follow

GOLURI MEMORABILE (141): DIEGO SIMEONE VS. STRASBOURG

Drumul Interului spre Cupa UEFA din 1998, primul trofeu al epocii Moratti, nu a fost deloc simplu la început. În 16-imi, nerazzurri au fost nevoiţi să întoarcă un 1-2 pe teren propriu cu Lyon, pentru ca, în turul următor, o altă echipă franceză, Strasbourg, să se impună acasă cu 2-0. Returul de la Milano, disputat pe 9 decembrie 1997, a fost dramatic. Ronaldo a ratat un penalty la 0-0, înainte ca tot el să înscrie la sfârşitul primei jumătăţi de oră a partidei. În debutul părţii secunde, Zanetti a egalat rezultatul la general, moment în care posibilitatea de a vedea prelungiri era tot mai mare. Nu a fost cazul, pentru că, în minutul 73, a ieşit la rampă Diego Simeone. Lansat pe partea dreaptă, Moriero a centrat până la Djorkaeff, care a întors cu capul spre Cholo. Argentinianul şi-a depăşit din preluare un adversar, apoi a trecut mingea elegant pe lângă altul şi a încheiat faza cu un şut la colţul lung, care a adus golul calificării în una dintre serile europene memorabile ale istoriei clubului.

By Ionut Tataru with 3 comentarii

3 comentarii:

  • Anonim says:

    Sincer nu prea cred ca Torres va juca la Inter,dar Simeone sigur va antrena Inter.Putin probabil sa fie in viitorul apropiat dar peste 2-3 ani e posibil.

    tutti66

  • WooZie says:

    2-3 ani parca e totusi viitorul apropiat

    Dar cine stie, poate ne face Thohir o surpriza

Leave a Reply