follow

INTER - FIORENTINA 2-1. CRONICA MECIULUI

Un gol decisiv marcat de Jonathan, care, până în acel moment, a avut o evoluţie neconvingătoare, ca să fim blânzi. Imaginea Interului lui Mazzarri. O echipă imperfectă, cu multe lucruri care încă trebuie puse la punct, care are limite evidente, dar care dă totul şi nu renunţă niciodată. Astfel apar şi recompensele.



Mazzarri avertizase înaintea meciului că Fiorentina este un adversar diferit faţă de cei întâlniţi până acum. O echipă care câştigase ultimele şapte deplasări consecutive, educată să construiască elaborat, extrem de mobilă, cu o linie de mijloc nu la fel de puternică din punct de vedere fizic ca cea a lui Juventus, dar cel puţin la fel de tehnică, cu un atac fără punct de referinţă în lipsa lui Mario Gomez, dar cu un Pepito Rossi renăscut şi capabil să producă daune importante prin viteza sa. Probabil că nu este întâmplător că formaţia viola le-a pus cele mai multe probleme nerazzurrilor în acest debut de sezon.

Şi a mai fost un motiv pentru care trupa lui Montella a fost un altfel de adversar. Pentru prima oară în actuala stagiune, Inter a fost condusă şi cu toţii eram curioşi cum vor reacţiona băieţii lui Mazzarri într-o situaţie de acest fel. Răspunsul a fost pe măsură, după câteva minute în care senzaţia a fost că nerazzurri erau uşor uluiţi. Două goluri în ultimele 20 de minute, a patra victorie în cinci etape, locul 2 în clasament. Un bilanţ deloc rău la capătul unei prestaţii nu la fel de convingătoare ca în meciurile precedente.


Inter a început meciul în aceeaşi formulă din etapele trecute, cu Juventus şi Sassuolo, şi cu o abordare asemănătoare celei din duelul cu bianconeri. Mingea lăsată adversarilor şi apărare atentă, în aşteptarea unei ocazii de a lovi pe contraatac. În acest timp, atacul a fost din nou lăsat în grija lui Alvarez şi Palacio. Doar că, de această dată, defensiva nerazzurro a dat semne de slăbiciune, în special pe partea stângă, de unde au apărut şi primele şanse ale oaspeţilor, irosite de Rossi şi Joaquin în două rânduri. Semnale clar că, deşi i-au lipsit trei oameni importanţi (Pizarro, Cuadrado şi Mario Gomez), Montella a venit la Milano decis să întrerupă seria negativă a Fiorentinei pe Meazza, unde a pierdut mereu din 2000 încoace.

Paradele lui Handanovic au păstrat rezultatul neschimbat, iar prima repriză s-a terminat fără gol. Imaginea unui joc echilibrat, cu un plus totuşi pentru Fiorentina, care a tras de şase ori la poartă (doar două şuturi pentru nerazzurri) şi conducea cu 3-0 la cornere.

Partea a doua a început cu ocazia lui Guarin, al cărui şut de la distanţă a fost respins cu greu de Neto. Părea să fie semnalul reintrării în joc pentru columbian, dar s-a dovedit doar un foc de paie. Fredy a sfârşit prin a fi înlocuit în fluierăturile fanilor, la care a răspuns cu gesturi deloc potrivite. În acel moment, Fiorentina conducea deja cu 1-0, după ce Rossi a transformat penaltyul produs prosteşte de Juan Jesus la un duel cu Joaquin.

Mazzarri a mutat imediat. Imaginaţie (Kovacic) în locul forţei (Taider) şi un atacant (Icardi) pentru Guarin. De partea cealaltă, Montella l-a schimbat pe Rossi cu Ilicic, sperând că avantajul de pe tabelă îi va oferi mai multe şanse de contraatac, genul de joc pentru care slovenul este potrivit. Golul oaspeţilor şi reacţia de orgoliu a catapultat-o pe Inter în atac, iar răsplata a venit în minutul 72, în urma unui corner la care Neto greşit ieşirea pe centrare, iar Cambiasso a finalizat din apropiere cu o execuţie spectaculoasă care ar face invidios şi un atacant.


Cu rezerve de energie rămase ca urmare a jocului economicos din prima parte, nerazzurri au forţat victoria, riscând însă să fie prinşi pe picior greşit în apărare. Handanovic a fost însă din nou providenţial, în faţa compatriotului Ilicic, iar ofensiva careului viola a fost reluată. Şi, cu şapte minute înainte de final, Jonathan a şters cu buretele toată prestaţia slabă pe care a avut-o şi a înscris golul de 2-1 cu un şut violent din interiorul careului. Brazilianul şi-a primit apoi porţia de aplauze în momentul înlocuirii, cel intrat în locul său, Alvaro Pereira, având şansa de a închide defintiv meciul după un contraatac doi contra unu, dar uruguayanul a preferat o finalizare personală în locul unei pase pentru Palacio, liber în mijlocul careului.

În ultimele minute, Inter a absorbit fără mari emoţii, exceptând un şut al lui Ambrosini parat de Handanovic, presiunea Fiorentinei, iar finalul i-a oferit lui Massimo Moratti ocazia de a se bucura ca în vremurile bune. Au trecut doar cinci etape şi e prematur să spunem că acestea au revenit. Dar, cu siguranţă, sunt vremuri mai bune. Dacă nu credeţi, întrebaţi-l pe Jonathan.

Image and video hosting by TinyPic

INTER - Fiorentina 2-1 (Cambiasso 72, Jonathan 83 / G. Rossi 60 pen)

Inter: Handanovic - Campagnaro, Ranocchia, Juan Jesus - Nagatomo, Taider (Kovacic 61), Cambiasso, Guarin (Icardi 67), Jonathan (Pereira 85) - Alvarez - Palacio

Fiorentina: Neto - Gonzalo, Aquilani (Vecino 78), Fernandez, Savic, Joaquin, Borja Valero, Ambrosini, Pasqual (Marcos Alonso 81), Tomovic, G. Rossi (Ilicic 69)

CIFRELE MECIULUI (via whoscored.com)

Posesie %: 46 - 54
Pase reuşite %: 83 - 89
Dueluri aeriene câştigate %: 58 - 42
Şuturi la/pe poartă: 15/5 - 18/6
Driblinguri reuşite: 19 - 12
Tacklinguri: 30 - 24
Cornere: 6 - 6
Faulturi: 15 - 7
Offside: 1 - 0



Sursa foto: it.eurosport.yahoo.com

By Ionut Tataru with 19 comentarii

19 comentarii:

  • seby says:

    Campagnaro si Rano au fost ai mai buni, as fi vrut sa-l votez pe Campa care n-a luat galben da' canci :P

  • Cosmin07 says:

    bine ca am batut, rezultatul conteaza pana la urma DAR am jucat rau...iar atitudinea spectatorilor nu a fost ok, nu numai pt faza cu guarin ci pt ca la 0-0 si 1-0 pt aia park erau la cinema.

  • deki says:

    Handanovic 8 A scos tot ce se putea,era aproape sa scoata si penaltyul,l-am votat cel mai bun jucator.

    Campagnaro 7 Cu asta ne-am obisnuit,fara greseala.

    Ranocchia 8 Senzatie !!! Asta e fundasul pe care il visam la Inter,pacat de galbenul luat din cauza lui Jonathan.

    Juan Jesus 6 O gramada de interventii bune,multe mingi recuperate sterse cu buretele de momentul ala.

    Nagatomo 6 Toata lumea stie ca pe faza defensiva e dezastru,in schimb a alergat ca un nebun.

    Taider 6 E un jucator de forta dar parca nu are incredere in el,ii e frica,multe pase inapoi,nu prea dribleaza desi are calitati,Kova desi e mai mic e dat dracu'.

    Cambiasso 8 La fel ca Seby zic si eu,tampit rau ca m-am indoit de Cuchu,si-a revenit din pumni ca Doroftei cu Balbi. E jucator important pentru Inter,face o treaba excelenta pe faza defensiva.

    Guarin 5 Cel mai slab de pe teren,cel mai slab dupa 5 etape. Aceeasi problema ca si la Juan,joaca bine dupa care dintr-o data face niste chestii de iti vine sa-l strangi de gat. Pare lent desi nu e,pare foarte indolent desi are o forta si o vana in el de putini jucatori au in europa,are sut incredibil dar nu nimereste niciuna,are capacitate de efort dar nu o arata. Nu stiu ce sa mai cred,probabil ar trebui lasat 1-2 meciuri pe banca,poate isi schimba atitudinea.

    Jonathan 6 :))))))

    Alvarez 8 Jucatorul care face legatura dintre aparare si atac,e peste tot,face de toate,cel mai important jucator al Interului.

    Palacio 6 Ieri nu i-a iesit mai nimic,a doua oara nu se mai intampla :)

    Kovacic 6

    Icardi 6

    Pereira 5 Alergi 70m cu mingea la picior, 2vs1 ,Palacio singur in fata portii si tu sutezi la poarta. Creier ioc.

    Ce nu mi-a placut: - Reactia fanilor la 0-1,fluieraturi,nici o sustinere,se auzeu fanii viola. Inteleg ca sunt pretentiosi dar in loc sa sustina echipa,sa incurajeze jucatorii pentru a egala,ei se comportau ca si cum in 4 etape aveam 4p si practicam un joc dezastruos. Fereasca D-zeu sa pierdem la Cagliari si sa nu jucam bine cu Roma acasa dupaia ca arunca iar cu motociclete,biciclete si scutere.

    - Reactia lui Guarin,dupa ce ca nu a jucat nimic sezonul asta,mai e si prost. Baga tata capu' in pamant si trage tare ca nu sta echipa in tine si nici Mazzarri nu e Stramaccioni.

    - Spettatori: 38291 Vai de pl voastra!


    Ce mi-a placut - Reactia echipei dupa golul primit,mentalitatea,daruirea jucatorilor,conditia fizica a jucatorilor.

    - Mazzarri! Si daca pierdeam,nu aveam ce sa ii reprosez,toti jucatorii care ii are in momentul asta sunt la capacitate maxima,mai mult de atat nu pot,a facut din rahat bici.

    - Montella e un grande :)

  • seby says:

    Am citit cum ca, la Pereira 'colo, Palacio ar fi fost in offside in prima faza, cand de fapt era si liber si ca d'aia n-ar fi pasat Fat-Frumos spre el. Dup'aia l-au ajuns aia. Tre' sa revad faza ca sa ma conving totusi :)

  • deki says:

    Eu am auzit aseara dupa ce striga crainicul "Moreira",tot stadionul striga "Maaaaicoooon" in loc de Jonathan :))))))

  • seby says:

    Aseara am invatat si eu regulile la fantasy :). M-am prins ca punctele rezervelor sunt pelea peleului. Admit ca eram convins ca se pun si aduna puncte la total :))))

  • Jerry says:

    Spettatori: 38291 Vai de pl voastra!

    Asa e cand galerie e suspendata. De aia s-au auzit si samantarii cu fluierat si huiduieli....

  • deki says:

    Lasa ca galeria putea sa isi cumpere bilete in alt sector :) La Napoli s-a jucat cu casa inchisa la meciul cu Sassuolo.

  • oarte greu meci, bine ca l-am castigat, insa eu cred ca, cu Roma va fi un test si mai greu de cat acesta,mi se pare cea mai in forma echipa canditata la locul 3, pe langa noi evident

    Campagnaro mi-a placut cel mai mult in acest meci, imi aduce aminte de Lucio,in vremurile lui bune. Si restul au jucat bine, Cambiasso,Alvarez, Ranocchia. Atacul a suferit putin, iar Guarin tot mai slab d ela meci la meci, reactia tribunei si a lui dupa ce a fost schimbat a fost ciudata, am citit declaratia lui,dar ceva e la mijloc.

    Urmeza Cagliari, dar problema mare in acest meci va fi, parerea mea acest arbitru Rocchi, care eu nu il suport, nu am uitat ce ne-a facut acum cativa ani, si nu am crezut ca il voi mai vedea arbitrand pe Inter, va umple echipa cu cartonase si cine stie ce o sa mai faca...

  • ovi jeco says:

    ba fratilor eu zic ca Jonathan nu a jucat asa de rau a fost chiar bunicel dar voi aveti pata pusa pe el cum aveam eu pe pacaliciul ala de Coutinho si inca ceva v-ati prea obisnuit cu Maicon pe parea aia si acum aveti pretentii dar las ca in decembrie reintra capitano si ne-am scos pe dreapta.Batem sigur si pe Cagliari si apio incepe greul.

  • Anonim says:

    Din ce am citit eu pe acest blog de-a lungul timpului, Ionut Tataru a crezut cel mai mult in Ricky Alvarez. Acum ne bucuram toti de el.
    Chiar daca am vazut si aseara ceva obiceiuri din era ante-Mazzarri(cum ar fi incercarile individuale de finalizare) progresul este evident. Daca l-as vedea si pe Kovacic mai mult pe langa careul advers, as fi si mai multumit.
    Cambiasso ramine, cum am mai spus, ... nepretuit.

    Aeso.

  • Ionut says:

    Aeso, mă confuzi :))))) Deki era ăla cu Ricky. Eu am spus că trebuia vândut şi păstrat Coutinho :P

    Sau era altă ironie la adresa mea? :)

  • Anonim says:

    Cica sunt sperante ca kashketa sa se retraga mai repede din cauza accidentarii,cu o mica despagubire.Poate din iarna....

    tutti66

Leave a Reply