follow

PREVIEW INTER - JUVENTUS

Un Derby d'Italia care se joacă în etapa a treia, la mijlocul lunii septembrie, cu cele două rivale având punctaj maxim. Poate prea devreme, cel puţin pentru Inter. Dar chiar dacă întâlnirea din această seară (ora 19, în direct pe Digi Sport 1 şi Dolce Sport 1) nu are un caracter decisiv, încărcătura rămâne aceeaşi.



-De două ori în istoria Seriei A un Inter - Juventus s-a jucat atât de devreme, de fiecare dată la Milano şi într-o zi de 17 septembrie. În 1939, în chiar prima etapă, şi în 1989, în runda a cincea. În ambele ocazii, nerazzurri au câştigat, 4-0 şi 2-1. Sigur că acest lucru nu înseamnă absolut nimic, dar inevitabil îţi aminteşti de celebrul proverb italian „non c'e due senza tre”.

-Continuitate. Este un cuvânt pe care Walter Mazzarri l-a repetat de multe ori în conferinţa de presă de ieri. Antrenorul nerazzurrilor a spus că, mai mult decât rezultatul, îl interesează ca echipa sa să confirme prestaţiile bune din startul sezonului. „O echipă nu poate fi judecată din prisma unui meci, cu o floare nu se face primăvară. Anul trecut, Inter a bătut-o pe Juventus, dar apoi ştim cum s-a terminat. Eu prefer să găsesc o anumită constanţă. Vreau să văd din nou ceea ce am văzut în primele două partide de campionat, dar cu mai puţine erori”.

-Aşteptând ca echipa să asimileze complet filosofia şi schemele sale, foarte probabil că Mazzarri va prefera din nou o abordare prudentă. Inter a reuşit în primele meciuri ale sezonului să regăsească un echilibru care anul trecut părea definitiv pierdut, iar baza acestui reviriment îl reprezintă apărarea. În primele două etape, nerazzurri au permis adversarilor să tragă doar trei şuturi pe poarta lui Handanovic (nouă în total), şi au recuperat 56 de baloane, lider la acest capitol fiind Campagnaro (8). Argentinianul confirmă astfel că este liderul unei apărări care oferă mai multă siguranţă decât în stagiunea precedentă. Dar secretul acestei solidităţi este faptul că Mazzarri a reuşit să creeze în scurt timp o echipă scurtă, 32,9 metri, faţă de 36,7 Juventus. Densitate mare la mijloc, iar Alvarez are un mare merit pentru asta, şi linii compacte, dificil de penetrat. La fel de adevărat este că adversarii întâlniţi până acum sunt departe de valoarea bianconerilor. Echipa lui Conte a avut o posesie medie de peste 65%, beneficiază de cea mai bună linie de mijloc din Serie A şi, în plus, şi-a găsit punctul de referinţă în atac, în persoana lui Carlos Tevez. Privind aceste cifre, este evident că meciul din această seară este un test pentru ambele echipe în egală măsură.

-Milito revine printre convocaţi după exact şapte luni de la teribila accidentare la genunchi, dar sunt şanse minime să-l vedem pe teren chiar şi pentru câteva minute. Mazzarri a explicat de ce: „Diego se simte bine, dar este la 50-60% din potenţial. Vom vedea dacă este nevoie de el, însă ştim cu toţii că este necesar să-şi regăsească ritmul, iar astfel de meciuri nu sunt ideale pentru acest lucru”.

-Taider sau Kovacic? Este singura dilemă a lui Mazzarri în privinţa echipei de start. Jucătorul adus de la Bologna este favorit pentru a juca din primul minut. În primul rând, pentru că se potriveşte mai bine strategiei antrenorului pentru acest meci. În al doilea rând, pentru că mijlocaşul croat a lipsit o perioadă lungă şi nu a asimilat complet noul rol pe care i-l pregăteşte fostul tehnician al lui Napoli.

-Un aspect pe care s-a bătut foarte mult monedă în zilele premergătoare meciului a fost că Inter are şansa de a o detrona pe Juventus din postura de lider al clasamentului din Serie A după mai mult de 500 de zile. Toate bune şi frumoase, doar că bianconeri nu au fost pe primul loc în acest sezon. Ba mai mult, elevii lui Conte nu au fost nici măcar peste nerazzurri în ierarhia din Italia. Napoli, Inter, Roma şi Fiorentina au, la fel ca şi Juventus, punctaj maxim, dar stau mai bine la golaveraj.

-În aceeaşi notă, cu două zile înaintea meciului, preşedintele federaţiei italiene a declarat într-un interviu pentru Tuttosport, că este fanul lui Juventus. Bad timing! Despre neaşteptata ieşire a lui Moggi, care a ameninţat din nou cu dezvăluiri incendiare legate de Calciopoli, nici nu mai are rost să vorbesc. A devenit ceva cotidian în preajma unui duel între Inter şi Juventus. Unde eşti tu, Jose?

-Arbitrul meciului va fi Daniele Orsato, aflat la primul Derby d'Italia din carieră la centru. Anul trecut, la victoria cu 3-1 de la Torino, a fost unul dintre arbitrii adiţionali şi a semnalizat faultul asupra lui Milito în urma căruia nerazzurri un primit penalty şi au egalat. Din fericire, zvonurile care spuneau că meciul va fi arbitrat de "prietenul" Gianluca Rocchi nu s-au confirmat. Ar fi fost un motiv de tensiune în plus.

-În cronica meciului câştigat la Catania în urmă cu două săptămâni scriam asta:

Partida cu Juventus de peste două săptămâni ne va arăta şi mai bine unde suntem în acest moment. Dincolo de rezultat, pe care îl dorim cu toţii favorabil, mai important este ca Inter să-şi continue progresul, să arate că, împotriva pronosticurilor, poate avea un cuvânt de spus la vârf şi să confirme asimilarea filosofiei lui Mazzarri. O victorie nu trebuie să ne facă să ne pierdem echilibrul, iar un eşec nu trebuie să ne arunce în braţele deznădejdii

Rămâne cum am stabilit. Nici nu ştiu de când nu am mai aşteptat un Inter - Juventus atât de calm. Cu siguranţă, însă, că cele 90 de minute le voi trăi la fel de intens ca de obicei. O înfrângere ar confirma că încă suntem departe de ceea ce ar trebui să fim. O victorie nu mi-ar schimba foarte mult această părere. Dar ar arăta că suntem pe drumul cel bun. Plus că nu mai este nevoie să spun ce înseamnă să-i baţi pe marii rivali. Mai ales atunci când nu ţi se dă aproape nicio şansă. Avem mai mult de câştigat decât de pierdut în seara asta, indiferent de ceea ce a spus Conte ieri.

-Forza INTER!

LOTUL PENTRU MECIUL CU JUVENTUS

Portari: Samir Handanovic, Luca Castellazzi, Juan Pablo Carrizo

Fundaşi: Jonathan, Juan Jesus, Marco Andreolli, Hugo Campagnaro, Wallace, Andrea Ranocchia, Walter Samuel, Alvaro Pereira, Rolando, Yuto Nagatomo

Mijlocaşi: Mateo Kovacic, Ricky Alvarez, Fredy Guarin, Zdravko Kuzmanovic, Esteban Cambiasso, Saphir Taider

Atacanţi: Ishak Belfodil, Rodrigo Palacio, Mauro Icardi, Diego Milito

Echipa probabilă: Handanovic - Campagnaro, Ranocchia, Juan Jesus - Jonathan, Guarin, Cambiasso, Taider, Nagatomo - Alvarez - Palacio

By Ionut Tataru with 64 comentarii

64 comentarii:

  • mirifiq says:

    „O echipă nu poate fi judecată din prisma unui meci, cu o floare nu se face primăvară. Anul trecut, Inter a bătut-o pe Juventus, dar apoi ştim cum s-a terminat. Eu prefer să găsesc o anumită constanţă. Vreau să văd din nou ceea ce am văzut în primele două partide de campionat, dar cu mai puţine erori”. VAI ! cu cat il ascult mai mult cu atat imi place mai mult antrenorul mazzari :) FOORRRZZAAAA RAGAZZZIII !!!!!! merdaa gobbi

  • deki says:

    http://www.youtube.com/watch?v=VzwtdDwiF18

    Un video motivational pentru baietii care traiesc orice meci al Interului cu intensitate maxima :)

  • deki says:

    Cred ca l-am vazut de 10 ori azi,partea mea favorita de la min 2:45 cu acele titluri pe prima pagina din ziare,de-a dreptul fabulos :)

  • deki says:

    Taider a intrat foarte bine in meciuri,Kova a jucat slab in ambele meciuri,probabil nu e obisnuit cu noua pozitie ori nu e refacut complet. Si eu tot cu Taider incepeam azi.

  • seby says:

    Official starting elevens Inter-Juventus

    INTER: Handanovic; Campagnaro, Ranocchia, Juan Jesus; Jonathan, Guarin, Cambiasso, Taider, Nagatomo; Alvarez; Palacio;

    Bench: Castellazzi, Carrizo, Andreolli, Belfodil, Icardi, Kovacic, Kuzmanovic, Wallace, Milito, Samuel, Pereira, Rolando
    Coach: Walter Mazzarri

    JUVENTUS: Buffon; Chiellini, Barzagli Bonucci; Asamoah, Pogba, Pirlo, Vidal, Lichsteiner; Vucinic, Tevez;

    Bench: Storari, Citti, Ogbonna, De Ceglie, Giovinco, Peluso, Llorente, Motta, Padoin, Quagliarella, Isla
    Coach: Antonio Conte


    oh boy, oh boy, ma uit la duelul dintre liniile de mijloc, mi-l imaginez adica, si-mi vine sa-mi rod unghiile de teama

    FORZA RAGAZZI!

  • deki says:

    Campagnaro fabulos in prima repriza,Cambiasso foarte bun,Taider emotiv,Guarin pamant,Juan si Ranocchia parca joaca cu frica dar se descurca,Palacio singur in atac,Ricky incearca,Jonathan isi revine la forma care l-a consacrat.

    Daca ne aparam si ne multumim cu 0-0,o sa luam bataie. Jucam acasa,jucam cu spurcatii,hai sa-i invingem!

    DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAI !!!

  • seby says:

    Se poate castiga cu ceva noroc desi Juve ataca mai decis, aduc mai multi oameni in fata pe atac. Ceva mai mult ajutor pt Palacio n-ar fi rau insa nu-i o decizie usoara sa risti catusi de putin. caci un mic amanunt poate decide meciul, orice farama de greseala. Mai multa atentie la preluari si pase simple, s-a pierdut mingea prea facil in unele faze fara repercursiuni insa. Sunt curios ce va decide Mazzarri. FORZA INTER!

  • seby says:

    Alvarez joaca muuult prea departe de poarta si nu reuseste sa patrunda neam, 2 varfuri zic

    ah, ete si Mazzarri :)

  • deki says:

    GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! ICAAAAAAAAAAAAAAARDIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII !!!!

    MAMMA MIA RICKY,IDOLO,IDOLOOOOOOOOOOO!!!!

  • radurizan says:

    Ba mie imi plac ce vad la inter.Bravo mister!!!!nu conteaza acum ca am pierdut 3 puncte acum din cauza lipsei de experienta al unor jucatori,conteaza faptul ca avem o echipa care creste de la meci la meci si un antrenor grande!

  • Ibrahim says:

    1 punct castigat sau 2 pierdute?
    De parca nu se stia de problema de pe partea dreapta. Ma rog...nu au avut bani multi, insa inspiratia a fost sub nivelul marii. Unui antrenor ca Mazzarri TREBUIE sa ii aduci jucatori de banda cel putin decenti. Am ramas cu plomba asta de Jonathan... si nu e vorba doar de greseala de la gol. E vorba de el ca jucator. Si prefer sa nu continui...
    Acum asta e. Mergem mai deaprte. Puteam castiga azi.

  • tibi says:

    Bravo ba Ionatane, ne-ai pierdut 3 puncte.

    Ce suporteri infocati ai lui jube sunt aia de la digi, a trebuit sa pun pe mut.

  • deki says:

    In primul rand nu am pierdut 3p,maxim 2 :)

    In al doilea rand,eu unul sunt mandru de baietii astia cum au jucat azi,mai ales in repriza secunda. In afara de handicapatul de pe dreapta toti au facut un meci cel putin bun.

    Suntem pe strada cea buna,iar Mazzarri se pare ca stie toate strazile :)

  • ovi jeco says:

    pacat ca nu am castigat,insa aratam mult mai bine decat sezonul trecut.Ne batem la scudetto bravo baieti.

  • deki says:

    http://www.fcinternews.it/news/jonathan-gol-di-vidal-tra-me-e-hugo-a-andata-cosa-127011

    Da-te ca handicapatu' l-a bagat pe Campagnaro in sedinta!

  • Ibrahim says:

    Mai are si tupeu sa faca declaratii. Capul in pamanat bah cizma si pune-te pe treaba.
    Cred ca se vedea cel mai bun dupa assistul ala pentru Nagatomo (centrarea aia deviata, de fapt el a vrut sa o dea asa -asta a gandit el in capul lui de fotbalist de clasa mondiala).

  • seby says:

    desi sunt calm simt furnicaturi de nerabdare sa vad ce si cum despre 11m-ul dat lui milan, o surpriza de proportii evident

  • GxG says:

    am o intrebare la voi...aveti vreo informatie exacta sau macar aproximativa cu privire la revenirea lui javier ? :)

  • seby says:

    Nu am citit nimic de curand despre, banuiesc ca mai devreme de noiembrie n-are cum da' nu vorbim despre un simplu om aici :)

  • GxG says:

    pe mine personal ma intereseaza tare ce se intampla acolo in dreapta,pentru ca de cel putin 3 ani nu mi a mai placut asa mult ce vad in rest , si cu javier acolo sau de ce nu, wallace, pt mine ar tinde spre perfectiune in conditiile in care suntem la ora actuala, in conditiile in care se afla clubul la ora actuala

Leave a Reply