabilitatea pe care o are (spre deosebire de Strama) si capabil sa puna temeliile unui nou INTER.

    Eu sper sa obtina chiar mai mult decat reconstructia si sa dea tuturor peste nas :)

  • deki says:

    10 idei din care 0 au fost respectate in sezonul trecut,ceea ce ma face increzator si sunt foarte curios de noul Inter.

    Nu avem nevoie de un antrenor carismatic,frumos,destept sau cu maciuca mare,avem nevoie de unul care sa aleaga un sistem de joc pe care sa il jucam meci de meci si niste jucatori potriviti pe fiecare pozitie. Avem nevoie de unul care sa stea cu gura pe arbitri meci de meci,sa apere Interul inainte si dupa fiecare meci,sa aiba oua cand cineva se ia de Inter. Sa stie toata lumea ca Inter exista si nu este primavera care joaca in next generations.

    Niciodata nu l-am suportat pe Mazzarri,inca nu il suport dar tot ce a zis pana acum ma face sa ma gandesc ca avem viitor si nu pot decat sa ii urez traditionalul "Bafta coaie "

    Fiti increzatori,mai rau decat sezonul trecut nu se poate!

  • tibi says:

    Chiar daca nu il suport, cred ca o sa faca o treaba mai buna decat Strama. Sunt curios ce jucatori o sa ii aduca. Forza baietii!

    ps: Nu stiu daca pot fi transmise reducerile de pe inter.it, cupoanele alea de ziua de nastere. Daca da, am un cod, 20 euro. Cine-l vrea, sa zica.

  • Pako says:

    Foarte antipatic mi-e personaju'.Dupa conferinata de azi, cel putin la fel de mult :)) Cand l-am vazut cu fituica dupa el :))))))
    Insa, astept cu nerabdare sa vad echipa la treaba, sa ne facem o idee despre ce poate in noul sezon.
    FORZA INTER!!!!!!

  • WooZie says:

    Cand e primul meci oficial? :D

    Abia astept sa inceapa... mai rau ca sezonul trecut nu se poate

  • GxG says:

    toti sunteti increzatori,dar ce va face sa nu il suportati totusi ? mie mi se pare excelent :)

  • Jerry says:


    Nu stiu cat a fost adus pentru calitatile de antrenor (desi are rezultate bune), cat pentru a fi "uomo forte" din societate. Mazzarri vine cu un intreg staff dupa el si e capabil sa duca un sezon fara sa aiba nevoie de cineva din club (doar transferuri). Eu cred ca asta aveam nevoie, in conditiile in care Moratti nu vrea un Galliani.

    Sunt sigur ca vom avea un sezon mai bun decat cel trecut. Totusi, pentru a face pasul catre Liga Campionilor nu tine doar de Mazzarri, ci si de conducere. Avem nevoie de transferuri inspirate! Daca o sa ne trezim iar cu de-alde Scheletto, Mudingayi, Rochhi, atunci poate sa vina el Mourinho si tot nu facem nimic.

  • tibi says:

    Cea mai buna veste din mercato, va rog confirmati-o. Ultimul sezon al lui casketa la noi?

  • Ionut says:

    Băi, eu cred că cea mai bună veste ar fi schimbul ăla cu Genoa, Schelotto pentru Gilardino :))))))))

  • raz says:

    Lasa casketa, eu nu inteleg dc il vrea pe Nocerino si nu ne grabim pt Poli (poate, poate reparam gafa de anul trecut) ????

  • WooZie says:

    Nu l-am vrut anul trecut cand il aveam la noi crezi ca o sa il vrem acuma? as vrea, dar nu cred ca cei din conducere ar face asta. Ar fi un fel mea culpa si nu ii vad facand asta.

    Cat despre Schelotto -> Gilardino.. cine dracu crezi ca il vrea pe ala? Mai ales sa il si dea pe gilardino la schimb pentru el

  • nerazzurr says:

    Pt Scheloto ar treb sa luam orice in schimb sincer..numai sa scapam d el....si cand aud de papu gomez ala mi se ridixa parul p picioare....sper sa vina Rami ..la mijloc sa ramana Guarin si Kovacic sa plece Gargano Silvestre Scheloto Kuzmanovic..sa luam o extrema drapta buna...nush ce sa zic de Basta asta...si un atacant d valoare chiar si Gilardino ..cel mai mult vreau sa i se dea credit lui Icardi....Pe Laxalt nu stiu de ce l am imprumuta ca poate are valoare copilul....important este ca in aceasta vara sa se faca cu cap i echipa pt UCL..o sa il avem si pe Botta din toamna...jucatori am avea...un lucru vreau Kovacic non si toca.....

Leave a Reply