follow

PREVIEW SASSUOLO - INTER

Echipa care nu a lipsit niciodată din Serie A (astăzi va juca meciul cu numărul 2.700 în campionat) întâlneşte o debutantă în prima ligă italiană. Pe hârtie, meciul de la Reggio Emilia (ora 13:30, în direct pe Digi Sport 2 şi Dolce Sport) este cel mai dezechilibrat din acest weekend în campionatele importante ale Europei.



-După primele trei etape, în care nu a obţinut vreun punct şi a marcat un singur gol, Sassuolo pare deja primul nume despre care se vorbeşte atunci când vine vorba de echipele care vor retrograda la finalul sezonului. La fel de adevărat este însă faptul că, în ultimii ani, Inter a suferit în astfel de partide. Este suficient să amintesc că Novara şi Siena au luat câte 6 puncte nerazzurrilor în precedentele două ediţii de campionat. Mazzarri poate schimba şi acest trend.

-După ce a obţinut promovarea istorică în Serie A, patronul formaţiei din Emilia-Romagna, Giorgio Squinzi, anunţa că, din postura de fan al celor de la Milan, marele său vis este să o învingă pe Inter. Motiv suficient pentru a deveni antipatic fanilor interişti, care i-au urat în cor să se întoarcă de unde a venit. Nerazzurri pot contribui la asta şi să continue parcursul bun din debutul sezonului.

-Meciul cu Sassuolo vine la finalul unei săptămâni agitate, în care s-a vorbit mai mult despre cedarea clubului decât despre fotbal. Moratti a declarat că nu există încă un acord cu Thohir din acest punct de vedere, dar a lăsat de înţeles că schimbarea este inevitabilă. Cu toate acestea, Il Presidente a fost prezent la antrenamentul de ieri, a discutat cu echipa câteva minute, iar astăzi este aşteptat să se afle în tribună. Ultima oară când numărul 1 nerazzurro a văzut pe viu un joc în deplasare a fost în martie 2012, la 2-0 cu Chievo.

-„Nu-l cunosc pe Thohir şi sunt chestiuni care nu mă privesc în mod direct. Am lucruri mai importante la care să mă gândesc”, a spus Mazzarri la conferinţa de presă de ieri. Unul dintre aceste lucruri este felul în care Inter va gestiona cele trei meciuri care urmează în următoarele opt zile, printre care şi cel cu Fiorentina de joi. Deşi presa a speculat că împotriva lui Sassuolo ar putea apărea câteva schimbări în echipă, Mazzarri pare să gândească altfel: „Cei care au jucat până acum au răspuns bine. În special la început, când antrenorul caută să ofere o anumită organizare, este de preferat să se schimbe cât mai puţin posibil”. Cu alte cuvinte, aproape sigur, vom revedea primul 11 din Derby d'Italia.

-Continuitate. Un cuvânt des folosit de Mazzarri înaintea meciului cu Juventus şi o idee care rămâne valabilă şi pentru partida cu Sassuolo. Poate chiar mai mult decât în urmă cu o săptămână.

-Forza INTER!

LOTUL PENTRU MECIUL CU SASSUOLO

Portari: Samir Handanovic, Luca Castellazzi, Luca Maniero

Fundaşi: Jonathan, Juan Jesus, Marco Andreolli, Hugo Campagnaro, Wallace, Andrea Ranocchia, Walter Samuel, Alvaro Pereira, Rolando, Yuto Nagatomo

Mijlocaşi: Mateo Kovacic, Ricky Alvarez, Fredy Guarin, Zdravko Kuzmanovic, Esteban Cambiasso, Saphir Taider, Patrick Olsen

Atacanţi: Ishak Belfodil, Rodrigo Palacio, Diego Milito, Mauro Icardi

Echipa probabilă: Handanovic - Campagnaro, Ranocchia, Juan Jesus - Jonathan, Guarin, Cambiasso, Taider, Nagatomo - Alvarez- Palacio

By Ionut Tataru with 44 comentarii

44 comentarii:

  • FORMAZIONI UFFICIALI

    SASSUOLO (4-5-1): Pomini; Gazzola, Rossini, Acerbi, Ziegler; Schelotto, Kurtic, Magnanelli, Chibsah, Missiroli; Floro Flores.
    A disposizione: 79 Pegolo, 22 Rosati, 2 Pucino, 3 Longhi, 5 Antei, 10 Zaza, 11 Alexe, 14 Masucci, 20 Bianco, 21 Laribi, 24 Marzorati, 70 Farias.
    All.: Eusebio Di Francesco

    INTER (3-5-1-1): Handanovic; Campagnaro, Ranocchia, Juan Jesus; Jonathan, Guarin, Cambiasso, Taider, Nagatomo; Alvarez; Palacio.
    A disposizione: 12 Castellazzi, 6 Andreolli, 7 Belfodil, 9 Icardi, 10 Kovacic, 17 Kuzmanovic, 18 Wallace, 22 Milito, 25 Samuel, 31 Pereira, 35 Rolando, 90 Olsen
    All.: Walter Mazzarri

    Arbitro: Carmine Russo

  • Slayer says:

    Cat pot sa ma oftic ca nu pot vedea meciul. Felicitari. O repriza magica. Nu ma asteptam sa-i tavalim asa bine in 35 min.

  • Ionut says:

    Seby, milă? Neah, preşedintele lui nici nu promovase bine şi era tare-n gură... Lasă să vadă cum e cu băieţii mari! :))))))

  • seby says:

    Ba, mi-a adus aminte, ce om, ce inspiratie!! Obsevasi ca l-ai prins pe Taider la Fantasy 'catzash! Altfel sa mor de'nteleg cum se puncteaza acolo, d' nici n-am chef sa ma muncesc sa inteleg :)

  • deki says:

    Taider diplomatico: "Il gol? La tocca un pò il difensore.

    Asta ca sa vada toata lumea cum face puncte Ion.

  • ovi jeco says:

    bravo baieti.Nu imi amintesc sa mai fi batut pe cineva in halul asta,parca pe vremea lui Ganz su Branca am batutcred ca pe Cremonese sau Padova cu 8-2

Leave a Reply