follow

INTER - VICENZA 3-1. CINCI LUCRURI DUPĂ AL DOILEA AMICAL AL VERII

Sub ochii lui Massimo Moratti, Inter a câştigat şi cel de-al doilea amical al verii, 3-1 în faţa Vicenzei, un adversar care, aşa cum era de aşteptat, a pus ceva mai multe probleme decât amatorii de la Trentino şi care ne poate ajuta să tragem câteva concluzii, fără ca acestea să aibă valoare de verdicte definitive.



-Per total, evoluţia nerazzurrilor a fost mai solidă şi mai constantă decât în primul meci. Ba chiar încep să se observe câteva scheme specifice echipelor lui Mazzarri, în special în ceea ce priveşte jocul pe benzi. Sunt curios însă cum vor funcţiona acestea şi împotriva unor adversari puternici. În orice caz, noul tehnician a spus într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport că Interul său va putea fi văzut cel mai devreme în octombrie.

-În interviul de la finalul întâlnirii, Mazzarri s-a plâns de faptul că echipa îşi pierde uşor echilibrul atunci când joacă împotriva unui adversar care se închide în propria jumătate şi încearcă să dea lovitura pe contraatac. Unul dintre motivele sezonului dezastruos pe care l-am lăsat în urmă. Şi un lucru care confirmă că nu este vorba doar de vina antrenorului, ci că nerazzurri au probleme să asimileze tot ceea ce înseamnă acest sistem. Iar aici poate fi adusă în discuţie lipsa jucătorilor potriviţi sau, în unele cazuri, chiar lipsa de valoare a unora.

-Apropo de lipsa jucătorilor potriviţi, conducerea ar trebui să rezolve cât mai repede problema de pe dreapta şi aducerea unui mijlocaş. Dacă banda stângă pare a fi asigurată de Nagatomo şi Pereira, mai ales dacă acesta din urmă va continua cu evoluţii precum cea de astăzi, în schimb, pe partea opusă, Mazzarri încă îşi caută titularul. În privinţa liniei de mijloc, formula Mbaye (improvizaţie)-Olsen-Kuzmanovic, folosită după pauză, spune multe despre lipsa de variante în această zonă, mai ales în condiţiile lipsei lui Kovacic.

-Nu ştiu dacă e corectă formularea, dar marea dezamăgire de până acum este Icardi. Spre deosebire de Belfodil, argentinianul pare stingher, nu reuşeşte să-şi găsească locul şi feelingul său cu noii coechipieri încă lipseşte. Poate că e prea devreme ca să ne îngrijorăm, dar nu cred că ar o idee rea ca Mazzarri să lucreze ceva mai mult asupra acestui aspect.

-Mazzarri este aproape unanim cunoscut pentru faptul că nu acordă foarte multe şanse tinerilor, dar nu este exclus să avem parte de o surpriză. Şi aici mă refer la Alessandro Capello, titularizat contra Vicenzei şi autorul unei alte prestaţii convingătoare. În condiţiile în care recuperarea completă a lui Milito va mai dura o vreme, puştiul adus de la Bologna ar putea reprezenta o soluţie în prima parte a sezonului. Iar din ceea ce am văzut până acum, ştie să profite de orice şansă. Talentul său este evident, iar personalitatea nu-i lipseşte. De urmărit cu atenţie!



INTER - Vicenza 3-1 (Guarin 7, Belfodil 42, Pereira 84 / Giacomelli 6)

Inter: Handanovic (Carrizo 70) - Juan Jesus (Chivu 75), Andreolli (Campagnaro 75), Samuel (Ranocchia 53) - Guarin (Mbaye 46), Cambiasso (Olsen 46), Pereira, Alvarez (Kuzmanovic 46), Nagatomo (Jonathan 46); Capello (Icardi 66), Belfodil (Palacio 58)

By Ionut Tataru with 50 comentarii

50 comentarii:

  • Cosmin07 says:

    capello ala este chiar o pata de culoare pozitiva :) are ceva special in el, in modul cum se deplaseaza cu mingea la picior.

  • Jerry says:

    O sa avem mari probleme la constructie daca o sa lipseasca Guarin sau n-o sa fie in forma. Bine, aici putem vorbi si de Kovacic, care cu siguranta o sa aduca un mare plus.

    Avem nevoie urgent de un jucator de banda dreapta.

    Voi repeta: Belfodil va fi golgheterul nostru in sezonul ce vine. Cand il vad, parca il vad pe Balotelli. Are ceva din el. In ceea ce-l priveste pe Icardi, am spus si inainte de startul pregatirilor ca nu-mi inspira incredere si nu trebuie sa ramana singurul nostru atacant. Nu-mi inspira nici acum, dar sper s-o faca in curand.

    Chiar daca a fost doar un amical cu Vicenza, mi-a placut atitudinea jucatorilor si capacitatea de a alerga.

    Nu mi-a placut, nu-mi place si, probabil, nu-mi va placea niciodata apararea in 3. Suntem foarte expusi

  • Ionut says:

    Păi ia să pui mâna să scrii un articol în care să ne explici pe ce te bazezi tu, Moromete, când spui că Belfodil va fi golgheterul Interului :)))

  • seby says:

    Astern si eu niste ceva pe foaie dupa rezumat.

    - Ma intorc la subiectul Guarin, parca ii pleaca mingea ceva mai repede din gheata. Sper sa-l tina pt ca daca va evolua cum poate mai bine si daca se disciplineaza tactic poate trage echipa dupa el. Nu cred ca o va face (sta aiurea la capitolul mental) da' nu vad nimic rau in a spera. Ajuta banda dreapta, imi place asta. Frumoasa executie la gol!

    - Zice lumea cum ca Kuzmanovic a mai slabit si se misca mult mai ok pe teren. Misto! Ce-a pleznit barele cu racheta aia!!

    - ce plm cauta Mbaye mijlocas prin centru?!?? pujtiu trebuie imprumutat imo

    - Capello ala e fashnetz tare, atacant mobil, cauta culoarele, se simte bine in afara careului, mi piace tanto

    - Cambiasso titular reprezinta o mare problema, Cuchu nu mai poate juca inchizator, nu mai este acelasi jucator, nu mai da randament acolo. Plus ca fizic pare sa fie departe de ce trebuie.

    - in continuare Nagatomo pe stanga > Nagatomo pe dreapta.

    - d'abia astept sa intre si Duncan cu Laxalt. Poate azi.


    Un om de banda dreapta si un mijlocas PRONTO!!!

  • Jerry says:

    :d

    Mazzarri e un creator de golgheteri. Inainte de a ajunge la Napoli, Cavani era la fel ca Belfodil, cu ceva experienta in plus totusi. Dar daca e sa faci o comparatie intre Cavani de atunci si Belfodil de acum o sa gasesti o multime de asemanari.

    Pe langa stilul lui Mazzarri, algerianul are si niste calitati impresionante. Are forta, e bataios, se implica des in joc, protejeaza excelent mingea, loveste puternic cu capul si are o tehnica incredibila pentru inaltimea lui. Mai are de lucrat la finalizare.

    O sa-l aiba in spate pe Palacio, un jucator capabil sa ofere peste 15 asisturi pe sezon.

    Poate ca nu v-a impresionat pe multi in perioada asta, dar mai discutam si dupa ce trece Ramadanul ;)

  • seby says:

    Eh, +1 la JERRY, si mie-mi place Belfodil mai mult, intotdeauna am apreciat accentuat un varf care se descurca la fel de bine si in afara careului. Plus ca Icardi asculta reggaeton si ar fi in stare sa-si tatueze si numele porcusorului personal de guineea pe undeva in orice moment :P

  • mirifiq says:

    Capello sub nici o forma nu trebuie sa mearga la Primavera!

    Guarin este prioritatea lui Mazzari, trebuie disciplinat mai bine, tactic!

    Apararea aia in 3 ori nu e la capacitatea dorita de antrenor, ori mie imi inspira goluri multe luate!

    Icardi, nu am avut niciodata asteptari prea mari de la el asa ca nu ma voi plange de felul in care se prezinta, poate o va face mai bine!

    Belfodil, simt ca poate mai mult de atat, Jerry crede ca este influentat de perioada Ramadanului, e posibil!

    Avem nevoie neaparat de un Golan, una bucata Zuniga si un bucata olandez Janmaat!

    Se prea poate ca rezerva Kuz de anul trecut sa nu mai aiba nimic in comun cu rezerva Kuz de anul asta... cu toate astea imi doresc in continuare sa plece!

    Si nu Ioane nu, nu pare nimic asigurat cu Pereira, chiar daca si-a schimbat frizura.

    Seby, ce sa faci cu Duncan?:))

    Laxalt, il astept si eu :)

    Sa vina Thohir :)))




  • Ionut says:

    Buahahahahahahahahahahahahahahahaha!

    Asta-i poza zilei

    https://fbcdn-sphotos-a-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash3/75522_583313898385420_316135234_n.jpg

  • deki says:

    JERRY@ L-ai descris pe Belfodil de parca e ar fi Zlatan. Tot Palacio o sa duca greul din atac,tot el o sa ne scoata din caca mai ales in meciurile importante.

    Duncan in serie B a fost smardoi,la campionatul mondial a fost cel mai slab ghanez din lot.

    Sincer sa fiu,Laxalt nu-mi inspira incredere,cred ca ar trebui imprumutat sa acumuleze ceva experienta.

  • seby says:

    Viitoru' balon de AUR! hai sa VEZI ce MESERIE stie si de ce ION crede ca-i DUMNEZEU! #duncancopiludeaur

  • deki says:

    Daca am ajuns sa il comparam pe Messi cu Duncan inseamna ca fumezi ceva mai tare decat ala la 13lei. :P

  • seby says:

    Am facut niste scauting pa iutub vizavi de Laxalt asta micu' si mi se pare cam pistol cu capse. Acu' sa vedem ce zice si bursucu' de Mazzarri despre el. Cam avem pe stanga soldatei daca e sa-l bag si pe Obi.

    Clar Palacio va fi omul nr 1 in ceea ce priveste atacul! Argghh, doar e omul meu preferat #nongaylove

  • mirifiq says:

    Pai ce sa faci ma cu el? Acolo este nevoie de un Golan, nu de Duncan. Oricum vine la banca de rezerve, daca nu cumva il imprumuta iar. Iar Laxalt ala il astept fiindca e jucator foarte bun de repriza 2, mai ales in tactica lu Mazz pe benzi. Oricum salvarea noastra e Botta!

  • Ionut says:

    Deki, nu compar, bă, nimic, încerc doar să spun că evoluţiile de la naţionale nu trebuie luate ca singurul etalon.

    Mirobolantule, cine dracu' e Golan? :)))))))

    Seby, treci pe Twitter cu hashtagurile :))))))))

  • deki says:

    Seby@ L-am urmarit la campionatul mondial,am pierdut ore din viata mea degeaba. Are Uruguay niste jucatori senzatie,nu stiu cum e Laxalt titular in nationala aia.

    MIRIFIQ@ M-ai mancat ba cu Botta al tau sa mor...

  • deki says:

    Bine ma,la nationala nu poate nimic,astept nerabdator sa rupa la echipa de club.

    Golan e Nainggolan,slab esti :))))

  • Jerry says:

    Cu Botta asta e ceva mai complicat. Inca are statut de extra-comunitar, sunt ceva probleme cu obtinerea pasaportului. In orice caz, accidentarea aia il tine departe pana prin noiembrie.

  • WooZie says:

    Ce se intampla aici domnilor? Ce fumati ca vreau si eu. Sau gata cu fumatul ati trecut pe pastile? Daca tot e asa, hai si cu Ronaldinho, Bale, Hummels, Robben, Muller, si mai sunt cativa dar mai tarziu :)

    Si asta ca sa nu ma leg de deki si a lui Chiriches :P

    Nu zic ca ar fi rau sa vina la Inter, dar o sa ma enerveze cum o sa apara in romania "Interisti de o viata"

    A si apropo, Capello ala pare meserie.

    @IONUT wtf e cu ala cu steagu cu Jonathan? :)) E fratsu?

  • C'e solo l'Inter says:

    Salut, de ceva timp incerc sa aflu de ce Inter nu participa la TIM Trophy, dar nu am gasit. Aveti ceva info?

  • WooZie says:

    "Credeti ca Interul lui Chiriches va despi Interul lui Chivu" :))

    De fapt chiar as vrea sa ajunga Chiriches la Inter ca sa vad stiri de genu

    "Va reusi Chiriches sa ajunga un idol pe meazza ca si prea sfantul al sau predecesor Chiu"

  • Anonim says:

    Interesant acest capello,iar icardi si pereira cam devreme ptr pareri sa-i vedem in razboi nu in amicale.
    Majoritatea echipelor din serieA se inchid f bine,fac pressing agresiv sus,(cel mai elocvent e parma lu donnadoni 5-3-2 cu vitezisti biabiany sansone) deci vom avea probleme ?
    Cred ca mazzari inca mai cauta,mai avem 1 luna buna pana sa inceapa serieA.

    tutti66

  • deki says:

    Clamoroso Zuniga: il Napoli apre all'Inter, Juve beffata?

    Ce-ar fi daca.....=)))))))

  • Anonim says:

    In acest moment zuniga ne este fff util,daca l-am lua ar fi perfect plus ca i-am lasa pe juve cu isla si un minus de 9 milione de euro :) Iar pe langa presimtirea ca mm nu va vinde inter,prevad ca ranocchia va pleca.

    tutti66

  • nerazzurr says:

    De ce nu cautam si.alti jucatori de profilul lui Golan sau Isla nu stiu...sunt atatia poate mai.buni sau mai avantajosi la pret ...Ieri.mi au placut in aceasta ordine Pereira,Guarin,Capello(de mare viitor sper sa nu l sictirim si pe asta) Jesus,Belfodil..cu Icardi trebuie rabdare .Vom.vedea cum stam in amicalul cu Real ..i am vazut acum 2 zile si au jucat superfotbal..atunci vdm cum stam cu cei 3 fundasi.

  • Ionut says:

    În caz că aţi uitat, băgăm şi azi un amical. Îl puteţi vedea aici

    http://albsports.com/Sport/2.html

  • WTF says:

    ... hai cu un limk ca nu.mi merge asta al lu' IONUT ... pls pls pls !!!

    ... merci anticipat ... FORZA INTER !

  • WTF says:

    OK OK OK ...

    ... sa o spun altfel ... SA VI SE ARDA SURSELE LA TOTI ASTIA CARE VA UITATILA MECI SI NU IMI TRIM. SI MIE LINK ! :(((((((((

  • WooZie says:

    Si-au gasit si astia sa joace amicale cand eu sunt la lucru. Totul e o conspiratie

  • Jerry says:

    Ingrijorator de slab a evoluat Icardi in meciurile astea amicale. Nu am vazut chiar nimic la el. Sper doar sa fie obosit dupa antrenamentele lui Mazzarrri...

  • deki says:

    Eu nu am vazut meciul dar din ce am inteles nu am jucat nimic.

    90 minute il principe di plastilina? Bine ca nu am vazut meciul...

  • WooZie says:

    Nu a vazut meciul deci nu am ce comenta despre. Dar cu riscul de a-l plictisi pe deki cu comentariile mele :p, ghici ciuperca ce am descoperit... ce face omul cand ajunge beat acasa? Exact.. citeste porno-presa romana. Nu dau link sa nu zica Ionut ca fac "reclama" dar fiti atenti stire: Inter incearca sa scapde de Chivu sa ii faca loc lui Dragovic. Chivu nu se lasa si vrea sa isi duca la final contractul care expira in 2014. Daca Inter nu reuseste sa scape de Chivu, trebuie sa SCAPE de Rannochia.

    Asa deci si prin urmare... daca Chivu nu pleaca o sa fie vandut Rannochia ca nah.. chivu sau rannochia e totuna :))) Un fel de: daca nu pleaca Cl Raducanu il dam afara pe Zidane ca e totuna

  • seby says:

    ce coerent scrie Uzi beat :P

    Am prins repriza 2. Prastie totala, amicala! Ai nostri cam obo, fara prea mult chef, cam in dorul lelii sau cum s-o zice. Nu mi-a placut nici unul, hai, poate Alvarez. Putine observatii :
    - Nagatomo nu e'n forma
    - Icardi ia pastila de'l face invizibil. cand isi pierde efectul nu se observa diferenta. Cam un Pazzini :P
    - Alvarez si Kuzmanovic cam singurii care trageau de ei
    - Mbaye a dat toata pasele inapoi, n-are ce cauta impins in aripa.

    Optserv ca Obi n-a jucat amicalele astea 2, ultimele inafara de primul :P. Sa se fi ...

  • Căutați un creditor veritabil de împrumut ?. Aveți nevoie de un împrumut imediat pentru a vă achita datoriile sau aveți nevoie de un împrumut pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ați fost respinsă de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de ipotecă? Nu te uita mai mult pentru că suntem aici pentru a face toate problemele tale financiare un trecut. Împrumuturile acordate persoanelor fizice care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau au nevoie de bani pentru a plăti facturile, să investească în afaceri la o rată de 2%. Vreau să folosesc acest suport pentru a vă informa că oferim asistență fiabilă și utilă și dorim să oferim împrumuturi. Deci, contactați-ne astăzi prin e-mail la:
    (Patriciajames205 @ gmail.com / elizabethandy95 @ gmail.com) Tot ce trebuie să faceți este să completați formularul de creditare și să vă întoarceți la mine acum, deoarece acesta este primul pas în obținerea unui împrumut de la această companie

    DATE APLICABILE

    1) Numele complet:
    2) Țara:
    3) Adresa:
    4) Stat:
    5) Sex:
    6) Starea civilă:
    7) Ocupatia:
    8) Număr de telefon:
    9) Poziția actuală în locul locului de muncă:
    10) Venit lunar:
    11) Suma împrumutului necesară:
    12) Durata împrumutului:
    13) Scopul împrumutului:
    14) Religia:
    15) Ați aplicat înainte:
    16) Data nașterii:
    Mulțumiri

Leave a Reply