follow

AVEM DIN NOU UN CORESPONDENT ÎN TURNEUL AMERICAN AL INTERULUI

În urmă cu patru ani, atunci când Mourinho a pregătit sezonul Triplei în Lumea Nouă, prietenul nostru Edinho ne-a fost reporter de la faţa locului, urmărindu-i pe nerazzurri în meciurile amicale disputatea de-a lungul Statelor Unite şi oferindu-ne gândurile sale de la faţa locului, însoţite de fotografii şi imagini filmate din tribună.

În această vară, Inter a trecut din nou Atlanticul, după trei ani, iar Edinho este pregătit încă o dată să fie corespondentul nostru. Am primit pe mail primele sale gânduri, cu promisiunea că va reveni cu fotografii şi un text la finalul turneului american.

Image and video hosting by TinyPic

Welcome Back!

În 2009, atunci când echipa mea de suflet, Inter, a venit în America, m-am hotărât să îi urmăresc de-a lungul întregului turneu. A fost o experienţă superbă, cu aspecte pozitive şi negative, chiar dacă vorbim despre un turneu amical.

Nu a fost uşor să ies cu capul sus, învins, la penaltyuri ce-i drept, de Club America, o echipă din Mexic, de pe Stanford Stadium, acolo unde Prunea a scăpat-o din mănuşi cu câţiva ani în urmă, cum nici un 2-0 cu Chelsea nu a fost uşor de digerat. Nu doar că nu am jucat nimic, dar eram şi sigur de faptul ca Ibracadabra pleacă la Barca.

Dar faptul că mi-am văzut echipa favorită pe viu pentru prima oară, că am vizitat oraşe ca San Francisco, Los Angeles, New York, că l-am descoperit pe Milito, care i-a grăbit puţin pe indienii de lângă mine îmbrăcaţi în tricoul "verişorilor" cu plecarea acasă, a fost ceva minunat.

Autografele de la Beppe Baresi şi Jose Mourinho, pozele cu Chivu şi strângerile de mână cu Toldo, Orlandoni, Motta au completat o vacanţă de neuitat.

Iar acum, în 2013, vine un alt turneu nord-american, pe care am să-l urmăresc cu mare entuziasm, deşi situaţia e diferită. Fără campionat, fără Ligă, nici nu mai vorbesc de transferuri. Dar ceva îmi spune că voi avea multe momente de neuitat, sper eu toate pozitive.

Voi avea ocazia să vizitez din nou oraşe mari, precum Indianapolis, Miami şi St. Louis, şi să văd alte echipe mari, ca Real Madrid şi, poate, Juventus.

La ce mă aştept de la acest turneu nici eu nu ştiu, poate o poză-două cu unii jucători şi o evoluţie bună a echipei, care să îmi dea ceva speranţe pentru podiumul italian din vara anului următor.

Cred că merită tot acest efort, din toate punctele de vedere. În fond şi la urma urmei, vorbim despre "la squadra piu bella del mondo".

Pazza Inter!!!! Ragazzi fateci sognare!!!!

By Ionut Tataru with 15 comentarii

15 comentarii:

  • Jerry says:

    Mda, un turneu interesant, dar de care mi-e putin cam teama. Intalnim echipe cu mult peste noi, ma refer la Chelsea si Real, ca pe celelalte doua nu le situ inca, din care am putea iesi destul de sifonati...

    Din pacate programul pe care-l am saptamana aceasta ma impiedica sa vad primul meci (vineri, ora 3.00 dimineata - vs Chelsea).

  • WooZie says:

    Daca o sa faca Inter un turneu si prin Satu Mare, o sa ma duc eu acasa si o sa fiu primul reporter beat la fata locului

  • WTF says:

    @ deki ... sa ia INTER bataie ca la Nerazzurr te refereai ? :))))

    ... gata cu poantele cu olteni ca va bag 3 randuri de puncte :))))))))))))))))))))))))))))))))

    ... abia astept meciul ... oricum nu ma culc pana la ora aia ... FORZA INTER !!!

  • nerazzurr says:

    Am transmite din Oltenia ca Ilie Dobre si Domozina :))) ...ne vdm.la.noapte sa comentam..bineinteles cu link uri bune

  • seby says:

    Bai, despre Woozie stim asa:
    - lucreaza mult, lejer peste cele 8 ore normale, o persoana dedicata deduc;
    - bea de stinge, spaima ficatului, ii da sa zaca la pifometru,
    deci as putea trage concluzia ca omu' e platit sa bea sau ceva de genu' :P . Esti degustator d'ala bre? :))


    Astept cu nerabdare povesti faine de la Edinho, poze jmechere si d'astea.

  • WooZie says:

    @seby sa stii ca nu pot sa neg nimic din ce ai spus :)

    Ma simt urmarit. Tu esti ala de tot imi trimite trandafiri inainte de fiecare meci al Interului? :))

    @tibi Nu cred ca exista, dar daca se inventeaza asa un post vreau sa fiu direct manager

  • Anonim says:

    Update ... Am intrat azi pe ticketmaster , partenerul oficial al turneului vis-a-vis de bilete , si la meciul Inter - Chelsea am primit următorul mesaj : "There are no tickets for this event." Se pare ca va fi soldout 67.000

    Edinho

Leave a Reply