follow

CINCI REVELAŢII INTERISTE ÎN DEBUTUL SEZONULUI

Scriam la începutul actualului sezon că niciodată în ultimii 20 de ani Inter nu a început o stagiune cu un lot atât de puţin competitiv şi lipsit de un adevărat fuoriclasse (exceptându-l pe Handanovic). Nu mi-am schimbat părerea după doar şase etape şi o victorie în Cupă împotriva unui adversar din Serie B. Rezultatele bune din această perioadă se datorează antrenorului şi, oricât de clişeu este, forţei grupului. În aceste condiţii, ar fi poate nedrept să vorbim despre individualităţi, dar este evident că unii jucători s-au remarcat mai mult decât alţi colegi de-ai lor. Iar atunci când cei în cauză reuşesc să ne surprindă plăcut, merită o discuţie separată.

Image and video hosting by TinyPic

Hugo Campagnaro - Despre venirea lui la Milano se ştia încă din ianuarie, atunci când a intrat în ultimele şase luni de contract la Napoli şi a ales să semneze pentru Inter. Mulţi, printre care şi subsemnatul, au avut dubii că un fotbalist de 33 de ani, transferat gratis, ar putea avea un impact important. S-a trecut prea uşor peste faptul că argentinianul este totuşi internaţional, că are o experienţă împortantă în Serie A, începută în 2002, la Piacenza, şi continuată la Sampdoria şi Napoli, şi că, în sezonul trecut, a fost inclus în echipa ideală a campionatului italian. Mai mult decât atât, a lucrat alături de Walter Mazzarri la precedentele două cluburi pentru care a jucat, reprezentând practic prelungirea antrenorului pe teren.

Meciurile amicale din intersezon au oferit un prim răspuns favorabil, dar ceea ce conta erau evoluţiile din oficiale. Nici aici Campagnaro nu a dezamăgit. Ba din contră, a devenit imediat liderul unei defensive care anul trecut a scârţâit din toate încheieturile şi care, ca un întreg, este una dintre revelaţiile începutului de campionat. Cifrele celui care a fost deja poreclit de fani Hugo Boss sunt impresionante: 3,6 tacklinguri pe meci (lider printre interişti), 3,6 intercepţii (locul 2, după Juan Jesus), 5,6 respingeri (primul loc), o pasă decisivă şi o medie a paselor reuşite de 91,3% (capitol la care este depăşit doar de Kovacic). Cifrele nu spun însă întreaga poveste. Pentru că argentinianul joacă cu o dezinvoltură care i-ar putea face pe mulţi să creadă că evoluează în nerazzurro de câţiva ani, nu de câteva luni. Probabil că, judecând după raportul calitate-preţ, este transferul sezonului în Italia până acum.

Yuto Nagatomo - În primele două sezoane şi jumătate petrecute la Inter, micuţul japonez a alternat prestaţiile bune cu cele mai puţin reuşite. Mult mai folositor în atac decât în apărare, niponul şi-a developat în multe ocazii limitele tactice, iar echipa a avut de suferit din acest motiv. Însă sosirea lui Mazzarri l-a schimbat.

Fostul antrenor al lui Napoli a reuşit să-l disciplineze tactic (deşi încă mai este de lucru din acest punct de vedere), iar sistemul folosit de tehnicianul toscan, acelaşi în care joacă la naţionala Japoniei, îl avantajează. Cu două goluri marcate, trei pase decisive şi o medie de 1,8 şuturi pe meci (locul 3 între interişti, după Guarin şi Palacio), Nagatomo este unul dintre liderii Interului în startul de sezon. Dacă va reuşi să-şi îmbunătăţească cifrele şi în plan defensiv (1,2 tacklinguri, 1 intercepţie şi 0,8 respingeri) atunci va deveni cu adevărat o piesă importantă în următorii ani.

Saphir Taider - La finalul unei veri în care s-a vorbit insistent despre transferul lui Nainggolan, pentru care preşedintele lui Cagliari a stabilit un preţ prohibitiv, Inter s-a consolat cu franco-algerianul adus în Italia de Bologna. Mijlocaşul de 21 de ani a fost preferat pentru polivalenţa sa, care îi permite să joace pe orice post în linia mediană şi pentru talentul său, observat încă de la primele apariţii în Serie A. Totuşi, puţini i-au dat şanse să se impună imediat ca titular. De altfel, nici nu a început sezonul din această postură.

În prima etapă, cu Genoa, Mazzarri l-a ales pe Kuzmanovic pentru a completa trio-ul central cu Guarin şi Cambiasso, iar în meciul următor, la Catania, antrenorul nerazzurrilor a mers pe mâna lui Kovacic. Problemele fizice ale croatului i-au permis lui Taider să intre pe teren, iar acesta nu a dezamăgit. Evoluţii bune şi foarte bune în Sicilia şi cu Juventus şi o prestaţie excelentă în victoria cu 7-0 în faţa lui Sassuolo, în care a şi marcat primul gol pentru Inter.

Revenirea lui Kovacic pune sub semnul întrebării titularizarea sa viitoare, dar ţinând cont de perioada slabă a lui Guarin, Taider va beneficia cu siguranţă de şanse în continuare. Îl ajută şi cifrele: 1 gol, 1,4 şuturi pe meci, o medie a paselor de 90,1% (locul 3, după Kovacic şi Campagnaro) şi 2 tacklinguri pe meci. Fără a uita de faptul că este o prezenţă importantă din punct de vedere fizic.

Ricky Alvarez - Probabil că argentinianul ar merita un articol separat, pentru că talentul său indiscutabil a explodat efectiv sub conducerea lui Mazzarri, după doi ani în care fanii au aşteptat să-l vadă la potenţial maxim, nu doar frânturi din ceea ce are de oferit.

Diferenţa dintre Alvarez din precedentele două sezoane şi cel de acum este făcută de încredere şi de continuitate în evoluţii. De asemenea, aspectul fizic, pe care Mazzarri a insistat foarte mult în pregătiri, este foarte important. Argentinianul nu are o contribuţie esenţială doar în ofensivă (două goluri, trei pase decisive, 1,7 şapte şuturi pe meci, 89,3% pase reuşite, 5,2 driblinguri pe meci), ci şi în defensivă (3,2 tacklinguri pe meci, capitol unde este depăşit doar de Campagnaro, Juan Jesus şi Cambiasso, 0,5 intercepţii, 0,5 respingeri).

Cifrele lui Ricky sunt cu adevărat impresionante şi confirmă progresul său. Dar, la fel ca şi în cazul lui Campagnaro, ele nu spun totul. Prestaţiile sale sunt cele ale unui lider, un jucător capabil să tragă echipa după el şi să facă diferenţa în momentele decisive. Dacă va continua în acest fel, o să putem spune că a meritat să-l aşteptăm doi ani.

Image and video hosting by TinyPic

Mauro Icardi - Este singurul din această listă care nu a început vreun meci ca titular. Cu toate acestea, are două goluri marcate, iar atunci când a intrat pe parcurs, jocul Interului s-a schimbat de fiecare dată. Prezenţa sa a ajutat jocul nerazzurrilor în momentele dificile, pentru că a reprezentat o ameninţare în plus pentru apărările adverse şi le-a permis coechipierilor din avanposturi să beneficieze de un spaţiu de manevră mai mare. Iar faptul că a marcat un gol la fiecare 14 baloane jucate confirmă faptul că Icardi nu are nevoie de foarte mult pentru a trimite mingea în poartă. Convocarea în premieră la naţionala Argentinei, pentru a-l înlocui pe Messi, ar trebui să-i ofere încredere şi motivaţie pentru a continua la fel.

Surse foto: gianlucadimarzio.com, zimbio.com

Statistici via WhoScored

By Ionut Tataru with 10 comentarii

10 comentarii:

  • MishuB says:

    Cred ca ai uitat pe cea mai importanta revelatie - antrenorul (nu am asteptam sa transforme interul asa mult, cel putin pana acum)

    Sa il salveze pe Branca cele 3 trasferuri, Hugo Boss, Taider si Icardi?

  • deki says:

    Eu pe Campagnaro nici titular nu il vedeam,acum e liderul apararii si al echipei.

    Nagatomo in momentul asta e la maxim din potential,raman la parerea ca e un jucator mediocru,pe faza defensiva e foarte foarte slab.

    Taider pare un jucator interesant,are potential mare acum ramane sa vedem daca va creste.

    Icardi a jucat prea putin ca sa imi dau cu parerea,mie imi place si Belfodil.

    Ricky nu e o surpriza pentru mine,eram sigur ca va exploda :)

    Meritul este al lui Mazzarri ca vorbim despre jucatorii astia la superlativ :)

  • GxG says:

    pai oameni, ricky 5.2 driblinguri pe meci ??? .... nu e lider in campionat fara drept de apel cu cifra asta ?? ...foarte fain articolul!

  • boboin says:

    Eu il astept si pe Botta.
    Important este ca anul asta se incearca schimbul de generastii cu jucatori tineri. si talentati,
    Daca Mazari reuseste sa castige titlu(si eu cred asta inca de la inceputul campionatului) are un merit mult mai mare decat Mancini sau Mourinho. :))) curios dar numele incepe tot cu M.
    Are un merit mai mare pentru ca nu are echipele pe care le-au avut cei doi.
    Eu zic ca daca trecem cu bine si de meciul cu Roa o sa mergem bine in continuare.
    Parca Juve nu mai este cea de anul tracut, Milan alterneaza, Napoli nu o sa faca fata pe doua fronturi cu siguranta.

  • boboin says:

    Eu il astept si pe Botta.
    Important este ca anul asta se incearca schimbul de generastii cu jucatori tineri. si talentati,
    Daca Mazari reuseste sa castige titlu(si eu cred asta inca de la inceputul campionatului) are un merit mult mai mare decat Mancini sau Mourinho. :))) curios dar numele incepe tot cu M.
    Are un merit mai mare pentru ca nu are echipele pe care le-au avut cei doi.
    Eu zic ca daca trecem cu bine si de meciul cu Roa o sa mergem bine in continuare.
    Parca Juve nu mai este cea de anul tracut, Milan alterneaza, Napoli nu o sa faca fata pe doua fronturi cu siguranta.

  • Ionut says:

    Napoli stă binişor. Are dublă cu Marseille, din care ar trbui să obţină în cel mai rău caz 4 puncte, şi meci acasă cu Arsenal, în ultima etapă. În momentul ăsta, au şanse mari decât juBe să meargă în optimi :)

  • MishuB says:

    Cred ca tot hotii raman favoriti, chiar daca nu prea mai au jocul de anul trecut. Au un lot foarte bun pe care cu siguranta il vor intari la iarna. Apoi, au cel mai bun mijloc din Seria A. Si sa nu uitam...unde nu reusesc ei ii ajuta nenea cu fluierul...deja sunt 2 meciuri de genu. Sa nu uitam nici de Milan care, la fel, este ajutata. ei ultimele 5 minute din meci le joaca in 12, 13 sau 14.

    Napoli ramane contracandidata principala a lui Juve, insa depinde foarte mult de Hamsik... Merge Hamsik, merge si Napoli.

    Principalul e sa ne vedem de treaba noastra si totul va merge bine.

    Era sa uit de Roma dar astia sunt looseri pe viata..... :))) Nu mai are rost


    Forza inter

Leave a Reply