follow

ICARDI+BELFODIL SAU MARIO GOMEZ?

Recunosc că nu eu m-am gândit la întrebarea din titlu. Ea aparţine băieţilor de la fcinternews.it şi a fost lansată pe pagina de Facebook a site-ului. Dar e legitimă şi cred că merită să discutăm puţin pe marginea subiectului.

Image and video hosting by TinyPic

Transferul lui Mario Gomez la Fiorentina este ştirea zilei în ceea ce priveşte Serie A. Echipa revelaţie a ultimului sezon şi-a completat unul dintre posturile deficitare din stagiunea precedentă şi, dacă va reuşi să-i păstreze pe Jovetic şi pe Ljajic, se anunţă una dintre pretendentele serioase pentru Scudetto.

Atacantul german nu mai are nevoie de nicio prezentare, cifrele sale sunt cel mai bun argument în favoarea sa. Investiţia trupei viola este una importantă şi perfect normală, dacă ne gândim că vorbim totuşi de un jucător care a evoluat la Bayern Munchen, echipa care a dat ora exactă în fotbalul european în acest an. Nu doar faptul că a realizat o triplă istorică, ci şi felul în care a făcut-o, distrugând practic orice concurenţă, susţine această afirmaţie.

În condiţiile în care sosirea lui Guardiola în Bavaria l-a transformat pe Mario Gomez într-un jucător transferabil, este firesc să te întrebi de ce Inter nu a încercat achiziţionarea sa, mai ales că aducerea unui atacant a reprezentat un obiectiv clar de mercato pentru nerazzurri. Răspunsul este tandemul Icardi-Belfodil, în care Branca&co. au investit ceva mai mult decât cele 20 de milioane pe care Fiorentina i le va plăti lui Bayern.

Mai jos, voi încerca să prezint argumentele pro şi contra în fiecare dintre cazuri, apoi vă provoc la un sondaj şi, evident, la discuţii în comentarii.

Pro Icardi+Belfodil

-Doi atacanţi de 20, respectiv 21 de ani. Nu se poate un mod mai potrivit pentru a începe o reconstrucţie ce s-a amânat prea mult.

-Chiar dacă nu vor confirma, talentul lor este indiscutabil şi poate fi valorificat în mercato.

-În condiţiile unei austerităţi autoimpuse, cei doi se încadrează perfect în noua politică salarială a clubului.

Contra Icardi+Belfodil

-Ambii vin după un sezon în care au alternat momentele strălucitoare cu evoluţiile şterse. Inconstanţa poate fi înţeleasă la cluburi precum Sampdoria sau Parma, dar nu şi la Inter.

-Dubiile că se pot impune imediat într-un atac în care vor concura cu Palacio, golgheterul nerazzurrilor în ultimul sezon, şi o legendă precum Milito, atunci când va reveni.

-Tradiţia recentă a jucătorilor tineri de la Inter nu le este favorabilă.

Pro Mario Gomez

-Genul de atacant care garantează minim 15-20 de goluri în fiecare sezon.

-La 28 de ani, este practic la apogeul carierei, cu o experienţă importantă în spate pentru a fi un jucător de top în Serie A.

-Tradiţia favorabilă a jucătorilor germani la Inter.

Contra Mario Gomez

-Salariu mare, care nu se încadrează în noua politică a clubului. Ca să nu mai vorbim de suma de transfer. Cu ceva mai mulţi bani, Inter a transferat doi atacanţi promiţători.

-Este un excelent atacant de gura porţii, dar imobil şi care participă foarte puţin la manevra ofensivă. Nu se potriveşte cu stilul lui Mazzarri.

-Vine după cel mai slab sezon din ultimii trei ani, pierzându-şi locul de titular la Bayern în faţa lui Mandzukic.



Alte ştiri pe scurt

-Inter a prezentat oficial echipamentul pentru noul sezon. Un hit imediat, reacţiile fanilor fiind cvasiunanime din acest punct de vedere. Nimic de comentat în plus, tricourile sunt absolut superbe.

Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPic

-La squadra piu bella del mondo s-a reunit astăzi. Primele veşti bune: Silvestre şi Schelotto nu vor merge cu restul lotului la Pinzolo. Iar Gargano şi Rocchi au dispărut de pe site-ul oficial, confirmarea faptului că nu vor continua la Milano

-Transferul lui Nainggolan riscă să se transforme într-o telenovelă, însă adevărata problemă este aceea că Mazzarri începe pregătirea fără jucători de bandă, fundamentali în tactica antrenorului toscan. Aceasta ar trebui să fie prioritatea lui Branca la acest moment.

Surse foto: football365.com, inter.it

By Ionut Tataru with 22 comentarii

22 comentarii:

  • WooZie says:

    Icardi + Belfodil clar

    Gomez e un mare varf, dar daca nu are cine sa ii dea asissistul, ceea ce inca la inter nu exista nu prea poate face nimic. Nu e deloc mobil. Sta in gura portii si daca primeste mingea o baga in plasa. EU vreau ceva mai mobil mai fantezist. Nu stiu daca cei 2 tineri sunt asa, dar au timp sa invete

  • Ionut says:

    Bă, l-aţi văzut pe Obi? =))))))))))))

    https://fbcdn-sphotos-f-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn1/993919_576446955738781_760235120_n.jpg

  • WTF says:

    apropo de Fiorentina ... a jucat cel mai frumos fotbal in sezonul trecut (parerea mea)... este clar ca s.au intarit prin aducerea lui Gomez dar nu cred ca o sa.l poata pastra si pe Jovetic ... daca reusesc asta si eu ii vad batandu.se la Scudetto ...

    apropo de noile echipamente ... SUPERBE (era si cazul)!

    apropo de intrebarea din titlu' ... fara vre1 argument pro sau contra ... zic ca as paria pe Icardi si Belfodil !

  • WTF says:


    in procente ... cat de aproape sunt Nainggolan si Isla de INTER ... stie cineva ? :P:P:P:P:P:P

    ... tare nerabdator sunt sa.i vad pe baietii nostrii la treaba ...

    ... aduceti.mi aminte ... cand jucam primul amical ?

  • seby says:

    Nu uitati ca Fiorentina il are si pe Giuseppe Rossi, cel mai probabil partener pt Gomez daca e sa ma inrebe si pe mine careva. Acum trebuie sa vanda. Nu cred ca va ramane Jovetic, nici chiar Ljajic.

    Palacio-Gomez suna bine de tot! Mie mi-a placut Gomez in perioada Stuttgart foarte mult, la Bayern nu prea. Acum, o 'retrogradare' d'asta il va readuce in spotlight banuiesc. Merg pe decizia clubului, desi riscul mai mare este momentul sa primenim atacul pt anii urmatori si baietii astia 2 noi mi-au lasat o impresie foarte bune sezonul trecut.

    PS. tot nu-mi vine sa cred ca nici un club din Premier League nu s-a zbatut sa-l transfere. Ciudat. Atacantul titular (parca?) al celei mai bune nationale va juca la Fiorentina. Astia au ambitie, nu gluma!

  • Jerry says:

    - Am ales Belfodil si Icardi in detrimetul lui Gomez. Pentru mine, neamtul era un pariu mai riscant decat cei doi pusti. Eu zic ca avem un atac foarte echilibrat si interesant in acest moment. Cu Palacio, Milito, Icardi, Belfodil si, poate, Botta n-ar trebui sa avem probleme in acest sezon cu golurile.

    - Cum bine spuneai si tu, ar trebui sa ne concentram pe extreme, acolo unde trebuie adus repede cel putin un jucator. Isla ar fi ideal pe banda dreapta, iar daca am putea sa-l cedam pe Pereira si sa-l aducem pe Kolarov, ar fi de vis.

    - Imi plac la nebunie echipamentele, iar pe cel de acasa cred ca-l voi si achiziona cat de curand.

    - Mazzarri incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult. Nici n-a luat in considerare ramanerea lui Gargano si Rocchi, iar la Scheletto si Silvestre a renuntat chiar daca inca mai au contract. Inca nu pot sa cred ca am transferat definitiv un jucator ca Silvestre!!!

    @wtf:

    - eu cred ca vor veni atat Isla, cat si Nainggolan. Primul amical va avea loc pe 17 iulie, cu Trentino Team.

  • tibi says:

    Pana acum Mazzarri avea nota 0 din partea mea. Fara Silvestre, Schelotto, Gargano si Rocchi in lot are deja nota 1. Daca lipsea si Chivu avea deja 2 fara sa fi jucat echipa niciun meci. Bravo bai alenatore, esti pe drumul cel bun! Avem echipament classy!

  • Belfodil si Icardi pentru tineretea si sperantele care ni le punem in ei pentru sezonul viitor. Gomez clar nu se incadra in tactica lui Mazzari dar si planului financiar impus de club. Cat despre echipament nu pot sa zic decat atat: cel mai frumoas din lume pentru echipa cea mai frumoasa din lume.

  • Pako says:

    Eu zic sa ne multumim cu ce avem :)!!!
    Fiorentina,cu mutarea asta, cred ca aplica strategia romaneasca "ori la bal ori la spital"(asta daca nu vor incepe sa si vanda).

    PS: Hai si cu Gregory mai repede ca rateaza pregatirea:))))

    FORZA INTER!!!!!!!!!!!!!

  • raz says:

    BAI....cum dracu de l-a luat BILAN pe andrea poli cu doar 3 mil ???

    PS: Nu sunt fanul lui dar mutarea asta e aproape gratis si sper sa sa nu regretam mai tarziu ca l-am avut in curte....

  • Anonim says:

    Pe mine acest poli nu ma impresionat in mod deosebit,mi-sa parut un jucator gen lupescu adica unul ce nu dribleaza ci doar paseaza,si care e util in registrul tactic dar fara aaduce un plus de valoare.
    Am o presimtire ca pana in sept.cand se inchide mercato va veni ceva de calitate in atac(calitate adica 15-20milioane)probabil pe ultima suta.Transferurile de pana acum sunt cu bani putini;5 milione pe icardi(coproprietate)e ok

    tutti66

  • WooZie says:

    Asta cu venitul pe ultima suta de metri nu ma incalzeste. Pierd aia toata pregatirea de vara

  • WooZie says:

    Daca nu ma insel singurul jucator care a venit la Inter pe ultima suta de metri si a impresionat din prima zi a fost Sneijder... si ce frumos ne-am descotorosit de el...

  • Sorinexe says:

    In momentul asta, fara indoiala, raspunsul este Mario Gomez.
    La sfarsitul campionatului viitor, speram ca raspunsul sa fie Belfondil + Icardi.

Leave a Reply