follow

INTER - SAMPDORIA 1-1. CRONICA MECIULUI

Inter a ratat o altă ocazie de a urca (măcar provizoriu) pe locul 3 în Serie A, în urma unei noi remize, de această dată venită la capătul unei prestaţii care, în cel mai bun caz, poate fi catalogată drept mediocră.



La finalul partidei, Mazzarri a spus că a fost cel mai slab joc din scurtul său mandat la Inter. Tehnicianul nerazzurrilor poate fi cu greu contrazis. Nu doar cifrele meciului (dezastruoase) îi dau dreptate, ci şi felul în care elevii săi s-au prezentat în faţa publicului de pe Meazza, printre care s-a aflat şi noul preşedinte, Erick Thohir.

Pe lângă limitele valorice evidente ale lotului, despre care am mai discutat şi probabil vom continua să o facem, de această dată a lipsit şi determinarea, orgoliul, acea "grinta" cum le place italienilor să spună, care, de multe ori, au făcut diferenţa chiar şi în acest sezon. Jucătorii interişti, dar şi antrenorul, care ar fi trebuit să reacţioneze, s-au complăcut într-un meci monoton, plictisitor, lipsit de nerv, sperând probabil că minutele vor trece, iar golul lui Guarin din debutul întâlnirii va fi suficient.

Au uitat însă un adevăr valabil probabil încă de la înfiinţarea clubului: victoriile uşoare nu sunt un sport pentru Inter.

De această dată, nerazzurri nu mai pot invoca ghinionul, deciziile arbitrilor sau altceva. Spre deosebire de Trieste, Torino sau Bologna, Inter nu ar fi meritat să câştige. Iar faptul că acesta este al doilea meci consecutiv în care se pierd puncte în faţa unui adversar aflat pe poziţie retrogradabilă spune multe despre actuala echipă.


Ca o ironie a sorţii, înaintea meciului, pe gazonul de pe Meazza au defilat mai mulţi foşti jucători ai nerazzurrilor. Printre ei, Berti, Stankovic, Materazzi, Bedin, Di Biagio, Mazzola, Corso, Burgnich sau Beccalossi. Unii dintre ei încă sunt simboluri pentru faptul că nu renunţau niciodată şi lăsau totul pe teren. Alţii erau capabili să facă diferenţa printr-un moment de geniu, născut din clasa lor. Ieri, Inter nu a avut nici una, nici cealaltă.

E greu să scoţi ceva bun din meciul ăsta. Poate o dovadă în plus a creşterii lui Ricky Alvarez, care, cel puţin în prima repriză, a fost excelent, atât în atac, unde a creat golul lui Guarin, cât şi în apărare. Poate faptul că Zanetti a rezistat 90 de minute, în condiţiile în care n-a mai fost titular de opt luni. Sau poate încă o evoluţie solidă din partea lui Rolando. Dar nu sunt suficiente argumente pentru a uita de prestaţia generală a echipei. Care nici măcar nu a arătat ca o echipă.

Image and video hosting by TinyPic

A făcut-o, în schimb, Sampdoria, care şi-a dezvăluit intenţiile încă din startul partidei. Pressing agresiv, multă mobilitate în ofensivă, una formată din patru oameni (Gabbiadini, Soriano, Eder şi Pozzi), şi o determinare preluată parcă de la Sinisa Mihajlovic, noul antrenor al genovezilor. În aceste condiţii, oaspeţii au controlat începutul de meci, Inter apărând pentru prima oară în careul lui Da Costa abia în minutul 7.

Uşor, uşor, băieţii lui Mazzarri au dat senzaţia că pot prelua controlul ostilităţilor, mai ales că o magie a lui Ricky Alvarez a dus la deschiderea scorului de către Guarin. Dar chiar şi aşa, era evident că lucrurile nu funcţionau cum trebuie. Jonathan şi Zanetti nu împingeau foarte convingător jocul spre careul blucerchiato, Palacio a fost mai izolat ca oricând în avanposturi, iar Guarin, Taider şi Cambiasso nu reuşeau să controleze mijlocul, permiţându-le astfel genovezilor să devină tot mai periculoşi.


Repriza a doua a oferit câteva avertismente nerazzurrilor, inclusiv un gol anulat pentru offside, dar nici măcar Mazzarri nu a părut să le ia în serios. Schimbările pe care le-a făcut au influenţat prea puţin desfăşurarea jocului. Kovacic a intrat în locul neconvigătorului Taider, dar croatul arată în continuare stingher (în continuare nu cred că el e principalul vinovat pentru asta), Mudingayi a fost introdus în locul lui Guarin, o modificare în mod clar mai prudentă decât era cazul, iar Belfodil a intrat când mai erau doar cinci minute, parcă la trecerea timpului. Iar ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat cu un minut înainte de final, atunci când nimic nu mai putea fi făcut.

Este adevărat că Renan este ultimul venit în grupul celor care se transformă cu Inter şi prind şutul carierei, dar după prestaţia Interului, ar fi jenant să ne legăm de acest aspect.

Urmează jocul de Cupă cu Trapani, miercuri, şi un anunţat turnover. Indiferent cine va juca, orice în afara unui succes, de preferat convingător, este inacceptabil. Mazzarri şi oamenii lui sunt datori cu o revanşă faţă de tifosi după reprezentaţia dezamăgitoare de ieri.


INTER - Sampdoria 1-1 (Guarin 18 / Renan 89)

Inter: Handanovic - Campagnaro, Rolando, Juan Jesus - Jonathan, Taider (Kovacic 63), Cambiasso, Alvarez (Belfodil 86), Zanetti - Guarin (Mudingayi 82) - Palacio

Sampdoria: Da Costa - Costa, Mustafi, Pozzi (Sansone 73), Gabbiadini, Obiang (Renan 86), Palombo, Soriano, Eder, Gastaldello (Regini 43), De Silvestri

CIFRELE MECIULUI
(via whoscored.com)

Posesie %: 44 - 56
Pase reuşite %: 74 - 83
Dueluri aeriene câştigate %: 46 - 54
Şuturi la/pe poartă: 11/2 - 14/5
Driblinguri reuşite: 13 - 6
Tacklinguri: 23 - 20
Cornere: 4 - 5
Faulturi: 17 - 17
Offside: 3 - 1

Sursa foto: corrieredellosport.it

By Ionut Tataru with 8 comentarii

8 comentarii:

  • deki says:

    Nu sunt multe de spus dupa o asemenea caricatura de meci,jenant,penibil,frustrant,probabil o duminica distrusa pentru toti dupa ce am vazut meciul,cel putin eu nu am mai avut chef de nimic dupa meci.

    Mazzarri a zis dupa meci ca pe Kovacic o sa il bage cand o sa fie 100% cu conditia si cand o sa-i faca ambele faze,pai da-o in plm,decat sa joci cu cap de linie Taider si sa scoti numai cate 1p cu echipe ca Samp,Atalanta,Cagliari sau Bologna mai bine il bagi pe ala care are potentialul sa ajunga printre cei mai buni mijlocasi centrali din Europa.

    Handanovic 6

    Campagnaro 6 Nu stiu,dar parca Hugo nu mai e ala de dinainte de accidentare.

    Rolando 6,5 Surpriza placuta din ultimele meciuri,seamana izbitor cu Pepe si cum alearga,si la moaca,si la stilul de joc.

    Juan 6

    Jonathan 6

    Taider 4 Bourceanu isi bate instrumentul de el la orice ora din zi si din noapte.

    Cambiasso 7 Daca nu e asta in echipa,riscam sa nu luam nici macar punctul ala.

    Alvarez 6 Daca ar da drumul mai repede la minge la unele faze si ar invata sa dea si cu piciorul drept ar fi ceva.

    Zanetti 6

    Guarin 6

    Palacio 4 Singur in fata,parca ar fi emo.

    Kovacic 5.5

  • WTF says:

    @ IONUT ... esti mare ... nu credeam ca mai faci cronica dp. meciul de aseara ... nu prea mai era nimic de zis ... :(

  • WTF says:

    @ deki ... exagerezi cu 4 la Palacio :)

    ok ... a parut putin iesit din forma la ultimele meciuri dar ce vrei sa si centreze sa si dea cu capul ? ... NU ARE CU CINE SA JOACE . ce sa ne mai dam dp. cires ...

  • seby says:

    Handanovic 5.5
    Campagnaro 5.5
    Rolando 6
    Juan 6
    Jonathan 5
    Taider 4
    Cambiasso 5
    Alvarez 6
    Zanetti 4
    Guarin 4
    Palacio 4.5
    Kovacic 4

    Mazzarri 4

    Cum o dadeau galeriile p'aia? JUCATI FOTBAL!!!
    Au frecat peleu' ca si cu Livorno si cand figurantii se gandeau ca o scot iar la capat cu minim de fotbal jucat i-a troznit sughi-bughi ala. Si tu allenatore ce plm pazeai ma de pe margine, fi-ti-ar lentile de contact sa ti le indes in magiun. Milan e la doar 10 puncte, sper ca n-au de gand sa se faca de 'tamai rahatul si sa fie depasiti si sezonul asta.

    Daca astia cu alde Guarin cred ca pot progresa se inseala amarnic. Diliu' asta a jucat titular fiecare meci pana acum si stau si ma intreb cate din prestatii au fost medii macar. A 2a repriza ieri a fost iarasi de neprivit din partea lui. Daca incepem 2014 tot cu el titular e de porc. Thohire, zambesti matale cat cuprinde acu' da' sa vezi carne ce-ti iei in curand.

Leave a Reply