follow

PREVIEW TORINO - INTER

A fost parcă o pauză de meciuri internaţionale mai lungă decât oricând. În primul rând, pentru că a venit după eşecul categoric suferit împotriva Romei, primul al sezonului, iar în aceste situaţii lucrul cel mai bun este să revii cât mai repede pe teren. În al doilea rând, pentru că în această perioadă s-a semnat acordul care îl face pe Erick Thohir noul acţionar majoritar al clubului. Astfel că meciul cu Torino din această seară (ora 21:45, în direct la Dolce Sport 1 şi Digi Sport 2) va fi primul după aproape 19 ani în care Moratti nu mai este proprietarul echipei.



-Evident, schimbarea de la vârful clubului a fost unul dintre subiectele de discuţie la conferinţa de presă de ieri a lui Walter Mazzarri. „Avem completă încredere în preşedintele nostru. Ştim ce a făcut şi ceea ce vrea să facă pentru Inter, deci indiferent de deciziile pe care le ia, ele sunt în interesul clubului”, a spus tehnicianul nerazzurrilor, înainte de a adăuga că „deocamdată, nu am remarcat nimic diferit. Branca şi Ausilio au fost aici vineri, iar Moratti a sunat. Practic, nimic nu s-a schimbat încă pentru noi”.

-Nici jucătorii nu par afectaţi de evenimentele recente. Într-un interviu pentru Mediaset, Mateo Kovacic a declarat că „aceste lucruri nu ne distrag atenţia, pentru că nu sunt problema noastră. Sunt treburi care îi privesc pe Moratti şi Thohir. Gândurile noastre sunt la Torino”.

-Inter merge pe terenul unei echipe care nu a mai câştigat din etapa a patra (2-1 la Bologna) şi care a înregistrat un singur succes acasă în ultimele zece meciuri, 2-0 cu Sassuolo, în prima rundă din actualul sezon. Dar Mazzarri avertizează că nerazzurri au o deplasare dificilă pe Olimpico: „Ne aşteaptă un meci greu, împotriva unei echipe excelente şi care a câştigat mai puţine puncte decât ar fi meritat în acest sezon. Va fi un alt test important pentru noi, dar am încredere că vom putea avea o evoluţie bună”. Dacă vă întrebaţi de unde ar fi meritat Toro să aibă mai multe puncte, amintiţi-vă de meciurile cu Milan şi Juventus, în care echipa lui Ventura a fost penalizată de arbitraj.

-Meciul se anunţă cu atât mai dificil cu cât Mazzarri nu-i va avea la dispoziţie pe Campagnaro şi Ricky Alvarez, probabil cei mai buni şi cei mai constanţi nerazzurri în debutul sezonului. În special absenţa fostului fundaş al lui Napoli îngrijorează, defensiva interistă clătinundu-se serios în lipsa sa. Şi nu trebuie să uităm că unul dintre adversarii din această seară este Alessio Cerci, actualul lider al marcatorilor din Serie A, cu 6 goluri. În aceste condiţii, nu este exclus ca Samuel să fie titularizat în locul lui Ranocchia, nesigur în ultimele două apariţii, pentru a da apărării un plus de experienţă. Il Muro a răspuns bine în amicalul cu Locarno de săptămâna trecută şi poate fi liderul de care are nevoie defensiva.

Image and video hosting by TinyPic

-În ceea ce priveşte înlocuitorul lui Alvarez, cel mai probabil, acesta va fi Mateo Kovacic. Tânărul croat nu a jucat deloc în spatele atacantului/atacanţilor la Inter, dar a anunţat că este pregătit să o facă: „Îmi place să joc pe orice post la mijloc. Oriunde vrea antrenorul să mă folosească, regista sau trequartista, este în regulă pentru mine

-Mazzarri a încercat să păstreze suspansul în privinţa titularilor, spunând că, pentru meciul cu Torino, doar Jonathan (revenit după accidentare) şi Palacio sunt siguri că vor juca, dar este puţin probabil să avem parte de surprize din acest punct de vedere.

-Inter vine după două etape fără victorie (egal cu Cagliari şi înfrângere cu Roma), astfel că un succes cu Torino este foarte important. Pentru clasament, pentru moral şi pentru ca echipa să-şi continue în linişte progresul. Un nou pas greşit nu va face decât să ridice primele semne de întrebare în privinţa lui Mazzarri şi a proiectului său, punând o presiune şi mai mare asupra nerazzurrilor.

-Forza INTER!

LOTUL PENTRU MECIUL CU TORINO


Portari: Samir Handanovic, Luca Castellazzi, Juan Pablo Carrizo

Fundaşi: Jonathan, Juan Jesus, Marco Andreolli, Wallace, Andrea Ranocchia, Walter Samuel, Alvaro Pereira, Rolando, Isaac Donkor, Yuto Nagatomo

Mijlocaşi: Mateo Kovacic, Fredy Guarin, Gaby Mudingayi, Zdravko Kuzmanovic, Esteban Cambiasso, Saphir Taider, Patrick Olsen

Atacanţi: Ishak Belfodil, Rodrigo Palacio, Mauro Icardi

Echipa probabilă: Handanovic - Rolando, Samuel, Juan Jesus - Jonathan, Guarin, Cambiasso, Taider, Nagatomo - Kovacic - Palacio

Sursa foto: tribunnews.com

By Ionut Tataru with 104 comentarii

104 comentarii:

  • mirifiq says:

    extraordinar va fi un succes! sper din tot sufletul la el si abia astept sa l vad pe kova jucand pe postul pe care imi doresc sa o faca de atata timp.

  • seby says:

    Inca nu inteleg de ce lumea il vrea pe Kovacic ca mijlocas ofensiv. Imi cer scuze :) , eu cred ca unde il asezase Stramaccioni e cel mai ok, jocul lui arata ca ii place mai mult ceva mai spate, ca e facut pt a juca regista. Insa lui Mazzarri nu-i trebuie regista. Si mai banuiesc ca vom juca cu 2 varfuri totusi, cred ca Belfoil va fi pe teren si nu Kova :P

  • Petre says:

    http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/Serie+A/Juventus+l-a+aruncat+in+Anglia+Inter+vrea+sa-l+cumpere+la+iarna+

    Credetei ca e advarat ce a scris digi in articolul asta? Se poate sa vina Pirlo la Inter? Eu cred ca ar fi o achizitie foarte buna chair daca Pirlo e aproape de retragere.

  • Ionut says:

    E de ajuns să citeşti începutul ("Antrenorul Walter Mazzarri a făcut un apel la noul său șef, pentru a întări lotul milanez" - Mazzari nu a avut niciun contact cu Thohir) ca să înţelegi că e o tâmpenie scrisă pe genunchi, pornită de la o speculaţie idioată de pe Goal.

    Deci nu :)))))))

  • Ionut says:

    Seby, word! Kova nu e trequartista. Sezonul ăsta a jucat oriunde, doar unde se simte el mai bine nu. Încep să mă îngrijorez în privinţa lui

  • WTF says:

    ntz ntz ntz ... ma dispera accidentarile astia ... Militto . Campagnaro . Alvarez ... incredibil zau ...

    FORZA INTER !

  • Cosmin07 says:

    desi nu i ok sa vb de rubentus la prev meciului nostru, trebuie sa zic faptul ca montella m a facut fericit..un antrenor SMECHER in sensul bun al cuvantului..stie ce sa le spuna la soldatzei lui

  • FORMAZIONI UFFICIALI:

    TORINO (3-5-2): Padelli; Darmian, Vives, Moretti; D'Ambrosio, Brighi, Gazzi, Farnerud, Pasquale; Cerci, Barreto.
    Allenatore: Ventura.

    INTER (3-5-1-1): Handanovic; Rolando, Ranocchia, Juan Jesus; Jonathan, Guarin, Cambiasso, Taider, Nagatomo; Kovacic; Palacio.
    Allenatore: Mazzarri.

  • deki says:

    INTER (3-5-1-1): Handanovic, Rolando, Ranocchia, Juan Jesus; Jonathan, Guarin, Cambiasso, Taider, Nagatomo; Kovacic, Palacio.

    TORINO (3-5-2): Padelli; Darmian, Vives, Moretti; D'Ambrosio, Brighi, Gazzi, Farnerud, Pasquale; Cerci, Barreto.

    FORZA RAGAZZI!!! Venim la 2p de locul 2.

  • deki says:

    Cica "il bambino" ar fi mijlocasul ofensiv,acum sa vedem :P Daca e copilu' in bulan azi castigam,daca nu......sa speram ca e Palacio :)))))

  • jrubertu says:

    Carizzooooooo! Ce ma enerveaza ca l-o scos pe Kovacic. Guarin e titular tot timpu si face o repriza buna la 5 meciuri. Mazzari e antrenorul, dar vreau mai mult curaj de la el.

  • seby says:

    Daca va intrebati care va fi urmatorul export al Interului, raspuns facil , Kovacic!


    oooo, ete'l pe Taider, mai bun pesemne, e mai musculos :|

  • Ionut says:

    Dap, Kovacic era singurul care putea să care mingea, să facă legătura dintre restul echipei şi Palacio şi care are imaginaţie. Tocmai el a ieşit

  • alex21 says:

    sper ca Mazzari deja regreta inlocuirea lui Kovacic...nu il acuz prea tare fiindca a fost o situatie speciala creata din cauza lui Rannocchia care ne demonstreaza in mod constant ca avem asteptari prea mari de la el dar croatul ar fi fost mult mai util acum decat ceialalti mijlocasi din teren

  • deki says:

    Deci tusierul ala e degeaba pe faza noastra de atac...2 faulturi la 1m de el si nu ridica steagu',fluiera centralul care e la 30m de faza.

  • Ionut says:

    Acum, că mi-a mai revenit culoarea în obraji, să glumim: a fost nevoie să fie eliminat Handanovic pentru ca adversarii Interului să rateze un penalty

  • WooZie says:

    Avem rezerva !!! :)))

    @deki de data asta nu ai nimerit-o, nu sunt beat.. INCA :) dar acuma am ajuns acasa si nu stiam.

  • Petre says:

    Despre noul patron stie cineva ceva? Este aici doar sa faca profit sau vrea sa bage mana si in buzunar si sa ia cativa jucatori buni in vara?

  • WTF says:

    am auzit niste zvonuri cum ca l.ar vrea Mazzarri pe Cannavaro dar dupa ce l.am vazut in meciul cu Roma ... nu.multumesc! :))

  • bodyky says:

    Rosu Handanovic: http://i.minus.com/i8PxLXp0rJqxD.gif

    Penalty: http://i.minus.com/inCxtlnl35NxN.gif

    Gol Farnerud: http://i.minus.com/ibqF95eTak5Okv.gif

    Gol Guaro: http://www.sempreinter.com/2013/10/20/video-golazo-di-guarin/

  • Petre says:

    Mi-ar place sa ia cativa jucatori experimentati dar totusi nu Cannavaro. Eu nu sunt de parere ca echipa trebuie formata numai din jucatori tineri care promit. Eu cred ca ar trebui cumparati jucatori care sunt certitudini acum nu care pot sau nu devein mari jucatori. Prea tanara echipa de acum si neexperimentata. Poate gresesc eu dar asa mi se pare.

  • deki says:

    WTF@ Daca mai stii, eu si la 0-2 cu Palermo am zis ca ii intoarcem. Cred ca si acum intoarcem rezultatul,Torino e de batut si in 10vs11.

  • Petre says:

    Si eu cred ca-i batem. Centreaza japonezu' de doua ori si da Palacio un gol. Avem jucatori mai valorosi decat ai lor.

  • seby says:

    PAZZZZZAAAAAAAAAAAAAAA

    altfel, ati observat cum, de fiecare data in repriza secunda, Mazzarri se controleaza in pantaloni si-si regaseste chestiile?

  • radurizan says:

    jur ca nu mai vreau sa il vad pe acest carizzo la iarna ...cel mai prost portar care a fost la inter vreodata

  • seby says:

    Pacat ba, gol luat prosteste insa rezultatul este echitabil. Ranocchia bidonul, Palacio jucatorul.

  • deki says:

    Alta panarama care da golul vietii cu noi.

    1p castigat pe teren cu om in minus din min 4,cu daruire,munca si determinare,nu 3p castigate cu gol din offside. Noapte buna!

  • seby says:

    Ufff, ma uit pe clasament si observ ce importante erau alea 2 puncte pierdute. Ba, ce pacat, o victorie precum era sa obtinem era importanta din mai multe puncte de vedere.

  • WTF says:

    dp. ce ca.mi luara permisul ne mai egaleaza si Torino in min.90 ... pai da ... mai erau 15 minute din ziua asta de cacao ...

    MERITAM VICTORIA ... batjocurile astia de la Torino au dat un gol dintr.o deviere . unul din penalty si unul dintr.o greseala inexplicabila a lui Carrizo ...

    fuck fuck fuck !!!

  • Cosmin07 says:

    n ai ce sa mai zici la asa joc.zici pas.pazza inter.stankovic si recoba intepau mingea n ultimele minute.asa Ualasi =))) iti face fericirea.

  • Mishu says:

    Intr-adevar problema noastra nu e clasamentul acum,

    Problema noastra e ca nu prea stim sa ne aparam. Au fost faze in care din 2 atingeri era facuta toata apararea. Foarte greoi si visatori toti 3, ca sa nu mai vorbesc de tackling-uri si degajari aiurea, balbaieli in fata careului... Cat de mult conteaza Campagnaro!!!

    Grea treaba are Mazzari de facut!

    Era foarte buna o victorie dar daca stau si ma gandesc puteam sa plecam si fara nimic

    Game ball - Palacio

    Forza inter!

  • beyou says:

    Noi jucam toate meciurile pe teren, o sa vina evreii din spate cu penalti in fiecare etapa si iar o sa terminam pe loc de "UCL"

  • Jerry says:

    - Handanovic, eliminat stupid. Ok, e penalti, dar cartonas rosu? Era si minutul 5!
    - Arbitrul a arbitrat doar intr-o directie. Orice situatie la limita a fost judecata in favoarea gazdelor. Oricare.
    - Fara Campagnaro, apararea noastra e la pamant. Am luat 7 goluri in trei etape jucate fara argentinian. Cu el in teren am primit doar 2 goluri in 6 meciuri (de la Juventus si Fiorentina).

    Chiar si asa, Inter a fost la un pas de victorie aseara. Baietii s-au luptat admirabil (nu cei din aparare) si merita felicitati, chiar daca am ramas cu un gust amar ca n-am obtinut o victorie frumoasa.

  • Jerry says:

    sa nu uit: felicitarile mele lui deki, care a reusit performanta sa fie la egalitate cu mine la pronosticuri, intr-o etapa in care eu am uitat sa le pun ;)

    :))))))

  • Ionut says:

    Buahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahaha! La Street Fighter, ar fi scris mare pe ecran "FATALA" =))))))))))))))

Leave a Reply