follow

PREVIEW BOLOGNA - INTER

În această seară (ora 21:45, în direct la Digi Sport 3), Inter are şansa de a urca pe locul 3, iar pentru acest lucru trebuie să-şi continue seria pozitivă şi să câştige la Bologna.



-Pe hârtie, totul pare pregătit pentru un succes al nerazzurrilor. Bologna are a doua cea mai slabă apărare din Italia (doar Sassuolo a primit mai multe goluri), a obţinut doar două victorii în acest sezon şi nu a câştigat în ultimele două etape. De cealaltă parte, Inter este echipa cu cel mai bun atac din Serie A, nu a pierdut încă în deplasare şi vine după două victorii fără gol primit. Mai mult decât atât, gruparea rosso-blu nu a mai învins acasă pe Inter de 11 ani. Dar ştim deja că, de multe ori, statisticile pot fi înşelătoare. Tocmai din acest motiv, Mazzarri le-a cerut din nou elevilor săi „concentrare şi continuitate”.

-Pauza de două săptămâni a oficializat schimbarea conducerii clubului, de la Moratti la Thohir, iar tehnicianul nerazzurrilor a atras atenţia asupra riscului ca jucătorii săi să fie distraşi de agitaţia din ultima perioadă. Mai ales că noul preşedinte a făcut un adevărat tur de forţă, înainte de a reveni în Indonezia, de unde a trimis un mesaj de încurajare echipei. Însă Mazzarri a ţinut să precizeze că el şi colaboratorii săi „ne-am izolat şi am rămas concentraţi asupra meciului, aşa cum vom face şi duminică”.



-Problemele de efectiv nu lipsesc nici de această dată. Mai vechilor absenţi Milito şi Icardi li s-au adăugat Samuel, care a suferit o accidentare în amicalul cu elveţienii de la Chiasso, de săptămâna trecută, iar Ranocchia va fi suspendat. Este aşteptată revenirea lui Campagnaro în defensivă, unde va evolua alături de Rolando, tot mai sigur, şi Juan Jesus, care a lipsit cu Livorno din cauza suspendării. Există însă oarecare dubii legate de starea argentinianului, iar dacă el nu va fi apt, Andreolli este pregătit să-i ia locul.

Image and video hosting by TinyPic

-La mijloc, singura necunoscută este cine va fi titular dintre Taider şi Kovacic. Algerianul pare favorit, în ciuda faptului că Mateo este în revenire de formă, lucru demonstrat nu doar de assistul cu Livorno din runda precedentă, ci şi de prestaţia sa extraordinară din returul barajului cu Islanda, în urma căruia Croaţia s-a calificat la Cupa Mondială. În atac, lucrurile sunt cât se poate de clare. Palacio este practic de neînlocuit, iar Guarin îl va susţine din spate.

-O victorie astăzi este necesară, nu doar din punct de vedere al clasamentului, ci şi pentru că i-ar pune pe nerazzurri într-o poziţie excelentă. După Bologna, pentru Inter urmează două jocuri pe teren propriu, cu Sampdoria şi Parma („Nu ne permitem paşi greşiţi dacă vrem să luptăm pentru anumite obiective. E important să avem continuitate atât cu echipele mici, cât şi cu cele mari”, a spus Mazzarri), înainte de dubla de foc dinainte de Crăciun: Napoli în deplasare şi Derby della Madonnina.

-Forza INTER!

LOTUL PENTRU MECIUL CU BOLOGNA

Portari: Samir Handanovic, Juan Pablo Carrizo, Luca Castellazzi

Fundaşi: Jonathan, Javier Zanetti, Juan Jesus, Marco Andreolli, Hugo Campagnaro, Wallace, Alvaro Pereira, Rolando, Isaac Donkor, Yuto Nagatomo

Mijlocaşi: Mateo Kovacic, Ricky Alvarez, Fredy Guarin, Gaby Mudingayi, Esteban Cambiasso, Saphir Taider, Patrick Olsen

Atacanţi: Ishak Belfodil, Rodrigo Palacio, George Puscaş

Echipa probabilă: Handanovic - Campagnaro, Rolando, Juan Jesus - Jonathan, Taider, Cambiasso, Alvarez, Nagatomo - Guarin - Palacio

Sursa foto: repubblica.it

By Ionut Tataru with 66 comentarii

66 comentarii:

  • nerazzurr says:

    FORZA INTER!!! 3pct asta seara si ne calmam putin ..avem 2 meciuri usoare acasa dupa...cred totusi ca WM va incepe cu Taider...

  • WTF says:

    bineinteles ca daca a luat Napoli bataie o sa ne impiedicam si noi :) ... mai mai ca as schimba pronosticul :)

  • deki says:

    Ce plm o avea Taider ala de e preferat mereu titular in fata lui Kova nu stiu,daca pana acum am inteles ca nu a jucat pentru ca era intr-o forma slaba,de acum nu mai inteleg,a jucat bine si cu Livorno si mai ales in barajul cu Islanda.

  • mirifiq says:

    nu vad vreun motiv pentru care sa fie titularizat taider..sper sa l vad pe kova... simteam ca nu mai vine ziua asta...e enervant tare cand joaca nationalele, mai ales cand ai o nationala ca a noastra...cu putin pragmatism putem lua 3 pcte astazi, nu e un meci greu... DAAII RAGAAZZZIII!!!!

  • Ionut says:

    Dap, echipa e conform previziunilor. Taider e titular, iar Kova, pe bancă. La ei, Laxalt a fost lăsat pe bancă

    Bologna: Curci; Morleo, Khrin, Antonsson, Sorensen, Garics, Natali, Perez, Diamanti, Konè, Cristaldo

    A disposizione: Agliardi, Stojanovic, Della Rocca, Bianchi, Moscardelli, Acquafresca, Laxalt, Christodoulopoulos, Pazienza, Radokovic, Cech, Crespo

    Allenatore: Stefano Pioli

    Inter: Handanovic; Campagnaro, Rolando, Juan Jesus; Jonathan, Taider, Cambiasso, Alvarez, Nagatomo; Guarin; Palacio

    A disposizione: Carrizo, Castellazzi, Zanetti, Andreolli, Belfodil, Kovacic, Mudingayi, Wallace, Puscas, Pereira, Donkor, Olsen

    Allenatore: Walter Mazzarri

    Arbitro: Luca Banti (Livorno)

    Assistenti: De Pinto, Passeri

    Quarto Uomo: Marzaloni

    Assistenti addizionali: Calvarese, Cervellera

  • WooZie says:

    S-a miscat binisor Taider pana acuma in afara de cele 2 greseli. Dar oricum trebuie neaparat sa il scoata cat mai repede ca o sa ia rosu nebunu. Sa intre Kova

    Uf ce ratare palacio

  • WooZie says:

    Ce dracu il tine inca.. deja si el joaca cu morcovul in fund.

    Ce nu inteleg e de ce joaca cu Guarin in spatele lui Palacio si nu cu Ricky...

  • deki says:

    Dupa ce ca aveam morcovul in cur cu Taider acum ca a intrat Pereira am si iepurele si vanatorul...

  • seby says:

    Ioane, hai, ala chiar a fost fault de galben la Taider. Oricum, daca nu gresea franco-algeriano-tunisianu' banuiesc ca eram in avantaj pana acum, astia's prea pelea pl

    Jucam inecacios asa, gresim pase simple si nu limpezim circulatia mingii in posesie. Unde mai pui ca tre' sa-l suport iar pe Pereira, fmm. Ba, voi ati vazut ce vroia sa faca Guarin? cum ba sa crezi ca o dai de acolo? si moale asa? cat de retard poate fi cateodat :|

  • MishuB says:

    slabut joc pana acum, la pauza trebuie schimbat ceva.... ar trebuie sa fim mai motivati totusi...avem totusi sansa sa ajungem pe 3. ar fi pacat sa nu o facem... hai cu Kova

  • seby says:

    A mai observat cineva cat de average e Handa sezonul asta? in comparatie cu mizeria care a fost sezonul trecut destul de putine meciuri god-mode

  • deki says:

    Ala de a inventat telecomanda si a pus butonul "mute" s-a gandit ca o sa apara un cretin ca Scorpie comentand meciurile de fotbal.

  • deki says:

    Ba fratilor nu e de ras dar cum e Pereira asta da-o in plm =)))))))))))))))))))))))))))))))))))))

  • WooZie says:

    Pereira ar trebui sa aiba propria rubrica pe eurosport la WATTS.

    Stie cineva cand am dat ultima oara gol direct din lovitura libera?

  • Ionut says:

    Seby, de acord la partea cu Handa

    WooZie, cred că la 2-3 cu Atalanta, anul trecut. Guarin a dat o ştucă aproape de vinclu

  • WooZie says:

    pfff anul trecut... enorm de demult.

    OMG ce a fost asta... ce pinball....

    Ala chiar e offside? Adica portarul era intradevar iesit dar fundasul era in poarta...

  • seby says:

    demult n-am mai simtit o adversitate fata de un jucator al nostru asa cum simt acum vizavi de pereira

  • seby says:

    vor intra Kovacic si Belfodil, clar, nush ezact ordinea. vor iesi Taider si Guarin. nu vad de ce l-ar mai baga pe Zanetti

  • WooZie says:

    Bah comentatorul asta e retardat mintal? Cum sa tot insisti ca Inter e cea mai norocoasa echipa si ca asta e autogol? Orice sut deviat e autogol?... asta e rau retardad fgm de rubentin

    Hai Kova

  • seby says:

    n-are cum a nu fie sezonul nostru cu cele mai de rahat goluri inscrise. numa' boroboate sa mor io

  • Ionut says:

    Golul Interului, comentat pe Flashscore

    "Cicero Moreira Jonathan (Inter) a pătruns perfect în spatele jucătorilor adverşi şi trimite un şut pe jos la marginea careului. El a direcţionat bine şutul şi a plasat o minge precisă adânc în interiorul porţii pe partea dreaptă în spatele portarului! Gol excepţional!"

    =))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

    Deci cum e asta?

  • WooZie says:

    IONUT imi e dor un cartonas rosu pentru Pereira. E mai bine sa fie eliminat. Pe langa ca e praf cand e mingea la el, si cand nu are mingea reuseste sa ii incurce pe ai nostri

  • deki says:

    Bologna castiga 1p trecand de 5 ori jumatatea terenului. Inter pierde 2 puncte avand cel putin 5 ocazii clare de gol printre care si 2 bari.

    Asta e,etapa asta ne-am mai apropiat cu 1p de locul 3 :)

    6puncte in urmatoarele 2 meciuri de pe teren propriu si terminam anul pe locul 3

    FORZA RAGAZZI!

  • MishuB says:

    2 minute prelungiri...vreo 5 minute au stat aia pe jos cu crampe musculare....

    Dar una peste alta am jucat prost..foarte prost si am pierdut 2 puncte mari. Se pare ca pauzele de 2 saptamani nu ne fac bine.


    forza inter!

  • WTF says:

    mai bine se incheia meciul cu o bara a Bolognei . eram mai impacat sufleteste decat cu o bara a noastra la ultima faza ...

    cum ziceam ... bineinteles ca o sa ne impiedicam si noi ...

    tipic interist in ultima vreme sa ne impiedicam cu echipe pe care decat cine nu vrea nu le bate ...

  • tibi says:

    Nu stiu cum il cheama pe comentatoru ala idiot, parca nu era scorpie dar, era la fel de prost, rubentin, bilanist, ce-o fi el.

  • seby says:

    futui, asta nu era meci de pierdut puncte :(

    trebuie un mijlocas de clasa in iarna, ori in spatele lui palacio, ori in locul lui Alvarez care ar avansa

    sper ca Naga n-are nimic grav

  • WooZie says:

    Chiar am crezut ca batem azi inainte de meci dar am uitat ca suntem Inter. Cand adversarele noastre indirecte pierd, noi facem in cel mai bun caz un egal.

    Meci prost facut de noi oricum...

  • Anonim says:

    Baiatu negru din uruguay cu jambiere pana-n cur daca citesti aceste randuri fii civilizat si pleaca.Nu stiu ce ai jucat la cluj si la porto,dar tu nu esti fotbalist.

    tutti66

Leave a Reply