follow

CINCI LUCRURI PE CARE LE AŞTEPT DE LA NOUA CONDUCERE

Image and video hosting by TinyPic

Prezenţă mediatică - Este un capitol la care Inter a suferit teribil după plecarea lui Jose Mourinho. Mă aştept ca lucrurile să se schimbe, mai ales că Erick Thohir conduce un trust de presă şi cunoaşte bine acest aspect, unul foarte important în fotbalul italian. Asta nu înseamnă că trebuie să-l vedem zilnic în faţa microfoanelor, dar cu siguranţă clubul are nevoie de o prezenţă mediatică mai mare decât în ultimii ani. Cred că un bun început ar fi o conferinţă de presă a noilor acţionari, în care aceştia să-şi prezinte ideile şi planurile pe care le au, în special pentru a mai tăia din elanul jurnaliştilor italieni care se îngrămădesc în aceste zile să facă tot felul de scenarii în ceea ce priveşte viitorul Interului.

Un proiect pentru un nou stadion - Ştiu ce înseamnă Giuseppe Meazza pentru istoria clubului, la fel cum ştiu că mulţi ar prefera ca Inter să continue să joace acolo. Dar devine tot mai evident pentru toată lumea că legendara arenă milaneză nu mai corespunde normelor din fotbalul actual. Dacă vrem într-adevăr să trecem la nivelul următor, construirea unui nou stadion este necesară. El ar oferi mai multe posibilităţi economice şi un asemenea pas s-ar putea dovedi decisiv în dezvoltarea ulterioară a clubului.

Valorizarea propriilor talente - Inter, ca de altfel întregul fotbal italian, nu mai are forţa de a lupta în mercato cu bogaţii Europei. Dar asta nu înseamnă că nu există alte căi de a reveni în prim-planul competiţiilor europene. Modelul Borussia Dortmund este cel mai bun exemplu. Finalista ultimului sezon de Liga Campionilor s-a aflat, în urmă cu un deceniu, într-o situaţie şi mai dificilă decât cea actuală a nerazzurrilor. Baza revenirii galben-negrilor a reprezentat-o propria academie de tineret, care a adus nu doar rezultate, ci şi beneficii economice. Una dintre moştenirile lăsate de Moratti este un excelent centru de tineret. Să nu uităm că şapte jucători din lotul Under-21 al Italiei care a jucat finala ultimului European au fost crescuţi de Inter, iar în 2012, echipa Primavera a câştigat prima ediţie din NextGen Series. În acelaşi timp, noul sezon din Serie A a arătat că o parte dintre jucătorii împrumutaţi de Inter pot deveni certitudini (pe Bardi, de exemplu, îl putem considera deja una dintre ele). Un bun punct de plecare.

Meritocraţie - Unul dintre păcatele lui Moratti, care l-a împiedicat să aibă şi mai mult succes, a fost acela că s-a comportat prea des ca un domn. Ca un tată protector. Astfel, oameni care ar fi trebuit să plătească cu postul pentru eşecurile sportive, dar şi economice (Gabriele Marcotti a remarcat că, în perioada 2006-2010, una în care Inter a câştigat tot ce se putea câştiga, veniturile comerciale ale clubului au crescut cu mai puţin de două milioane de dolari) au rămas în funcţie. Ca să nu mai amintim de generozitatea lui Il Presidente faţă de unii dintre jucători, fără ca aceştia să întoarcă favorul. În schimb, mereu a plătit antrenorul. Prea des, aş adăuga. Faptul că noii acţionari sunt oameni de afaceri ar trebui să schimbe aceste lucruri. Poate e puţin forţată comparaţia, dar angajaţii Interului vor face o tranziţie ca cea de la stat la patron. Thohir şi asociaţii săi nu sunt interişti, ei preiau o afacere care nu merge foarte bine şi vor să o repună pe picioare. Iar pentru asta s-ar putea să taie în carne vie atunci când rezultatele nu se văd. Aşa cum e şi normal, de altfel.

Pasiune - Ok, oameni de afaceri, dar un club cum e Inter nu poate fi condus dacă nu există pasiune. Pentru tot ceea ce înseamnă el, pentru istoria sa, pentru tradiţia sa, pentru oamenii care l-au reprezentat de-a lungul timpului. Fotbalul s-a dezvoltat până la un nivel în care s-a transformat într-o adevărată industrie, dar ceea ce îl face să funcţioneze şi să rămână sportul numărul 1 al lumii este pasiunea din jurul său. Din acest punct de vedere, noii acţionari pot învăţa câte ceva de la Moratti.

Sursa foto: allmyfootballnews.com

By Ionut Tataru with 3 comentarii

3 comentarii:

  • seby says:

    Fain articolul lui Marcotti, eu de ex habar n-aveam ca lui Kanu i s-a marit salariul de 2 ori. Bine, stiam ca s-a ocupat MM de plata operatiei/lor insa mi se pare ireal sa-i mai maresti si salariul avand in vedere ca a fost vandut fara sa apuce a juca indeajuns sa justifice. Si fapte de genul asta sunt cu zecile banuiesc. Marinimia asta nejustificata trebuie sa dispara imediat, incompetenta taxata drastic pt ca nu ne mai permitem giumbuslucuri d'astea. Iar un stadion nou mi se pare o chestiune primordiala.

    Astept declaratii serioase de la baietii astia din Indonezia, suntem cu totii curiosi despre ce e'n capul lor despre jucaria noua.

  • Anonim says:

    1- Bonolis ?
    2-stadionul e mai mult decat necesar,oricum majoritatea stadioanelor din italia sunt invechite,iar acesta ar putea produce si bani si sa devina un nou templu.
    3-Academie avem dar antrenor sa-i puna in valoare nu am avut,cel mai bun ex Stramacioni
    4-Prefer un gentelman,decat panarame gen zamparini,sau gaucci sau si mai rau agnelli
    5-E o zicala milan e un moft,juve e afacere,INTER e iubire.
    Ma ingrijoreaza tot felul de personaje ce sunt in discutie sunt propuse se autopropun ptr antrenor,staff,director sportiv(corvino,oriali) parca vin ca mustele la pessos

    tutti66

Leave a Reply