follow

INTER - JUVENTUS 1-1. CRONICA MECIULUI

Înaintea meciului, probabil că mulţi dintre noi am fi semnat în alb pentru un astfel de rezultat. La final, senzaţia a fost că s-ar fi putut obţine mai mult, cu mai multă atenţie în gestionarea avantajului. Dar cu adevărat important este că Interul lui Mazzarri a promovat cu brio primul examen de maturitate. Avanti cosi!



Spuneam în preview că nerazzurri au mai mult de câştigat decât de pierdut din acest meci. Chiar aşa a fost. Mazzarri are dreptate atunci când spune că nu se face primăvară cu o floare, dar oricine poate vedea că Inter nu mai este echipa care a încheiat sezonul trecut pe locul 9. Este o echipă împotriva căreia e greu să joci, care nu renunţă în niciun moment, care a învăţat să-şi folosească propriile atuuri şi, lucru esenţial, care are încă posibilităţi de creştere. Mazzarri nu este un mag, precum Herrera sau Mourinho, dar pare că are o baghetă magică prin care a transformat un grup mediocru într-unul care are capacitatea să conteze la vârf.

Sigur, este prea devreme pentru a începe să discutăm unde poate ajunge actualul Inter. Ceea ce contează este ca echipa să-şi continue această creştere. Pentru că progresul este evident. Au fost amicalele din vară, cu rezultate dezamăgitoare şi multe motive de îngrijorare. Primul meci oficial a fost împotriva unui adversar din Serie B, iar un succes cu 4-0 poate fi înşelător. Genoa este una dintre echipele care probabil vor lupta pentru evitarea retrogradării, în ciuda victoriei clare de aseară din Derby della Lanterna, iar acel 2-0 din prima etapă s-a conturat greu. Victoria de la Catania, categorică şi la finalul unei prestaţii convingătoare, a arătat că la Appiano se munceşte bine şi că nerazzurri sunt pe drumul cel bun. Prima confirmare a acestor lucruri a venit sâmbătă seara, în partida cea mai importantă pentru fani şi în faţa celei mai bune echipe din Serie A în ultimii doi ani.

Asta nu înseamnă că de acum înainte totul va fi roz. Problemele încă există, limitele unor jucători rămân la fel de vizibile, mai ales în faţa unor adversari importanţi, dar, în acest moment, avem mai multe motive de optimism decât în urmă cu câteva luni.

Spectacolul nu a dat pe nimeni afară din casă în primul episod al sezonului din Derby d'Italia. Era şi greu de crezut că se va întâmpla asta. Strategia prudentă a lui Mazzarri nu a reprezentat nicio surpriză. Inter este departe de a fi un produs finit, încă îşi caută automatismele şi îşi tratează rănile cicatrizate din stagiunea precedentă. În acest moment, sistemul 3-5-1-1 este cel mai potrivit pentru nerazzurri, pentru că asigură un echilibru care a lipsit în prima parte a lui 2013. Aşa cum spunea Handanovic într-un interviu de acum ceva timp, reconstrucţia a început de la ABC-ul fotbalului: apărarea.

În plus, Juventus este un adversar împotriva căruia e dificil să iei iniţiativa. Conte are la dispoziţie cea mai bună linie de mijloc din Serie A, care îi permite să ţină mingea şi să facă jocul. Mai mult decât atât, transferul lui Tevez a completat şi piesa lipsă din puzzle.

În aceste condiţii, Mazzarri a preferat să înceapă meciul cu Taider titular în locul lui Kovacic, tocmai pentru că algerianul are o prezenţă fizică mai importantă decât talentul croat, intenţia fiind ca trio-ul Vidal-Pirlo-Pogba să fie blocat cât mai eficient. În cea mai mare parte, obiectivul a fost atins. În prima repriză, oaspeţii au avut o singură ocazie clară, Handanovic blocându-l pe Pogba, lansat excelent de Pirlo. De cealaltă parte, Inter ar fi putut deschide scorul de două ori. Mai întâi prin Nagatomo, al cărui şut a fost respins practic de pe linie de Buffon, apoi prin Taider, cu puţin timp înainte de pauză, la capătul unui contraatac iniţiat de Alvarez.


Nerazzurri au stat excelent în teren şi s-au închis perfect în prima repriză, dar, în ciuda celor două şanse de care au beneficiat, nu au contat aproape deloc în ofensivă. Palacio a jucat după manual din postura de unic vârf, dar a fost izolat între fundaşii bianconerilor, iar colegii săi şi-au asumat puţine riscuri atunci când aveau mingea. Întrebarea evidentă la finalul primei reprize era dacă Mazzarri trebuie să rişte, chiar dacă exista posibilitatea ca echipa să-şi piardă echilibrul.

Răspunsul a venit la mijlocul reprizei a doua, atunci când tehnicianul nerazzurrilor l-a înlocuit pe Taider cu Icardi. Alvarez a fost retras la mijloc, iar Palacio a revenit pe poziţia de vârf retras, acolo unde se simte cel mai bine. Brusc, apărătorii lui Conte au descoperit că au un motiv în plus de îngrijoare. Icardi a avut nevoie doar de câteva minute şi de o pasă de manual a lui Alvarez, care a scos o minge din picioarele lui Chiellini, pentru a marca, confirmându-şi astfel statutul de killer al lui Juventus.

Image and video hosting by TinyPic

Un puşti de 20 de ani care are patru goluri marcate în poarta torinezilor în trei meciuri nu poate fi decât un predestinat, cum le place italienilor să spună. Iar atunci când primul tău gol în nerazzurro vine împotriva marii rivale, devii imediat un idol.

Din păcate, avantajul Interului şi iluzia unei victorii care ar fi valorat mai mult decât cele 3 puncte au durat doar două minute. Jonathan a fost depăşit uşor de Asamoah, ghanezul a centrat în faţa porţii, iar Vidal, în faţa căruia Guarin a cedat uşor, a egalat. Golul chilianului i-a afectat pe băieţii lui Mazzarri, care au fost aproape să piardă nemeritat. Tevez a trimis puţin pe lângă, iar Vidal a fost blocat providenţial de Handanovic, înainte ca Isla să tragă prost pe respingere.

În final, rezultatul este unul echitabil şi care confirmă progresul înregistrat de Inter. Remarcaţii au fost Campagnaro, din nou impecabil, Cambiasso, chiar dacă limitele sale fizice continuă să fie preocupante, Alvarez, în sfârşit la înălţime într-un meci cu miză, şi Palacio, care deşi nu a marcat a făcut un joc excelent din punct de vedere tactic. La polul opus, marea dezamăgire a fost Guarin, cu o prestaţie dezamăgitoare, şi Jonathan, al cărui reviriment atât de lăudat nu poate ascunde faptul că rămâne un jucător mediocru.

Dar, per total, Inter iese pe plus după confruntarea cu Juventus. Nu voi folosi clişeul cu acest egal este ca o victorie, însă Mazzarri şi băieţii săi au câştigat mai mult decât un punct.

INTER - Juventus 1-1 (Icardi 73 / Vidal 75)

Inter: Handanovic - Campagnaro, Ranocchia, Juan Jesus - Jonathan, Guarin, Cambiasso, Taider (Icardi 68), Nagatomo - Alvarez (Kovacic 80) - Palacio

Juventus: Buffon - Chiellini, Barzagli Bonucci - Asamoah, Pogba, Pirlo (Padoin 87), Vidal, Lichsteiner (Isla 46) - Vucinic (Quagliarella 72), Tevez

CIFRELE MECIULUI (via whoscored.com)

Posesie %: 46 - 54
Pase reuşite %: 83 - 86
Dueluri aeriene câştigate %: 59 - 41
Şuturi la/pe poartă: 8/4 - 12/5
Driblinguri reuşite: 16 - 17
Tacklinguri: 31 - 25
Cornere: 6 - 1
Faulturi: 16 - 14
Offside: 1 - 5



 Sursa foto: it.eurosport.yahoo.com

By Ionut Tataru with 19 comentarii

19 comentarii:

  • Jerry says:

    Ce meci! Cata forta si cata tactica! Mi-a placut mult, chiar daca in prima repriza ne-am aparat. Era totusi normal! Noi - echipa de locul 9 intalneam campioana din ultimele doua sezoane si favorita certa la castigarea titlului. Ne-am aparat, dar ne-am aparat asa bine ca n-am avut emotii.

    Repriza a doua lucrurile s-au schimbat si increderea a crescut. Au fost momente in care Juventus a fost dominata de o maniera in care n-am vazut-o in ultimii doi ani.

    Per total, un egal echitabil. Ramane amarul ca am condus, dar egalul era mai normal.

    Cine mi-a placut:

    - Campagnaro: un jucator de-a dreptul fabulos, care nu doar ca se achita excelent de sarcinile sale, dar le mai face si pe ale altora!

    - Taider: l-a vazut cineva pe Vidal cat timp a fost el in teren? poate doar cazut si gresind pase.

    - Juan: m-a impresionat ambitia cu care a jucat si n-a mai facut greselile cu care ne dispera cateodata.

    Cine nu mi-a placut:

    - Guarin: inconstanta asta e de vina pentru ca n-a ajuns un fotbalist mai mare.

    - Jonathan: nu trebuie pus la zid, vine totusi dupa cateva meciuri bune si ar fi pacat sa o ia iar pe traseul ala. a jucat slab, nu doar ca a gresit la gol.

    Felicitari lui Mazzarri si sper s-o tinem tot asa.

  • deki says:

    Eu zic ca am pierdut 2 puncte.

    Juventus,una din marile favorite la castigarea CL dupa cum spun marii oameni de fotbal printre care si Lucescu,a fost nimicita la mijlocul terenului de jucatori ca Taider care are 10 antrenamente cu Inter,Cambiasso plinut si in crestere de forma de la meci la meci si un Guarin slab.

    Singura dominatie a lui Juventus a fost in ultimele 15 minute,in rest,ori a fost dominata ori a fost echilibrat. Ma asteptam sa nu pierdem,in sinea mea credeam ca o sa castigam,Juventus daca e blocata la mijlocul terenului,nu are ce sa iti faca,decat sa iti dea gol prin niste executii de exceptie sau din faze fixe. Pirlo nu a miscat avand doar 2 pase periculoase in 90 minute,Vidal a fost mai mult pe jos decat in picioare,Pogba care mie imi place enorm nu a mai fost cel din meciurile trecute.

    Nu a vorbit nimeni de faza in care Lichstenier trebuia trimis la vestiare din prima repriza pentru al doilea galben. La fel ca anul trecut Conte l-a scos la pauza.

    Eu unul vad top 3 la finalul sezonului cu Juve,Napoli si Inter. Sper sa fie invers clasamentul la final.

    Handanovic 7 Probabil in primii 5 portari din lume in momentul asta,sa nu zic in primii 3. La mingile pe sus nici o emotie,la suturile de la distanta nici o problema + interventiile 1vs1. Imi aduce aminte de Julio.

    Nagatomo 6 Fata de meciurile celelalte acum a fost ok,nu a gresit mingile,a ajuns iar la finalizare si a alergat foarte mult. L-a avut in buzunar pe spurcatul ala.

    Ranocchia 7 A inceput timorat,mingi lungi,degajari,precipitare,dupa care a jucat din ce in ce mai bine.

    Juan 7 Evolutie in sfarsit buna,cand Vucinic si Tevez erau cu spatele la poarta,Juan era ca o stanca in spatele lor,nu i-a lasat sa se intoarca cu fata la poarta,a fost sigur pe el iar ce-a scris dupa meci pe twitter - IDOL!

    Campagnaro 9 Fabulos! In primele 2 etape l-am votat pe Ricky omul meciului,de data asta l-am votat pe Hugo. Deci omul asta e peste tot,nu conduce doar apararea ci toata echipa,lupta pentru fiecare minge ca si cum ar fi singura minge pe meci pentru care ar trebui sa lupte.

    Jonathan 1 Deci sunt cat se poate de serios,toate mingile inapoi,pase de 2m lateral si inapoi,0 centrari in careu,0 driblinguri,Asamoah l-a decapitat,faza ofensiva 0,faza defensiva 0,nu stie sa stea in teren,nu stie nimic. Dupa ce ca e boul baltii,a mai si comis-o la gol,pai cum D-zeii ma-sii sa stea ba in teren in halul ala? Cum sa ii dai unui jucator poarta cand ala e in 16m? Dupa ce esti invatat la 5-7 ani cum se loveste mingea,cand antrenorul te pune in teren,prima regula pentru un fundas e sa nu dai poarta atacantului. La finalul meciului mai are si nerusinarea sa spuna de Campagnaro ca a avut parte de vina la gol. Inainte pierdeam puncte importante pe mana lui Chivu acum asta i-a luat locul.

    Cambiasso 7 Experienta lui Cuchu s-a vazut in meciul asta,a recuperat o multime de mingi,a pornit excelent o gramada de contraatacuri. Pare mai bun de la meci la meci.

    Guarin 4 Cateodata mintea ii sta in loc,nu mai gandeste,pare pierdut. A fost punctul slab al Interului la mijlocul terenului.

    Taïder 7 A inceput timorat dupa cateva pase reusite a prins incredere si l-a tocat marunt pe Vidal. In momentul asta avem 2 copii super valorosi pe aceeasi pozitie.

    Alvarez 7 Asta a fost testul de maturitate si la trecut cu brio. Sezonul asta ne-am ales cu un nou super fotbalist :)

    Palacio 7 Senzationala daruirea,a alergat si s-a luptat cu jegurile alora din aparare ca si cum ar fi fost o finala de CL.

    Icardi 7 Acestui nou Cruz cred ca ii plac batranele zdrente,le penetreaza mereu.

    Kovacic 5 Nu e el!

    FORZA RAGAZZI!

  • WTF says:

    desi a fost putin timorat la inceput ... imi place Taider ... il vreau titular meci de meci ...

    daca nu avem iar parte de arbitraje execrabile si accidentari s.ar putea sa avem o sansa la podium ... oricum ... sunt mult mai optimist dupa meciul de sambata decat eram dupa numirea lui Mazzarri ...

    FORZA INTER !

  • WTF says:

    ... probabilitatea ca Jonathan sa faca 3 meciuri bune ... este aproape nula ... :))

    ... defapt ce vb. eu de 3 meciuri ... 2 meciuri ... 1 meci ...

  • deki says:

    WTF@ http://www.fcinternews.it/in-primo-piano/juan-e-gli-interisti-storia-d-amore-che-emozioni-merito-vostro-se-127058

  • Anonim says:

    Corect si pertinent comentariul tau IONUT;cu juve a fost testul sa vedem unde ne situam,ei cu napoli sunt cei mai in forma la acest debut.Un lucru clar subliniat si de altii avem un antrenor.

    tutti66

  • GxG says:

    mi a placut mult interul mult mult ... rezultat bun si echitabil, hugo daca o tine tot asa, inca o data, rar am vazut asa un jucator..monstru..bravo baieti si hai cu wallace si poate deveni perfect

  • ovi jeco says:

    BANC Un magar invita un porc sa vada un meci din Champions League.Ajungand acasa la magar porcul vede pe pereti mai multe postere cu fotbalisti precum si unul cu o zebra si il intreaba pe magar: Cine-i zebra asta? la care magarul ii raspunde porcului: Sunt eu cand jucam la Juventus.

Leave a Reply