follow

PREVIEW INTER - GENOA

Aşteptarea s-a încheiat! În această seară, de la ora 19 (în direct la Digi Sport 3), Inter debutează în noul sezon de Serie A. Adversara nerazzurrilor va fi Genoa, o echipă despre care mulţi spun că va avea dificultăţi în a se menţine în prima ligă.



-Inter are cinci meciuri consecutive fără victorie în campionat (ultimele runde din stagiunea precedentă), între acestea fiind şi remiza albă înregistrată pe terenul adversarilor de azi. Ultimul succes în Serie A a fost obţinut pe 21 aprilie, 1-0 cu Parma, pe Giuseppe Meazza. Un moment potrivit pentru a opri această serie negativă, mai ales că Mazzarri nu a pierdut niciodată primul meci disputat în faţa proprilor fani în campionat la echipele pe care le-a antrenat (victorie cu Napoli, egaluri cu Reggina şi Sampdoria).

-Probabil că niciodată în ultimii 20 de ani Inter nu a început un sezon cu un lot atât de puţin competitiv şi având ambiţii atât de limitate. O clasare pe podium este un obiectiv îndrăzneţ, iar despre Scudetto pot vorbi doar cei care cred cu adevărat în miracole. Totuşi, Mazzarri nu pare deranjat de acest lucru. „De obicei, eu las faptele să vorbească. Vom vedea ce se întâmplă odată ce vom începe să jucăm. Acesta este al zecelea sezon al meu în Serie A şi ştiu cât de mult le place unora să vorbească la început. N-am nicio problemă cu asta, mai ales că de puţine ori se întâmplă ceea ce cred unii”, a spus tehnicianul toscan.

-Câteva dubii pentru Mazzarri înainte de primul meci pe banca Interului în campionat. 3-5-2 sau 3-5-1-1? Kovacic, Alvarez sau Icardi din primul minut?Kova a revenit în meciul de Cupă cu Cittadella şi a dat semnale bune privind starea sa fizică, dar situaţia puştiului croat trebuie gestionată cu atenţie. În acelaşi timp, Icardi nu a convins până acum şi, mai mult decât atât, s-a accidentat săptămâna trecută, antrenându-se normal doar de două ori înaintea duelului cu Genoa. Unul important pentru fostul atacant al Sampdoriei, care a înscris primul său gol în Serie A chiar împotriva grifonilor. În schimb, Alvarez a fost surpriza plăcută din intersezon şi are şanse importante să fie titular diseară, cel mai probabil în spatele lui Palacio, situaţie în care Kovacic va evolua din primul minut. Ceva sanse, destul de mici totuşi, ca Taider să-i ia locul croatului în echipa de start.

-Gazzetta dello Sport scrie că meciul cu Genoa ar putea fi ultimul de pe Meazza cu Massimo Moratti în postura de preşedinte. Un discurs pe care probabil îl vom mai auzi de multe ori în perioada următoare.

-Ieri a început oficial şi sezonul pentru Inter Primavera, care a revenit de la 0-2 şi a remizat pe terenul Bresciei. Însă adevărata ştire este revenirea pe teren a lui Diego Milito, aflat la primul meci după accidentarea din februarie. Bentornato Principe!



-Cambiasso va juca meciul 400 pentru Inter în această seară, la ceva mai mult de nouă ani de la debutul său oficial în nerazzurro.

-Rămânem la capitolul legende, pentru că, înaintea partidei cu Genoa, Dejan Stankovic se va despărţi oficial de fanii interişti. Risc ridicat de lacrimi!

-Forza INTER!

LOTUL PENTRU MECIUL CU GENOA

Portari: Samir Handanovic, Luca Castellazzi, Juan Pablo Carrizo

Fundaşi: Jonathan, Juan Jesus, Marco Andreolli, Hugo Campagnaro, Wallace, Andrea Ranocchia, Alvaro Pereira, Rolando, Yuto Nagatomo

Mijlocaşi: Mateo Kovacic, Ricky Alvarez, Fredy Guarin, Gabi Mudingayi, Zdravko Kuzmanovic, Esteban Cambiasso, Saphir Taider, Patrick Olsen

Atacanţi: Ishak Belfodil, Rodrigo Palacio, Mauro Icardi

Echipa probabilă: Handanovic - Campagnaro, Ranocchia, Juan Jesus - Jonathan, Guarin, Cambiasso, Kovacic, Nagatomo - Alvarez - Palacio

By Ionut Tataru with 57 comentarii

57 comentarii:

  • deki says:

    Astazi eu zic ca o sa castigam fara emotii 2-0 sau 3-1. Genoa e foarte slaba,nu poate sa ne puna probleme.

    Zici ca este cel mai slab lot din ultimii 20 ani, dar daca copiii astia talentati ar exploda,probabil am avea un nou ciclu,de data asta de 10 ani.

    Eu unul deabi astept sa vad meciul diseara sa imi fac o impresie de cum stam in noul sezon si daca putem spera la locul 3.

    Bine ai zis,risc ridicat de lacrimi...

  • Dan Mahu says:

    http://www.fcinter1908.it/copertina/inter-genoa-chance-per-kuzmanovic-mazzarri-avanza-alvarez-ecco-i-probabili-89622

    se pare ca va incepe kuzmanovic...cam trist..

  • Anonim says:

    Cred ca e prima data cand nu as putea da un pronostic,habar nu am ce va fi cu genoa,ce pot noi veniti,ce vrea mazzari;cu cittadella a fost antrenament acum incepe adevarata competitie.
    Ideal ar fi sa dam multe goluri,si sa.....castigam.

    tutti66

  • Ionut says:

    Mdea, deci zvonul cu Kuzmanovic s-a confirmat... Cam naşpa!

    Inter: 1 Handanovic; 5 Juan Jesus, 23 Andrea Ranocchia, 14 Hugo Campagnaro; 2 Jonathan, 13 Fredy Guarin, 17 Zdravko Kuzmanovic, 19 Esteban Cambiasso, 55 Yuto Nagatomo; 11 Ricardo Alvarez; 8 Rodrigo Palacio;

    A disposizione: 12 Luca Castellazzi, 30 Juan Pablo Carrizo, 6 Marco Andreolli, 7 Ishak Belfodil, 9 Mauro Icardi, 10 Mateo Kovacic, 16 Gabi Mudingayi, 18 Wallace, 21 Saphir Taider, 31 Alvaro Pereira, 35 Rolando, 90 Patrick Olsen.

    Allenatore: Walter Mazzarri

    Genoa: 1 Mattia Perin, 10 Francesco Lodi, 11 Alberto Gilardino, 13 Luca Antonelli, 14 Isaac Cofie, 17 Mario Alberto Santana, 20 Sime Vrsaljko, 21 Thomas Manfredini, 33 Juraj Kucka, 90 Daniele Portanova, 91 Andrea Bertolacci

    A disposizione: 32 Antonio Donnarumma, 28 Lukas Zima, 2 Mario Sampirisi, 4 Sebastien Demiao, 5 Alessandro Gamberini, 23 Tiberio Velocci, 27 Matuzalem, 69 Stefano Sturaro, 77 Moussa Konate, 83 Antonio Floro Flores, 93 Celso Jara Martinez, 94 Allan Junior Blaze

    Allenatore: Fabio Liverani

    Arbitro: Guida

    Hai băieţii!

  • WooZie says:

    Hai frate si Cuchu si Kuzmanovic la centru? WTF

    Apropo, RDS is back, o sa vad si eu meciul ca o fiinta umana la televizor.

    Forza INTER!!!!

  • deki says:

    Kuzmanovic - Cambiasso, amandoi,in acelasi timp,pe acelasi teren,tragic rau.

    Daca vreti sa il vedeti pe Deki cum isi ia adio de la fanii interisti,nu asteptati legatura la Digi si cautati pe net :)

  • jrubertu says:

    Mi se pare o formatie cam defensiva pentru un meci acasa. Am vazut in pregatiri cand Alvarez, Palacio si Icardi au jucat toti trei si echipa a jucat bine. Probabil Mazzari nu vrea sa riste un esec la debut, dar trebuie sa avem mai mult curaj si ambitie. Daca jucam asa temator cu astia, cu Juve sau Milan ce facem?!

  • deki says:

    Senzationale si in acelasi timp emotionante imaginile cu Deki pentru ultima data pe Meazza :)

  • deki says:

    Si cu Genoa tot pe contraatac jucam,de la infiintarea clubului jucam asa,nu conteaza ca e Pisa sau Bayern.

  • nerazzurr says:

    Nagatomo ma dispera...nu jucam nimic..sa iese Cuchu sa intre Taider sau Olsen...langa Palacio mai treb cineva..jucam acasa

  • nerazzurr says:

    Am facut achizitii si jucam tot cu "aia"...numai la noi se poate asta...suntem praff

  • WooZie says:

    Hai frate cu Kova, Belfoldi, Icardi, Taider... cineva..... la pauza daca incepem tot cu Cuchu su Kuzmanovic innebunesc

  • deki says:

    Sa-i bage la pauza pe Kovacic si Taider si sa ii scoata pe Kuzmanovic si Cambiasso. Cu astia 2 nu ai cum sa iti creezi ocazii,jocul e lent si previzibil. Copiii aia 2 ar aduce viteza si am creste mult in ofensiva. Genoa nu conteaza in atac iar noi jucam pe contraatac,suntem tampiti.

  • tibi says:

    Cand atacam parca ne dorim sa nu dam gol, plimbam mingea aiurea in jurul careului sau dam pase inapoi. Adevarul ca si aia stau cate 8 in fata careului. Nu avem om care sa o bage in poarta in careu. Centreaza Jonathan ca sa dea Nagatomo cu capul, asta da atac :)))

  • Jerry says:

    Jucam ACASA impotriva celor de la Genoa, o foarte probabila candidata la retrogradare, iar noi in teren avem:

    1 portar (handanovic)
    5 fundasi (jonathan, campagnaro, ranocchia, juan, nagatomo)
    2 mijlocasi defensivi (cambiasso, kuzmanovic)
    1 mijlocas central (guarin)
    1 mijlocas ofensiv (alvarez)
    1 atacant secund (palacio)

    tare curios sunt cu cine vom juca cand vom intalni juventus, milan si roma, daca asa jucam impotriva unei echipe ca genoa...

  • Jerry says:

    Kuzmanovic asta e o mare dezamagire pentru mine. Nici prin cap nu-mi trecea in iarna ca o sa luam un asa bidon.

  • nerazzurr says:

    In sfarsit Icardi...astia au prins curaj...ne au rugat sa le dam gol...da nu putem

  • nerazzurr says:

    Baaa scoatel in plm pe Cambiasso ca mor aici...zici ca joaca de 24 de ore asa arata

  • WooZie says:

    IBRAHIM trebuie sa recunosc ca prima repriza Jonathan mi s-a parut decent, ceea ce pentru el e SUPER MEGA BINE.. dar acuma doarme.

    Multumesc Cuchu pentru ce ai facut, ai prins meciul cu nr 400, dar gata hai cu schimbarea. Taider nu ca abia a venit, Kovacic inca nu e recuperat 100%, dar atunci baga-l si pe Belfoldi bag picioru, daca cu astia nu riscam ce facem cu echipele mari?

  • WooZie says:

    Frate trebuie sa recunosc ca imi place tot mai mult Campgnaro asta, e fundas bun si centreaza chiar bine. De ce l-au lasat astia de la Napoli sa plece?

  • deki says:

    Ce mi-e Pereira ce mi-e Nagatomo tot dracu ala e,amandoi nu sunt in stare sa dea o centrare in careu.

  • nerazzurr says:

    Ffff urat ne prezentam...avem probleme mari de constructie..sa aducem mingea in fata

  • WooZie says:

    deki scuze dar de cate ori vad ca zici de Pereira imi aduc aminte de ce ai zis de el cu Mazzarri... nu te uit :))

  • Ibrahim says:

    Noroc ca e Campagnaro pe tot terenul ca Jonathan si mai ales Cambiasso dorm. Dezamagitor. Intr-un final a intrat Kovacic.

  • nerazzurr says:

    3 puncte luate dar 70 de min nu am jucat nimic...trebuie schimbata putin mentalitatea...

  • nerazzurr says:

    Si Icardi a intrat mai bine in meci...a jucat mai bine daca ii intra si lui bara aia...

  • Slayer says:

    E o placere sa vezi atatia pusti in prima echipa de start. In sfarsit suntem pe drumul cel bun. Un meci in care sincer , mi-au cam tremurat ouale , in special dupa jocul prestat in prima repriza. Ne asteapta meciuri grele etapele urmatoare. 3 puncte pretioase si sper sa vad cat mai des in primul 11 pe Kovacic , Icardi , Taider eventual si Belfoldi.

  • deki says:

    Mentalitatea e buna,unii jucatori care sunt bagati in teren e problema. Astazi daca incepeam cu Taider si Kovacic titulari,era 2-0 de la pauza si stateam fara emotii.

    Un Inter dezastruos timp de 60 minute,un Inter incantator in ultimele 30 minute.

  • deki says:

    ALVAREZ 7,5 - Un leone. Gioca ovunque, attaccante, mezzala, esterno e persino mediano. Non incide come potrebbe dal punto di vista tecnico, ma insegue ogni pallone come se la sfera gli avesse rubato il portafoglio. E ne recupera una quantità infinita, spuntando all’improvviso alle spalle degli avversari

  • ovi jeco says:

    cu o liniede mijloc Alvarez-Kovacic-Guarin si cu Palacio-Icardi in fata vom ajunge departe.Azi m-a impresionatcel mai mult Jonathan (nu am crezut ca voi scrie asta vreodata) si m-a dezamagit Chuchu.Forza inter.

  • tibi says:

    Cand e mingea la Kovacic, iese ceva bun din piciorul lui. Parca e tot timpul cu o viteza in plus fata de restul jucatorilor de pe teren. Nu-s eu descoperitor de talente dar, baiatul asta o sa ajunga mare daca o sa fie ferit de accidentari grave.

  • boboin says:

    sa privim partea buna a lucrurilor
    anul trecut indiferent cu cine jucam, aversarul avea o gramada de ocazii de gol(goluri)
    acum parca a fost bine pe aparare. nu?
    poate o sa inceapa sa se miste jocul si de la mijloc in sus

  • Anonim says:

    Si campagnaro a fost excelent,ba in aparare ba in atac,nu zici ca are 33 de ani,el e liderul apararii.
    In rest meci f tacticizat,fara riscuri asumate de nici-o parte;
    La genoa,gilardino este cu cateva clase peste echipa(la trimis pe nagatomo dupa tigari cu o fenta din ochi ?)
    Datator de sperante sunt noi veniti,ciclul batranilor(cambiasso) s-a incheiat,tare mi-e ca nici milito nu va fii acelasi,stankovici a simtit ca nu mai merge din cauza varstei si accidentarilor.

    tutti66

Leave a Reply