follow

S-AU FĂCUT 5 ANI. ŞI 3 ZILE

Postarea asta ar fi trebuit să apară acum trei zile, atunci când s-au împlinit 5 ani de existenţă a blogului. Atât de prins am fost cu altele şi atât de sigur eram că aniversarea este pe 26 iunie, nu pe 16, încât am ratat momentul. Dar, la propunerea lui Cătălin, am decis totuşi să scriu un articol de 5 ani şi 3 zile.

Image and video hosting by TinyPic

Scopul nu este acela de a-mi face reclamă, deşi nu ascund faptul că mă simt mândru că deţin, probabil, cel mai longeviv blog de sport din România. Nu, trebuia să scriu postarea asta pentru a vă mulţumi. Tuturor celor care mă corectează atunci când greşesc, tuturor celor care mă contrazic şi fac discuţiile mai interesante, tuturor celor care suferă alături de mine live în timpul meciurilor şi, în general, tuturor celor care îşi rup câteva minute pentru a mă citi.

În urmă cu cinci ani, atunci când puneam pe blog golurile marcate de Ibrahimovic la Europeanul din Austria şi Elveţia, nu m-aş fi gândit că voi ajunge aici. În cele din urmă, s-a dovedit că a fost doar începutul unei călătorii frumoase, care ne-a purtat de la extaz la agonie, dar, mai ales, care a format o comunitate puternică, de care sunt mândru. Probabil aceasta este cea mai mare realizare a blogului. De fapt, fără probabil.

Sezonul recent încheiat ne-a oferit, în două rânduri chiar, şi posibilitatea de a ne întâlni şi a ne cunoaşte. Deplasările de la Piatra Neamţ şi Cluj au un loc special în istoria blogului, în ceea ce mă priveşte. Sper să mai urmeze şi altele.

Din punct de vedere al calităţii blogului, sper că ultimul an a fost mai bun decât precedentul, dar mai slab decât următorul. Şi aici e din nou mai mult meritul vostru, al celor care mă citiţi, pentru că fanul interist e mereu nemulţumit, mereu vrea mai mult, şi, din acest motiv, eu trebuie să fiu mereu mai bun. Dacă am reuşit, sunt mulţumit. Dacă nu, voi încerca să fiu. Cu siguranţă, e loc de mai bine, aşa că aştept în continuare să mă trageţi de mânecă. Aşa cum aţi făcut-o de 5 ani. Şi 3 zile.

Altfel, mai jos vă propun un sondaj diferit decât cele de până acum. Sunt curios care din serialele mai mult sau mai puţin tradiţionale de pe blog este preferatul vostru. Aveţi de ales dintre recentul "Ambrosiana", care nu s-a încheiat încă, "Momente nerazzurre", "Cutiuţa cu amintiri", "Goluri memorabile" şi "Top 10".

By Ionut Tataru with 15 comentarii

15 comentarii:

  • Gigi says:

    nu retin exact cum am avut ocazia sa aflu de acest blog,poate cautam ceva legat de inter in limba romana,sau chiar golurile marcate de ibra atunci la euro,dar am avut sansa sa citesc exact primul post, poate la maxim 2 zile de la lansare si de atunci acest site este primul in lista de semne de carte al mozilei mele.acest blog imi produce o mare placere,datorata atat calitatii materialelor publicate cat si a faptului ca exista un lucru atat de frumos dedicat fanilor interisti din romania.iti multumesc pentru efortul tau depus in decursul acestor ani si poate o sa avem ocazia sa citim un post aniversar si peste 25 de ani,desigur legat de acest magnific INTER!

  • WTF says:

    ... hmm ... nu ma pricep deloc la urari si la complimente ...

    ... daaaar ...

    ... simplul fapt ca intru de cel putin 10 x pe zi pe blog . ca dau refresh dupa refresh sa vad daca a mai postat cineva cred ca este un compliment in sine ...

    ... ce mai tura-vura ... IUBESC BLOGUL ... BLOGUL NOSTRU ESTE CEL MAI TARE !! :)

    ... felicitari IONUT ... tine.o tot asa ... LA MULTI ANI !!!

    FORZA INTER !

  • deki says:

    "În urmă cu cinci ani, atunci când puneam pe blog golurile marcate de Ibrahimovic la Europeanul din Austria şi Elveţia, nu m-aş fi gândit că voi ajunge aici."

    Ibrahimovici pe atunci :))))

    Felicitari pentru blog,tine-o tot asa!

  • Felicitari si la inca cinci!
    off topic: caut orice informatie ref la season ticket, daca poate fi aczitionat de suporterii nerezidenti in Italia. Multumesc anticipat.

  • nerazzurr says:

    Noi trebuie sa iti multumim tie pt munca pe care o depui..pot sa zic ca nu trece o zi fara sa intru de cateva ori sa vad cee mai e nou si sunt sigur ca il citesc f multi dar nu scriu mereu..Pot sa ti urez sa o tii tot asa si sper sa avem din sezonul care vine mai multe bucurii si victorii.FORZA INTER PER SEMPRE!!!!!...a si uitasem..sper sa reusim sa mergem cat mai curand pe Meazza!

  • seby says:

    La multi ani lu' blog! mai bun cu fiecare an de trece. Merci Ioane pt el, chiar inseamna ceva pt mine comunitatea de aici.

  • GxG says:

    multumim ionut ca ai creat o comunitate interista in jurul blogului si nu doar atat, multumim pentru absolut tot ce inseamna blogul....la multi ani inainte :D

  • Jerry says:

    bravo tata, excelent blog. am ajuns dependent de el :d la cat mai multi ani si, ti-am mai zis eu, incearca sa faci si ceva bani din el. Uite, spre exemplu, meritai sa fii in croaziera asta a Interului :))

  • bodyky says:

    Felicitari, Ionut!

    Nu prea imi vine a crede ca au trecut 5 ani de cand exista interisti-ro... am fost pe aici aproape de la inceput, doar Google stie de cate ori am cautat 'inter romania blog' pana sa dau de el.

    Am avut noroc sa-l gasesc, un blog facut de un interist pentru interisti, cu un continut intotdeauna la inaltime si cu vizitatori care nu sunt nici ei mai prejos. Mult succes in continuare si sper ca urmatorul sezon sa iti dea motive sa scrii articole mult mai pozitive.

    PS: Promit ca si eu voi incepe sa comentez mai des.

  • Cel mai tare blog, caei mai tari fani(as vrea sa spun si cea mai tare echipa dar cu siguranta pot spune cea mai frumoasa echipa din lume, multi ani blogului in continuare si multi ani echpei care ne uneste FC. Internazionale Milano! Eterno Amore!

  • WooZie says:

    Chiar nu mai stiu cum am ajuns sa dau de acest blog dar sigur nu regret.

    Ionut noi iti multumim pentru munca depusa si pentru ca ne mai lasi sa ne "certam" pe aici. Citesc blogul de N ori pe zi, tot dau refresh si astept sa apara un articol nou sau macar un comment de la cineva. Eu scriu mai rar, pentru ca o fac mai mult doar cand beau (aparent cam des) pentru ca atunci imi vine inspiratia si simt nevoia sa imi expun frustrarile.

    Keep up the good work

  • tibi says:

    Sunt un cititor zilnic al blogului pentru ca imi place cum scrie autorul, de cele mai multe ori obiectiv si asta conteaza. Ionut Tataru for president! :))

    @Woozie: am ras copios la ce ai scris. Eu scriu mai rar, aparent cam des :))))))

Leave a Reply