follow

PREVIEW INTER - TORINO

În ziua în care împlineşte 106 ani de existenţă, Inter întâlneşte pe Torino (ora 16, în direct la Digi Sport 1 şi Dolce Sport 2), în încercarea de a regăsi victoria care a lipsit în precedentele două etape.



-În cei 106 ani de existenţă, Inter a jucat de 13 ori pe 9 martie (12 meciuri în campionat, unu în Cupa Italiei), câştigând cinci dintre acestea, remizând în alte cinci şi fiind învinsă de trei ori. Ca o curiozitate, de ziua lor, nerazzurri au întâlnit de două ori pe Torino, în 1952 şi 1980, fără a reuşi să se impună în faţa grupării granata.

-Deşi are cel mai bun sezon din ultimele două decenii, Torino nu vine pe Meazza în cel mai fericit moment. Echipa lui Ventura a pierdut ultimele două jocuri din campionat şi nu a mai marcat de peste 200 de minute. De asemenea, tehnicianul oaspeţilor are o listă impresionantă de indisponibili, celor trei suspendaţi - Glik, Maksimovic şi Bovo - adăugându-li-se accidentaţii Larrondo, Pasquale şi Masiello. Nu va lipsi însă tandemul ofensiv format din Cerci şi Immobile, care, împreună, au marcat 24 de goluri în actuala stagiune.

-Probleme de lot are şi Mazzarri, care nu se va putea baza pe doi titulari cerţi în apărare, Samuel şi Juan Jesus, ambii suspendaţi, în timp ce Ricky Alvarez nu a fost convocat din cauza unor probleme medicale. Astfel, Campagnaro şi Ranocchia se vor regăsi din nou în echipa de start, pentru fundaşul italian fiind probabil una dintre ultimele şanse de a se dovedi util. Vestea bună pentru tehnicianul nerazzurrilor îl priveşte pe Hernanes, care s-a refăcut şi va juca din primul minut în linia de mijloc. De asemenea, aproape sigur Icardi va fi reconfirmat ca primă variantă în atac, alături de Palacio.

Image and video hosting by TinyPic

-Foarte probabil nu-l vom vedea nici de această dată pe D'Ambrosio, fostul jucător al celor de la Torino. Într-o declaraţie pentru La Stampa, Mazzarri a oferit o explicaţie incredibilă: „E o achiziţie făcută în special pentru sezonul viitor”. Atunci să ne spună cineva motivul pentru care conducerea clubului s-a grăbit să-l cumpere în ianuarie, în condiţiile în care, la finalul sezonului, lateralul italian putea fi adus gratis, pentru că i se termina contractul. Forza Jonathan, deci!

-Teoretic, urmează opt etape cu adversari accesibili, înainte de un final de sezon de foc. La fel am spus însă şi în tur, iar această serie a adus doar trei victorii şi multe evoluţii neconvingătoare. Aşa că mai bine nu ne mai facem planuri. Dar meciul de azi trebuie câştigat, pentru că cei 106 ani de istorie merită onoraţi cu o victorie.

-Forza INTER!

LOTUL PENTRU MECIUL CU TORINO

Portari: Samir Handanovic, Juan Pablo Carrizo, Luca Castellazzi

Fundaşi: Jonathan, Javier Zanetti, Marco Andreolli, Hugo Campagnaro, Andrea Ranocchia, Danilo D'Ambrosio, Rolando, Yuto Nagatomo

Mijlocaşi: Mateo Kovacic, Fredy Guarin, Zdravko Kuzmanovic, Esteban Cambiasso, Saphir Taider, Hernanes

Atacanţi: Rodrigo Palacio, Mauro Icardi, Ruben Botta, Diego Milito

Echipa probabilă: Handanovic - Campagnaro, Ranocchia, Rolando - Jonathan, Guarin, Cambiasso, Hernanes, Nagatomo - Palacio, Icardi

Sursa foto: zimbio.com

By Ionut Tataru with 21 comentarii

21 comentarii:

  • mirifiq says:

    serios? mai interesează pe cineva forma ori indisponibilitățile echipelor care joacă contra noastră? sunt irelevante. ori cât de proști ori fi ori cât de mulți indisponibili ori avea ori că i cea mai neagră perioadă din istoria lor... are mazzzari ac de cojocu nostru. ăsta vorbește exact ca băsescu fără cap. de mult n am văzut așa antrenor penibil. și inter a tot avut dăștia :)))

  • deki says:

    Într-o declaraţie pentru La Stampa, Mazzarri a oferit o explicaţie incredibilă: „E o achiziţie făcută în special pentru sezonul viitor”

    =)))))))))))))))))))))))))))))))))))) Eu nu cred ba,pe bune,nu am cum sa cred ca a zis asa ceva,daca nu vii cu un link eu nu cred.

  • Ionut says:

    http://www.fcinter1908.it/ultim-ora/mazzarri-non-voglio-bruciare-d-ambrosio-e-pia-acquisto-per-il-prossimo-anno-107226

  • raz says:

    Cred ca va zbura maimutoiul asta la sfarsitul sezonului. Nu este ET atat de fraier sa tina asa ceva....SPER

  • raz says:

    Eu l-as zbura azi si l-as pune interimar pe Baresi pana la sfarsitul sezonului. Dar ma rog, eu sunt eu..:)

  • deki says:

    Nu mai sunt multe de zis....

    Astazi e o zi speciala,promit sa nu le zic lui Mazzarri si lui capac de wc cum sunt.

  • Ionut says:

    Nimic de semnalat în echipa de start

    INTER: 1 Handanovic; 35 Rolando, 23 Ranocchia, 14 Campagnaro; 2 Jonathan, 13 Guarin, 19 Cambiasso; 88 Hernanes, 55 Nagatomo; 8 Palacio, 9 Icardi

    A disposizione: 30 Carrizo, 12 Castellazzi, 4 Zanetti, 6 Andreolli, 10 Kovacic, 17 Kuzmanovic, 20 Botta, 21 Taider, 22 Milito, 33 D'Ambrosio

    Allenatore: Walter Mazzarri

    TORINO: 30 Padelli; 2 G. Rodriguez, 4 Basha, 8 Farnerud, 9 Immobile, 11 Cerci, 20 Vives, 24 Moretti, 27 Kurtic, 29 Vesovic, 36 Darmian

    A disposizione: 23 L. Gomis, 32 Berni, 7 El Kaddouri, 10 Barreto, 14 Gazzi, 31 Gyasi, 34 Barreca, 49 Aramu, 69 Meggiorini, 77 Tachtsidis

    Allenatore: Giampiero Ventura

    Arbitro: Calvarese

    Assistenti: Barbirati, Scherone

    Assistenti Addizionali: Celi, Tommasi

    IV uomo: Ghiandai

    Hai, forza ragazzi! Să nu stricăm sărbătoarea

  • Anonim says:

    O echipa dependenta de Cerci si Immobile care nu a marcat de 200 de minute,pai daca esti atent la cei 2 ai 3 puncte in buzunar.Toro se apara supraaglomerat si contraataca in special prin cei2.Cand ataca ca doar era condusa parca vedeam 3-5-2 lui WM.
    La noi toate mingile in FLANC,noroc cu Hernanes-Guarin-Cambiasso mai verticalizeaza din cand in cand altfel plimbam mingea degeaba pe acolo.
    Am observat la un moment dat un3-2-3-2 la noi dar nu ptr f mult timp.

    tutti66

Leave a Reply