follow

VERONA - INTER 0-2. CRONICA MECIULUI

Golurile lui Palacio şi Jonathan prelungesc seria pozitivă a Interului, care a ajuns la şase meciuri fără înfrângere, nerazzurri cucerind 14 puncte din 18 posibile şi bifând a treia partidă consecutivă fără gol primit. Locul 4 ocupat după victoria de pe Bentegodi este doar provizoriu, dar forma din ultima perioadă a băieţilor lui Mazzarri şi programul etapelor următoare l-ar putea transforma într-o constantă.


Deşi nu a câştigat încă pe teren propriu în 2014, Verona rămâne o echipă incomodă, dovada fiind egalul smuls în faţa lui Juventus, când trupa lui Mandorlini a revenit de la 0-2. Însă Inter s-a impus pe Bentegodi cu autoritatea unei mari echipe, sigură pe mijloacele sale şi după o prestaţie solidă din toate punctele de vedere. Apărarea a confirmat că s-a transformat într-un buncăr (sunt peste 300 de minute de când Inter nu a mai primit gol), Cambiasso şi Hernanes, ultimul mai ales după pauză, au dominat mijlocul cu siguranţa unor campioni, iar Palacio şi Icardi i-au ţinut în permanenţă în alertă pe fundaşii veronezi. Chiar şi Handanovic a contribuit decisiv la acest succes solid, printr-o dublă paradă în final.

Dar, mai presus de orice, a fost meciul lui Mazzarri şi al lui Jonathan. I-am ironizat şi i-am criticat de multe ori în perioada recentă (nu fără motive), dar de data asta cei doi merită să le acordăm credit. Tehnicianul nerazzurrilor a pregătit meciul foarte bine, din toate punctele de vedere, reuşind să anuleze principalul pericol ofensiv al gazdelor, tandemul Iturbe-Toni, iar echipa a exprimat un joc bun, controlând ostilităţile încă din primele minute. Practic, exceptând ocaziile lui Iturbe şi Moras din repriza a doua, victoria nu a fost în dubiu în niciun moment. Criza de la sfârşitul lui 2013 şi începutul lui 2014 a rămas definitiv în urmă, iar Inter arată din nou ca în debutul sezonului, un grup capabil să-şi ascundă limitele şi care produce rezultate.


În ceea ce-l priveşte pe Jonathan, am asistat probabil la cea mai bună prestaţie a sezonului pentru lateralul brazilian. Nu vorbesc aici doar de pasa decisivă pentru Palacio şi de golul marcat, ci de întreaga evoluţie, inclusiv din punct de vedere defensiv. Iturbe a fost un anonim în cea mai mare parte a timpului, iar acest lucru i se datorează şi lui Jonathan, care, alături de Campagnaro, l-a ţinut sub control pe jucătorul împrumutat de la FC Porto.

Inter este la cea mai bună serie pozitivă din acest sezon (în tur au fost 8 meciuri consecutive fără înfrângere, dar atunci am avut doar trei victorii şi remize neconvingătoare cu Atalanta, Bologna şi Sampdoria), o continuitate de care nerazzurri aveau nevoie şi despre care am vorbit şi în preview. Dar marele câştig al ultimelor două jocuri ar putea fi redescoperirea lui Ranocchia. Fundaşul italian ce părea să rămână la statutul de eternă speranţă a legat două evoluţii excelente, împotriva lui Immobile şi Toni, doi dintre remarcaţii actualei ediţii de campionat. Perioada lungă petrecută pe bancă pare să-l fi încărcat pe Broscoi cu o energie şi o furie pozitive, pe care le foloseşte acum pentru a-şi face loc din nou printre titulari. Şi, dacă va continua astfel, probabil în lotul Italiei pentru Cupa Mondială.

Este totuşi nedrept să vorbim de individualităţi după un meci în care Inter a arătat ca o echipă într-un mod în care nu a mai făcut-o de ceva vreme. Acest lucru se datorează, probabil, şi faptului că Mazzarri a reuşit să stabilească un prim 11 care suferă schimbări doar în cazuri de accidentări sau suspendări. Aşa cum s-a întâmplat aseară, când D'Ambrosio a debutat ca titular pentru că Nagatomo a avut probleme musculare şi nu s-a aflat nici pe bancă. Fostul jucător al lui Torino nu a riscat nimic, mulţumindu-se să joace la siguranţă şi oferind o prestaţie suficientă şi care confirmă că poate fi o soluţie în orice moment.

D'Ambrosio a fost singura schimbare în echipa de start faţă de etapa precedentă, dar Inter a început mult mai bine decât împotriva lui Torino. Două bune ocazii ale lui Icardi, printre care şi o bară, au anunţat deschiderea scorului, venită după mai puţin de un sfert de oră de joc. Jonathan l-a driblat cu o uşurinţă dezarmantă pe Albertazzi şi a centrat în faţa porţii, de unde Palacio nu ar fi ratat nici dacă avea ochii închişi. Al 13-lea gol al sezonului pentru argentinian, care a sărbătorit aşa cum se cuvine semnarea unui nou contract.

Replica Veronei a fost mai mult una de orgoliu şi mai puţin una care să ameninţe cu adevărat poarta lui Handanovic, care a avut ceva emoţii doar la un şut din afara careului al lui Marquinho. Aparenta dominare a gazdelor a fost rezultatul unei scăderi în jocul nerazzurrilor, care nu au reuşit să menţină ritmul din startul partidei. Până la pauză, doar Guarin l-a mai pus la treabă pe Rafael, cu un şut din unghi, pe care portarul brazilian a reuşit să-l respingă.


Parte a doua a început cu acelaşi scenariu cu care s-a terminat prima, Verona încercând să obţină egalarea, dar fără a avea mijloacele necesare să o facă. Inter a răspuns cu o nouă transversală, la o execuţie superbă a lui Hernanes din lovitură liberă, apoi a venit golul de 2-0 al lui Jonathan, după o fază luminată de lansarea splendidă a aceluiaşi Hernanes şi lucrurile au devenit şi mai clare.


Din acel moment, Inter a luat meciul în propriile mâini şi nu a mai cedat iniţiativa în faţa unei echipe resemnate. Intrarea lui Kovacic în locul lui Guarin, din nou insuficient, le-a permis nerazzurrilor să controleze jocul şi mai clar în ultimele minute. Finalul i-a aparţinut totuşi lui Handanovic, care şi-a prelungit perioada de invincibilitate la 320 de minute printr-o dublă intervenţie la şuturile lui Iturbe şi Romulo.

Aflată într-o formă bună şi cu un program accesibil în etapele viitoare - urmează două meciuri acasă, cu Atalanta şi Udinese, deplasare la Livorno, apoi Bologna acasă şi Sampdoria în deplasare - Inter îşi poate consolida poziţia a patra înaintea finalului teribil de campionat. O serie pozitivă ar oferi însă un moral excelent pentru duelurile cu Parma, Napoli, Milan şi Lazio din ultimele runde.

Verona - INTER 0-2 (Palacio 14, Jonathan 63)

Inter: Handanovic - Campagnaro, Ranocchia, Rolando - Jonathan, Guarin (Kovacic 74), Cambiasso, Hernanes (Kuzmanovic 90+2), D'Ambrosio (Zanetti 70) - Palacio, Icardi

Verona: Rafael - Cacciatore (Martinho 75), Moras, Maietta, Albertazzi - Sala, Donati (Cirigliano 86), Marquinho (Cacia 86) - Romulo, Toni, Iturbe

CIFRELE MECIULUI (via whoscored.com)

Posesie %: 49 - 51
Pase reuşite %: 79 - 82
Dueluri aeriene câştigate %: 74 - 26
Şuturi la/pe poartă: 10/4 - 18/8
Driblinguri reuşite: 10 - 5
Tacklinguri: 18 - 16
Cornere: 3 - 5
Faulturi: 6 - 7
Offside: 2 - 1

By Ionut Tataru with 10 comentarii

10 comentarii:

  • deki says:

    Handanovic 6 Practic in afara de cele 2 suturi din prelungiri nu a avut ce apara.

    D'Ambrosio 6 Mie unul mi-a placut,pentru un jucator care se antreneaza separat si cu gandul la sezonul viitor...a fost chiar ok.

    Ranocchia 8 Impecabil! Asta-i broscoiul adevarat!

    Campagnaro 6

    Rolando 6

    Jonathan 9 Eu am zis-o la inceputul meciului ca ma astept la un gol din partea lui :)))))
    Vorbind serios,a facut cel mai bun meci al carierei,nu al sezonului cum a zis Ionut. A fost atat defensiv cat si ofensiv foarte bun,de data asta si-a luat c*aiele cu el si a reusit sa centreze,sa dribleze si sa finalizeze. Albertazzi o sa fie numele pe care o sa-l tin minte mult timp :)))))))

    Cambiasso 7 Cand e Cuchu in fata apararii,parem un zid.

    Guarin 4 Cred ca ar fi cazul ca Guaro sa stea o etapa pe banca.

    Hernanes 7 Piesa! Semi-bicicleta aia pe care o face,e intr-un mare fel :)

    Palacio 7 Hmmm,sa castige oare Rodrigo titlul de golgheter sezonul asta?

    Icardi 6 O centrare buna a avut,mingea a lovit bara,pe a doua nu o mai ierta.

    Kovacic 6

    Zanetti 7 E acelasi ba!

    FORZA INTER !!!

  • Anonim says:

    Mai tii minte "duelul" Ionathan-Asamoah ? eu da. Albertazzi asta e de"primavera" si are prezente in seria A cate goluri a dat Palacio.

    tutti66

  • seby says:

    In primul rand felicitari baietilor pt o victorie frumoasa!

    De la meciul cu Fiorentina incoa observ ca Mazzarri a schimbat macazul tactic adica pare ca echipa nu mai astepata adversarul ci incearca sa conduca jocul, preia initiativa insa dupa ce inscriem trecem repejor pe pozitii defensive, de contraatac. Deci daca inscriem in prima repriza focul trece pe defensiva si baietii tre' sa fie la superlativ, Si chiar sunt :)

    Avanti cosi!

    Handanovic - 6 [la dubla super parada de final mi-am dat seama ca a somat]
    Campagnaro - 6 [nu chiar la nivelul colegilor din aparare insa ok, depasit ca'n curtea scolii de Iturbe in repriza a 2a la o faza]
    Ranocchia - 8 [fara greseala, sigur, stalpul apararii sambata]
    Rolando - 7 [acelasi, fara greseala, poate mai putin intrebuintat]
    Jonathan - 8.5 [assist, gol, a forjat flancul drept de mi l-a facut alifie pe Albertazzi cela, cateva mici inexactitati neglijabile insa ramanae omul meciului]
    Guarin - 5 [desi a pierdut o carca de mingi si meciul asta incerc sa-mi amintesc doar pasa aialunga de geniu catre Icardi in prima repriza]
    Cambiasso - 7.5 [bai cat ma bucur ca nu mai e Kuzmanovic, e cu totul alta treaba de cand a revenit Cuchu, fara greseala]
    Hernanes - 6 [timid in prima repriza s-a revansat cu o a 2a mai buna, n-ar fi rau sa-si ridice nivelul jocului pt ca e loc de mai bine. suturile lui sunt superioare celor lui Guarin]
    D'Ambrosio - 6 [mi-a placut, se vede ca-i jucator de calitate, nu s-a aventurat insa a fost exact]
    Palacio - 7.5 [mereu un pericol, inca o data a fost unde trebuia, inteligent pus inspre partea stanga de Mazzarri]
    Icardi - 6 [cat am atacat a fost periculos, dupa ce a marcat Palacio a fost greu sa influenteze jocul]
    Kovacic - 6.5 [aduce clasa si fantezie, s-a descurcat mai bine de data asta]
    Zanetti - 6.5 [sprintul ala umar la umar cu nushcine de la aia m-a facut sa exclam iara, IDOL]

  • KongMing says:

    @ Jerry,agree!.@tutti 66 degeaba incerci sa vi cu statistici si ironii,Jonathan a fost cel mai bun om al Interului si gata.Seamana cu Jonathan-ul din primele etape,care da centrari si face asisturi,si nu cu Jonathan-ul pe care-l stim toti..

  • Hernanes tine tot mijlocul impreuna cu Esteban Cambiasso spre deosebire de cuplul Kuzmanovic-Ricky care nu ofera nici macar 20% din siguranta oferita de primii doi mentionati.

  • WTF says:

    ba ma lasi ...

    Jonathan nu are ce cauta la INTER . cn. este de alta parere.inseamna ca nu are nici1 treaba cu fotbalul sau nu tine cu INTER . AM ZIS !!! :):)

  • Ionut says:

    E prea simplu să spui că un jucător e răspunsul pentru perioada asta bună. La fel cum era greşit să spui că un singur jucător era vinovat pentru seria aia negativă

  • raz says:

    Ca bine zici WTF
    Jonathan lasa sa mai faca macar 2 meciuri bune ca sa il putem vinde in vara. Cu D'Ambrosio si mbaye cine dracu mai are nevoie de el...Si evident cu alt antrenor.

  • Anonim says:

    Nu stiu de ce te entuziasmezi cand unu ce are pasaport brazilian ca fotbalist nu prea e a facut un meci bun,cand adversarul lui direct a fost unul anonim si asa va si ramane.
    Sper sa-l vindem la vara,vad ca si Schelotto e in forma asa ca Ghirardi tre sa scota banii.

    tutti66

Leave a Reply